Învierea - cu ce corp?


(1 Corinteni 15:35-57)

 

Răspunzând la întrebarea "Cum vor învia morții și cu ce corp se vor întoarce", apostolul Pavel a vorbit despre un corp spiritual și a precizat în finalul argumentării lui: "Ce vă spun eu, fraților, este că nu pot carnea și sângele să moștenească împărăția lui Dumnezeu, nici putrezirea să moștenească neputre­zirea". Înseamnă aceste cuvinte că creștinii vor învia ca spirite, deci că vor avea corpuri imateriale așa cum presupunem că au îngerii? Nu neapărat. Să vedem de ce.

Pavel a scris:

"Așa este și învierea morților. [Omul] este semănat în putrezire, și înviază în neputrezire; este semănat în necinste, și înviază în slavă; este semănat în slăbiciune și înviază în putere; este semănat corp sufletesc și înviază corp spiritual. Dacă este un corp sufletesc, este și un [corp] spiritual. De aceea este scris: 'Omul dintâi, Adam, a fost făcut un suflet viu', cel din urmă Adam, un spirit dătător de viață". (v. 42-45; vezi și v. 46-49)

În această antiteză 'spiritual' (pneuma­tikos) nu înseamnă 'făcut din spirit', ci animat de spirit, având caracteristica spiritului, a spiritului de viață, aceea de a fi "dătător de viață" (pentru corp). Tot așa cum 'sufletesc' nu înseamnă 'făcut din suflet'.

În scrierile grecești ale vremii adjectivul pneumatikos nu se referă la materialul din care este făcut ceva. Vitruvius vorbește despre pneumatikon organon, înțelegând o "mașină mișcată de vânt" (nu una făcută din vânt). Aristotel se referă la "pântece umflate cu aer" (hysterai pneumatikai), nu din aer. Tot așa astăzi, prin dispozitiv pneumatic se înțelege unul acționat de aer, nu făcut din aer.

Adam fusese făcut un 'suflet viu', literal un suflător. Aceasta însemna că corpul lui se mișca, era viu, în primul rând datorită 'suflării de viață' puse de Dumnezeu în el - respirația. Principiul vieții sau 'spiritul' în cazul lui se baza pe funcționarea simultană, corelată, a celulelor și organelor vitale, respirația împreună cu sistemul sanguin având rolul principal. Viața sau sufletul "erau" astfel în sânge (Lev. 17:11, 14). În acest sens omul dintâi era 'sufletesc'. Depinzând de respirație și de alți factori implicați în procesul metabolic, sufletul era viu, nu nemuritor. Forța vieții (spiritul) se putea 'pierde' sau Dumnezeu o putea 'retrage', lăsând în urmă carnea inertă. "Corpul fără spirit este mort" (Iac. 2:26). "Spiritul este acela care dă viață, carnea nu folosește la nimic" (Ioan 6:63, 68). Corpul numit de Pavel spiritual, prin contrast, este în integralitatea lui forță de viață. În el nu există o parte care o animă pe cealaltă. 'Omul al doilea' este astfel în limbaj biblic un "spirit dătător de viață".

 

Poate fi fizic ceva ce este numit "spirit" și "spiritual"?

Așa cum corpul 'sufletesc' al lui Adam (care avea ca și componentă spiritul), era în esență fizic, tot așa și corpul numit de Pavel 'spiritual' sau 'spirit', corpul în totalitate o forță de viață, este fizic. Pavel a aplicat calificativul spiritual și la alte lucruri fizice. Israeliții au mâncat în pustie "mâncare spirituală" și au băut "băutură spirituală" dintr-o "stâncă spirituală" (10:3, 4). El nu a înțeles că toate acestea erau nefizice. Mâncarea și apa erau fizice și au ajuns în corpurile lor materiale. Tot așa, stânca lovită de Moise și Aaron a fost fizică. Dar aceste lucruri au fost trimise de sus, au fost urmarea acțiunii lui Dumnezeu. În 2:14, 15 apostolul, de asemenea, pune în antiteză omul natural (lit. sufletesc), cu cel spiritual, fără să înțeleagă prin aceasta că al doilea este imaterial. Vezi și Galateni 6:1 ("voi care sunteți spirituali").

În antiteza corp sufletesc - corp spiritual Pavel înțelege că "sufletul viu", care primește viața, este inferior a ceea ce prin definiție este "dătător de viață" - spiritul de viață. Diferența dintre cele două, dintre omul dintâi și omul al doilea, nu este natura (material - imaterial), ci tipul de viață pe care îl posedă. "Corpul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire" (v. 54). Metafora 'îmbrăcării' nemuririi arată că este vorba despre aceeași natură a corpului, dar cu proprietăți superi­oare.

