De la http://www.vexen.co.uk/religion/ebionites.html

Ebioniții secolului I - primii creștini?


 

 

 


1. Nazareenii

Primii care l-au urmat pe Isus au fost numiți nazareeni. Acesta era un nume general pentru continuatorii evrei ai lui Cristos, dar nu se cunoaște până la ce punct aceștia erau de fapt creștini. Ei trebuie să fi cunoscut și înțeles multe lucruri referitoare la Isus - care a vorbit arameica ca și ei - lucruri care acum sunt pierdute sau înțelese greșit. Începând din anul 70 e.n. un număr de evenimente cataclismice au făcut ca nazareenii să fie dispersați și zdrobiți, ceea ce a dus la dispariția lor (cu excepția unei mici reveniri în secolul al doilea). Ei au fost eclipsați de convertiții romani (în cea mai mare parte de creștinii paulini).

Mulți dintre neevrei îi numeau deja creștini pe nazareeni, dar știm încă puține lucruri despre ei. Ebioniții sunt mult mai distincți și au posedat unul dintre primele documente creștine: Evanghelia lui Matei. Toți creștinii se numeau la un moment dat ebioniți, deși creștinii de mai târziu s-au îndepărtat atât de mult de rădăcinile lor încât au ajuns să nu le mai recunoască.

2. Ebioniții

„Inițial o sectă a iudaismului, crești­nismul s-a orga­nizat prima dată in Ierusalim. Cu toate acestea, deși creștinismul evreiesc a fost dominant la început, în numai 20 de ani s-a mutat în afară în lumea națiunilor (neevreiești)”. Ency­clopedia of New Religions de Christopher Partridge (2004), p 27.

Primii creștini au fost evreii care au crezut că Isus este Mesia. Ei au folosit o Evanghelie a lui Matei timpurie, iar punctele lor de credință erau în concor­danță cu primele versiuni ale evanghe­liilor lui Luca și Matei, precum și cu profețiile evreiești.

Termenul ebioniți "a fost la început [...] un nume general pentru toți creștinii, după cum mărturisește Epifanius (d. 403) (Adv. Haer., xxix. 1)". (1) Dar creștinismul ebionit n-a rămas singura formă de creștinism. Sf. Pavel a predicat că Legea evreiască nu mai era necesară pentru salvare. Această formă mai puțin strictă de creștinism a câștigat mulți convertiți, în special dintre națiuni (neevrei), pentru care circumcizia era dezagreabilă. S-au ridicat grupări creștine care au repins fundamentul evreiesc al creștinismului. Bart Ehrman face o descriere detaliată a multor asemenea grupări în cartea sa Lost Christianities (2003), p. 99:

„Știm de existența, la polii opuși ai spectrului, a unor grupări creștine cu poziții determinate față de iudaism, unele insistând că Legea evreiască trebuie urmată pentru salvare, altele că nu poate fi urmată dacă se dorește salvarea. Toți apartenenții acestor grupări pretin­deau că reprezintă punctul de vedere al lui Isus însuși”.

Succesul și popularitatea acestor grupări au făcut ca ebioniții să fie eclipsați și să înflorească creștinismul paulin, așa cum îl știm astăzi. Această biserică în dezvoltare și întemeietorii ei și-au uitat și și-au respins în mare măsură rădăcinile evreiești ale bisericii lor. Dar unii creștini curioși au dorit mai târziu să afle lucruri pe care nu le știau despre Isus, de exemplu când s-a născut și când a murit. Astfel că au plecat în căutarea trecutului lor.

„Într-adevăr, când în 160 episco­pul Melito de Sardes s-a dus în Iudeea să descopere ce s-a întâmplat cu legendara biserică a Ierusalimului, el n-a găsit pe descendenții apostolilor ci, spre consternarea lui, doar un mic grup de [...] creștini, care își dădeau numele de ebioniți sau 'săracii', [și care] aveau propria lor Evanghelie a ebioniților și de asemenea o Evanghelie a evreilor, o Evanghelie a celor disprezece apostoli și o Evanghelie a Nazareenilor. Toate aceste evanghelii difereau semnifi­vativ de evangheliile Noului Testa­ment”. - The Jesus Mysteries de Timothy Freke & Peter Gandy (1999), p. 212.

