Șaptezeci de săptămâni


Daniel 9:24-27

 

Interpretarea clasică a profeției din Daniel 9:24-27 este că aceasta stabilește anul venirii lui Cristos în secolul întâi (cu mici variații, între 27-34 e.n.) și că prezice unele eveni­mente care au caracterizat această venire cum ar fi confirmarea de către el a unui legământ cu evreii timp de o săptă­mână (7 ani) și moartea lui la jumătatea acestui interval, urmată de distrugerea Ieru­salimului în anul 70 e.n. de către legiunile romane.

Începând din secolul 19 a câștigat popularitate o abordare futuristă a profeției. După 69 de săptămâni consu­mate până în secolul întâi la prima venire a lui Cristos, ultima săptămână s-ar afla în viitor. Legă­mântul de șapte ani cu "cei mulți" din Israel ar fi încheiat de Anticrist care ar favoriza recon­struirea templului din Ierusalim. După trei ani și jumătate de colaborare ar întrerupe jertfele aduse acolo și s-ar așeza el însuși în acest templu, cerând să fie adorat ca Dumnezeu. Aceasta ar declanșa persecuția din necazul cel mare.

Ambele variante se sprijină pe o redare discutabilă - deși tradițională - a pasajului în multe versiuni popu­lare ale Bibliei. În prima parte a acestui studiu va fi propusă o redare diferită bazată numai pe textul masoretic. În partea a doua vor fi discutate unele elemente de exegeză determinate de noul text în contextul biblic general.

 

 

Partea I

O traducere mai exactă

Există diferențe notabile între textul tradițional, bazat în mare parte pe redarea Septuagintei, și textul masoretic. Câteva asemenea diferențe sunt eviden­țiate mai jos:

Doar 7 săptămâni până la 'mesia'

Un număr însemnat de versiuni biblice redau cuvintele din versetul 25, în mod sigur sub influența Septuagintei, în așa fel încât să sugereze că până la mesia trec 69 de săptămâni. De exemplu, Biblia Cornilescu 2002 (revizuită) spune "până la Unsul (Mesia), Prințul, sunt șapte săptămâni și șaizeci și două de săptămâni" (vezi și KJV, NAS, NAU, NIV, NJV).

7 și 62 săptămâni, însumate, sunt 69! Dacă aceste săptămâni sunt de ani, atunci se obține un interval de 483 de ani care ar acoperi timpul scurs de la un edict al lui Artaxerxe pentru reconstruirea Ierusalimului până la apariția ca mesia (uns) a lui Isus, la botezul acestuia sau la intrarea în Ierusalim ca rege.

Problema dificilă este însă că textul masoretic nu spune că până la mesia trec 69 de săptămâni, ci numai 7! În Biblia Hebraica Stuttgartensia (BHS), pasajul în discuție sună astfel:

Să știi și să înțelegi: De la ieșirea cuvântului pentru restabilirea și [re]zidirea Ierusalimului până la uns, conducător, [vor fi] șapte săptămâni. Și [timp de] șaizeci și două săptămâni [Ierusalimul] va fi rezidit [cu] piață și șanț [de apărare], dar în timpuri de strâmtorare.

O notă marginală din versiunea biblică NET spune la acest verset:

"Accentele în MT (textul masoretic) indică o disjuncție în acest punct, care face dificil, dacă nu chiar imposibil, ca "unsul/prințul" din acest verset să fie identificat ca mesianic. Referirea în v. 26 la cele 62 săptămâni ca o unitate separată favorizează accentuarea din MT, nu traducerea tradițională. Dacă se urmează accentuarea din MT, se poate traduce 'De la ieșirea mesajului pentru restabilirea și rezidirea Ierusalimului până ce ajunge un uns, un prinț, va fi o perioadă de șapte săptămâni. În timpul unei perioade de șaizeci și două de săptămâni va fi zidit din nou, cu piață și șanț (de apă), dar în timpuri tensio­nante'. Traducerea prezentă urmează o redare tradițională a pasajului care deviază de la accentuarea din MT".

Nu toate traducerile însă "urmează o redare tradițională a pasajului care deviază de la accentuarea din MT". De exemplu Biblia Cornilescu nerevizuită (CNS) spunea în 1921:

Să știi dar, și să înțelelegi, că dela darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului, până la Unsul (Mesia), la Cârmuitorul, vor trece șapte săptă­mâni; apoi timp de șasezeci și două de săptămâni, piețele și gropile vor fi zidite din nou, și anume în vremuri de strâmtorare. (Vezi și NAB, BBE, ERV, ESV, NRS, RSV, SGAT, EDV, HBRV, HSH, JBK, MNT. MRB, TEV care fac aceeași diferență.)

Complete Jewish Bible (CJB) accen­tuează distincția dintre cele două seturi de săptămâni, distanțându-le în cadrul frazei:

"Să știi, deci, și să discerni că șapte săptămâni [de ani] vor trece de la ieșirea decretului pentru a restabili și rezidi Ierușalaimul și până vine un prinț uns. Acesta va rămâne în construcție pentru șaizeci și două de săptămâni [de ani], cu spații deschise și șanțuri de apărare; dar acestea vor fi timpuri de necaz". (Vezi și JPS HOLY SCRIPTURES 1917, publicată de Jewish Publication Society).

Deci conducătorul uns sau numit (se înțelege de noua putere persană) ajunge cu edictul după 7 săptămâni (probabil din cauza distanței sau a opoziției unor oficiali imperiali) și reconstrucția Ierusa­limului are loc apoi sub conducerea lui timp de 62 de săptămâni!

CUPRINS

Va corupe cetatea și sfântul locaș (9:26)

Aproape toate versiunile biblice traduc cuvântul ebraic șachath din versetul 26 cu "a distruge".

"Poporul unui domn care va veni va distruge cetatea și sfântul locaș" (Dan. 9:26, BC).

