Al cui fiu este Cristosul?


„Ce credeţi voi despre Hristos? Al cui fiu este?” (Mat. 22:42)

 

Din perspectiva cristologiei înalte de azi, Isus ar fi ridicat această întrebare pentru a atrage atenția asupra divini­tății lui. Dar din perspectiva mono­teismului mozaic sau a primilor creștini evrei? Care ar fi fost răspunsul corect la între­barea lui Isus?

Să ne amintim că Pavel a scris în sens adopți­onist că Cristosul a fost „născut din sămânța lui David, după carne, [dar a fost] rânduit Fiu al lui Dumnezeu după duh” (Rom. 1:3, 4, GBV2001). Suntem provocați astfel să aruncăm o privire mai atentă asupra argumen­tului lui Isus, referitor la filiația lui Cristos. Matei consem­nează întrebarea pusă de Isus și răspunsul dat de farisei (22:41-46):

Pe când fariseii erau strânși la un loc, Isus i-a întrebat: „Ce gândiți voi despre Hristos? Al cui fiu este?” „Al lui David”, i-au răspuns ei...

Răspunsul imediat a fost cel tradițional. Cristosul descinde biologic din David. Aceasta ar asigura dreptul succesoral la tron. Putea fi greșită o asemenea inter­pretare?

Și Isus le-a zis: „Cum atunci David, în duh, îl numește Domn, zicând: „DOMNUL a zis Domnului meu: „Stai la dreapta Mea până voi pune pe vrăjmașii tăi sub picioarele tale”?

A urmat probabil o pauză de gândire... Fariseii cunoșteau psalmii mesianici. Psalmul 110 era printre aceștia. Isus rezumă concluzia evidentă:

Deci, dacă David îl numește Domn, cum este el fiul lui?

Mesia, Cristosul, NU este un descendent al lui David! „Nimeni nu i-a putut răspunde un cuvânt”. Nu au existat obiecții. „Domnul meu” (adon·i) este o expresie ierarhică comună în Biblia ebraică – apare de 195 de ori. În loc să fie mai mic, ca fiu al lui David, Mesia este mai mare, ca domn al lui.

Întrucât și David era domn (adon), fiind rege, având supuși, la fel toată linia de regi din Ierusalim, Mesia este deci un domn peste domni. Aceasta înseamnă că Cristosul nu este „fiul” lui David pe linie genea­logică sau cel puțin că aparte­nența la aceasta linie nu este o condițiee pentru el. Autoritatea lui nu derivă din cea a lui David.

„Apoi o Ramură va ieși din tulpina lui Isai și un Vlăstar din rădăcinile lui.” (Is. 11:1)

În mod interesant, din aceste cuvinte se înțelege că Odrasla nu iese din David, care era rege, ci din Isai, care nu era. Este un vlăstar ieșit direct de jos, de la rădăcină, ocolind linia regală deja crescută. Adică regali­tatea lui Cristos se bazează pe Dumnezeu, așa ca în cazul lui David, nu pe dreptul dinastic, pe care în acel timp l-a deținut Ionatan, fiul lui Saul. În acest sens Isai este un simbol profetic al lui Dumnezeu, din care crește noua regalitate, iar David, cel fără drept nativ la tron, un simbol al lui Mesia.

La fel arată Psalmul al 2-lea, unde Dumnezeu îl numește pe Cristos „regele Meu”. Contextul indică un rege ales și instalat de El, în pofida opoziției. Dacă nu are regali­tatea succesorală, transmisă de un tată uman, atunci o are pe cea dată direct de Dumnezeu, Regele națiunii israelite, prin înfiere.

„Totuși eu am uns pe împăratul Meu peste Sion, muntele sfințeniei Mele... Tu ești fiul Meu; astăzi te-am născut. Cere-mi și-ți voi da popoarele de moștenire și marginile pământului în stăpânire” (v6-8)

Sunt tot mai mulți bibliștii care consideră în prezent că „Fiul lui Dumnezeu” este un titlu mesianic cu originea în Psalmul al 2-lea, unde unsul lui Dumnezeu este numit astfel. Expresia este folosită în Evanghelii în apoziție cu „Cristosul”. De exemplu, marele preot l-a întrebat pe Isus: „Ești tu Cristosul, Fiul lui Dumnezeu?” (Matei 26:63). Însemnând „Ești tu Unsul, cel înfiat de Dumnezeu (pentru a sta pe tronul Lui)?” – comp. 1 Cron. 20:10; cu 1 Cron. 29:23.

