De la http://users.adam.com.au/bstett/BAgeOfEarth1.htm

 

Despre vârsta Pământului


– împotriva creaționismului științific fundamentalist –

Titlu original: Șase argumente și șapte zile

(Investigator, nr. 3, noiembrie 1988)

B M

 

Aceast material este parte a unei dezbateri despre vârsta Pământului cu participarea a cinci scriitori:

1  Allan A. Lang (Chimist industrial)

2  Carl Wieland (Creation Science Foundation)

3  B M

4  Barry Price (Profesor de știință la St Augustus High School, Sydney)

5 Comentarii transcrise ale lui Stephen J. Gould

Sproul (1980) oferă textul a peste o sută de mituri diferite despre creație. De la povestirile triburilor africane și ale indienilor americani până la textele hindușilor, chinezilor, polinezienilor, japo­nezilor, etc. Peste 100 de relatări! Îi întreb pe adepții creaționismului științific: „De ce puneți numai relatarea biblică despre creație împotriva științei moderne și nu și toate celelalte relatări?”

Răspunsul la această întrebare – ca să-și merite numele de "științific" – ar trebui să poată fi verificat prin observație sau experiment. Astfel acesta este primul argument al meu: De ce se limitează creaționismul științific la o singură relatare despre creație?

Adepții creaționismului științific susțin că planeta Pământ este tânără – în vârstă de numai 6.000 ani. Mulți alți comentatori biblici interpretează însă Biblia în așa fel încât „pământul” poate fi mai vechi decât cele 7 zile din Geneza. O mare discuție se desfășoară în jurul verbului „era” din Geneza 1:2. Se afirmă că acesta poate fi redat cu „a devenit”. Textul ar suna în acest caz: „Pământul a devenit fără formă și gol”. Aceasta ar implica un interval de timp între creația inițială și începutul celor 7 zile. Argumentele gramaticale pro și contra lui „era” și „a devenit” sunt complexe și par (pentru mine) fără soluție (Gadsby, 1985).

Anonimul (1987) prezintă ceea ce ar putea fi un nou argument. El zice că oricine presupune că "pământul" din Geneza 1:1 înseamnă planeta Pământ cu uscatul, calotele glaciare, râurile și oceanele ei, greșește. "Pământul" în Biblie nu include niciodată în sensul lui oceane. "Pământ" înseamnă "uscat" (Gen. 1:9). Geneza 1:1 ne spune deci că planeta Pământ avea la acel timp "pământ", adică "uscat". Cele câteva versete ulterioare ne prezintă apoi planeta acoperită cu apă. Aceasta sugerează că "pământul", "uscatul" inițial, nu doar "era", ci de asemenea "a devenit" „fără formă și gol”. Anonimul presupune că acel "uscat" antic era locuit și a devenit "gol" sau lipsit de viață. Iov 38:8 ar putea fi un indiciu despre originea apei care a făcut "gol" pământul de odinioară. Astfel acesta este al doilea argument al meu - că Biblia sugerează că planeta este mai veche de începutul celor 7 zile.

"Teoria intervalului" de timp între Geneza 1:1 și 1:2 (și probabil între 1:2 și 1:3) implică moarte și suferință în regnul animal cu mult înainte de viața lui Adam. Adepții creaționismului științific citează Romani 5:12: „Printr-un singur om a intrat păcatul în lume și prin păcat moartea, și astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor”. Argumentul este că moartea a început cu Adam și astfel nu putea exista nici un "interval" în Geneza 1:1-1:2 în care animalele să fi trăit și să fi murit într-o lume anterioară omului. Cred însă că Romani 5 se referă în mod clar la intrarea morții între oameni - nu între insecte, plante, etc.

Adepții creaționismului științific citează apoi Romani 8:18-25 pentru a arăta că nu era moarte, distrugere sau corupție înaintea de rebeliunea lui Adam:

De asemenea și creația așteaptă cu o dorință înfocată descoperirea fiilor lui Dumnezeu. Căci creația a fost supusă deșertăciunii, nu de voie, ci din cauza celui ce a supus-o, cu nădejdea însă că însăși creația va fi eliberată din robia, în libertatea slavei copiilor lui Dumnezeu".

Nici chiar furnicile nu mureau la început, susțin adepții creaționismului științific (Ram, 1987). Romani 8 poate fi înțeles însă și în alt fel. Spanner (1987) este de acord că „creația” din Romani 8 se referă la toată viața animală. El adaugă însă că "creația" a fost supusă "deșertăciunii", adică morții, chiar de la începutul ei înainte de "intervalul" din Geneza 1:1-1:2. Mecanismele biologice n-au fost substanțial diferite atunci de ceea ce vedem astăzi. O altă interpretare a lui Romani 8:18-25 este că "creația" din acel pasaj n-are nimic de-a face cu animalele. Atât Spanner cât și adepții creaționismului științific interpretează greșit Romani 8. "Creația" din Romani 8 se referă la oameni și societatea omenească. "A aștepta cu o dorință înfocată" este ceva tipic ființelor inteligente, și nu furnicilor. Iar când textul spune că creația va obține „libertatea slavei copiilor lui Dumnezeu” ideea este de restul societății omenești în comparație cu creștinii care obțin mai întâi acea "libertate". Al treilea argument al meu este deci că credința în existența morții înainte de Adam și de asemenea înainte de cele 7 zile este în concordanță cu Biblia.

