‘Misterul’ regelui al optulea         

    Apocalipsa, capitolul 17, vorbeşte despre o fiară cu şapte capete şi zece coarne care ar fi ea însăşi un al optulea rege. Despre corpul acestei fiare nu aflăm mai mult decât că este de culoare stacojie. Dar capetele şi coarnele, precum şi unele acţiuni ale lor sunt descrise pe larg. Situaţia este aparent inversă în capitolul 13. Acolo găsim detalii despre corpul fiarei (numită „fiara dintâi”) şi mai puţin despre capete şi coarne. Asemănarea generală şi alte detalii care se găsesc în cele două contexte ne îndreptăţesc să presupunem că există o legătură sau chiar identitate între aceste două fiare, cel puţin în ce priveşte capetele şi coarnele şi că descrierea lor a fost revelată complementar. Astfel în dezlegarea misterului regelui al optulea ne vom folosi de ambele descrieri.

(I) Capetele fiarei din Apocalipsa 13: suma capetelor fiarelor din Daniel 7

   Fiarele din Daniel 7 au împreună şapte capete:

     Medo-Persia, deşi o putere duală, este reprezentată cu un singur cap din cauza unităţii interne, pe când Grecia este reprezentată ca având patru capete datorită antagonismului dintre cele patru imperii (Două care au luptat necontenit pentru hegemonie fiind menţionate în Daniel 11 ca regele sudului şi al nordului: Egiptul lui Ptolemeu şi [A]siria lui Seleuc). Daniel 8 adaugă câteva detalii, dar păstrează modelul: Medo-Persia este un regat, iar cele patru coarne impozante sunt “patru regate” (v.20-22). Vezi tabelul de mai jos (ordinea este nesemnificativă):

    Menţionând 'părţile' pe care le are “fiara dintâi”, şapte capete, zece coarne, corp de leopard, labe de urs şi gură de leu (în ordine retrospectivă), Apocalipsa 13 ne duce fără echivoc în Daniel 7. Aici găsim exact aceste patru animale (în ordine prospectivă). De asemenea vedem că, în comun, ele au şapte capete. Coincidenţa este surprinzătoare. Patru animale, şapte capete, zece coarne. Dacă ar trebui să reprezentăm fiarele din Daniel ca una singură, am obţine exact monstrul din Apocalipsa cu şapte capete şi zece coarne.

    Babilonul - primul cap? Unii consideră că Egiptul şi Asiria trebuie să se găsească între cele şapte capete ale fiarei din Apocalipsa datorită rolului important jucat în istorie şi în profeţia biblică. Lucrurile nu stau însă aşa. Tema urmărită în Daniel şi în Apocalipsa este una specifică: timpul de dominaţie al naţiunilor asupra regatului lui Dumnezeu şi implicit asupra pământului, timp care a început cu Babilonul lui Nebucadneţar şi care se încheie cu preluarea puterii de către Fiul Omului (Dan. 7:13, 14). Babilonul este primul - "capul" - în şirul de puteri din Daniel 2. Ca şi cap de aur, el este cel care, cu permisiunea lui Dumnezeu, l-a făcut vasal şi apoi chiar l-a înlăturat de pe tron pe regele mesianic din Ierusalim. Babilonul este de asemenea primul regat care s-a ridicat pe pământ (cu Nimrod ca fondator) şi primul cu care linia sămânţei mesianice a intrat în conflict (Compară Geneza 14 cu 3:15).  Dumnezeu este autorul profeţiei şi el are un scop bine definit pentru care a pus în cuvintele ei şapte capete şi zece coarne. În mod interesant, reprezentarea leopardului cu 4 capete este singura alternativă prin care se obţine numărul şapte; Medo-Persia cu două şi chiar Roma cu două nu duc la un total de şapte capete.

   De ce atunci nu toţi comentatorii biblici identifică capetele fiarei din Apocalipsa 13 după succesiunea lor din Daniel? Ei se poticnesc în capitolul 17 unde se confruntă cu o ordine intrigantă a lor: Roma, în loc să fie pe locul şapte ca în Daniel, aici, aparent, este pe locul şase! (După cinci care au căzut, se spune că “unul este” – evident Roma din timpul lui Ioan.) Există însă o soluţie la această dilemă, soluţie care respectă succesiunea de regate din Daniel 7 şi care nu intră în conflict cu ordinea enigmatică din Apocalipsa 17. Iar această soluţie explică de asemenea de ce ar exista un "mister" în legătură cu fiara stacojie, dar nu şi cu celelalte fiare!