Există o întreagă discuție dacă genea­logiile din Evangheliile după Matei și Luca stabilesc regalitatea lui Isus din Nazaret pe baza provenienței din David a tatălui său Iosif. Luca pare să fie conștient că asupra liniei de regi era un blestem, începând de la regele Ieconia, care făcea imposibil ca vreunul dintre urmașii acestui om să stea vreodată pe tron (Ier. 22:30; Mat. 1:11). Deci dacă Isus a provenit din David prin linia regală, așa cum așteptau unii iudei să vină Mesia, nu putea fi acel Mesia al tradiției, linia respectivă fiind respinsă de Dumnezeu încă de la începutul exilului babi­lonean.

Putem presupune că Isus a fost conștient de această problemă pe care o avea inter­pretarea tradi­țională privitor la originea lui Mesia. Dar indiferent că el însuși era din David via Ieconia sau nu, din tribul lui Iuda sau nu, indiferent de posibila ignoranță sau preju­decată a iudeilor față de genealogia lui, interpre­tarea pe care o dă Isus Psalmului 110 este inedită pentru cărturarii iudei:

Cum atunci David, în duh, îl numește Domn... deci, dacă David îl numește Domn, cum este el fiul lui? (Matei 22:41-46)

Regalitatea lui Mesia nu se bazează pe dreptul succesoral! Ceea ce îl califică pe orice israelit să fie un candidat valid la funcția mesianică. Deci și pe Isus din Galileea. Trebuie doar să intervină pentru binele poporului și să aibă o motivație bună care să atragă atenția lui Dumnezeu. Să se remarce ca „fiul lui David” prin felul de a fi și a acționa. David era cunoscut și apreciat pentru că și-a pus viața în pericol pentru Israel, cu ani înainte de a ajunge pe tron (2 Sam. 5:2). Isus a acționat în același mod și a fost recunoscut curând de ucenicii lui și de mulțime ca „fiul lui David” (Mat. 9:36; 21:9).

La această discuție se poate adăuga argumentul că nici preoția lui Mesia nu este dată de genealogie. După profeție, Cristosul nu este doar rege, ci și preot. Dacă regali­tatea lui trebuie inter­pretată succesoral, atunci și preoția. David însă nu putea transmite urmașilor lui dreptul la preoție, nefiind din Levi. Același lucru se poate spune atunci și despre regali­tatea lui Mesia.

Psalmul mesianic 110, pe care și-a bazat Isus argumen­tarea în discuția cu fariseii, arată că Mesia este „preot în veac după rânduiala lui Melhisedec” (v. 4). Această „rânduială” exclude genealogia. Regele-preot nu este numit succesoral, nu depinde de genealogie. Melhisedec „nu își avea genea­logia din ei (din fiii lui Levi)” (Evrei 7:6).

Ajungem o dată în plus la concluzia că Cristosul este un om ales și uns direct de Dumnezeu, așa cum a fost prefigurat prin Melhi­sedec și David, fără să conteze aparte­nența la o dinastie regală. Cel uns devine Fiul lui Dumnezeu, îndrep­tățit astfel să moște­nească tronul divin (Evrei 1:5). Acesta a fost argumentul imbatabil al lui Isus, față de iudeii care îi imputau o origine din afara Iudeii și astfel din afara casei lui lui David (Ioan 7:41).

 


Apendice:

◆ Mesia „Efraim”, fiul lui Iosif

Un fragment din articolul „Revelația lui Gabriel” (.pdf), publicat de profesorul Israel Knohl de la Hebrew University în revista Biblical Archaeology Review, ediția sept/oct 2008:

Întreaga narațiune a Nașterii urmărește să subli­nieze că Isus este un „Fiu al lui David”. Conform celor două relatări Isus s-a născut, asemenea regelui David, în Betleem. Totuși, Isus însuși nu se referă niciodată la Mesia ca „Fiul lui David” și nu menți­onează să aibă vreo legătură cu linia genea­logică a lui David.