În consonanță cu această redare invariabilă, cei mai mulți bibliști explică această parte a profeției prin distrugerea adusă de armatele romane asupra Ierusa­limului și templului acestuia în anul 70 e.n.

Totuși verbul ebraic înseamnă, în sensul lui de bază, "a afecta, a corupe" și este folosit în VT atât cu referire la o corupere (stricare) fizică, cât și cu referire la o corupere spirituală, morală ori religioasă. Aici sensul determinat de context pare să fie de corupere a cetății și sfântului locaș prin generalizarea apostaziei (eliminarea unsului, legămân­tul timp de o săptămână cu un domn străin și înlocuirea jertfei necurmate cu urâciunea pustiirii).

Cei afectați de corupere sunt oamenii (cei care populează cetatea sau slujesc la templu), așa cum se vede din profeția paralelă din capitolul 8 unde este folosit același verb: "Prin inteligența lui va face să prospere înșelăciunea în mâna lui; se va înălța în inima lui; și prin prosperitatea lui va strica pe mulți" (v. 25).

De asemenea în profeția paralelă din 11:25 se spune: "Niște oști (lit. brațe) trimise de el vor veni și vor profana sfântul locaș, cetățuia, vor face să înceteze jertfa necurmată și vor așeza urâciunea care pustiește". Dacă sfântul locaș și cetățuia ar fi pustiite literal, în sensul ruinării clădirilor și depopulării complete, nu ar avea justificare așezarea ulteri­oară acolo a unui idol pentru închinare care și el pustiește. Pustiirea menționată de trei ori în context (v. 27, 28) trebuie să se refere la persecutarea uneia dintre părțile aflate în conflict (compară Faptele 8:3 unde se spune că Saul "pustia" biserica prin persecutarea uceni­cilor).

Alte exemple semnificative de uzanță a verbului șachath în Scripturile Ebraice:

Pământul era stricat înaintea lui Dumnezeu, pământul era plin de violență. Dumnezeu s-a uitat spre pământ, și iată că pământul era stricat; căci orice făptură își stricase calea pe pământ... iată, îi voi nimici (lit. strica) împreună cu pămân­tul... Gen. 6:11-13 (4x).

Vegheați cu luare aminte asupra sufletelor voastre ca nu cumva să vă corupeți și să vă faceți un chip cioplit... Deut. 4:15, 16.

Sora ei, Oholiba, a văzut lucrul acesta și a fost mai stricată decât ea în patima ei... Ezec. 23:11.

Ți s-a îngâmfat inima din cauza frumuseții tale, ți-ai stricat înțelep­ciunea din cauza splendorii tale... Ezec. 28:17

Așa cum se va vedea în continuare, 'stricarea' orașului și a templului este o corupere religioasă, o apostazie genera­lizată de la loialitatea și închinarea exclusivă la Dumnezeu.

CUPRINS

"Jumătate" în loc de "la jumătatea" (9:27)

În timp ce multe versiuni (KJV, NAS, NIV, etc.) vorbesc despre încetarea jertfei și darului de mâncare "la jumătatea săptă­mânii", Daniel 9:27 spune conform textului ebraic (BHS):

"Și va pune în vigoare un legământ pentru [cei] mulți o săptămână, și jumătate a săptămânii va face să înceteze jertfa și darul de mâncare..."

Prepoziția "la" nu există în textul original. Implicația este mare pentru că pasajul indică în acest caz o sistare temporară a jertfei necurmate, în loc de una definitivă. În plus, această sistare a jertfei necurmate pentru jumătate de săptămână, timp în care este înlocuită de urâciunea pustiirii, poate avea loc în oricare dintre cele două jumătăți ale săptămânii 'legământului'.

BBE Și un ordin strict va fi emis împotriva numărului mare pentru o săptă­mână; și astfel pentru jumă­tate a săptămânii ofranda și ofranda de mâncare vor ajunge la încetare; și în locul ei va fi un lucru necurat cauzator de frică...

TNK Timp de o săptămână el va face un legământ ferm cu mulți. Pentru jumătate de săptămână va opri
sacrificiul și ofranda de mâncare. La colțul altarului va fi o urâciune îngrozi­toare...

NJB El va impune o alianță fermă cu mulți oameni pentru intervalul de o săptămână; iar pentru intervalulde o jumătate de săptămână va opri sacrificiul și darul de mâncare...

NAB Pentru o săptămână el va face un pact ferm cu cei mulți; O jumătate de săptămână va aboli sacrificiul și darul de mâncare...

CJB El va face un legământ puternic cu conducători pentru o săptămână [de ani]. Pentru jumătate de săptămână va opri sacrificiul și ofranda de grâu...

ERV, ESV, JPS, NRS, RSV Și el va face un legământ ferm cu mulți pentru o săptămână: și pentru jumătatea săptă­mânii va cauza să înceteze sacrificiul și darul de mâncare...

Dacă jertfa și darul de mâncare încetează temporar, implicația este că templul este doar profanat, nu distrus.

CUPRINS

Textul după BHS (Daniel 9:24-27)

Introducând aceste corecții esențiale în text, versetele 24-27 sună astfel:

24 Șaptezeci de săptămâni au fost hotărâte asupra poporului tău și asupra cetății tale celei sfinte, pentru a se completa răzvrătirea, și pentru a se termina [de comis] păcatul, și pentru a se ispăși [prin suferirea mâniei] vina pentru nelegiuire, și pentru a se aduce dreptatea pentru timpuri indefinite, și pentru a se sigila viziunea și profetul, și pentru a se unge Sfânta Sfintelor.

25 Să știi și să înțelegi: De la ieșirea cuvântului pentru restabilirea și [re]­zidirea Ierusalimului, până la [un] uns, condu­cător, [vor fi] șapte săptămâni. Și [timp de] șaizeci și două de săptămâni, va fi rezidit [cu] piață și șanț [de apărare], dar în timpuri de strâmtorare.