„Aceasta n-a fost singura ocazie în care bătrânii Bisericii au plecat în căutarea istoriei lor, pentru a constata însă că nu au găsit ce s-au așteptat. Ei n-au înțeles că, în timp, religia lor se schimbase, la fel cum s-a întâmplat cu toate celelalte grupări religioase din istorie. Au descoperit că punctele de credință ale creștinilor ebioniți timpurii difereau de acelea ale Bisericii lor evolutive”.

„Creștinii ebioniți [...] credeau că Isus a fost Mesia al evreilor, trimis de Dumnezeul evreilor, la poporul evreu, în împlinirea Scripturilor evreiești. Ei mai credeau că pentru a aparține de poporul lui Dumnezeu era necesar să fii evreu. Ca urmare, insistau pe respectarea sabatului, păstrarea în stare cașer și cicumciderea tuturor celor de sex masculin. [...] Irineu, o sursă timpurie, dezvăluie de asemenea că ebioniții au continuat să aibă reverență față de Ierusalim, evident prin orientarea la rugăciune în direcția lui în timpul actelor lor de închinare zilnică”.

„Insistența lor în a rămâne (sau a deveni) evrei n-ar trebui să pară foarte stranie, din perspectivă istorică, deoarece Isus și discipolii lui au fost evrei. Dar calitatea de evrei a ebioniților i-a făcut să nu fie îndrăgiți de cei mai mulți dintre ceilalți creștini care credeau că Isus le-a permis să ocolească cerințele Legii, pentru salvare. Ebioniții însă, au susținut că vederile lor au fost autorizate de discipolii originari, în mod special de către Petru și de propriul frate al lui Isus, de Iacov, capul bisericii din Ierusalim după înviere”. - Lost Christianities de Bart Ehrman (2003), p. 99-102.

Ehrman spune în continuare că creștinii ebioniți nu acceptau nici una dintre scrierile Sf. Pavel. Se întâmpla cu mult înainte de Noul Testament, în forma pe care o știm astăzi. "Într-adevăr, pentru ei, Pavel nu era în eroare doar cu privire la câteva puncte minore. Era dușmanul principal, ereticul care îi dusese în rătăcire pe atât de mulți", afirmând că salvarea poate fi obținută și fără respectarea Legii evreiești, "și care a interzis circumcizia" (p. 99)

În creștinismul paulin, Isus a murit pentru motive mai degrabă mistice. Nu se justifică afirmația că Isus a murit pentru ca oamenii să-l poată cunoaște - deoarece au existat oameni și înainte ca Isus să moară pe cruce - de exemplu Moise. Nici nu are sens să se spună că Isus a murit pentru ca Dumnezeu să poată ierta sau să diminueze plata păcatului: Dumnezeu putea face acest lucru oricând dorea. Creștinismul ebionit nu suferea de aceste probleme. Lui Dumnezeu i se aduceau de secole sacrificii animale, dar acestea n-au fost niciodată perfecte; doar când (în cele din urmă) s-a sacrificat pe sine însuși un om, care a urmat Legea în mod perfect, a fost adus sacrificiul fundamental, punând capăt astfel nevoii de sacrificii. Această abordare nu introduce nicio dificultate logică nouă în planul lui Dumnezeu, în timp ce creștinismul pe care îl știm astăzi se zbate să stabilească de ce a fost sacrificat Isus de fapt.

Ebioniții au avut o versiune foarte timpurie a Evangheliei lui Matei. Au existat multe versiuni și ediții ale Evangheliilor în anii de început ai creștinismului. Ebioniții, fiind un grup de creștini atât de timpuriu, au avut acces la versiunile cele mai vechi și mai puțin modificate ale Evangheliei lui Matei.