Pavel a mai adăugat în șirul de antiteze:

"Omul dintâi este din pământ, făcut din țărână; omul al doilea este din cer. Cum este cel făcut din țărână, așa sunt și cei din țărână; cum este cel ceresc, așa sunt și cei cerești. Și după cum am purtat chipul celui făcut din țărână, tot așa vom purta și chipul celui ceresc" (v. 46-49).

În aceste cuvinte, tot așa, contrastul nu este între material și imaterial ca substanță, ci între origini. Primul Adam provine din pământ și este făcut din țărână, al doilea Adam este ceresc în sensul că are un corp nou de la Dumnezeu. Toți oamenii și-au moștenit corpul de la Adam, corpul al doilea este o creație directă a lui Dumnezeu, după modelul corpului cu care a înviat Isus. În acest fel cei înviați sunt și ei "cerești".

 

'Carnea și sângele nu poate moșteni împărăția'

Pentru a elimina orice dubiu în argu­mentația lui, Pavel s-a referit în final la aspectul perisabil al celor în viață:

"Ce vă spun eu, fraților, este că nu poate carnea și sângele să moștenească împărăția lui Dumnezeu, nici putrezi­rea să moștenească neputre­zirea... Iată, vă spun o taină: Nu toți vom adormi, dar toți vom fi schimbați... morții vor învia nesupuși putrezirii și noi vom fi schimbați. Căci trebuie ca ceea ce este supus putrezirii să se îmbrace în neputrezire și ceea ce este muritor să se îmbrace în nemurire" (v. 50-53).

Nu este vorba aici de carne și sânge în sens anatomic, pentru că verbul este la singular. Din celelalte ocurențe se înțelege că cele două cuvinte aparțin unei expresii, tipic semitice, care desemnează omul muritor, descris de Pavel ca omul dintâi sufletesc (natural), ”semănat” în putrezire, ocară și neputinţă. Expresia este folosită de obicei în contrast cu Dumnezeu. "Nu carnea și sângele ți-a descoperit (singular) lucrul acesta, ci Tatăl meu care este în ceruri" (Mat. 16:17). În Galateni 1:16 Pavel spune că, după ce a primit chemarea de la Dumnezeu, nu s-a consultat cu ”carnea și sângele”.

Regatul etern nu poate fi "moștenit" cu adevărat de om în starea de acum de suflet viu, muritor. Prin suflet muritor nu se înțelege neapărat omul muribund de după căderea în păcat. Adam nu a fost inițial muribund și totuși nu a putut moșteni paradisul pentru el și pentru urmașii lui. Se înțelege omul la creație, care a fost făcut un suflet viu, omul a cărui viață a depins de factori externi, de exemplu de Dumnezeu și ascultarea de el. Deci omul care nu are nemurirea în mod inerent, în termenii din Geneza care nu a luat încă din "pomul vieții" și astfel nu a devenit independent în ce privește viața. Pavel a citat din Geneza 2:7 care se referă la un timp înainte de păcat. Ceea ce a urmat după căderea în păcat a făcut și mai evident care sunt limitele 'cărnii și sângelui' în ce privește moștenirea regatului etern pentru că Adam și urmașii lui au ajuns nu doar în afara Edenului, ci și muribunzi (Comp. Evrei 2:14, 15).

În plus, dacă Pavel ar fi dorit să nege învierea fizică, ar fi folosit mai degrabă expresia "carne și oase" care se referă la natura fizică a omului. Isus a folosit această expresie la puțin timp după învierea lui pentru a arăta că este fizic:

"Pe când vorbeau ei astfel, însuși Isus a stat în mijlocul lor și le-a zis: 'Pace vouă!' Dar ei, plini de frică și de spaimă, credeau că văd un duh. Și el le-a zis: 'Pentru ce sunteți tulburați? Și de ce vi se ridică astfel de gânduri în inimi? Uitați-vă la mâinile și la picioarele mele, că eu sunt; pipăiți-mă și vedeți: un duh n-are carne și oase, cum vedeți că am eu.' Și după ce a zis aceste cuvinte, le-a arătat mâinile și picioarele sale. Fiindcă ei, de bucurie, încă nu credeau și se mirau, el le-a zis: „Aveți aici ceva de mâncare?“ I-au dat o bucată de pește fript și un fagur de miere. El le-a luat și a mâncat înaintea lor" (Luca 24:36-43; vezi și Fapte 10:40, 41)

Carnea și oasele (mai puțin sângele) se pot vedea și atinge, dând certitudinea de material. Se ridică totuși întrebarea: Dacă Pavel nu a avut în vedere o înviere ca spirite a creștinilor, ce a urmărit totuși să spună prin limbajul folosit de el?