26 Și după aceste șaizeci și două de săptămâni, uns[ul] va fi eliminat, și [conducerea] nu va fi a lui. Poporul unui domn care vine, va corupe orașul și sanctuarul, și sfârșitul lui va fi în potop [de corupție]; și până la sfârșitul confruntării sunt hotărâte pustiiri.

27 Și va pune în vigoare un legă­mânt pentru [cei] mulți o săptămână, și jumătate a săptămânii va face să înceteze jertfa și darul de mâncare. Și pe aripă [va pune] o urâciune care pustiește; și astfel până la completare ceea ce a fost hotărât va fi vărsat asupra celui pustiit.

De ce un număr important de versiuni biblice nu urmează textul masoretic? Motivul este consensul doctrinar care s-a sacralizat de secole între bibliști referitor la profeția "unică" care indică anul primei veniri a lui Mesia. Cei aproape 500 de ani necesari se obțin numai dacă se urmează redarea din Septuaginta, care interpune până la mesia 7 și 62 săptă­mâni.

Pentru comparație în ce privește "liber­tatea" de traducere, mai jos este reprodus același pasaj din Septuaginta:

(The English Translation of the Septuagint Version of the Old Testament by Sir Lancelot C. L. Brenton, 1844, 1851, published by Samuel Bagster and Sons, London [LXE])

24 Șaptezeci de săptămâni au fost determinate asupra poporului tău și asupra cetății sfinte pentru ca păcatul să fie încheiat, și pentru a sigila nelegiuirile, și pentru a șterge fărădelegile, și pentru a face ispășire pentru fără­delegi și pentru a aduce dreptatea veșnică, și pentru a sigila viziunea și profetul, și pentru a unge Sfânta Sfintelor

25 Să știi și să înțelegi, că de la ieșirea poruncii pentru răspuns și pentru constru­irea Ierusalimului până la Cristos prințul [vor fi] șapte săptămâni, și șaizeci și două de săptămâni; și apoi [timpul] se va întoarce, și strada va fi construită, și zidul, iar timpurile vor fi la limită.

26 Și după cele șaizeci și două de săptămâni, cel uns va fi distrus, și nu este nicio judecată în el: și el va distruge orașul și sanctuarul împreună cu prințul care vine: ei vor fi stârpiți cu un potop, și la sfârșitul războiului care se va termina repede el va destina [orașul] pustiirilor.

27 Și o săptămână va stabili legă­mântul cu mulți: și la mijlocul săptă­mânii jertfa mea și ofranda de băutură vor fi înlăturate: iar pe templu [va fi] urâciunea pustii­rilor; și la sfârșitul timpului va fi pus capăt pustiirii.

Ca un exemplu că acuratețea lasă de dorit în acest pasaj, LXX traduce prin "împreună cu" ceea ce în textul maso­retic este "popor" (v. 26). Dacă eliminăm ca și cauză preferința exegetică a traducă­torilor, atunci eroarea este o lamentabilă confuzie între două cuvinte care în ebraica nevoca­lizată se scriu la fel.

CUPRINS

Partea II

Elemente de exegeză

"În anul dintâi al lui Darius, fiul lui Ahașveroș, din sămânța mezilor, care fusese făcut împărat peste împărăția caldeenilor..." - Dan. 9:1

"Împărăția caldeenilor" a fost cuce­rită! Împăratul Babilo­nului nu mai este! Așa cum se vede din rugăciunea consemnată în capitolul 9, Daniel era doritor să vadă sfârșitul "mâniei" divine după cei șapte­zeci de ani de vasalitate și captivitate față de Babilon și restabilirea completă a Ierusa­limului în gloria de odinioară ca regat indepen­dent al lui Dumnezeu.

Am înțeles din cărți că trebuiau să treacă șaptezeci de ani pentru dărâmă­turile Ierusalimului... m-am rugat DOMNU­LUI Dumnezeului meu... și am zis: "Doamne, după toată dreptatea ta, te rog abate mânia și furia ta de la cetatea ta, Ierusalimul, de la muntele tău cel sfânt; căci din cauza păcatelor noastre și din cauza nelegiuirilor părinților noștri este Ierusalimul și poporul tău de batjocură tuturor celor care ne înconjoară" (Dan. 9:2-4, 16)

Răspunsul adus de "omul Gabriel" în profeția celor 70 de săptămâni a fost în esență:

  • Pentru o încetare completă a comiterii fărădelegilor și a mâniei divine corespunzătoare, pentru o eliberare și restabilire autentice, nu este vorba de (sau numai de) 70 de ani, ci de 70 de "șapte". Altfel spus, marele dușman al Sionului, Babilonul ("împărăția caldeenilor"), nu a fost eliminat de tot! Acum este sub steag persan, dar el mai are un rol de jucat în viitor printr-un prinț al lui care va reveni pe scena lumii și va acționa împotriva locului sfânt. Babilonul este capul de aur și aceasta până în final când regatul lui Dumnezeu lovește picioarele statuii compusă  din imperii succesive (Daniel 2).
  • Între timp, 7 săptămâni vor trece de la 'ieșirea unui cuvânt' pentru reconstruirea Ierusalimului până la venirea unui conducător numit de imperiul persan. Timp de 62 de săptămâni Ierusalimul va fi reconstruit sub supravegherea acestui uns, după care conducerea legală a acestuia va fi uzurpată. Verbul folosit (karet, eliminat, stârpit) este specific pentru oamenii nelegiuiți. Aceasta se întâmplă în cursul ultimei săptămâni, probabil fără ajutor străin. Apoi 'oamenii' unui domn străin (nepersan), care "vine" la domnia mondială, răspândesc corupția și apostazia în oraș și la templu. Aceștia reușesc să-i atragă pe cei mai mulți într-o înțelegere timp de o săptămână și, ca urmare a înțelegerii, majoritatea acceptă sistarea jertfei neîntrerupte și înlocuirea ei cu venerarea în templu a unui reprezentant de temut (urâciunea care pustiește) al domnului care vine. Persecutarea celor care se opun ține până ce vina pentru nelegiuire este ispășită de tot prin suferință.
  • În final, după mult necaz și persecuție, care vor umple măsura păcatelor, dar în același timp vor aduce ispășire prin suferință, se va ajunge la încetarea completă a mâniei divine împotriva Ierusa­limului. Împlinirea profeției se va încheia (sigila) cu ungerea sau rededicarea Sfintei Sfintelor templului. La terminarea celor 70 de săptămâni, poporul lui Daniel și Ierusalimul vor atinge o stare de dreptate absolută în fața lui Dumnezeu, de această dată pentru totdeauna.

