Cartea de oaspeți


 

Date: 20 Mar 2018; Name: ;

Trebuie să recunosc faptul că doar am RĂSFOIT pe aici prin BLOG, dar cu siguranță voi mai REVENI. Ce mi-a atras atenția în mod DEOSEBIT a fost: SUNT UN UNIVERSALIST CONVINS.


Date: 20 Sep 2015; Name: Berki Petru;

Este un sait foarte bine reușit și mai ales articolele din el, cum ar fi preexistența lui Isus, m-au impresionat. Ăsta-i adevărul, ăsta-i Isus, sută la sută om cum a fost profețit, nu un dumnezeu-om în ceruri sau un fiu de la început cu Dumnezeu (Deuteronomul 18:18)


Date: 15 Aug 2015; Name: Robert;

M-am uitat pe acest site şi am citit nişte articole, anume pe cele care tratează o temă fundamentală - Creaţia (şi Potopul). Am convingerea că abordarea autorului îşi are startul dintr-un "punct mort", o orientare greşită şi ca urmare duce la concluzii greşite. Citez spre exemplificare “prologul” articolului “Zilele de creaţie – mai lungi de 24 de ore?”, subliniind ceea ce observ eu ca fiind eroarea iniţială:

"Unii teologi fundamentaliști susțin că zilele de creație nu au fost mai lungi de 24 ore literale. Există însă o contradicție ireconciliabilă între această vedere și datele științei despre erele geologice, ceea ce ridică întrebarea: Unde se plasează Biblia? În cele ce urmează sunt prezentate câteva considerații în favoarea unei abordări biblice nefundamentaliste".

Se pare că autorul consideră din start acele “date ale ştiinţei despre erele geologice” ca fiind un dat, o sursă de informaţie exactă, infailibilă prin apelul la autoritatea ştiinţifică, probabil, neverificând dacă acele “date ştiinţifice” se pretează justificat la o astfel de calificare – ca ştiinţifice adică. Pentru a fi ştiinţifice (şi nu doar emanate de o autoritate autodenumită, sau numai cu pretenţii ştiinţifice), aceste date trebuie să se supună criteriilor metodei care le-ar justifica această clasificare, adică acea numită "metodă ştiinţifică", ce presupune observare, testare-experimentare, verificare –falsificabilitate –probare, demonstrare. Acele ere geologice există doar în teorie, pe hârtie. Nu există elementele clasificării unor date provenind din teoria erelor geologice ca ştiinţifice: observaţia nu confirmă teoria ci chiar o infirmă– din cele vreo 15 straturi geologice de pe hârtie, nu se întâlnesc niciunde pe pământ mai mult de 3-4 la un loc, ba chiar se întâlnesc cazuri de elemente care contrazic teoria (elemente mai “vechi” deasupra altora mai “noi”, trunchiuri de copaci fosilzaţi care parcurg, străpung mai multe straturi deodată etc); testarea, experimentarea, verificarea infirmă ideea vechimii pretinse a straturilor, arătând că ele se pot forma şi chiar se formează într-un timp incomparabil mai scurt decât cel presupus prin teorie. Informaţiile vehiculate în urma datărilor radiometrice suferă şi ele de inconsistenţă ştiinţifică – se bazează pe presupuneri şi nu pe date exacte, fapte clare, verificate.

Sugerez verificarea cu o minte deschisă a acestor lucruri, iar pe urmă poate (eu sper în acest sens) o reconsiderare a poziţiei iniţiale în abordare, ajungând în mod sigur la cu totul alte concluzii decât cele exprimate actual.

Cu respect, Robert.


Date: 5 Jul 2014; Name: Robert;

Am dorit să revăd definiția și ceva considerații despre "sofisme". După ce am citit cele câteva rânduri asociate primelor poziții chiar de pe lista inițială oferită de motorul Google, mi-a atras atenția, nu mai știu prin ce, link-ul către blog-ul tău. Am intrat fără ezitare și sunt mulțumit că s-a întâmplat așa. Sunt câteva minute, poate 15, de atunci. Sunt oarecum surprins că am început să scriu aici, conștient fiind că aș putea să mă mai uit peste blog înainte, parcă mi-ar fi frică să nu-mi pierd această primă impresie. De la primele rânduri am remarcat claritatea formulărilor și, plecând de aici, deși asta n-ar trebui să fie nici pe departe suficient, am avut impresia netă că am dat peste ...„ceva”. Alte câteva ecrane citite cu interes crescând....las' că termin mai târziu....cum se cheamă blogul asta? Exegeză biblică? Oooo! ..cine-i autorul? Click pe Autorul. N-am aflat. Dar sunt încântat. Mă întorc, am speranța să mai lămuresc din ezitările „ultimului deceniu” (propriu). Mulțumesc! Și felicitări! Scuze pentru tutuire, sunt tentat să corectez și totuși las textul așa, la cald, needitat, ca să zic așa!


