A murit Isus într-o vineri?


"Ziua sărbătorii Azimilor, în care trebuiau jertfite paștele, a venit" - Ioan 12:1

 

Punctul de vedere tradițional (și majo­ritar) este că Isus a murit într-o vineri (Vinerea Mare). Există însă voci care susțin că el a murit joi sau chiar miercuri. Din perspectiva textului biblic, se știe sigur că mormântul a fost gol "în prima zi a săptămânii", duminică dimi­neața (Luc. 24:1; Marc. 16:2, 3). Cât despre ziua din săptă­mână în care a murit Isus și timpul cât a stat în mormânt, acestea sunt subiecte de dezbateri aprinse. Afirmațiile biblice de la care se pleacă în discuții sunt de obicei acestea:

  1. "ei îl vor omorî și... după trei zile va învia" (Marc. 9:31)
  2. "trebuie... să fie omorât și a treia zi să învieze" (Luc. 9:22)
  3. "va sta trei zile și trei nopți în inima pământului" (Mat. 12:40)
  4. "astăzi este a treia zi de când s-au întâmplat acestea" (Luc. 24:21)

Pentru gândirea noastră aceste pasaje, par ireconciliabile. Evreii însă socoteau ca zile și părțile unei zile (comp. 1 Reg. 22:1, 2; 2 Reg. 18:9, 10). De asemenea, în calendarul lor religios ziua începea seara la apusul soarelui. Folo­sind aceste informații, concluzia care se desprinde este că Isus a murit cel mai probabil într-o joi, așa cum este schițat mai jos.

joi vineri sâmbătă duminică
                                                                       
  - - - - - -  trei zile și trei nopți  - - - - - -  

Nu există nici o cale de a împăca cele "trei zile și trei nopți" cu vinerea tradiți­onală și, după cât se pare, nici cu miercu­rea. Propoziția "după trei zile va învia" implică și ea moartea lui Isus într-o joi, socotind ca o zi și ziua morții. Afirmația discipolilor pe drumul spre Emaus se referă în mod specific la zilele "de la" răstignire. Astfel vineri ar fi 'prima' zi, sâmbătă a doua și duminică 'a treia zi'. Expresia "a treia zi să învieze" se referă în mod clar la aceleași zile. Astfel cele patru pasaje pot fi înțelese armonios numai dacă Isus a murit joi după-amiaza și a fost înviat în primele ore ale duminicii.

Vineri: Cei ce susțin ziua de vineri spun că există un mod valid în care se putea considera că Isus a stat în mormânt trei zile. În gândirea ebraică a vremii o parte a unei zile era considerată o zi întreagă. De asemenea, ziua curentă este socotită ca "prima zi" (comp. Luc. 13:32). Deoarece Isus a stat în mormânt o parte din ziua de vineri, toată sâmbăta, și o parte din duminică, s-ar putea considera că a fost în mormânt "trei zile". Un argument des invocat pentru ziua de vineri se găsește în Marcu 15:42 care spune că Isus a fost răstignit "în ziua dinaintea sabatului". Dacă acela a fost sabatul săptămânal, adică sâmbăta, atunci ziua răstignirii a fost negreșit vineri. Un alt argument în favoarea zilei de vineri spune că unele versete ca Matei 16:21 și Luca 9:22 arată că Isus trebuia să învieze în a treia zi, deci că nu ar fi fost necesar să stea în mormânt trei zile și trei nopți complete. Însă nu toate versiunile biblice redau versetele respec­tive în acest mod, iar Marcu 8:31 spune că Isus va fi înviat "după" trei zile.

Joi: Argumentele pentru joi pleacă de la cele pentru vineri și adaugă obiecția că sunt prea multe evenimente între îngro­parea lui Isus și învierea lui ca să se fi produs toate de vineri seara până duminică dimineața, deci cu numai o zi plină intermediară - sabatul săptămâ­nal. O zi suplimentară ar rezolva problema. Ziua adăugată este tot un sabat, acela special care urma paștelui (Ioan 19:31).

Miercuri: Argumentul principal pentru ziua de miercuri afirmă că cele "trei zile și trei nopți" din Matei 12:40 se înțeleg literal ca 72 ore și că între sabatul "mare" din 15 Nisan și sabatul săptămânal a fost o zi intermediară. După ce s-au odihnit în primul sabat femeile au cumpărat miro­denii (Mar. 16:1), apoi "s-au întors și au pregătit mirodeniile" (în ziua lucrătoare), după care din nou "s-au odihnit în sabat" (Luc.23:56). Se arată că ele nu puteau cumpăra mirodeniile după sabat și să le pregătească totuși înainte de sabat, decât numai dacă erau două sabate și o zi lucrătoare între ele. Un contraar­gument ar fi că duminică doi dintre discipoli poves­tesc pe drumul spre Emaus că "astăzi este a treia zi de când s-au întâmplat acestea" (Luc. 24:21, 22). De miercuri până duminică sunt însă patru zile!