CUPRINS

Poporul unui domn care vine

În versetele 25-27 (din Daniel 9) se pot identifica mai multe "personaje": (1) un uns, conducător, care va fi eliminat, (2) un domn care vine, (3) poporul domnului care vine, (4) cei mulți pentru care se pune în vigoare un legământ și (5) o urâciune care pustiește. Identitatea acestor personaje poate fi stabilită prin analogie cu alte pasaje profetice din cărțile profetice Daniel și Apoca­lipsa.

Între bibliști există încă dezacord în ce privește 'persoana' care pune în vigoare legământul pentru cei mulți. Unii consideră că este vorba despre "unsul" din versetul 26, iar alții că este vorba despre "domnul care vine", menționat în același verset.

De vină este probabil întreruperea pe care o introduce numerotarea versetelor în traducerile moderne și pronumele masculin "el" (în loc de 'acesta') care apare în cele mai multe versiuni biblice ("El va încheia un legă­mânt cu mulți"). Prea puțini asociază verbul din versetul 27 cu "poporul", care este subiectul logic al frazei. Vezi redarea paralelă de mai jos.

Traducere uzuală (Cornilescu) Redare literală a textului ebraic

26 Poporul unui prinț care va veni va nimici cetatea și sfântul locaș și sfârșitul lui va fi ca printr-un potop; până la sfârșit va fi război, o hotărâre de pusti­ire.

27 El va încheia un legământ cu mulți, timp de o săptă­mână.

Poporul unui domn care vine, va corupe cetatea și sanctu­arul, și sfârșitul lui va fi în potop [de corupție]; și până la sfârșitul con­frun­tării sunt hotărâte pus­tiiri. Și va pune în vigoare un legă­mânt pentru [cei] mulți o săptă­mână.

Așa cum se vede în coloana din dreapta, în redarea "necizelată" a textului ebraic poporul este cel ce pune în vigoare legământul. De altfel, "poporul" (domnului care vine) face patru acțiuni, în succesiune logică:

(1)  corupe cetatea și sanctuarul

(2)  pune în vigoare un legământ pentru [cei] mulți o săptămână

(3)  jumătate a săptămânii face să înceteze jertfa și darul de mâncare.

(4)  pe aripă așează o urâciune care pustiește

Ideea transmisă este că lucrurile în oraș și la templu se degradează progresiv și ajung să culmineze cu așezarea într-o parte cu vizibilitate a templului a unui idol viu (un inchizitor). Același scenariu este descris în Daniel 11 și Apocalips 13, 17. Prin analogie, element cu element, poate fi stabilită identi­tatea relativă a persona­jelor:

Daniel 9:26, 27 Daniel 11:3 Apocalipsa 13, 17
un domn care vine (regele din nord) ...se va reîntoarce fiara era, nu mai este și va veni
poporul domnului care vine niște oști trimise de el prorocul mincinos cu puterea fiarei
va corupe orașul și sanctuarul profanează sfântul locaș, cetățuia, amăgește la adorarea fiarei
va face să înceteze jertfa și ofranda fac să înceteze jertfa necurmată [propune o icoană a fiarei]
pe aripă va pune o urâciune așează urâciunea dă suflare icoanei fiarei
care pustiește care pustiește omoară pe toți care nu se închină
pune în vigoare un legământ pentru cei mulți ademenește prin lingușiri pe cei care rup legământul sfânt face ca nimeni să nu poată cumpăra sau vinde fără semn

În loc de "poporul unui domn", KTC și TEV spun "armata", NLT și LBV "armatele", iar NRS și AAT "trupele". Conform BDB Hebrew Lexicon termenul ebraic pentru popor are și sensul de "oameni din suită, însoțitori" (Gen. 32:8; 33:15; 35:6), "grup de luptători care urmează un lider" (Jud. 8:5; 2 Sam. 15:17) sau "forță armată mobilă" (1 Sam. 11:11; 1 Reg. 20:10; Num. 20:20).

Aceasta corespunde cu modul în care este descris "poporul" în Daniel 11:31 drept "niște oști trimise de el" [literal, (două) brațe provenind din el] și în Apocalipsa 13:11 drept o fiară cu două coarne care lucra cu toată autoritatea fiarei dintâi. Mai târziu în Apocalipsa această fiară este numită un proroc mincinos (Apoc. 19:20). Un profet fals care combină în mod înșelător blândețea și autoritarismul. Aparența este de miel, mesajul de balaur (timorant). Cine se apropie să asculte este "înghițit". Etnia acestui "popor" este și ea falsă și amăgi­toare așa cum se va vedea în continuare.

Isus și apostolul Pavel s-au referit fiecare la profeția lui Daniel ("Apoca­lipsa" zilelor lor) și au confirmat același "scenariu". Isus a descris lucrurile care trebuie să se întâmple înainte de venirea Fiului Omului:

Se vor scula mulți proroci minci­noși și vor înșela pe mulți. Și din cauza înmulțirii fărădelegii dragostea celor mai mulți se va răci... De aceea, când veți vedea "urâciu­nea pustiirii", despre care a vorbit prorocul Daniel, "așezată în locul sfânt" (cine citește să înțeleagă!) atunci, cei ce vor fi în Iudeea să fugă la munți; ...pentru că atunci va fi un necaz așa de mare... (Mat. 24:11-22).

