„Apoi m-am uitat și iată că Mielul stătea pe Muntele Sionului; și împreună cu El stăteau o sută patruzeci și patru de mii” (Apoc. 14:1).

Cei care stau împreună cu Mielul pe Muntele Sionului sunt creștini din toate națiunile, descriși simbolic ca „israeliți” și în număr de „144 000”. „Ai răscumpărat pentru Dumnezeu, prin sângele Tău, din orice seminţie şi limbă şi popor şi naţiune şi i-ai făcut împăraţi şi preoţi.” (Apoc. 5:9, 10, GBV2001; comp. Apoc. 14:4).

Timpul când apar acești 144 000 de creștini poate fi stabilit din context și din identi­tatea lor în raport cu biserica. Dacă repre­zintă întreaga biserică, începând din secolul întâi, sau numai rămășița ei, la care apostolul Pavel s-a referit prin cuvintele „noi cei vii care rămânem până la venirea Domnului” (1 Tes. 4:15). Argumentele care urmează vor arăta că cei 144 000 de slujitori sunt rămășița bisericii, care supravie­țuiește necazului cel mare, și că astfel timpul când sunt numărați este sfârșitul acestui necaz.

• Argumentul sigilării.
  Fenomenele care survin la pecetea a șasea marchează înche­ierea neca­zului cel mare (Apoc. 6:12-17; comp. Mat. 24:29). Chiar în acest context, Ioan vede 144 000 de sluji­tori ai lui Dumnezeu care sunt sigilați și o mulțime mare de alți slujitori care vine din necazul cel mare (Apoc. 7:4, 14). Nimic nu indică însă că în numărul celor 144 000 sunt și cei care au murit anterior, în necazul cel mare sau de la înteme­ierea bise­ricii.

• Argumentul învierii.
  Pavel stabi­lește ordinea „întâi vor învia cei morți în Cristos, apoi noi cei vii care rămânem, vom fi răpiți împre­ună cu ei” (1 Tes. 4:16, 17). Întrucât învierea are loc la începutul celor o mie de ani (20:3, 4), rămășița bise­ricii nu poate fi „împreună” cu ceilalți decât după această înviere. Dar în capito­lele 7 și 14 cei 144 000 sunt deja sigilați ca slujitori ai lui Dumnezeu și strânși pe Muntele Sion – toate acestea înainte de mia de ani. În mod logic cei care au murit nu sunt în numărul lor.
  • Pasajele din Apocalipsa 6:9-11 și 14:13, deși îi mențio­nează pe cei care au murit ca martiri sau mor fideli de atunci înainte, nu indică o înviere a lor. Din contra, se speci­fică că ei urmează „să se mai odih­nească puțină vreme”, evident în somnul morții.

• Argumentul profetic.
  Unele caracteristici ale celor 144 000 se bazează pe profeții despre restabilirea rămășiței. Printre acestea sunt întoarcerea în Sion cu cântări (14:2; comp. Ier. 31:7, 12), răscumpărarea de pe pământ (14:3; comp. Ier. 31:8, 11) și faptul că în gura lor nu se va găsi minciună (14:5; comp. Țef. 3:13).

În lumina celor de mai sus cei 144 000 reprezintă rămășița bisericii, „noi cei vii, care vom rămâne până la venirea Domnului” (1 Tes. 4:15). Cei care au murit anterior sunt simbolic cealaltă „jumătate” a bisericii. Vezi 288.000 de regi și preoți!.

▲