 

Tendințe gnostice

Unii dintre creștinii din Corint se lăsaseră influențați de filozofii greci care făceau discriminare între carnea materială și spiritul imaterial. Pentru ei carnea și orice lucru material era rău și condamnabil în esența lui. Dacă viața trebuia să continue dincolo de moarte aceasta nu putea fi prin învierea cărnii, ci prin nemurirea inerentă a sufletului, care în sine nu era considerată o "înviere". Pavel i-a corectat:

"Iar dacă se vestește că Cristos a înviat dintre cei morți, cum zic unii dintre voi că nu este o înviere a morților? ...Dar va zice cineva [ca argument că nu este o înviere a morților]: 'Cum înviază morții? Și cu ce corp vor veni?' [pentru că cu același corp de carne, slab și putrezitor, ar fi absurd!]. Nebun ce ești! Ce semeni tu, nu este adus la viață dacă nu moare. Și ce semeni, semeni nu corpul care va fi, ci doar un grăunte, fie de grâu, fie de altă sămânță. Apoi Dumnezeu îi dă un corp, după cum voiește; și fiecărei semințe îi dă un corp al ei... Așa este și învierea morților. [Omul] este semănat în putrezire și înviază în neputrezire; este semănat în necinste, și înviază în slavă; este semănat în slăbiciune și înviază în putere; este semănat corp sufletesc și înviază corp spiritual."

Noua plantă diferă de grăuntele seminței ei prin mărime și frumusețe. Este de aceeași natură și poartă aceleași caractere genetice, dar nu este același bob condamnat să putrezească. Proble­ma este decisă pentru corinteni. Învierea poate avea loc în termenii materiali ai Vechiului Testament dacă noul corp este neputrezitor și astfel capabil să moște­nească regatul etern. Și el este! Când moare, 'omul nu seamănă corpul care va fi, ci doar un grăunte. Apoi Dumnezeu îi dă un corp după cum voiește...'. Îl 'îmbracă' cu neputrezire și nemurire. Fiind de la el și purtând viața în el asemenea spiritului de viață, acesta poate fi numit "din cer" și "spiritual", așa cum a fost cazul cu mâncarea și apa "spirituale" date de Dumnezeu în pustie. Adam și Eva au fost izgoniți de la pomul vieții pentru a nu beneficia de nemurire în corpul lor în neascultare de Dumnezeu (Geneza 3:22). Este de presupus că după consumarea din pomul vieții, cei doi ar fi continuat să aibă corpuri fizice.

În concluzie, Pavel nu a învățat o înviere a morților ca spirite imateriale.

Dificultăți exegetice:

  1) A alunecat Pavel spre elenism?

Dacă am spune că Pavel a înțeles prin "corp spiritual" un corp din spirit ca substanță, atunci din premisele:

(a) Evangheliile arată că Isus a înviat cu un corp fizic

(b) Pavel a comparat învierea creștinilor cu învierea lui Isus

Concluzia inacceptabilă ar fi că apostolul s-a abătut spre elenism, spiritualizând învierea fizică din Evanghelii.

  2) Dilema preexistenței

Dacă Isus a existat ca ființă spirituală în cer înainte de nașterea sa ca om, și Dumnezeu i-a redat la înviere gloria anterioară, atunci învierea sa nu putea avea loc în corp fizic (Evr. 2:6-9).

  3) Escatologie realizată?

Este foarte probabil că atitudinea celor care negau învierea se baza pe concepția gnostică că învierea se realizase deja, în sensul descris în 2 Timotei 2:18 - o experiență pur spirituală consumată deja în botez și iertarea păcatelor (compară Efeseni 2:1). În acest caz răspunsul lui Pavel afirmă atât caracterul somatic al învierii cât și viitorul ei escatologic.

  4) Există "materie" spirituală?

Omul și animalele au fost făcuți din țărâna pământului care le preexista. Biblia nu vorbește însă despre crearea spiritelor din ceva preexistent. Nu ne putem imagina de exemplu că a existat sau că există 'spirit' ca substanță inertă în paralel cu Dumnezeu care este spirit. Cuvântul spirit, în greacă pneuma, înseamnă literalmente vânt. Orice ar fi spiritul, există o asemănare între el și vânt. Isus a zis: "Vântul [pneuma] suflă încotro vrea și-i auzi vuietul, dar nu știi de unde vine, nici încotro merge. Tot așa este cu oricine este născut din spirit... Ce este născut din spirit este spirit [pneuma]" (Ioan 3:8, 6). Deși se manifestă în lumea materială, vântul nu este materie, ci o formă de energie a materiei, o forță dinamică direcționată. Tot așa trebuie să fie cu ființele "spirituale".

"Și despre îngeri zice: 'Cel care face îngerii săi vânturi (spirite) și slujitorii lui o flacără de foc'" (Evr.1:7).