Ehrman compară Evanghelia lui Matei, începând cu Matei 5:17-20, cu învățăturile Sf. Pavel, pe care ebioniții îl consideră dușmanul principal al adevărului:

„Din punctul de vedere al lui Matei, întreaga Lege evreiască trebuie respectată, până la cea mai mică literă. [...]

Să nu credeți că am venit să anulez Legea sau Profeții! Nu am venit să anulez, ci să împlinesc. Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu vor trece cerul și pământul, nici măcar o iota sau o parte a vreunei litere nu va fi înlăturată din Lege, înainte să se întâmple toate lucrurile. Așa că oricine încalcă una din cele mai mici din aceste porunci și îi învață și pe alții să facă la fel, va fi numit cel mai mic în Împărăția Cerurilor. Dar oricine le împlinește și îi învață și pe alții să facă la fel, va fi numit mare în Împărăția Cerurilor. Căci vă spun că, dacă dreptatea voastră nu o întrece pe cea a cărturarilor și a fariseilor, cu nici un chip nu veți intra în Împărăția Cerurilor.

Merită notat că în această Evanghelie, când un bogat vine la Isus și-l întreabă ce să facă ca să aibă viață veșnică, Isus îi spune că dacă vrea să trăiască etern trebuie să respecte poruncile Legii (19:17). Ne-am putea întreba: Dacă același om s-ar fi apropiat de Pavel cu aceeași întrebare, douăzeci de ani mai târziu, ce i-ar fi raspuns acesta? [Comp. Rom. 3:10] Este greu să ni-i imaginăm pe Pavel și pe Matei înțelegându-se în această proble­mă”. - Lost Christianities (2003), p. 99.

„Versiunea Evangheliei lui Matei, folosită de ei, ar fi putut fi însă o traducere a textului în arameică. Isus însuși vorbise arameica în Palestina, ca și primii ucenici care l-au urmat. Ar fi logic să presupunem că un grup de continuatori evrei ai lui Isus, originari din Palestina, ar continua să citeze cuvintele lui și relatările despre el, în limba lui nativă. Este foarte probabil că acest Matei arameic a fost întrucâtva diferit de Evanghelia aflată acum în canon. În mod particular, Evanghelia folosită de creștinii ebioniți nu ar fi avut primele două capitole, care relatează nașterea lui Isus dintr-o virgină - noțiune pe care creștinii ebioniți au respins-o. Au existat fără îndoială și alte diferențe față de versiunea noastră a Evangheliei lui Matei”.
- Lost Christianities (2003), p. 102.

3. Adopționism, natura lui Isus și Evanghelia lui Luca

Ebioniții au fost adopționiști:

„Ebioniții n-au subscris la conceptul preexistenței lui Isus față de nașterea lui virgină. [...] Pentru ei, Isus a fost Fiul lui Dumnezeu nu din cauza naturii lui divine sau a nașterii virgine, ci din cauza "adopției" lui de către Dumnezeu pentru a fi fiul său. [...] Ebioniții credeau că Isus a fost un om real de carne și sânge ca și noi ceilalți, născut ca fiul mai mare din unirea sexuală a părinților lui, Iosif și Maria. Ce îl distingea pe Isus de toți ceilalți oameni era faptul că a respectat legea lui Dumnezeu în mod perfect și astfel a fost cel mai drept om de pe pământ. Ca atare, Dumnezeu l-a ales să fie fiul său și i-a dat o misiune specială, să se sacrifice pe el pentru binele altora. Isus s-a dus astfel la cruce, nu ca o pedeapsă pentru păcatele lui proprii, ci pentru păcatele lumii, un sacrificiu perfect în împlinirea tuturor promi­siunilor lui Dumnezeu către poporul său, evreii, în Scripturile sfinte. Ca un semn al acceptării sacrificiului lui Isus, Dumnezeu l-a sculat apoi pe Isus dintre cei morți și l-a înălțat la ceruri. După cât pare, creștinii ebioniți credeau de asemenea că, deoarece Isus a fost sacrificiul funda­mental, perfect și definitiv pentru păcate, nu mai era nici o necesitate pentru sacrificarea rituală de animale”. - Lost Christianities (2003), p. 99-102.