Revelation of Gabriel

În „Revelația lui Gabriel” vedem că un alt mesia – Efraim sau „Mesia fiul lui Iosif” – a fost deja cunoscut la sfârșitul secolului întâi î.e.n. Acest „Efraim” al „Revelației lui Gabriel” s-a bazat probabil pe versete biblice care-l înfățișează ca Fiul lui Dumnezeu supus suferinței (vezi Ieremia 31:17-20; Osea 11:1-8). Iar textul „Revelației lui Gabriel”, în care este încadrat, conține elemente de moarte și vărsare de sânge.

Figura mesianică a lui David este repre­zentată tradi­țional ca implicând bravură, abilitate militară și triumf. Cea a lui Efraim sau Mesia fiul lui Iosif, reprezintă un gen de mesianism foarte diferit și inedit. Efraim este un mesia al suferinței și morții.

 

Aceasta ar putea arunca o lumină nouă asupra a ceea ce a fost o tradiție evan­ghelică care ridica semne de întrebare. În pasajele paralele din evanghe­liile sinoptice (Marcu 12:35-37; Matei 22:41-46; Luca 20:41-44) Isus îi învață pe oameni pe Munetele Templului. În mod surprin­zător, el respinge ideea că Mesia este fiul lui David: „Cum pot spune scribii”, întreabă Isus, „că Cristos este fiul lui David?” (Marcu 12:35). Pentru a demonstra că Mesia nu este fiul lui David, Isus citează Psalmul 110, atribuit în Biblia ebraică lui David însuși. După cum redă citatul textul lui Marcu (12:36), David este cel ce vorbește în psalm: „David însuși, inspirat de Duhul Sfânt, declară...”. Isus reproduce apoi un pasaj din psalm: „Domnul a zis Domnului meu: Șezi la dreapta mea, până pun pe vrăjmaşii tăi sub picioarele tale”.

După care Isus folosește acest pasaj pentru a-și dovedi susținerea: „David însuși îl numește [pe Mesia] «Domn», deci cum este el fiul lui?” Adică David vorbește despre Mesia numindu-l „Domnul meu”, mai degrabă decât „fiul meu”. Mesia nu poate fi astfel un fiu al lui David. Folosind Psalmul 110 ca și text doveditor, Isus contrazice concepția scribilor că Mesia trebuie să fie un fiu sau un descendent al lui David.

Acest lucru pare ciudat în lumina faptului că, așa cum am specificat mai devreme, atât în Matei cât și în Luca, linia genea­logică a lui Isus este dusă la David. Sunt înclinat să consider de încredere din punct de vedere istoric pasajul în care Isus citează Psalmul 110 și respinge opinia că Mesia va fi un descendent al lui David. Nu doar că versiuni ale acestui incident apar în toate Evanghe­liile Sinoptice, dar însuși faptul că această variantă opusă este în conflict cu genea­logiile lui Isus sugerează că trebuie să fie autentică. Altfel, autorii Evanghe­liilor n-ar fi inclus ceva ce se ciocnește atât de zgomotos cu frecven­tele lor referiri la Isus ca Fiul lui David.

 

Unii erudiți au sugerat că Isus a dorit să afirme că mesia nu este doar un fiu al lui David, ci că are un statut mai înalt – posibil acela de Fiu al lui Dumnezeu. Dar dacă acesta ar fi fost cazul, ne-am fi așteptat ca Isus să-și funda­menteze aserțiunea pe Psalmul 2:7, „Tu ești fiul meu, astăzi te-am născut”, mai degrabă decât pe primul verset al Psalmului 110, care nu face nicio referire explicită la Mesia ca Fiul lui Dumnezeu.

Citând Psalmul 110, este foarte posibil că Isus a căutat să contra­careze așteptarea predomi­nantă a unui mesia triumfător, tradiți­onalul „fiu al lui David”.