Se regăsesc elementele cunoscute: corupția și fărădele­gea, cei mulți înșelați, "poporul" corupător ("mulți proroci minci­noși"), urâciunea pustiirii așezată în locul sfânt. Aceasta din urmă ca element semnalizator că lucrurile au ajuns la paroxism, că "pustiirea" Ierusalimului, perse­cuția celor fideli din cetate, este iminentă și că aceștia trebuie să se refugieze în munții din afară dacă vor să scape cu viață. Apostolul Pavel a explicat și el că:

Ziua Domnului... nu va veni înainte de a fi venit lepădarea de credință și de a se fi descoperit omul păcatului, fiul pierzării, care se împotrivește și se înalță mai presus de tot ce se numește "Dumnezeu" sau de ce este vrednic de închinare. Așa că se va așeza în templul lui Dumnezeu, prezentân­du-se drept Dumnezeu... Venirea lui este prin lucrarea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne și de puteri mincinoase și cu toate amăgirile nedrep­tății pentru cei care pier (2 Tes. 2:3, 4, 9).

Un domn care "vine"

În ce sens vine domnul repre­zentat cu diplomație de 'oamenii' lui? Apostolul spune că "venirea lui este prin lucrarea [împotrivitorului]". Aceasta înseamnă că domnul nu vine el însuși pentru a se instala în forță în locul sfânt. Cei mulți sunt ademeniți de către prorocul minci­nos "cu toate amăgirile nedreptății pentru cei care pier". Aceștia sunt atrași într-un compro­mis aparent avantajos pentru ei în baza căruia se obligă să așeze în locul de închinare o icoană pentru venerația domnului "binefăcă­tor". În acest fel domnul 'ajunge' sau "vine" în templu. "Venirea" lui (lit. prezența) va fi complet revelată când el se va fi înălțat mai presus de orice închinare. Aceasta va implica și persecu­tarea celor sfinți, care se vor opune, persecuție care își va atinge apogeul la sfârșitul necazului cel mare (Dan. 12:1, 7).

"Venirea lui este prin lucrarea Satanei (lit. a împotri­vi­torului)". Vezi Omul fărădelegii. Împotrivitorul care 'lucrează', care face în mod concret semnele și corupe prin amăgirile nedreptății este, așa cum am văzut, "poporul domnului care vine", în Apocalipsa prorocul mincinos. Acesta "lucrează" cu toată autoritatea fiarei dintâi care, la rândul ei, are autoritatea de la balaurul babilonean supranumit Satan (împotrivitorul). - Apoc. 12:9; 13:2; compară Faptele 13:6, 8 și 2 Timotei 3:8 referitor la lucrarea împotri­vitoare a prorocilor minci­noși.

Prin "locul sfânt" Isus a înțeles templul din Ierusalim, iar Pavel, după două decenii, posibil adunarea creștină, pe care el a comparat-o cu un templu [gr. naos] în care Dumnezeu locuiește prin spirit (Efes. 2:21, 22). "Așa că se va așeza în templul lui Dumnezeu" [gr. naos]. Această aplicație diferită a profeției lui Daniel din partea lui Isus și a apostolului Pavel se explică prin schimbarea de semnificație pe care a suferit-o "Ierusa­limul" în viziunea continuatorilor lui Isus după moartea și învierea acestuia: de la cel fizic la cel spiritual. Cei doi au vorbit în momente diferite și au vizat lucruri diferite. Apocalipsa confirmă două aplicații pentru profeția lui Daniel. Una trecută (față de data scrierii acestuia), prefigurativă, și una viitoare față de data scrierii (comp. Apoc. 11:8).

CUPRINS

Pe aripă o urâciune care pustiește

În Matei 4:5 Isus este dus de ispiti­tor pe streașina [lit. aripa] templu­lui pentru a se arunca de a­co­lo în văzul mulțimii. În Septua­ginta (în uz în seco­lul I) urâciu­nea stă pe templu [gr. hi­eron], adică pe sanctuar sau pe una din con­struc­țiile anexe. TNK sugerează "la colțul (altaru­lui)", probabil pentru că așezarea urâciunii este menționată în context cu sistarea jertfei necurmate. Ideea este în orice caz într-un loc înălțat și astfel vizibil pentru închinători. În ilustrația de mai sus (o reconstituire a templului din Ierusalim) pot fi observate mai multe ase­me­nea locuri înălțate sau 'aripi' la care s-ar putea referi profeția. Este interesant că Isus s-a limitat la a vorbi despre "locul sfânt", cu aluzie la templu în general.

În Biblie idolii care reprezentau diferite "divinități" sunt numiți urâciuni (Deut. 32:16; 1 Regi 11:5; 2 Regi 23:24; Ezec. 18:12). În seria de acțiuni pe care le întreprinde poporul domnului care vine se află și instalarea unei asemenea urâciuni "pe aripă".

Și jumătate a săptămânii va face să înceteze jertfa și darul de mâncare. Și pe aripă [va pune] o urâciune care pustiește (v. 27).

Conform analogiei evidențiate deja în secțiunea anterioară, același lucru este descris în 11:25 astfel:

Niște oști trimise de el vor veni și vor profana sfântul locaș, cetățuia, vor face să înceteze jertfa necurmată și vor așeza [ebr. natan] urâciunea care pustiește.

Verbul "a așeza" se regăsește în Leviticul 26:1 în interdicția dată de Dumnezeu cu privire la instalarea de idoli în țară:

"Să nu vă faceți idoli, să nu vă ridicați nici chip cioplit, nici stâlp de aducere aminte; să nu puneți [natan] în țara voastră nici o piatră împodobită cu chipuri, ca să vă închinați înaintea ei; căci eu sunt DOMNUL Dumnezeul vostru".

De asemenea, în Apocalipsa 13:14, 15 acțiunea este des­crisă în termeni asemă­nători:

Ea [fiara care acționa ca proroc mincinos] a zis celor care locuiesc pe pământ să facă o icoană fiarei care avea rana de sabie și trăia. I s-a dat să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să și vorbească și să facă să fie omorâți toți cei care nu se vor închina icoanei fiarei.

