Isus - în ce sens fără păcat?


„Pe Cel ce n-a cunoscut păcat, El L-a făcut păcat pentru noi”

(2 Cor. 5:21).

 

Cuvintele lui Pavel din 2 Corinteni 5:21 sunt citate uneori ca dovadă că Isus nu a avut păcat, deci implicit că nu a avut o fire supusă păcatului, așa cum are orice om după Adam. Același Pavel a afirmat însă într-o cuvântare că Isus nu a avut niciun păcat de moarte: „Locuitorii Ierusalimului și mai marii lor..., măcar că n-au găsit în El nicio vină de moarte, totuşi ei au cerut lui Pilat să-L omoare” (Fapt. 13:27, 28). Se pot referi cuvintele din 2 Corinteni 5:21 la faptul că Isus nu a fost vinovat de un păcat de moarte după Lege, atunci când a fost condamnat la pedeapsa capitală de către sinedriu?

Evreii nu au înțeles niciodată că un om neprihănit nu are păcat. Noe și Iov au fost descriși de Dumnezeu ca drepți şi fără pată. Dar era general acceptat că toți oamenii după Adam sunt sub păcat. Astfel cuvintele apostolilor despre Isus, că nu a avut păcat, puteau avea același înțeles, ca în cazul lui Noe și Iov.

Astăzi, după două milenii, puțini creștini afirmă că Isus a avut ”carne păcătoasă” (Rom. 8:3, BTF), ca orice om. Unii admit totuși că Isus putea păcătui, dar că nu a păcătuit deloc, datorită naturii sau originii sale divine. În secolul întâi însă, primii creștini afirmau că Isus a fost om, supus păcatului ca oricare altul, dar că s-a remarcat ca un sfânt sau drept după Lege. Doar mai târziu, în condițiile unei cristologii înalte, sfințenia și neprihănirea lui, faptul că a fost fără păcat, au ajuns să fie înțelese la modul absolut.

Ce însemna în timpul lui Isus a fi un păcătos? A avea natura umană, supusă păcatului? Nu. Însemna a fi un păcătos notoriu, care nu putea fi un rabbi, un profet trimis de Dumnezeu și în nici un caz Mesia, cel uns să facă minuni. Dacă un asemenea păcătos făcea minuni, se considera că lucra cu Satana. Evreii știau că Dumnezeu nu lucrează cu păcătoși. În dialogul fariseilor cu orbul vindecat de Isus, cuvântul păcătos are acest sens de păcătos notoriu.

Ioan 9
23 Fariseii au chemat a doua oară pe omul care fusese orb şi i-au zis: „Dă slavă lui Dumnezeu: noi ştim că Omul acesta este un păcătos.”
25 El a răspuns: „Dacă este un păcătos, nu ştiu; eu una ştiu: că eram orb, şi acum văd.”
31 Ştim că Dumnezeu n-ascultă pe păcătoşi; ci, dacă este cineva temător de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acela îl ascultă.
33 Dacă Omul acesta n-ar veni de la Dumnezeu, n-ar putea face nimic.”
34 „Tu eşti născut cu totul în păcat”, i-au răspuns ei, „şi vrei să ne înveţi pe noi?” Şi l-au dat afară.

Isus era acuzat de farisei că este un păcătos notoriu, nu unul în sens obișnuit, așa cum erau toți cei ce se străduiau să respecte Legea și toți sfinții. Citatele biblice care urmează arată că Isus, alesul sau sfântul lui Dumnezeu, deși neprihănit față de Lege, a fost supus păcatului, așa ca orice om, și că acest lucru a fost chiar necesar pentru misiunea lui:

(1) A făcut botezul pocăinței spre iertarea păcatelor:

A venit Ioan care boteza în pustiu, propovăduind botezul pocăinţei spre iertarea păcatelor... Şi îndată, când ieşea Isus din apă, el a văzut cerurile deschise şi Duhul coborându-Se peste El ca un porumbel (Marcu 1:4, 10).

(2) Prin moartea lui a fost eliberat de păcat și astfel nu mai poate muri:

Căci cine a murit, este izbăvit de păcat... ştim că Hristosul înviat din morţi nu mai moare: moartea nu mai are nicio stăpânire asupra Lui (Romani 6:7-9).

(3) Cristos a murit față de păcat, nu mai trăiește în el:

Noi, care am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat? ...Fiindcă prin moartea de care a murit, El a murit față de păcat, o dată pentru totdeauna; iar prin viaţa pe care o trăieşte, trăieşte pentru Dumnezeu. Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de păcat, şi vii pentru Dumnezeu ”Romani 6:2, 10, 11).

(4) A învățat să asculte și a fost făcut desăvârșit:

„El este Acela care, în zilele vieţii Sale pământeşti, aducând rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrimi către Cel ce putea să-L izbăvească de la moarte, şi fiind ascultat, din pricina evlaviei Lui, măcar că era Fiu, a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit. Şi, după ce a fost făcut desăvârşit, S-a făcut, pentru toţi cei ce-L ascultă, urzitorul unei mântuiri veşnice (Evrei 5:7-9).