Modelul său mesianic imaginat este diferit. Așa ca în cazul lui Mesia Efraim, fiul lui Iosif, Mesia lui Isus implică suferință și moarte.

Noua inscripție, „Revelația lui Gabriel”, sugerează că acest tip diferit de Mesia evolua la sfârșitul erei – diferit de Mesia fiul lui David. În loc să fie un Mesia militant, acesta închipuie un Mesia care suferă, moare și învie. Isus, de asemenea, l-a înțeles pe Mesia ca pe un Fiu al lui Iosif. Așa ca în „Revelația lui Gabriel”, în dialo­gurile lui Isus David este secundar față de celălalt Mesia. În Nazaret Isus a fost cunoscut ca și „fiul lui Iosif” (Luca 4:22; Ioan 6:42). Astfel, este foarte posibil ca Isus să se fi identificat ca Mesia „Efraim”, fiul lui Iosif, care este meționat în „Revelația lui Gabriel”.

 

Un alt fragment din același articol:

CĂLCÂND PE MESIA CARE TRIUMFĂ? În rândurile 16 și 17, Domnul îi cere lui David să solicite ca Efraim (fiul lui Iosif) „să pună semnul”. Natura exactă a acestui semn nu este specificată, dar pare a fi un semn al salvării. Faptul că David este un mesager pentru Efraim sugerează că David este inferior lui Efraim în rang. Pasajul spune în traducere: „Sluji­torul meu David, cere lui Efraim [să p]ună semnul; (aceasta) vă cer.”

 

După cum notează Yardeni în articolul ei din BAR, în ciuda dificul­tății de citire a textului, acesta implică „grupuri mesianice”. Perso­najele pe care le menți­onează sunt „în mod clar figuri apoca­lip­tice”. Printre acestea sunt două pe care le-am întâlnit deja în acest articol: David și Efraim. În „Revelația lui Gabriel”, Domnul se adresează lui David, cerându-i să-i solicite lui Efraim să pună un semn: „Sluji­torul meu David, cere lui Efraim [să p]ună semnul...” (Liniile 16, 17). Din neferi­cire, natura semnului nu este speci­ficată, dar pare a fi semnul salvării. Cu toate acestea, faptul că David este trimis de Dumnezeu să-i ceară lui Efraim să pună semnul poate să ateste că Efraim este superior în rang. El, și nu David, este persoana cheie căreia i se cere să pună semnul; David este doar mesagerul!

Expresia „Slujitorul Meu David” apare, desigur, frecvent în Biblie ca un termen desemnând un lider escatologic (vezi Ezechiel 34:23, 24, 37:24, 25). Și, după cum am observat, în Biblie Efraim este fiul lui Iosif. Numele „slujitorul meu David” și „Efraim” menționate în „Revelația lui Gabriel” sunt, după cât se pare, paralele cu titlurile din Talmud „Mesia fiul lui David”, respectiv „Mesia fiul lui Iosif”, asupra cărora am atras deja atenția. Iar „Efraim” este numele lui Mesia din Pesikta Rabbati, când se spune despre el că suferă pentru a face ispășire pentru Israel. Astfel, în acest nou text pe piatră, avem cea mai veche referire la Efraim ca figură mesianică (deși în Ieremia 31:20, Domnul îi spune lui Efraim: „Cu adevărat, Efraim este un fiu scump pentru mine” [vezi și Osea 11:1-8]).

Este de asemenea interesant că acest nou text pare să prezică faptul că în trei zile răul va fi învins de către cei drepți. El spune după cum urmează: „Peste trei zile veți ști că așa a spus Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel, răul a fost zdrobit de dreptate” (Liniile 19-21).

Mai mult: Linia 80 începe cu expresia „În trei zile”. Aceasta este urmată de un alt cuvânt, pe care editorii nu l-au putut citi. Apoi urmează expresia „Eu, Gabriel”. Cred că acest cuvânt „ilizibil” este de fapt lizibil. Este cuvântul ḥayeh, „vei trăi” ( חאיה ). Arhan­ghelul Gabriel îi dă ordin cuiva să „trăiască”: „În trei zile, vei trăi”. Cu alte cuvinte, în trei zile, te vei întoarce la viață (vei fi înviat).