Urâciunea este 'așezată' (confec­ționată și însuflețită) pentru a decreta legal 'pustiirea' sau perse­cutarea celor ce nu i se vor închina ei și prin ea fiarei divinizate pe care o reprezintă. Ce poate fi această urâciune?

În antichitate împărații romani obiș­nuiau să-și asigure loialitatea populațiilor din provincii dispunând ca o parte a serviciilor religioase să fie înlocuită cu arderea de tămâie în onoarea lor. Cum cezarul nu putea fi prezent peste tot  în persoană, acest lucru se făcea în fața unor statui care-l reprezentau și uneori în prezența repre­zentanților locali. Ce-i ce organizau cultul cezarului se bazau pe propagandă, pe oferirea de avantaje sau, dacă exista opoziție, pe brațul puternic al legii. Adesea se făceau abuzuri.

Urâciunea din Daniel 9 pare să fie un organism viu pentru că are autoritate să vorbească și să pustiască ea însăși. Atât în ebraică cât și în greacă sensul este "care cauzează pustiire". Tipul de pustiire poate fi ilustrat prin "devastarea" adusă de Saul atunci când persecuta adunarea creștină :

Saul se învoise la uciderea lui Ștefan. În ziua aceea s-a pornit o mare prigonire împotriva bisericii care era în Ierusalim. Și toți, afară de apostoli, s-au împrăștiat prin ținuturile Iudeii și ale Samariei... Saul devasta biserica: intra prin case și, târând pe bărbați și pe femei, îi preda închisorii... Saul sufla încă amenințarea și uciderea împotriva ucenicilor Domnului (Fap. 8:1, 3; 9:1).

Așa ca și Saul, care devasta 'suflând' amenințarea și uciderea (prin cuvinte și acțiuni), icoana fiarei are 'suflare, vorbește și face să fie omorâți toți cei ce nu i se închină' (compară Daniel, capitolul 5, unde dușmanii religioși ai lui Daniel au obținut emiterea unui decret imperial de interzicere a oricărei închinări diferite de aceea la rege).

 

Isus și urâciunea pustiirii

Notă: Expresia este discutată ca și tipar de aplicare, nu ca împlinire a profeției).

Refugierea bisericii în afara Ierusa­limului din cauza persecuției, menționată în Faptele Apostolilor, este de asemenea o ilustrare a modului cum putea fi urmat sfatul lui Isus de a fugi în mod prevăzător la munții din afara Ierusalimului la vederea urâciunii "stând" în locul sfânt (Vezi Comentariul la Matei 24:15). Adică în timp de persecuție provocată chiar de condu­cerea compro­misă, colabora­ționistă, a sistemului religios incluzând templul.

Ideea este că atunci când se întâmplă așa ceva, lucrurile sunt ajunse prea departe și nu mai este ce îndrepta prin rămânerea pe loc. Reacția potrivită la acel timp este refugierea. Persecuția a fost deja suportată ca parte a luptei pentru "salvarea" sistemului ca și loc sfânt al închinării curate (comp. Mat 24:9-15). Acum lupta este pierdută. Nu este nevoie de mai multe victime. Dumnezeu însuși s-a îndepărtat de locul sfânt (comp. Ezec. 8:6).

Isus a zis cu referire la acest semn sau semnal că cine îl vede și înțelege sensul cuvintelor lui Daniel, să-și salveze viața pe cont propriu, refugiindu-se. "Așezarea" urâciunii pustiirii este ultima și cea mai gravă din șirul de acțiuni pe care le intreprinde poporul domnului care vine. Profanarea își atinge maximul prin pustiirea legalizată a celor care refuză să se închine la idol. "Și pe aripă [va pune] o urâciune care pustiește; și astfel până la completare ceea ce a fost hotărât va fi vărsat asupra celui pustiit" (v. 27). A fost uciderea lui Isus "completarea"? Vezi Comentariul la Matei 23:32 despre 'umplerea măsurii'.

În timpul lui Isus, idolul viu a fost "așezat" în locul sfânt atunci când conducerea spirituală a națiunii s-a transformat în colaboratoarea imperiului roman pentru opoziția la regalitatea divină - prin predarea către reprezentanții imperiului, pentru a fi ucis, a unsului mesianic și dispersarea susținătorilor acestuia. "Nu voi mai vorbi mult cu voi pentru că vine prințul [domnul] lumii acesteia și el n-are nimic în mine [nu există nimic comun între noi în ce privește tronul mondial, decât vrăjmășia profetică din Geneza 3:15]".

Pilat și Irod, care reprezentau puterea imperială, n-au acționat împotriva lui Isus fără 'ajutorul' oamenilor domnului care vine. Cezarul (domnul) 'a venit' și a intrat în locul sfânt, atunci când conducătorii religioși le-au cerut reprezentanților lui din teritoriu să se implice în aspecte religioase ale Legii și templului cu scopul eliminării unsului mesianic pentru Sion. Când mai marii spirituali ai Ierusalimului (atunci în rol de proroc mincinos) au atras mulțimea de partea lor și au determinat-o să strige, "noi n-avem alt împărat decât cezarul", urâciunea a fost așezată în locul sfânt ca obiect de închinare. Înaintea sau în locul lui YHWH a cărui prezență era în locul preasfânt pe aripile heruvimilor (comp. Luca 16:15). Cel respins și înlocuit a fost nu atât Mesia, cât Dumnezeul națiunii, Marele Rege, pentru că Isus a spus: "Cine mă primește pe mine, primește pe Cel ce m-a trimis pe mine" (Ioan 13:20; Mat. 5:34, 35; comp. 1 Sam. 8:7).