(5) Pentru că a murit, a încetat cu păcatul:

Întrucât Cristos a suferit în carne, înarmaţi-vă şi voi cu aceeaşi minte, pentru că cel ce a suferit în carne a încetat cu păcatul, pentru ca să nu mai trăiască în carne restul timpului său pentru poftele oamenilor, ci pentru voia lui Dumnezeu (1 Petru 4:1, 2).

(6) A avut carne păcătoasă ca orice urmaș al lui Adam:

Fiindcă ce nu putea face legea, întrucât era slabă prin carne, Dumnezeu, trimiţând pe propriul său Fiu în asemănarea cărnii păcătoase şi pentru păcat, a condamnat păcatul în carne (Romani 8:3, BTF).

(7) Ca mare preot a adus jertfă întâi pentru păcatele proprii:

Şi tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia: sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi şi înălţat mai presus de ceruri, care n-are nevoie, ca ceilalţi mari preoţi, să aducă jertfe în fiecare zi, întâi pentru păcatele sale, şi apoi pentru păcatele norodului, căci lucrul acesta l-a făcut o dată pentru totdeauna, când S-a adus jertfă pe Sine însuşi (Evrei 7:26, 27).

(8) A fost necesar să fie supus păcatului și morții, pentru a nimici păcatul:

De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit (Romani 5:12).
Astfel, dar, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele, pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii (Evrei 2:14).

(9) Cristos a avut origine comună cu oamenii supuși păcatului:

Căci Cel ce sfinţeşte şi cei ce sunt sfinţiţi sunt dintr-unul. De aceea, Lui nu-I este ruşine să-i numească „fraţi” (Evrei 2:11).

(10) S-a asemănat cu oamenii păcătoşi ca să poată fi potrivit ca mare preot:

Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un Mare Preot milos şi vrednic de încredere, ca să facă ispăşire pentru păcatele norodului (Evrei 2:17).

(11) A fost ales dintre oameni cu păcate și pus pentru oameni cu păcate:

În adevăr, orice mare preot luat din mijlocul oamenilor este pus pentru oameni în lucrurile privitoare la Dumnezeu, ca să aducă daruri şi jertfe pentru păcate. El poate fi îngăduitor cu cei neştiutori şi rătăciţi, fiindcă şi el este cuprins de slăbiciune. Şi, din pricina acestei slăbiciuni, trebuie să aducă jertfe atât pentru păcatele lui, cât şi pentru ale norodului (Evrei 5:1-3).

 

Versete care ar putea fi percepute ca obiecții

●  2 Corinteni 5:21

„Pe Cel ce n-a cunoscut păcat, El L-a făcut păcat pentru noi”.

Între prima parte a frazei și a doua există o antiteză adversativă: N-a cunoscut păcat care să justifice moartea în baza Legii <-> l-a făcut păcat care să justifice moartea în baza Legii. Conform cu cuvintele paralele din Galateni 3:13a: „Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi, fiindcă este scris: „Blestemat e oricine este atârnat pe lemn”. Deci Isus n-a cunoscut sau experimentat nici un păcat care să-l facă „blestem”, adică să-l ducă la moarte pe lemn ca blestemat. (Comp. Isaia 53:6).

●  Evrei 4:15

„Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci Unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat”.

Cuvintele arată că avem în prezent un Mare Preot cu calități care-l fac potrivit pentru a da ajutor: (1) înțelegere pentru slăbiciuni și (2) fără păcat. Conjuncția ”dar” nu există în greacă, astfel că nu este descrisă starea fără păcat în timpul încercărilor. Isus este mare preot după moartea lui care l-a eliberat de păcat, mai exact de la înviere (Vezi Rom. 6:7-10; Evrei 5:4-10). ”Şi tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia: sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi şi înălţat mai presus de ceruri, care n-are nevoie, ca ceilalţi mari preoţi, să aducă jertfe în fiecare zi, întâi pentru păcatele sale, şi apoi pentru păcatele norodului, căci lucrul acesta l-a făcut o dată pentru totdeauna, când S-a adus jertfă pe Sine însuşi (Evrei 7:26, 27).

●  1 Ioan 3:5, 6

„Şi ştiţi că El S-a arătat ca să ia păcatele; şi în El nu este păcat. Oricine rămâne în El nu păcătuieşte”.

Așa cum a fost arătat mai sus, după moarte și înviere, în el nu este păcat. Cuvintele pot fi înțelese însă și în sensul că în el nu există păcat - pentru creștini, pentru că nu mai sunt sub Lege. Ca urmare, ”oricine rămâne în el nu păcătuiește” (Vezi Rom. 6:14, 18).

●  1 Petru 1:18, 19

„Căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană”.

Pentru a fi acceptate, jertfele trebuiau să fie fără cusur și fără pată. „Să n-aduceţi niciuna care să fie oarbă, slută sau ciuntită, care să aibă bube, râie sau pecingine” (Lev. 22:22). Desigur, fără cusur și fără pată la o examinare exterioară, cu ochiul liber, nu în sens absolut, de exemplu genetic. Cristos este figurativ mielul care a fost acceptat ca jertfă. Una dintre condiții a fost să fie drept, adică moartea lui să nu fie din cauza vreunui păcat grav personal după Lege.