Când apar cei 144000?


„Apoi m-am uitat și iată, Mielul stătea pe Muntele Sion; și împreună cu el stăteau o sută patruzeci și patru de mii” (Apoc.14:1).

 

144000

Cei 144000 sunt israeliți spi­rituali, creș­tini. Ne intere­sează să aflăm dacă acest nu­măr se referă la întreaga biseri­că, de peste veacuri, sau nu­mai la rămășița ei, numită de apostolul Pavel "noi cei vii care rămânem până la venirea Domnului" (1 Tes. 4:15). Argumentele ce urmează vor arăta că este vorba despre rămășița bisericii.

Argumentul sigilării.

Manifestările de la pecetea a șasea marchează încheierea necazului cel mare (comp. Apoc. 6:12-17 cu Mat. 24:29). Chiar în acest context temporal Ioan vede 144000 de "israeliți" care sunt sigilați și o mare mulțime "din toate națiunile" care vine din necazul cel mare. Ambele grupuri au merite care acum le sunt recunoscute. Cei 144000 sunt sigilați pe frunte ca "sclavi ai lui Dumnezeu" cu un sigiliu ce imprimă numele lui Dumnezeu și al Mielului (7:3; 14:1).

  • Apocalipsa 7:1-8 vorbește despre sigilarea unor oameni vii aflați pe pământ la acel timp (după necazul cel mare, dar înainte de "ziua cea mare a mâniei" - 6:17). Nu se spune nimic despre sigilarea celor morți din cadrul bisericii, care au murit înainte de pecetea a șasea, de-a lungul veacurilor sau în necazul cel mare (vezi 6:9-11). Deci cei 144000 nu pot fi biserica creștină în ansamblu, cu începere de la apostoli.

Argumentul învierii.

Apostolul Pavel stabilește ordinea "întâi vor învia cei morți în Cristos, apoi noi cei vii care rămânem, vom fi răpiți împreună cu ei" (1 Tes. 4:16, 17). Întrucât învierea are loc în Mileniu (20:3, 4), rămășița bisericii nu poate fi "împreună" cu ceilalți decât numai după această înviere, adică în Mileniu.

  • Dar în capitolele 7 și 14 cei 144000 sunt deja sigilați ca sclavi ai lui Dumnezeu și strânși pe Muntele Sion - toate acestea înainte de Mileniu. În acest caz, aceștia nu pot fi decât rămășița Bisericii care mai este în viață atunci pe pământ ("noi cei vii care rămânem până la venirea Domnului" - 1 Tes. 4:15).

    Notă: Pasajele din Apocalipsa 6:9-11 și 14:13, deși îi mențio­nează pe cei care au murit sau mor de atunci înainte, nu se referă la o înviere propriu-zisă a morților. Din contra, se specifică că ei urmează "să se mai odihnească încă puțin" (în somnul morții).

Argumentul profetic.

Unele caracteristici ale celor 144000 se bazează pe profeții ale Vechiului Testament referitoare la restabilirea rămășiței în patria ei pe muntele Sion. De exemplu, cuvintele din 14:5: "Și în gura lor nu s-a găsit minciună, căci sunt fără vină", sunt o parafrazare a profeției lui Țefania: "Rămășița lui Israel nu va mai lucra nedrept, nu va mai spune minciuni și nici nu se va mai găsi în gura lor o limbă înșelătoare" (Țef. 3:13).

În lumina argumentelor de mai sus, se poate conchide că cei 144000 sunt rămășița bisericii, care a supraviețuit după încercările necazului cel mare din partea "Babilonului". În capitolul 7 este sigilată ca un grup organizat (sau corp de armată), decis să părăsească Babilonul căzut, căruia nu i-a aparținut și nu i-a slujit, iar în capitolul 14 rămășița este văzută repatriată deja pe "muntele Sionului".

Cei 144000 'stau pe muntele Sion' în sensul că ei tocmai au fost eliberați și s-au întors din Babilonul simbolic (comp. Ezra 3:1). Întrucât 'stau împreună cu Mielul', ei au acum un conducător mesianic. Au recunoscut instalarea acestuia ca rege de către Dumnezeu și au luat poziție comună alături de el ca un corp de armată voluntar (Psalm 2; comp. Mat. 24:27, 28, 31). Participarea celor 144000 la anunțarea acestei realități este simbolizată de 'cântarea nouă' al cărei răsunet se aude pentru întreaga planetă, figurativ, "din cer". În tot acest timp ei se găsesc însă pe pământ.

Câteva obiecții sunt tratate în conti­nuare:

Obiecția răscumpărării.

Această obiecție poate fi formulată astfel: Cei 144000 au fost răscumpărați "de pe pământ" și "dintre oameni" (Apoc. 14:3, 4), deci ei sunt în cer și spirite. Întrucât rămășița nu ajunge la răsplată "înaintea celor adormiți", cei 144000 răsplă­tiți în acest fel trebuie să repre­zinte întreaga biserică.