 

Isus și "etnia" poporului

Isus a vorbit despre urâciunea pustiirii în contrast cu locul sfânt (Vezi Comentariul la Matei 24:15, 16). După "așezarea" ei, locul devine evident unul profanat și este nevoie de o curățire sau rededicare. "Șaptezeci de săptămâni au fost hotărâte asupra poporului tău și asupra cetății tale celei sfinte... pentru a se termina [de comis] păcatul...; și pentru a se unge Sfânta Sfintelor" (Dan 9:24). Un motiv în plus al profanării locului sfânt, dincolo de faptul că este vorba de un idol abominabil, este că puterea reprezentată de acesta este una străină. Simpla prezență a păgânilor în locul sfânt este privită în Scriptură ca o profanare (Ps. 79:1). Au fost prezente "națiunile" în locul sfânt la respingerea lui Mesia? (comp. Apoc. 11:2).

Cu privire la ceea ce urma să se întâmple în legătură cu moartea lui, Isus le-a spus celor doisprezece discipoli ai lui: "Iată, ne suim la Ierusalim și tot ce a fost scris prin proroci despre Fiul Omului se va împlini. Căci va fi dat în mâinile neamurilor; ...[acestea] îl vor omorî" (Luc. 18:31-33).

Întrucât în relatarea paralelă din Matei 20:18, 19 Isus spune că în primă fază "Fiul Omului va fi dat preoților celor mai de seamă și cărturarilor; ei îl vor condamna la moarte", ideea care se desprinde este că acești lideri religioși sunt în categoria oamenilor domnului străin sau "oști trimise de el (lit. 'brațe din el')". Devenind o prelungire a puterii imperiale, a cezarului, de a cărui 'venire' vorbea Isus (Ioan 14:30), conducătorii religioși ai națiunii au încetat să mai fie 'iudei' din punct de vedere profetic. Nu numai Isus (care a vorbit despre părăsirea Iudeii), dar și apostolii au înțeles în acest fel lucrurile. Ei au aplicat Psalmul 2 (care menționează neiudeii, "neamurile") la opoziția organizată în Ierusalim împo­triva lui Isus:

Tu ai zis prin Duhul Sfânt, prin gura părintelui nostru David, slujitorul tău: "Pentru ce se întărâtă neamurile și pentru ce cugetă popoarele lucruri deșarte? Împărații pământului se aflau acolo și domnitorii s-au unit împotriva DOMNULUI și împotriva Cristosului său". În adevăr, împotriva Robului tău celui sfânt, Isus, pe care l-ai uns tu, s-au însoțit [synagoo, s-au adunat împreună] în cetatea aceasta Irod și Ponțiu Pilat cu păgânii și cu popoarele lui Israel, ca să facă tot ce hotărâse mai dinainte mâna ta și sfatul tău (Fap. 4:25-28).

Printr-o analogie simplă, "păgânii" din cuvintele de mai sus, care acționează împotriva "celui sfânt", pot fi identificați cu 'oamenii' sau poporul domnului care vine. Vezi tabelul de mai jos:

Faptele 4:25-28 Daniel 9:26, 27 Psalmii 2:1, 2
împotriva lui Isus pe care l-ai uns unsul va fi eliminat împotriva unsului său
s-au însoțit (synagoo) legământ pentru cei mulți s-au sfătuit împreună
în cetatea aceasta orașul și sanctuarul în Sion
Irod și Ponțiu Pilat o urâciune domnitorii
cu păgânii poporul neamurile
și cu popoarele lui Israel cei mulți popoarele
[cezarul roman] domnul care vine împărații pământului

Pentru a descrie 'alianța' realizată de conducătorii religioși între împărații pământului (domnul care vine), repre­zentați de demnitarii locali, și popoarele lui Israel (cei mulți), este folosit verbul synagoo (a se aduna împreună) de la care este derivat sinagogă, cuvânt folosit de iudei pentru a-și denumi locurile de adunare. În Apocalipsa 2:9 se spune în mod interesant: "Știu necazul tău... din partea celor care zic că sunt iudei și nu sunt, ci sunt o sinagogă a Satanei [adver­sarului]" (Apoc. 2:9). Etnia falsă a 'iudeilor' care l-au dat la moarte pe Isus este în armonie cu descrierea lor în profeția lui Daniel drept poporul domnului străin și în Apocalipsa drept un proroc mincinos.

CUPRINS

Legământul pentru cei mulți

"Poporul unui domn care vine... va pune în vigoare un legă­mânt pentru [cei] mulți o săptămână". Considerând că subiectul logic este domnul care vine, și că acest domn a venit deja, cele mai multe traduceri vorbesc despre un legământ încheiat de acesta "cu" cei mulți. "El va încheia un legământ cu mulți" (VDC). Așa cum am văzut însă, artizanul legămân­tului este poporul domnului care vine, iar legământul este anterior acestei 'veniri'. Prepoziția ebraică este "pentru". Un legământ instituit pentru cei mulți, care implică angajamentul acestora față de domnul care vine.

Cuvintele paralele profetic din Apocalipsa 13:16, 17 ne dau o idee despre natura "legământului" și modul în care este pus în vigoare:

Și face ca toți, mici și mari, bogați și săraci, liberi și robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte și nimeni să nu poată cumpăra sau vinde fără să aibă semnul acesta.

BBE spune: "Și un ordin puternic va fi emis împotriva numărului mare pentru o săptămână". Multe alte versiuni biblice vorbesc despre un legământ ferm sau puternic. NJB: "El va impune o alianță fermă cu mulți oameni". Verbul ebraic este gabar, a fi puternic, a prevala, a se impune, aici cauzativ, a face să fie puternic, a impune. Condiționarea libertății de a cumpăra sau vinde, de un insemn, dă de înțeles că este vorba despre un despot cu pretenții de divinitate față de care se legiferează obligativitatea declarării publice a supunerii sau apartenenței (Dan. 11:37; comp. Mal. 2:11). Vezi Pe mâna dreaptă sau pe frunte.

