A murit Isus într-o vineri?


„Ziua sărbătorii Azimilor, în care trebuiau jertfite paștele, a venit” – Ioan 12:1

 

Punctul de vedere tradițional (și majo­ritar) este că Isus a murit într-o vineri (Vinerea Mare). Există însă voci care susțin că el a murit joi sau chiar miercuri. Din perspec­tiva textului biblic, se știe sigur că Isus a murit în 14 Nisan, prima lună în calen­darul religios la evrei, și că mormântul era gol „târziu, în sabat, pe când se însera spre ziua întâi a săptă­mânii” (Matei 28:1, 6, GBV2001; vezi Învierea lui Isus în sabat). Cât despre ziua din săptă­mână în care a căzut 14 Nisan în acel an și timpul cât a stat Isus în mormânt, acestea nu sunt afirmate explicit și trebuie deduse.

O zi mare de sabat

Un factor important care trebuie luat în considerare este numărul de sabate care au fost în acea săptă­mână. Ziua specială de sărbă­toare, care urma sacrifi­cării mieilor în 14 Nisan, era întot­deauna un sabat (Num. 28:16-18). Ioan 19:31 conține precizarea:

Ca să nu rămână trupurile pe cruce în timpul sabatului, căci era ziua Pregătirii și ziua aceea de sabat era o zi mare, iudeii au rugat pe Pilat să le zdrobească fluierele picioa­relor și să fie ridicați.

Toți sunt de acord că ziua "mare" de sabat a fost sabatul special de Paște din 15 Nisan, prima zi de sărbă­toare din săptă­mâna Azimilor. Dacă acest sabat s-a suprapus cu sabatul săptă­mânal, care era sâmbăta, atunci Isus a murit într-o vineri. Dacă cele două sabate au urmat unul după altul, Isus a murit într-o joi. Iar dacă a existat și o zi lucră­toare între cele două sabate, atunci Isus a murit într-o miercuri. Discuția care urmează va arăta că cele două sabate au urmat unul după altul și că astfel Isus a murit într-o joi.

Două sabate succesive

Traducerile tradiționale spun aproape la unison că după sabatul de paște a urmat ziua dintâi a săptă­mânii, duminica. De exemplu, GBV2001 în Matei 28:1:

Iar târziu, în sabat, pe când se însera spre ziua întâi a săptă­mânii, Maria din Magdala şi cealaltă Marie au venit să vadă mor­mântul (GBV2001).

Literal în greacă însă este vorba despre „unul dintre sabate”:

Iar spre sfârșitul sabatului, pe când începea să se lumineze în primul dintre sabate, a venit Maria Magdalena și cealaltă Marie să vadă mor­mântul (Jubilee Bible 2000).

Și în amurgul sabatelor, în zori, spre primul dintre sabate, a venit Maria Magda­lena, și cealaltă Marie, să vadă mor­mântul (Young's Literal Translation).

„Amurgul sabatelor” este seara care face trecerea între două sabate, la apusul soarelui (Lev. 23:32). Ceea ce indică că sabatul anual a fost urmat de sabatul săptămânal. Referitor la redarea celui de-al doilea sabat drept „prima zi a săptămânii”, Concordant Commentary of the New Testament spune în nota la Matei 28:1:

„Unul dintre sabate” este singura traducere corectă a sintagmei redate uzual „prima zi a săptă­mânii”. Cuvântul prima nu există aici. Este simplu unul, și este aplicat la ceasul al unspre­zecealea (Mat. 20:12), care în acel caz a fost ultimul, nu primul. Cuvântul zi nu este deloc în text. Cuvântul săptămână este la plural, și este exact în același format ca la începutul propoziției. Dacă acolo este redat cu „sabate”, trebuie redat și aici cu „sabate”. Nu există altă opțiune decât să se traducă „unul dintre sabate”.

Înțelesul acestei expresii se găsește în legea primelor roade (Lev. 23:9-14). Din ziua anterioară legănării „snopului” până în ziua dinaintea pentecostei erau șapte sabate (Lev.23:15). La acestea se face referire în sintagma „unul dintre sabate”. Fiecare mențiune a acestei sintagme o plasează între Paște și Pentecostă (1 Cor. 16:2 și Fapte 20:1 și 6). Iar celelalte ocurențe se referă la învierea Domnului nostru (Mar. 16:2; Luc. 24:1; Ioan 20:1-19).

La fel, referitor la Luca 24:1 același Concordant Commentary of the New Testament explică: Învierea nu a avut loc duminica sau în „ziua întâi a săptămânii”, ci în primul dintre cele șapte sabate de la sărbătoarea Primelor Roade la Penticostă. Expresia specială „unul dintre sabate” se găsește întot­deauna în intervalul dintre Paște și Penticostă, niciodată în vreun alt timp al anului. Se poate referi la oricare dintre cele șapte sabate. Este folosită de obicei pentru ziua învierii (Mat. 28:1; Mar. 16:1, 2; Ioan 20:1, 19), care a fost în timpul sărbătorii Azimilor, dar și pentru sabate de după această sărbă­toare (Fap. 20:6, 7), oricând până la Penticostă (1 Cor. 16:2, 8). Erudiții sunt împărțiți cu privire la explicația pentru redarea „ziua întâi a săptă­mânii”. Se spunea de obicei că „unul” este folosit uneori pentru primul și că „sabate” înseamnă uneori săptă­mână, dar această din urmă încercare de a justifica redarea acceptată este că "unul dintre sabate" devine echivalent cu "prima zi după sabat". Cum ziua de după sabat era numită în mod obișnuit a doua zi după sabat” (Lev.23: 15, LXX), această justi­ficare pare a fi departe de realitate. Chiar dacă considerăm că „unul” înseamnă primul în acest caz, sensul nu se schimbă, pentru că învierea a fost de fapt în primul dintr-o serie de sabate, așa cum citim în Marcu (16:9). Dar în niciun caz „sabate” nu a fost folosit vreodată pentru „săptămână”. Aceasta este repre­zentată întot­deauna de hebdomad sau șapte. Singura excepție ar fi atunci când o serie de sabate acoperă același interval de timp cât tot atâtea hebdomade. Întrucât sintagma „ziua întâi a săptămânii” poate fi exprimată atât de facil în limba greacă, există serioase motive pentru a refuza folosirea acestor cuvinte ca echivalent pentru „unul dintre sabate”.