 

O zi mare de sabat

Un factor important care trebuie luat în considerare este numărul de sabate care au fost în acea săptămână. Ziua specială de sărbătoare care urma sacrificării mielului de paște era întot­deauna un sabat (Num. 28:16-18). Astfel dacă paștele a căzut de exemplu joi, vineri a fost un sabat, urmat apoi de sabatul obișnuit de sâmbătă. Ioan menți­onează în 19:31:

Ca să nu rămână trupurile pe cruce în timpul sabatului, căci era ziua Pregătirii și ziua aceea de sabat era o zi mare, iudeii au rugat pe Pilat să le zdrobească fluierele picioarelor și să fie ridicați.

Toți sunt de acord că ziua "mare" de sabat a fost sabatul special din 15 Nisan, prima zi de sărbătoare din săptămâna Azimilor. Dacă Isus a murit într-o vineri, atunci acesta s-a suprapus cu sabatul obișnuit, iar dacă a murit într-o miercuri a existat și o zi intermediară lucrătoare între cele două sabate. Dacă a murit joi cele două sabate au urmat unul după altul.

Este interesant de observat cum numește Matei ziua de 15 Nisan: "A doua zi care vine după ziua Pregătirii" (27:62). Dacă "a doua zi" ar fi fost sabatul săptămânal și dacă 'Pregătirea' ar fi fost pentru acest sabat, atunci el ar fi fost numit explicit, ca în 28:1, la numai patru versete în context. Sabatul era singura zi care avea un nume și era mai important decât ziua pregătirii pentru el. Construcția indirectă "a doua zi care vine după ziua Pregătirii" indică însă o zi fără nume a săptămânii și o 'pregătire' specială - pregătirea pentru paștele celebrat în 15 Nisan, sabatul special din cadrul sărbătorii Azimilor.

Fiecare dintre cele trei variante rezolvă unele texte, și complică altele. Varianta care plasează moartea lui Isus într-o joi pare totuși să împace cel mai bine lucrurile. Luca indică că femeile care-l însoțeau pe Isus au fost împiedicate să-i pregătească cum se cuvine corpul pentru îngropare din cauza sabatului care urma. Ele s-au dus la mormânt cu mirodeniile abia "în prima zi a săptămânii", duminică. Astfel, se pare că ele au fost împiedicate să meargă la mormânt până duminică, prima zi nesabatică. Atunci, de îndată ce inter­dicția s-a sfârșit sâmbătă seara, au cumpărat mirodenii și le-au pregătit în decursul serii. Apoi, sculându-se în zori duminică dimineața, s-au dus la mormânt, dar l-au găsit gol (Luc. 23:55 - 24:1).

Acest pasaj n-ar avea sens dacă Isus ar fi murit într-o miercuri. În acest caz, joi ar fi fost un sabat și vineri o zi obișnuită. Totuși femeile nu s-au dus la mormânt până duminică. Dacă am presupune că ele au petrecut o parte a zilei de vineri 'cumpărând și pregătind mirodeniile' (Mar. 16:1) și că apoi s-au odihnit din nou în sabatul al doilea de sâmbătă, nu se explică graba cu care au mers la mormânt duminică dimineața, la patru zile după răstignire. Dacă erau atât de grăbite, de ce nu s-au dus vineri? În plus, o așteptare până duminică dimineața ar fi însemnat aproape patru zile de la momentul morții și riscul descompu­nerii! (comp. Ioan 11:39).

 

Mielul de paște

Isus a fost adevăratul miel de paște. Conform Legii, mielul pascal trebuia "luat" sau pus deoparte pentru sacrificiu cu patru zile înainte, în 10 Nisan (Ex. 12:3). Este interesant de notat că începând din această zi mai marii poporului au hotărât să-l omoare pe Isus, "dar nu în timpul sărbătorii" care începea cu sabatul din 15 Nisan (Mar. 11:18; 14:1, 2; Luc. 19:47).

Isus a murit pe la ora 3 după-amiaza, în 14 Nisan, aproximativ la timpul când evreii începeau să-și sacrifice mieii de paște. Conform poruncii lui Dumnezeu, însă, mieii trebuiau sacrificați în ziua de 14 după apusul soarelui (Ex. 12:6; Lev. 23:5). Cu un număr de ani înainte de nașterea lui Isus, celebrarea paștelui a suferit modificări și a ajuns să prevadă o masă ceremonioasă scurtă în 14 urmată de o masă mai mare și lejeră în 15. Această tradiție este urmată și astăzi.