Un înger sau un mesager al lui Dumnezeu care nu este în mișcare, care nu se deplasează la locul unde este trimis, sau care dacă se deplasează nu-și anunță mesajul arzător, nu este un mesager. Ce înseamnă aceasta? Că 'spiritul' ar putea să nu existe în formă statică sau inertă. Astfel în loc de două lumi, fiecare cu "materia" ei, ar putea să existe o singură lume, în care ființele raționale împărtășesc aceeași "mate­rie" în forme diferite de manifestare a ei. Corpul nou al învierii ar putea anula anumite diferențe.


 

questionDacă Isus a înviat cu un corp fizic, cum a putut să apară în mijlocul ucenici­lor într-o casă cu ușile încuiate?

Desigur, pentru un spirit, așa cum se presupune că sunt îngerii, asemenea realizări nu ridică probleme. Un spirit ar trebui să se poată materializa și dematerializa după caz și să poată trăi în prezența lui Dumnezeu. Totuși Isus i-a asigurat pe discipolii săi că el nu era spirit imaterial. Aceeași întrebare se poate pune în legătură cu corpul lui Isus de dinainte de moarte și înviere. Cu ce corp a mers el pe ape? Nimeni nu contestă că acel corp a fost material și că realizarea s-a făcut cu ajutorul spiritului lui Dumnezeu. Petru a mers de asemenea pe ape. Spiritul sfânt a fost forța implicată. Prorocul Ilie și evangheliza­torul Filip au fost "trans­ferați" de spirit dintr-un loc geografic în altul. Dacă în aceste manifestări a fost nevoie de miracol (din perspec­tiva prezentă), nu înseamnă deloc că persoanele implicate nu au fost materiale, "din carne și oase".

questionDacă învierea va avea loc în corp fizic, se poate vorbi despre o înviere a corpului? Sau, altfel spus, ce va învia, corpul sau persoana?

Ilustrația dată de Pavel este foarte clară. În moarte omul nu seamănă "corpul care va fi, ci doar un grăunte, fie de grâu, fie de altă sămânță. Apoi Dumnezeu îi dă un corp, după cum voiește". Corpul care înviază nu este același cu corpul care moare. Aceste cuvinte arată că există o continuitate a persoanei, nu una a corpului. Pavel nu vorbește despre "reanimarea" corpurilor, ci despre învierea persoanelor: "Morții vor învia nesupuși putrezirii" (1 Cor. 15:52). Morții sunt persoane (Vezi și Apocalips 20:13). Sunt aceste cuvinte exclusive în ce privește atomii vechiului corp? Nu. Noua plantă își extrage o parte dintre substanțele necesare creșterii din bobul care putrezește. Corpul lui Isus, care a fost încă disponibil după trei zile, a fost folosit ca bază materială la învierea la neputrezire și nemurire a persoanei lui (Vezi Romani 6:9). "[Omul] este semănat în putrezire și înviază în neputrezire". Același lucru ar putea fi valabil în legătură cu corpul creștinilor aflați în viață la venirea lui Cristos și, de asemenea, cu rămășițele încă identificabile ale celor care au murit. "Nu toți vom adormi, dar toți vom fi schimbați". (1 Cor. 15:51; vezi Ioan 5:28).

questionCuvintele din 1 Petru 3:18, "fiind omorât în carne, dar făcut viu în spirit", nu sunt o dovadă că Isus a fost înviat ca și ființă spirituală?

Nu. Cuvintele de mai sus nu se referă la natura corpului învierii. Vezi Comentariul la 1 Petru 3:18.

questionVa exista o diferență între nemurirea celor înviați și viața de care se bucură îngerii?

Isus le-a spus fariseilor că cei înviați "nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita; pentru că nici nu vor mai putea muri, căci vor fi ca îngerii" (Luc. 20:36). Din aceste cuvinte se înțelege că îngerii nu se căsătoresc și nu mor. Matei și Marcu consem­nează ca asemănare cu îngerii doar absența căsă­toriei. Desigur, îngerii nu sunt muribunzi asemenea oame­nilor. Ei nu mor datorită unei sentințe ancestrale. În ce măsură însă viața lor este garantată pentru eternitate de Dumnezeu sau pentru câți dintre ei este valabil acest lucru, Biblia nu spune. Putem presupune doar, că cei mai mulți dintre ei trăiesc deja de o eternitate alături de Dumnezeu și că în acest sens sunt nemuritori. Cei înviați vor dispune de garanții eterne din momentul învierii înainte așa cum arată cuvintele din Apocalipsa 20:5, 6: "Aceasta este întâia înviere. Fericiți și sfinți sunt cei ce au parte de întâia înviere! Asupra lor a doua moarte nu are nici o autoritate".