Ce este factorul de 'reținere' al omului fărădelegii?


„Și acum știți ce-l oprește ca să nu se descopere decât la timpul lui”

(2 Tes. 2:6).

 

În contrast cu tesalonicenii secolului întâi, creștinii de azi nu mai știu în mod cert ce este factorul care îl împiedica sau îl împiedică pe omul fărădelegii sau al păcatului să nu se descopere decât la timpul lui. Ecuația interpretării este complexă pentru că include variabile multiple. Identitatea, timpul desco­peririi, "taina" activă deja în timpul lui Pavel, "templul", apostazia sau lepădarea de credință, etc. Au fost avansate diferite ipoteze referitor la factorul de reținere, cum ar fi apostolii aflați în viață în secolul întâi, spiritul sfânt activ în epoca evanghelică, biserica încă nerăpită, credința înainte de faza de declin, evan­ghelizarea națiunilor, arhanghelul Mihail, etc. Discuția care urmează va arăta că factorul de reținere este deductibil din chiar contextul cuvintelor lui Pavel din 2 Tesaloniceni, capitolul 2, și că se referă cel mai probabil la decizia lui Dumnezeu care monitorizează starea "templului".

 

Omul fărădelegii în templu

Faptul că omul fărădelegii intră și se așează în "templul lui Dumnezeu", indică că el însuși nu este un membru, uman sau suprauman, în personalul acestui templu. [1]

De asemenea, faptul că omul fărăde­legii nu este Dumnezeu în sine, ci doar se dă drept Dumnezeu, arată că templul în care intră este templul adevărat al lui Dumnezeu. Un lexicon biblic explică că el intră și stă în pretinsul templu al lui Dumnezeu. Dar nu ar fi deloc relevant și cu atât mai puțin șocant ca un pretins dumnezeu să stea într-un pretins templu:

Dacă templul ar fi fals, Cristos, la venirea lui, ar distruge și templul, nu doar pe omul fărădelegii, însă acest lucru nu este arătat, nici în 2 Tesaloniceni, capitolul 2, nici în profeţii paralele (Daniel 8:13, 14).

Faptul că fărădelegea și apostazia prezentau semne de activitate deja în timpul când Pavel scria epistola către tesaloniceni [circa 51 e.n.], un timp la care mulți din apostoli erau încă în viață, arată că factorul de reținere major nu era legat de prezența apostolilor. [2] De asemenea, trebuie sesizat că apostazia și omul fărădelegii sunt lucruri distincte și sunt menționate separat în text. Chiar dacă nici unul dintre ele nu se manifestase încă la timpul când scria apostolul, numai despre al doilea se spune că este ‘reținut’ până la un timp. Deci apostazia putea începe să lucreze și să se dezvolte, nefiind ’reținută’, în timp ce omul fărădelegii urma să se descopere „numai la timpul lui” – desigur pentru a se folosi de alunecarea spre apostazie și astfel pentru a avea succes în 'așezarea lui în templu'.

Pavel precizează că venirea omului fărădelegii are loc după un timp suficient de lung acordat oamenilor în care ei să primească "dragostea adevărului" (v. 10, 11). La expirarea acestui timp, pentru că cei mai mulți nu au apreciat, nu au primit sau, dacă au primit, nu au păstrat adevărul, „Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire”, așa cum se vede din context, pe omul fărădelegii, un „dumnezeu” pentru închinare potrivit pentru ei, ca să fie judecați fără echivoc ca și închinători falși sau apostați și astfel ca nelegiuiți (v. 12).

 

Apostazia și necazul cel mare

Acest fapt arată că elementul de reținere pentru omul fărădelegii este aprecierea sau 'cântărirea' din partea lui Dumnezeu a situației. Lucrurile sunt lăsate așa cum sunt câtă vreme în "templu" predomină 'dragostea adevă­rului'. Când balanța înclină înspre plăcerea de nelegiuire, când apostazia ia proporții, Dumnezeu permite o acțiune de cernere şi separare prin elemente străine. În acest sens el trimite o lucrare de rătăcire. Este timpul de încercare al necazului cel mare în care se manifestă venirea omului fărădelegii. Așa cum a precizat Isus, pe parcursul necazului dragostea celor mai mulți se răceşte. Este momentul când mulți își arată fața ascunsă și își trădează frații de credință, rudele și prietenii. În aceste condiții omul fărădelegii se va 'aşeza' confortabil în locul sfânt, reprezentat de icoana lui persecutoare – "urâciunea pustiirii" – un instrument inchizitorial (Mat. 24:10-15).

La acel timp, se va putea spune despre lanul conținând grâu și neghină că „secerișul este copt”. Până la necazul cel mare însă, conform aprecierii sau deciziei lui Dumnezeu, omul fărădelegii nu poate acționa. El ‘nu se va descoperi decât la timpul lui’ (v. 6).

‘Reținerea’ omului fărădelegii își găsește corespondentul profetic în benzile de fier și aramă puse în jurul copacului dinastiei lui Nebucadnețar din Daniel capitolul 4 și în zăvorul de la intrarea Adâncului unde este închisă fiara până la eliberarea ei de acolo (Vezi Fiara stacojie și "timpurile națiunilor", subtitlul [Babilonul "legat"?]). Este vorba despre o decizie a lui Dumnezeu luată în funcție de nivelul de apostazie din mijlocul poporului său. Această decizie este o repetare la scară mai mare a celei luate în antichitate pentru Iuda în timpul regelui Zedechia, după cum citim în 2 Cronici 36:14-17:

"Toate căpeteniile preoților și poporul au înmulțit și ei fărădelegile, după toate urâciunile popoarelor; și au necurățit casa DOMNULUI, pe care el o sfințise în Ierusalim... I-au nesocotit cuvintele și au râs de prorocii lui, până când mânia DOMNULUI împotriva poporului său a ajuns de neînlăturat. Și a făcut să se suie împotriva lor împăratul caldeenilor..."


1 În alte profeții paralele intrarea în templu a omului fărădelegii este indirectă – prin instalarea acolo a unui idol prin intermediul căruia este adorat ca Dumnezeu (Vezi Pe aripă o urâciune care pustiește). []

2 În interpretarea apostolului, templul lui Dumnezeu din profeţia lui Daniel, în care era așteptat omul fărădelegii, era reprezentat la acea oră de adunarea creștină (Efes. 2:21). []