În Evanghelia lui Luca un evreu pe nume Simeon îl elogiază pe copilul lui Iosif și Maria. Luca 2:33 spune apoi: "Tatăl și mama lui Isus se mirau de ceea ce se spunea despre El". Spune asta pentru că autorul Evangheliei lui Luca credea că Isus a fost născut în mod natural. Luca 2:48 este un alt verset din Luca unde Iosif este numit tatăl lui Isus.

Creștinii evrei știau că era profețit că Isus va ieși din linia bărbătească a lui David - autorii evrei ai Evangheliilor lui Matei și Luca includ amândoi liste cu genealogii ca să dovedească că acesta a fost cazul. Evreii credeau că Isus a fost fiul uman al lui Iosif și Maria, pentru că așa obliga profeția, iar creștinii timpurii au crezut astfel pentru că a fost ceea ce era scris în Matei și în alte texte creștine timpurii.

Până aici. toate bune. Creștinii ebioniți credeau în acest fel. Credința lor era că Isus era o ființă umană normală, dar că a fost 'adoptat' de Dumnezeu ca un sacrificiu perfect. Faptul că Luca 2:33 și 2:48 îl numesc pe Iosif 'tatăl' lui Isus, a fost în concordanță cu credința lor, și cu percepția generală.

Luca conține de asemenea relatarea botezului lui Isus, iar Dumnezeu îl adoptă pe Isus chiar cu acea ocazie. În cele mai vechi mărturii care s-au păstrat despre Evanghelia lui Luca [vocea de la Dumnezeu] citează cuvintele din Psalm 2:7 "Tu ești Fiul meu; astăzi te-am născut" (Luca 3:22).

Și unii creștini de mai târziu au ajuns la aceste concluzii, de exemplu Theodotus din Bizanț. Reynolds (1993) p. 81-83. (2)

4. Creștinii paulini au modificat Evangheliile pentru a-i face pe ebioniți să apară ca și greșiți

Copiștii timpurii nu s-au reținut să modifice textul pentru a-și putea proba concepțiile sau pentru a le putea invalida pe ale altora. Când creștinii paulini de mai târziu au plecat în căutarea propriei lor istorii și i-au descoperit pe ebioniți, au constatat că punctele de credință evreiești și adopționiste ale acestora erau diferite de ale lor. N-au putut accepta însă că ei erau cei ce deviaseră de la adevăr. Așa că mai întâi au început să-i discrediteze și să-i combată pe ebioniți în scrierile lor. Apoi au ars toate cărțile ebioniților.

Textul din Luca a fost modificat în trei locuri. Luca 2:33 și Luca 2:48 sunt două versete care afirmă că Iosif a fost tatăl lui Isus. Cel puțin, asta spun cele mai vechi manuscrise. Verste ca Luca 2:33 sprijineau credința creștinilor ebioniți în adopționism. În mod straniu, în unele manuscrise de mai târziu cuvântul 'tată' a fost scos din aceste versete. Dar, putem fi recunoscători că peste jumătate din versiunile biblice actuale au revenit la forma originară. Luca 3:22, în care Dumnezeu spune în mod expres că îl adoptă pe Isus, a fost de asemenea modificat așa încât să nu spună astfel.

„Aceasta este o alterare proto-ortodoxă care s-a dovedit în mod remarcabil un succes. Chiar dacă forma potențial periculoasă ("ereti­că") a textului este prezentă efectiv în toate mărturiile noastre cele mai vechi [...] forma alterată a textului este cea care se găsește în majori­tatea manuscriselor care au rămas și este reprodusă în cele mai multe dintre traducerile noastre englezești” - Lost Christianities (2003), p.222.