(II) Dezlegarea ‘misterului’ din indiciile date de înger în capitolul 17:

    Discuţia care urmează continuă accepţia că fiara stacojie este o replică sau chiar o ipostază (în ce priveşte capetele) a fiarei dintâi din capitolul 13, ale cărei capete sunt cele din Daniel. Pentru simplitate aceste capete vor fi numite regi (conform cu 17:10). Apocalipsa 17:9, 10 spune:

    “Aici este mintea care are înţelepciune: cele şapte capete sunt şapte munţi, pe care stă femeia. Sunt şi şapte regi: cinci au căzut, unul este, celălalt n-a venit încă”.

    5 + 1 + 1 = 7. Aplicând indiciile date deducem că "celălalt" este primul din șir - ‘regele’ Babilonului care trebuie să revină sub identitatea unui al optulea rege. Cei "şapte regi" sunt marcaţi cu gri (numerele 1-7):

      În loc de sintagma “(capetele) sunt şi şapte regi”, AV traduce “şi există şapte regi” (la fel KJV, NKJ, YLT), ceea ce separă regii de capete şi face posibilă includerea în şirul de şapte (marcat cu gri) a celui de-al optulea rege (17: 9, 10). Deşi redarea este discutabilă, să examinăm şi această variantă ca o posibilitate. Cei "şapte regi" ar putea ocupa în acest caz poziţiile 2-8:

    5 + 1 + 1 = 7. Şi în această situaţie Babilonul este izolat ca unul care nu a “căzut”. Conform simbolismului folosit, el ”n-a venit încă”... ca să cadă definitiv! Pentru ambele şiruri obţinem acelaşi rezultat.

    Versetul 11 adaugă detaliul: “Şi fiara care era, şi nu mai este, ea însăşi este al optulea [rege]; este dintre cei şapte şi merge la pierzare”. De asemenea versetul 8 spunea: ”fiara era, nu mai este şi va veni”.

    Adăugând şi aceste indicii în identificarea regelui al optulea obţinem tabelul general:

    Numărul de indicii este mai mult decât suficient ca să putem fi siguri de unicitatea soluţiei:

    Discuţia de mai sus poate fi redată silogistic ca o argumentare deductivă astfel:

(III) Concluzie şi precizări:

    Babilonul ocupă o poziţie unică între cei şapte ‘regi’, dintre care “cinci au căzut” până în timpul lui Ioan: el nu a căzut. Regele lui este fiara stacojie în prima ei existenţă. În loc să ‘cadă’ (să fie distrusă), fiara s-a dus în Adânc până la timpul când 'va veni' din nou, de această dată ca să „meargă la pierzare”. Această cădere viitoare a Babilonului va fi momentul dramatic al sfârşitului dominaţiei naţiunilor asupra pământului, moment prezentat în Apocalipsa ca punct culminant al scenariului sfârşitului. Deconspirarea ‘misterului’ referitor la identitatea fiarei stacojii aruncă lumină asupra caracterului şi acţiunilor viitoare ale acesteia în calitate de al optulea rege. Pentru "mintea care are înţelepciune" va fi valabil principiul: un duşman cunoscut este pe jumătate învins.

    Căderea Babilonului antic în 539 î.e.n. nu a adus cu sine încheierea timpurilor naţiunilor şi revenirea pe tronul lui Yahweh din Ierusalim a unui rege mesianic. Căderea de atunci nu a readus lumea sub suveranitatea lui Dumnezeu, nici nu a eliminat orice opoziţie viitoare faţă de Regatul lui Dumnezeu reprezentat pe pământ de “cei sfinţi”. Babilonul a supravieţuit ca un Babilon mai mare, simbolic, prin capetele succesive ale ‘fiarei’ şi prin lumea opusă lui Dumnezeu peste care au domnit acestea.

    Identitatea înconjurată de mister a regelui al optulea ca fostul suveran al Babilonului va justifica fără echivoc în viitor calificativul pe care îl găsim în Apocalipsa pentru marele imperiu necăzut: Babilonul cel Mare. Fiara stacojie, cel din urmă rege în Babilonul cel Mare, se va ridica din nou împotriva lui Dumnezeu şi a închinării la el, aşa cum a făcut Belşaţar care nu a ţinut cont de lecţia de umilinţă pe care o primise Nebucadneţar şi prin el dinastia Babilonului (Dan. 5; Is. 14).  

    Referitor la Ioan Botezătorul care “umbla în spiritul lui Ilie”, Isus a spus: “El este Ilie care trebuie să vină”. Aici regele misterios “este [unul] dintre cei şapte” şi trebuie ‘să vină’. Tiparul după care acţiona Ioan i-a uimit atât de mult pe contemporanii lui încât aceştia au ajuns să confunde “spiritul” (caracterul) cu persoana şi s-au întrebat dacă nu cumva Ioan Botezătorul era chiar Ilie reînviat! O uimire asemănătoare îi va nedumeri pe “cei ce locuiesc pe pământ” în legătură cu fiara care “era, nu mai este şi va veni” când vor regăsi la ea spiritul opresiv şi blasfemator al Babilonului lui Nebucadneţar din antichitate (Apoc. 17:9). Nu-i va uimi însă şi pe cei care vor cunoaşte „taina” sau misterul ei şi astfel şi direcţia în care se îndreaptă – distrugerea – atunci când Dumnezeu şi Cristos vor prelua regatul babilonian al lumii la sfârşitul timpurilor naţiunilor (Apoc. 11:15; Luc. 21:24).