La această obiecție se poate răspun­de astfel:

  • Când rămășița israelită a fost răscumpărată în antichitate pentru a se întoarce în Sion, ea a ajuns după o călătorie lungă într-o poziție geografică centrală și înaltă, din punctul de vedere al lui Dumnezeu care alesese Ierusalimul, dar nu în cerurile spirituale. Ieremia a fost inspirat să scrie:

DOAMNE, mântuiește pe poporul tău, pe rămășița lui Israel! Iată, îi aduc înapoi din țara de la miazănoapte, îi adun de la marginile pământului... Căci DOMNUL l-a eliberat pe Iacov și l-a răscumpărat din mâna unuia mai tare decât el. Ei vor veni și vor chiui de bucurie pe înălțimea Sionului" (31:7-12).

Isus s-a referit la această adunare a aleșilor de pe pământ "din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă", și nu a înțeles că aceștia vor fi strânși în cer. Deplasarea, deși la semnalul 'îngerilor', avea să depindă de voința și vigilența lor. "Oriunde va fi cadavrul, acolo se vor strânge vulturii" (Mat. 24:28, 31; comp. Is. 27:12, 13). Așa cum s-a profețit: "Și se va întâmpla în acea zi că DOMNUL își va întinde mâna a doua oară, ca să răscumpere rămășița poporului său... va strânge pe exilații lui Israel și va aduna pe cei risipiți ai lui Iuda, de la cele patru margini ale pământului" (Is. 11:11, 12). Prepoziția "de pe" [gr. apo] din sintagma "de pe pământ" (Apoc. 14:3) înseamnă literal "de la", cu sensul "de acolo într-o direcție oarecare", nu "de acolo în sus". Strângerea este de la 'marginile' pământului spre 'centru', adică spre Sion.

  • Nici răscumpărarea [lit. cumpărarea] "dintre oameni" nu presupune că cei 144000 sunt în cer ca ființe spirituale (vezi 1 Cor. 6:20; 7:23). Un om cumpărat devenea proprietatea stăpânului (comp. 1 Pet. 2:1). Cei 144000 sunt sigilați pe frunte ca "robii Dumnezeului nostru" (Apoc. 7:3). Actul cumpărării le schimbă statutul social și eventual serviciul, dar nu și natura corpului. În antichitate Dumnezeu cumpărase prin sângele mielului de Paște pe întâii născuți ai Israelului și apoi îi înlocuise pe aceștia cu tribul lui Levi. În acest fel s-a creat o legătură directă între sângele mielului și tribul preoțesc care înceta astfel să mai fie laic sau 'dintre oameni'. Așa cum spun și cuvintele cântării adresate Mielului în Apocalipsa 5:9 și 10:
  • "Vrednic ești tu să iei cartea și să-i rupi pecețile, căci ai fost înjunghiat și ai răscumpărat [lit. cumpărat] pentru Dumnezeu, cu sângele tău, oameni din orice seminție, din orice limbă, din orice popor și din orice neam. Ai făcut din ei o împărăție și preoți pentru Dumnezeul nostru și ei vor împărăți pe pământ".

regi și preoți, nu pentru a deveni spirite. Ei vor împărăți pe pământ peste ceilalți oameni.

Cerul reprezintă în unele contexte statutul regal și preoțesc pe care îl are Israelul spiritual. Fiind "o împărăție de preoți" acest popor este deasupra "pământului" - ca mediator între Dumnezeu și omenirea reprezentată de pământ (Ex. 19:5, 6; 1 Pet. 2:9). Există o tradiție în limbajul biblic al VT ca guvernarea și preoția să fie asociate figurativ cu cerurile. Pe timpul lui David și Solomon, Dumnezeu și-a stabilit "locuința" și "tronul" în Ierusalim. Regii 'stăteau pe tronul DOMNULUI', iar preoții oficiau 'în casa lui Dumnezeu'. Toți aceștia erau astfel în apropierea lui Dumnezeu, astfel figurativ 'în cer', în contrast cu restul țării care era 'pământul'. Prin extindere, Israelul era "în cer" în contrast cu popoarele pământului (Ef. 1:10; compară cu 2:6, 11-22).

Obiecția Sionului ceresc.

Unii ridică obiecția (la argumentul învierii) că Muntele Sion este ceresc (comp. Evr. 12:22) și că astfel cei 144000 aflați pe muntele Sion sunt în cer. În acest caz, au ajuns în cer prin înviere 'întâi cei morți în Cristos'. Deci cei 144000 trebuie să fie întreaga biserică. În plus, "din cer" se aude sunetul unei cântări pe care nu o pot învăța decât ei.