Deci dacă sabatul săptămânal (ziua de sâmbătă), a urmat după sabatul de Paște (vineri), atunci Isus a murit în ziua anterioară, joi1. Este interesant cum numește Matei sabatul de Paște: „A doua zi care vine după ziua Pregătirii” (27:62). Dacă „a doua zi” ar fi fost sabatul săptă­mânal, atunci el ar fi fost numit explicit, pentru că sabatul era singura zi din săptă­mână care avea un nume. Con­strucția indirectă, „a doua zi care vine după ziua Pregătirii”, indică însă o zi fără nume a săptămânii și o pregătire specială pentru ea – Sabatul anual de Paște din 15 Nisan.

1 O consecință a zilei de joi ca zi în care a murit Isus (14 Nisan) este intrarea lui în Ierusalim sâmbăta, în ziua de sabat. Conform Evangheliei după Ioan, „cu şase zile înainte de Paşti, Isus a venit în Betania” (12:1). „A doua zi (cu cinci zile înainte), o gloată mare care venise la praznic, cum a auzit că vine Isus în Ierusalim, a luat ramuri de finic şi I-a ieşit în întâmpinare, strigând: „Osana! Binecu­vântat este Cel ce vine în Numele Domnului, Împăratul lui Israel!” (12:12, 13). Cu cinci zile înainte înseamnă sâmbăta (9 Nisan). Implicația este și inversă: Dacă intrarea în Ieru­salim a fost în sabat, ziua liberă și festivă la evrei, deci sâmbăta, nu în Duminica Floriilor, și până la Paște au trecut cinci zile, atunci Isus a murit într-o joi, nu în Vinerea Mare.

Motivul pentru care versiunile biblice redau aproape la unison „unul dintre sabate” cu „prima zi a săptămânii” este conformarea la tradiția, deja milenară, care plasează învierea duminica.

Zilele de joi, vineri și sâmbătă, de la apus la apus, începând cu Cina de Paște în seara zilei de 13 a calendarului laic (miercuri), dar în 14 în calendarul religios (joi):

 

Ziua Acțiunea Timpul
Joi
14
Cina
 
Isus arestat,
„seara”
„noaptea”
Mar. 14:17-72
judecat,
răstignit,
în mormânt
„ziua dinaintea sabatului”
Mar. 15:1-47
Vineri
15
Sabat
anual
Femeile
s-au odihnit
 
„ziua aceea...
era o zi mare”
(Ioan 19:31)
 
Femeile merg
la mormânt
 
„târziu, în sabat,
pe când se însera
Sâmbătă
16
Sabat
 
 
 
spre primul
dintre sabate”
Mat. 28:1-6
 
 
 

Părți a trei zile

Intervalul de timp până la înviere este indicat în Evanghelii în moduri diferite:

  1. „ei îl vor omorî și... după trei zile va învia” (Marc. 9:31)
  2. „trebuie... să fie omorât și a treia zi să învieze” (Luc. 9:22)
  3. „va sta trei zile și trei nopți în inima pământului” (Mat. 12:40)
  4. „astăzi este a treia zi de când s-au întâmplat acestea” (Luc. 24:21)

Pentru gândirea noastră aceste afirmații par ireconci­liabile. Evreii însă socoteau ca zile și părțile unei zile, astfel că „după trei zile” însemna uneori după părți a trei zile. Acestea putând acoperi un interval de la o zi și câteva ore (ex. 1 + 24 + 1) până la trei zile complete (comp. 1 Reg. 22:1, 2; 2 Reg. 18:9, 10). Chiar în relatarea despre moartea și învierea lui Isus se observă acest lucru, preoții cei mai de seamă și fariseii spunându-i lui Pilat:

„Pe când era încă în viaţă, a zis: „După trei zile voi învia.” Dă poruncă, dar, ca mormântul să fie păzit bine până a treia zi.” (Mat. 27:63, 64)

Pentru că Isus a vorbit despre învierea sa pe când era încă în viață, eveni­mentele acestor zile ar putea include trădarea, arestarea, judecarea și răstignirea, alături de timpul în mormânt până la înviere, așa cum este cazul în Luca 24:18, 20, 21:

„Tu eşti singurul străin aici în Ierusalim, de nu ştii ce s-a întâmplat în el zilele acestea? Cum preoţii cei mai de seamă şi mai marii noştri L-au dat să fie osândit la moarte şi L-au răstignit? Noi trăgeam nădejde că El este Acela care va izbăvi pe Israel; dar cu toate acestea, iată că astăzi este a treia zi de când s-au întâmplat aceste lucruri”.

La fel este evidențiat acest șir de eveni­mente în Matei 17:22, 23; 20:18, 19 și 26:2, 14.