Cât de lungă a fost fiecare din cele 7 zile? Geneza 1:9 spune: "Să se strângă la un loc apele...". Curgerea apelor mii de kilometri de la centrul unui continent "la un loc" cere mai mult de 24 ore. Geneza 1:11 și 1:24 spune: „Și așa a fost”. Ce a fost "așa"? Aceasta: „Plante care fac sămânță, pomi roditori care fac rod după specia lor... să se înmulțească și păsările pe pământ”.

Asemenea evenimente iau mai mult de 24 ore. Al patrulea argument al meu este că Geneza nu este împotriva zilelor "lungi", nelimitate la 24 ore.

Creaționismul științific își imaginează un Potop (al lui Noe) global care a depozitat în 40 de zile întreaga coloană geologică de fosile despre care geologii învață că a fost depusă în decurs de 3 sau 4 miliarde de ani. Criticii evidențiază că dacă a căzut suficientă apă pentru a ridica nivelul oceanului planetar cu mii de metri, energia eliberată ar fi ridicat temperatura atmosferei cu 3000 grade Celsius. În plus, mai este problema hranei animalelor după părăsirea corăbiei lui Noe. Ne așteptăm ca tot uscatul să fi fost acoperit cu nămol și sare după un asemenea potop. Mulți credincioși care acceptă Biblia cu seriozitate privesc ca urmare Potopul lui Noe ca pe cel mai mare dintre toate potopurile locale. Ploi tropicale toren­țiale, asociate probabil cu cutremure și valuri seismice în Oceanul Indian au dus la inundarea a suprafețe întinse din Orientul Mijlociu (Spanner, 1987). Al cincilea argument al meu este că Potopul lui Noe a fost cel mai mare potop din experiența umană, dar n-a fost atât de mare încât să acopere mulții Himalaia. Rezultă că straturile fosile au puțină legătură cu Potopul lui Noe și acestea pot constitui dovezi ale faptului că Pământul este mai vechi de 6.000 ani.

Impacturile meteoritice implică de asemenea că pământul este mai vechi și Potopul lui Noe local. În urmă cu 600 milioane de ani (după metodele de datare științifice) un meteorit cu diametrul de 4 km a creat un crater de peste 30 km diametru și 3 km adâncime la Lake Acraman în Australia de Sud. Explozia a fost egală ca putere cu detonarea simultană a tuturor arsena­lelor nucleare ale lumii. Mii de bolovani au fost aruncați la sute de kilometri și pot fi găsiți în Flinders Ranges (Childs, 1986).

Dacă acesta și alte impacturi meteo­ritice au avut loc înainte de Potopul lui Noe – presupunând că Potopul a fost atât de mare încât să creeze întreaga coloană de straturi geologice – ne-am aștepta ca dovezile impacturilor să fie măturate sau acoperite. Alternativa, dacă un impact asemenea celui de la Acraman s-a petrecut cu numai 4.000 de ani în urmă și după Potopul lui Noe, atunci incendiile planetare și furtunile cu viteze de mii de kilometri pe oră, urmate de efectul de "iarnă nucleară", i-ar fi luat acestei planete mii de ani pentru refacere. Ar fi existat consemnări istorice. Faptele, însă, arată că urmele fizice ale impactului de la Acraman (și ale altora) n-au fost șterse așa cum ar fi fost cazul într-un potop mondial. Nici nu avem consemnări istorice care să descrie efectele unui asemenea impact. Această stare de fapt corespunde următorului scenariu:
    (1) Ultimul mare impact meteoritic s-a produs înainte să existe oameni (care să scrie despre el);
    (2) Potopul lui Noe n-a fost atât de mare încât să afecteze serios Australia.

Un argument similar poate fi adus în legătură cu ghețarii din erele glaciare. Este clar că s-au format ghețari de mărimi continentale (John, 1979). Dacă aceștia au apărut înainte de Potopul lui Noe – și dacă Potopul lui Noe a fost atât de mare încât să depoziteze toate formațiunile geologice – toate dovezile erelor glaciare ar fi fost șterse. Alternativa, dacă Potopul lui Noe a fost global și numai cu 4.500 de ani în urmă, și erele glaciare au survenit după aceea, atunci nu a fost suficient timp să se formeze și să se topească ghețarii continentali de gheață, să avanseze și să se retragă de patru ori.

Al șaselea argument al meu este deci: Impactul meteoriților și erele glaciare implică o vârstă mult mai mare de 6000 de ani a Pământului, iar Potopul lui Noe a fost un mare potop local care a avut loc la mult timp după orice impact meteoritic major și la mult timp după înaintările majore ale ghețarilor.

Dacă numai unele din aceste șase puncte ale mele ar fi valabile, atunci creaționismul științific trebuie, fie să-și lărgească perspectiva, fie să înceteze să se mai numească "științific".


Bibliografie:

Anonymous 1987 God Versus All Skeptics. Carol Summers Press.

Childs, K. 1986 The Day The Earth Shook. Advertiser July 22 p.11

Gasby, W. P. 1985 A Closer Look at Genesis 1:1-2. Ex Nihilo Vol 7 No. 4 pp. 30-31

Ham, K. 1987 Genesis And Evolution Don't Mix. Ex Nihilo Vol 9 No. 1 pp. 32-34

John, B. S. 1979 The Winters of the World. Jacaranda.

Spanner, D. 1987 Biblical Creation and the Theory of Evolution. Paternoster.

 

 


Materialele de la această categorie sunt publicate sub permisiune.

Afirmațiile din fiecare articol reprezintă punctul de vedere al autorului lui.