La această obiecție se poate răspun­de astfel:

  • Muntele Sion este simbolic, nu ceresc. La fel ca Babilonul cel Mare. Aceasta înseamnă că Sionul nu se găsește în cerurile spirituale, deși este văzut figurativ la înălțimea cerurilor. În capitolul anterior Ioan a văzut două fiare care se ridicau din mare și din pământ. Felul în care sunt descrise dă de înțeles că el însuși se găsea la nivelul mării. De acolo el "vede" Muntele Sion în înaltul cerului. Vechiul Testament a profețit "ridicarea" Sionului deasupra celor mai înalți munți (Is. 2:2, 3). Din poziția lui joasă, Ioan aude glasul cântăreților de pe muntele Sion ca "venind din cer". Mai târziu, el a fost dus în spirit "pe un munte mare și înalt", cel mai probabil chiar pe acest munte, pentru a i se arăta "cetatea sfântă, Ierusalimul, coborând din cer de la Dumnezeu" (Apoc. 21:10; comp. Zah. 14:10).

Este posibil ca glasul care se aude din cer să fie al celor de pe 'marea de sticlă cu harpele lui Dumnezeu în mână', așa cum ar sugera discontinuitatea subiectului în versetele 1 și 2: 'Am văzut 144000 pe Muntele Sion și... am auzit un glas din cer ca al celor care cântă cu harpa', în loc de 'și ei cântau cu harpa'. (15:2-4). În acest caz, cei 144000 care au ocupat muntele regalității împreună cu Mielul, condu­cătorul lor, sunt menționați din nou numai de la versetul 3 înainte. Ei cântă o cântare nouă referitoare la regalitate. Cântăreții de pe marea de sticlă cântă o cântare de biruință, "cântarea lui Moise, robul lui Dumnezeu, și cântarea Mielului". Isaia a profețit că "cei răscumpărați ai DOMNULUI [rămășița] se vor întoarce și vor merge spre Sion cu cântece de biruință" (Is. 35:10). În viziune 'marea de sticlă amestecată cu foc' este în cer, ca și alte simboluri regale și preoțești, dar ea reprezintă realități pământești în legătură cu ieșirea purificată din persecuție a "biruitorilor fiarei, ai icoanei ei și ai numărului ei" (15:2).

Obiecția celor dintâi roade.

Aceasta spune că cei 144000 sunt numiți "primul rod" pentru că este vorba despre întreaga biserică, în contrast cu restul omenirii.

La această obiecție se poate răspun­de astfel:

  • Expresia "cele dintâi roade" are ca bază literală primele roade ale secerișului care erau dedicate lui Dumnezeu (Lev. 23:10). În Scriptură expresia este aplicată la persoane sau grupuri care într-un anumit sens devin primii membri care intră în componența unei clase de același fel. Creștinii din secolul întâi se considerau "cele dintâi roade ale creaturilor lui [Dumnezeu]" (Iac. 1:18). Într-o regiune în care pătrundea mesajul creștin, primii convertiți erau priviți ca "primul rod" al acelei regiuni: "Salutați pe Epenet, iubitul meu, care este cel dintâi rod al Asiei pentru Cristos" (Rom. 16:5). "Cunoașteți casa lui Ștefana, că ea este cel dintâi rod al Ahaiei" (1 Cor. 16:15). Din perspectiva timpului învierii, creștinii îl considerau pe Cristos ca primul rod și astfel o garanție că și alții vor avea parte de înviere: "Dar acum, Cristos a înviat dintre cei morți, pârga celor adormiți... Cristos este cel dintâi rod; apoi, la venirea lui, cei care sunt ai lui Cristos" (1 Cor. 15:20, 23). Cei 144000 "au fost răscum­părați dintre oameni, ca cel dintâi rod pentru Dumnezeu și pentru Miel" (14:4). La finele necazului cel mare, rămășița bisericii va fi primul rod recoltat dintre oamenii aflați în viață în Babilonul căzut pentru a sluji ca sclavi ai lui Dumnezeu, urmând să fie recoltați și alții de-a lungul secerișului propriu-zis. Bineînțeles, 'celelalte roade' sunt în afara numărului celor 144000. Restul membrilor bisericii, care au murit fideli de-a lungul veacurilor sau în necazul cel mare nu sunt în atenție acum. Aceștia se vor reuni cu rămășița mai târziu, în învierea întâi (1 Tes. 4:15-17; Apoc. 20:4, 5). 'Celelalte roade' s-ar putea referi la marea mulțime de "leviți", a cărei "recoltare" începe la finele necazului cel mare (imediat după sigilarea celor 144000, Apoc. 7:4, 9), dar care se va extinde pe tot parcursul Mileniului (Apoc. 21:24-26; 22:14). Ca slujitori ai lui Dumnezeu, atât "preoții" cât și "leviții" aparțin unei clase comune, deși va exista o diferențiere în ce privește timpul și natura serviciului.

 

În acest articol s-a afirmat că în Apoca­lipsa 14 cei 144000 nu se găsesc în cer. Înseamnă aceasta că ei nu se găsesc încă în cer, dar că mai târziu, după învierea întâi, vor trăi totuși ca spirite în cer?

După cum este descrisă învierea întâi în Apocalipsa, putem fi siguri că participanții la ea, vor avea corpuri nemuritoare pentru a putea trăi și domni 1000 de ani pe pământ (5:9, 10; 20:4-6). Nu există nici o aluzie însă că aceștia vor fi imateriali și că vor trăi altundeva decât pe supra­fața pământului.