'Cumpărarea și vinderea' sunt simbolul relațiilor interu­mane, începând de la cele economice care asigură subzis­tența până la cele sociale. Interzicerea acestora înseamnă exclude­rea din societate și condamnarea la înfometare și moarte. Intrarea în acest "legământ" înșelător (în care cei mulți din Israel primesc un drept care de fapt era al lor) înseamnă indirect o părăsire a legământului ancestral care prevede închinarea exclusivă la Dumnezeu și supunerea față de unsul desemnat de el. Acum putem avea o perspectivă de ansamblu asupra cuvintelor care au fost citate parțial din Daniel 11:30-32:

Și, mânios împotriva legământului sfânt, el [împăratul de la miază-noapte] va lucra, se va reîntoarce [devenind astfel 'domnul care vine'] și își va îndrepta atenția spre cei care vor părăsi legământul sfânt. Niște oști trimise de el vor veni și vor profana sfântul locaș, cetățuia, vor face să înceteze jertfa necurmată și vor așeza urâciunea care pustiește. Va ademeni prin lingușiri pe cei care rup legământul. Dar aceia din popor care vor cunoaște pe Dumnezeul lor vor rămâne tari și vor acționa.

Planul domnului care se reîntoarce sau '(re)vine' (cu o nouă strategie) este cucerirea națiunii prin subminarea loialității membrilor ei față de "legământul sfânt". "Își va îndrepta atenția spre cei care vor părăsi legămân­tul sfânt". "Va ademeni prin lingușiri pe cei care rup legământul". Ceva asemănător cu "învățătura lui Balaam, care a învățat pe Balac să arunce o cursă înaintea fiilor lui Israel, ca ei să mănânce din lucrurile jertfite idolilor și să comită desfrânare" și astfel să se îndepărteze singuri de protecția lui Dumnezeu (Apoc. 2:14). În Daniel 8:23-25 se spune într-o perspectivă apropiată:

Se va ridica un împărat cu fața arogantă și cunoscător al enigmelor [lit. înțelegând lucrurile ascunse]. El va fi tare, dar nu prin puterea lui însuși; el va face pustiiri de necrezut, va prospera, va acționa, va distruge pe cei puternici și chiar pe poporul sfinților. Prin inteligența lui va face să prospere înșelăciunea în mâna lui; se va înălța în inima lui; și prin prosperitatea lui [lit. în (timp de) liniște] va strica pe mulți; și se va ridica împotriva Domnului domnilor, dar va fi zdrobit fără mână de om.

Trimiterea de "oști" care să impună un jurământ de credință față de el în schimbul integrării în societatea prosperă este una dintre înșelăciunile rafinate ale acestui împărat versat în lucruri ascunse (JPS stratageme, NAS intrigi, NWT lucruri ambigue). Cei mulți sunt atrași prin lingușiri să rupă legământul. Poporul sfinților, asemenea celor "puternici" sau invincibili prin forța brută, este atacat prin lucruri ascunse.

Legământul este un 'lucru ascuns' sau ambiguu pentru că, în timp ce în cuvinte pare să urmărească scopuri benefice, ascunde o intenție malefică, aceea de a compromite relația poporului sfinților cu Dumnezeul lor și astfel îndepărtarea acestora de sursa ocrotirii. 'În timp de liniște va strica pe mulți', adică în timp ce națiunea se va simți în siguranță din partea dușmanilor ei, în timp de relaxare. Același cuvânt este folosit în Proverbele 17:1 pentru a descrie liniștea unui cămin în care nu există stări conflictuale: "Mai bine o bucată de pâine uscată, cu pace, decât o casă plină de cărnuri, cu ceartă".

În tot acest timp națiunea nu va fi subjugată în totalitate. Față de "cei mulți" care vor fi prinși în cursă, majoritatea, va exista totuși o minoritate care nu va putea fi 'ademenită prin lingușiri să rupă legământul sfânt' pentru a accepta legământul cu domnul care vine. "Aceia din popor care vor cunoaște pe Dumnezeul lor vor rămâne tari și vor acționa" (Dan 11:32). Vezi Numărul majorității.

 

Timp de o săptămână

Se crede în general că durata de o săptămână este cunoscută și stipulată ca atare la încheierea legământului compro­mițător și că apoi, după ce ambele părți au fost de acord cu ea, nu este respectată de către una dintre ele. Aceasta însă ar însemna că domnul care vine s-ar mulțumi cu loialitatea temporară a națiunii subjugate prin legământul cu el. În realitate timpul de o săptămână nu este cunoscut dinainte. El este intervalul în care se reușește impunerea constrângerii până la intervenția salvatoare a lui Dumnezeu (comp. Dan. 7:21, 22).

Timpul de o săptămână depinde de calendarul profetic al lui Dumnezeu care a alocat 70 de săptămâni pentru "a înceta fărădelegea... și pentru a unge sfânta sfintelor". Săptămâna legămân­tului ridică totalul la 70, dar nu se spune – cel puțin nu explicit – că ea este a șaptezecea. Este posibil ca această săptămână să aibă o parte înainte de acest interval și una la sfârșitul lui (1/2... + 7 + 62 +1/2) sau să codifice o altă unitate de măsură. În mod interesant fraza continuă vorbind despre o jumătate de săptămână. "Și va pune în vigoare un legământ pentru [cei] mulți o săptămână, și jumătate a săptă­mânii [sau: de săptămână] va face să înceteze jertfa și darul de mâncare".

În Daniel se găsește o aluzie la o "săptămână" în cele șapte timpuri din capitolul 4 și la o jumătate de săptămână în cele trei timpuri și jumătate de persecuție a sfinților din capitolele 7 și 12. Întrucât cele 70 de săptămâni se termină cu ungerea sfintei sfintelor, acțiune care presupune reluarea jertfelor, și jertfele sunt întrerupte pentru jumătate de săptămână, înseamnă că sfârșitul celor două intervale coincide: jumătatea de săptămână încheie pe cele 70.

(va continua)