Date: 22 Apr 2014; Name: Paul;

Impresia mea este că acest site este de o valoare excepțională, răspunde la multe întrebări la care frații din biserici, în marea lor majoritate, nu sunt în stare să răspundă pentru că nu cunosc: nici Scripturile și nici Puterea lui Dumnezeu. Mi-ați confirmat scumpe frate că Domnul Isus a fost răstignit într-o Joi.


Date: 16 Apr 2014; Name:

Mulțumesc! Mi-ai făcut un bine. Domnul să te răsplătească!


Date: 1 Jan 2013; Name:

Doresc să vă salut intenția acestui site și mărturiresc că prin citirea integral și meditarea asupra celor scrise în pagina „Babilonul Cel Mare” am ajuns la concluzia că în final ați fost hotărâtor în formarea și definirea gândurilor mele asupra celor scrise acolo. Am o cultură generală despre Biblie și o latură în ceea ce privește cunoașterea biblică, am urmărit pasajele de referință date de dvs. și am fost uimit de claritatea mesajului și a imparțialității pe care o impune cuvântul „exegeză”.

Am citit și explicarea cuvântului "Exegeza" și scopul siteului, de aceea vă felicit și mă bucur că v-am găsit așa ușor prin indexarea google. Vă încurajez să mai scrieți astfel de articole, deoarece am văzut că în pagina „Babilonul Cel Mare” a siteului în final scrie că VA URMA...(alte articole, sau mențiuni referitoare la acel text). Deci din partea mea vă doresc la Mulți Ani și dați bice și mai departe. Super încântat.

PS. (Yes: Bookmark DONE)

***Mulțumesc pentru aprecieri. Și eu îmi doresc să reiau cândva scrisul.***


Date: 14 Aug 2012; Name: maria;

Când te cucereste dragostea Lui nu mai poti trăi fără El si este asa de minunat când te lasa să-L descoperi!


Date: 2 Feb 2011; Name: Caspriac Florin;

Am citit articolul privitor la sofisme și mi s-a părut extraordinar. Felicitări!


Date: 15 Jan 2011; Name: Ioan Popa Baciu;

Cu mulțumiri, fii binecuvântat pentru efort și dorința ta!


Date: 6 Mar 2010; Name: Ella;

Vederile tale sunt mai greu de potrivit cu doctrinele cunoscute, dar nu și imposibile. "Cine are ochi de văzut să vadă", Ieri abandonasem "termenii" și trecusem la alt articol "Fiara stacojie" .Să știi că încerc să pătrund prin ce expui, este foarte interesant de studiat. Iar faza cu Satan persoane umane, crede-mă că îți dau suficientă dreptate.Și destulă :). Să fii convins că am să intru destul de des pe site, pentru că mi-ai dat suficiente motive, iar despre ce doresc să cred și despre convingeri, cred că nimeni nu îmi poate impune ce să cred și cum să cred, desi trendul impune "ochelari de cal", ca să dau o notă mai amuzantă randurilor mele. GOD BLESS YOU !


Date: 5 Jan 2010; Name: Lugoj Nicolae;

Felicitări pentru realizarea acestui site. Chiar dacă nu sunt de acord cu toate ideile, există un lucru pe care îl avem în comun sau ar trebui să-l avem cu toții, și anume ISUS CRISTOS, aici e puterea credinței.


Date: 8 Nov 2009; Name: mihaela;

Am intrat de curând aici și ce am găsit mi s-a părut interesant. Referitor la subiectul „A murit Isus într-o zi de vineri?”, nu am găsit explicată neconcordanța aparentă care este în Ioan 19:14: „Era ziua Pregătirii Paștelor cam pe la ceasul al șaselea”. Mă refer la schița făcută la finalul textului. Sunt interesată să aflu mai multe dacă știți despre acest subiect. Vă mulțumesc și vă doresc ca Dumnezeu să vă ajute să fiți imparțiali și integri. Mihaela.


Date: 27 Sep 2009; Name: F. Laiu;

Felicitări pentru inițiativa creării unui sit de exegeză biblică. Să dea Dumnezeu să putem crește împreună toți cei care dorim să înțelegem mai profund și cât mai imparțial Cuvântul Lui prin intermediul cuvintelor autorilor Bibliei.