Aceasta înseamnă desigur că ultimul paște ținut de Isus n-a fost o masă de paște tradițională. El a ținut paștele cu o seară înainte, la începutul zilei de 14 Nisan, socotită de seara până seara, în fapt în seara zilei de 13 după calendarul obișnuit. Aceasta a permis ca el să moară în ziua ceremonială de 14 Nisan în care a celebrat ultimul paște. Dimineața, în timpul judecății lui, ni se spune că iudeii nu mâncaseră încă paștele (Ioan 18:28). După-amiaza, pe când Isus era în agonie pe lemn, evreii începeau să sacrifice mieii de paște. O altă dovadă pentru aceasta este descrierea zilei răstignirii ca "ziua Pregătirii", adică ziua de pregătire pentru masa de paște și sabatul asociat care urmau în 15 Nisan (Ioan 19:31).

Tradiția iudaică spune (cam în secolul al doilea e.n.), că "Isus a fost spânzurat în ajunul (preziua) paștelui" pe care ei îl sărbătoreau practic în 15. Similar, în primii 300 de ani după apostoli, toți scriitorii creștini spun că ultimul paște ținut de Isus nu a fost un paște "evreiesc". Înainte de acest ultim paște Isus le-a spus discipolilor săi să meargă și să facă pregătiri "în ziua întâi a Azimilor când [evreii] sacrificau paștele" (Mar. 14:12). Este posibil, ca aceste pregătiri să se fi făcut în cea mai mare parte după apusul soarelui și astfel în această zi din punct de vedere cere­monial. Paștele putea fi considerat "ziua întâi a Azimilor", în măsura în care denumirile de paște și Azimi se confundau deja datorită apropierii ca dată și mutării unei părți din ceremonia de paște din 14 în 15. Astfel Luca numește ziua de 14 Nisan "sărbătoarea Azimilor, numită paștele" și "ziua sărbătorii Azimilor, în care trebuiau jerfite paștele" (22:1, 7). Datorită accentului deplasat pe 15, ziua de 14 a devenit cunoscută ca ziua Pregătirii (Mat. 27:62; Mar. 15:42; Luc. 23:54; Ioan 19:31).

În concluzie, Isus a murit în ziua Pregătirii, 14 Nisan, care era ziua până în care trebuia păstrat mielul de paște după instrucțiunile date de Dumnezeu lui Moise în Egipt. A sărbătorit paștele împreună cu discipolii săi cu o seară înainte, în 13 Nisan după apusul soarelui (ceremonial deja ziua de 14), după care a fost arestat, judecat, condamnat și omorât.

A înviat în cursul serii sau nopții cu care începea ceremonial ziua de 17 Nisan, prima zi lucrătoare după sabatul săptămânal. În dimineața acestei zile la templu marele preot prezenta primele roade ale secerișului ca ofrandă (comp. 1 Cor. 15:20). Varianta morții lui Isus într-o miercuri pierde legătura profetică cu sărbătoarea primelor roade, pentru că ea plasează învierea în sabatul săptă­mânal (pentru a nu depăși cele 72 ore). Primele roade însă nu puteau fi secerate și aduse în sabat! (vezi Lev. 23:10, 11)

 

Ultima săptămână

Această săptămână începe cu "șase zile înainte de paște" (Ioan 12:1), adică cu șase zile înainte de 14 Nisan. "A doua zi" (cu cinci zile înainte de paște) a avut loc intrarea triumfală în Ierusalim (Ioan 12:12). Dacă paștele a fost joi, atunci intrarea în Ierusalim a avut loc sâmbătă, adică în sabatul anterior (9 Nisan), ceea ce explică și absența comercianților în templu în acea zi (Mar. 11:11). Implicația este și inversă: Dacă intrarea în Ieru­salim a fost sâmbătă (nu în Duminica Floriilor) și până la paște au trecut cinci zile, atunci Isus a murit într-o zi de joi (nu în Vinerea Mare).

În tabelul de mai jos sunt rezumate eveni­mentele din ultimele zile ale lui Isus, cuprinzând moartea și învierea sa:

 Ziua  Acțiunea Timpul
13  
 
 
seara și
noaptea
Pregătiri
pentru paşte
(după apus?)
"în ziua dintâi
a Azimilor"
Mar. 14:12-16
14
JOI
Paştele
şi Cina;
Isus arestat
"seara"; "noaptea"
Mar. 14:17-72
Judecata şi moartea;
în mormânt
"dimineaţa"; "ziua dinaintea sabatului"
Mar. 15:1-47
15 VINERI
Sabat special
(Lev. 23:4-8)
"ziua aceea de sabat
era o zi mare"
Ioan 19:31
Pilat pune pază
la mormânt
"a doua zi care vine după Pregătire"
Mat. 27:62-66
16 SÂMBĂTĂ
Sabatul săptămânal
seara și
noaptea
ziua de sabat
se încheie
la apus
17 Seara, femeile
cumpără miruri
"după ce a trecut sabatul"
Mar. 16:1
DUMINICĂ
Femeile merg
la mormânt
"în ziua dintâi când răsărea soarele"
Mar. 16:2