Editorii de mai târziu 'au tradus greșit' Isaia 7:14 în Septuginta și au transformat convenabil profeția despre o femeie tânără care va avea un copil într-o profeție despre o virgină care va avea un copil. Aceasta a fost folosită din plin în argumentarea împotriva ebioniților și a altor adopționiști de către creștinii de mai târziu.

5. Concluzie și dispariția ebioniților

Ebioniții au fost unii dintre creștinii originari: Evrei care credeau că Isus a fost Mesia. Ei au populat Biserica legendară a Ierusalimului. Termenul de 'ebioniți' a fost folosit uneori pentru a descrie pe toți creștinii. Cei pe care îi cunoaștem acum ca și creștini paulini li s-au opus ebioniților, după ce i-au descoperit și au realizat că punctele lor de credință difereau. Un număr de autori ca Tertulian, Origen din Alexandria, și mulți alți "vânători de erezii" intoleranți, au scris timp îndelungat împotriva ebioniților. Multe dintre lucrurile care li se imputau au fost bazate pe înțelegerea greșită punctelor lor de credință, iar unele au fost chiar ridicole. Creștinii paulini i-au eradicated pe ebioniți, arzându-le toate cărțile (niciuna nu a supraviețuit), i-au hărțuit și arestat până ce n-a mai rămas nici unul. Au modificat textele din Luca 2:33 și Luca 2:48 unde Iosif a fost numit de două ori 'tatăl' lui Isus, așa încât să nu spună astfel și, de asemenea, au modificat Luca 3:22 unde se afirma clar, în acord cu credința ebioniților, că Dumnezeu l-a adoptat pe Isus. Creștinii paulini, ca romani nevrei, au găsit în mod convenabil o profeție tradusă greșit, care spunea că Isus va fi născut de o virgină (ca și alți fii de zei romani), și au adăugat două capitole întregi la începutul lui Matei ca să-și poată proba teza. Aceste modificări textuale au arătat, atunci când au fost descoperite, că ebioniții au fost tratați foarte crud și necinstit, și că lecțiunile originare ale lui Matei si Luca sprijineau amândouă creștinismul ebionit, mai degrabă decât pe cel paulin pe care l-a moștenit vestul.

Dacă ar fi să apreciem care grup a fost mai auster, mai sfânt și mai pios, ar trebui să spunem că ebioniții, mai degrabă decât creștinii paulini, care i-au sacrificat, calomniat și oprimat. Din nefericire, învingătorii ajung să scrie istoria, iar creștinismul paulin este cel ce a devenit religia oficială a imperiului roman. După secolul IV ebioniții au fost complet înfrânți.

__________________

Notă:

1. Termenul este derivat din ebraicul [ebionim] "săraci", și nu a fost dat, după cum presupune Origen, cu referire la concepțiile lor modeste despre Cristos, ci cu referire la propria lor sărăcie. Această stare pauperă, caracteristică în mod deosebit creștinilor din Ierusalim, a fost evocată prin apelativul disprețuitor "săracii", folosit de lumea păgână și evreiască. Minutius Felix spune: "Faptul că suntem numiți săraci nu este ocara noastră, ci gloria noastră" (Octav., 36). În timp, aplicarea denumirii s-a limitat la creștinii dintre evrei. "Evreii care îl acceptă pe Cristos sunt numiți ebioniți", scrie Origen (c. Cels., II. 1). Apoi, când o parte a bisericii evreiești a ajuns izolată și eretică, denumirea a fost folosită exclusiv pentru aceasta. "The Ebionites or the 'Poor Ones'". (Înapoi în text)

2. Jesus Versus Christianity de Alfred Reynolds, Originally published 1988. Cambridge International Publishers, London UK. (Înapoi în text)

 

 


Materialele de la această categorie sunt publicate sub permisiune.

Afirmațiile din fiecare articol reprezintă punctul de vedere al autorului lui.