Date: 7 Apr 2009; Name: cipri;

Dragă autorule, în pasajul A murit Isus într-o vineri ai scris așa: "Ziua la ei începea seara la apusul soarelui", vreau numai să îți spun că și azi ziua la ei tot așa începe nu numai atunci, cu respect.


Date: 22 mar 2009; Name: cip;

Domnul să te binecuvânteze în continuare.


Date: 20 Nov 2008; Name: jwdefender;

Văd că ai multe articole pe site și pe viitor intenționez să le citesc în mod atent și critic pe toate. Deocamdată am citit cele două articole despre marea mulțime și observ că ai abordat foarte atent subiectul, iar modul de interpretare pare să fie în armonie cu Scriptura. Dacă nu te deranjează, aș dori ca după citirea fiecărui subiect, să îți trimit aprecierile mele față de ceea ce consider scriptural sau nescriptural în articolele tale. Numai bine, JWdefender


Date: 28 Jan 2007; Name: alesya;

Mă bucur că am găsit acest site în net și pot găsi răspunsuri la întrebările care mă frământă.


Date: 28 Aug 2006; Name: ieremia;

Toți ereticii, de-a lungul istoriei, au îmbrățișat logica și filosofia, lepădând credința, tranșând Biblia cu satârul minții lor înguste ca să-L poată contrazice pe Dumnezeu în față, convingându-se pe ei înșiși și pe cei ce-i ascultă că sunt foarte ... deștepți și... logici. Avem aici, prin acest site, dovada că nimic nu s-a schimbat în acest sens...Ia și citește: Ieremia 8:9 și pocăiește-te, omulețule deștept! Iadul va fi plin cu... străluminați din specia ta!


Date: 24 Oct 2005; Name: Liviu;

Impresii foarte bune. Realizarea siteului clară și cu gust realizată. Aș vrea să citesc un articol despre religii în general. Punctele care le apropie și cele care le despart. Interesant ar fi o rubrică în care cititorii să arate ce rol are credința în viața lor. Cum îi poate ajuta credința să facă față vicisitudinilor vieții. Vă felicit pentru osteneala pe care v-ați dat-o pentru realizarea acestui site. Succes în continuare!


Date: 10 Jan 2005; Name: viorel;

Printre primele cuvinte pe care pot să ți le adresez e ca Bunul Dumnezeu să-ți lumineze inima și gândul și să fii condus în viață de inspirația divină și cuvintele din Iosua 1 cu 8; fiindcă ai ajuns să înțelegi aceste lucruri și să te îndeletnicești cu ele, nu uita de sfatul lui Pavel expus in 2 Timotei 2 cu 15 și nu te opri din munca ce ai început-o și gândestete mereu la cuvintele lui Pavel pe care le-a adresat lui Timotei în 1 Timotei 4 cu 15 și 16, fiindcă pot să te întărească mult în viața zilnică și să-ți dai seama la ce ajută efortul muncii tale! Cu stimă și respect, viorel!!!!


Date: 28 Oct 2004; Name: emil;

Este bun site-ul, aș dori să-mi descrieți lucrarea D. Sfânt în om, modul de lucru..............?


Date: 9 Oct 2004; Name: T. Ianos;

Mă bucur de munca ta valoroasă. Îți doresc multe binecuvântări de la Tatăl ceresc și de la Isus Cristos.


Date: 31 Jul 2004; Name: Thomas Tenacious;

Acest site este o realizare deosebită și utilă pentru a deschide mințile oamenilor. Totuși, cred că autorii se pierd în idei și cuvinte prea mult și insistă prea puțin asupra modului în care un individ poate deveni creștin și dezvolta o relație personală cu Isus și prin El cu Dumnezeu, primi spirit sfânt și dezvolta roadele spiritului sfânt. Oricum, site-ul este remarcabil și cred că unic în limba română, felicitari!


Date: 27 Jun 2004; Name:

Interesant siteul, baftă în continuare.


Date: 15 Jun 2004; Name: 1,6;

Am vizitat în treacăt site-ul tău, destul de informativ, chiar dacă nu pot spune că explicațiile date acolo mi s-au părut extrem de pertinente. Mi-a plăcut ideea despre Marea Mulțime (faptul ca ea slujește în Templu după Armaghedon, nu înainte - deși faptul că și-au spălat robele ar arăta ca ea îi slujea și înainte, chiar dacă nu în Templu), și în general ești destul de bine informat. Nu mi-a plăcut pagina de linkuri, care nu-mi oferă nimic nou. Oricum, o initiativă laudabilă, pentru care te felicit!


Date: 15 Jun 2004; Name: Alin;

Este un site reușit, îmi place cum arată, cât și unele articole...