[Cuprins]

De ce de culoare "stacojie"?

    Stacojiul este o culoare regală, şi acest lucru negreşit potriveşte cu faptul revelat de înger că fiara stacojie este un rege. Dar există o nedumerire. Regina prostituată “era îmbrăcată cu purpură şi stacojiu” (17:4). Ca regină ea poartă culoarea stacojie, dar aceasta nu-i acoperă tot corpul. Fiara sălbatică însă este de culoare stacojie (vezi ilustraţia de la pagina 1). Ar putea fi reprezentat ceva mai mult decât regalitatea prin culoarea stacojie generală?

    Capetele, coarnele, ca şi alte indicii, susţin asemănarea morfologică a fiarei stacojii cu fiara dintâi din capitolul 13. În acest caz fiara stacojie are “gura de leu” (13:2) şi de asemenea capul principal de leu.¹ În mod logic dacă capul este de leu atunci el poate fi de culoare stacojie, stacojiul fiind o culoare naturală a leului.² Dar, surpriză! Întreaga fiară este de culoare stacojie! Culoarea capului pare să fie extinsă pe tot corpul! În aceste condiţii, eventualele pete de leopard nu se disting, nici negrul labelor de urs, impresia generală fiind aceea de... leu stacojiu!³

    Dar leul în şirul fiarelor din Daniel 7 era Babilonul. Acest lucru sugerează că fiara stacojie este o întoarcere a stăpânirii mondiale la ’culoarea’ politică sau caracterul Babilonului din antichitate. Impresia va fi de revenire din trecutul istoric a vechiului devorator opresiv, aşa de parcă leul stacojiu ar reveni dintr-un abis, acum cu o capacitate de devorare înşeptită (comp. Ier. 51:34 şi 1 Pet. 5:8). Avem astfel în fiara stacojie o reprezentare (o icoană) în nuanţa Babilonului a întregului conglomerat de puteri politice, sub conducerea acestuia ca şi cap activ.⁴ Reprezentarea regelui al optulea ca un “leu” (aşa cum era Babilonul) justifică în Apocalipsa numele-mister de Babilonul cel Mare pentru imperiul cu șapte capete (extins istoric și geografic) şi renuanțat de ultimul rege (în același timp și primul dintre cei șapte) - fiara de culoare stacojie. Această poziţie specială a Babilonului (între fiarele din Daniel) este în armonie cu faptul că leul este ‘regele’ animalelor care nu ar putea să lipsească de la confruntarea finală.

________________

1 “Gura de leu” fiind la singular, unii îşi imaginează fiara din capitolul 13 ca având un cap central mai mare între şase mai mici, în timp ce alţii sugerează şapte capete egale. Toţi sunt însă de acord că cele şapte capete sunt de leu.

2 Este posibil ca fiara de culoare stacojie să aibă toate părţile corpului de leu (imaginea din titlu reflectă concepţia artistului)

3 Leii pot diferi în culoare de la blond la roşcat, şi chiar la maroniu şi negru. Stacojiul este inclus în măsura în care este apropiat de roşu. O culoare obişnuită este galben-auriu. Fiara este văzută în deşert. Acolo reflexia ei stacojie se amestecă cu strălucirea irizantă a nisipului.

4 În Daniel capitolul 2 statuia din visul lui Nebucadneţar nu are alt cap decât Babilonul până în final, capul de aur (apropiat ca şi culoare de cea a leului).

[Cuprins]

Fiara stacojie şi "timpurile neamurilor"

    Fiara stacojie va stârni uimirea oamenilor prin reapariţia ei din Adânc. Oamenii vor remarca din perspectivă istorică că ea “era, nu mai este şi va veni” (Apoc. 17:8). Aceste trei faze ale existenţei ei sunt părţi ale unei epoci semnificative. Vom vedea în cele ce urmează că acest interval de timp este numit în Biblie “timpurile neamurilor” sau națiunilor (Luc. 21:24).

1. Fiara “nu mai este”

    Fiara stacojie se ridică din Adânc. Dar cât timp a stat ea acolo? Putem face o analogie între dispariţia temporară de pe scena lumii a fiarei stacojii şi alungarea de la tron a lui Nebucadneţar. Fiara stacojie este al optulea rege şi ultimul în Babilonul cel Mare. Acest rege revine la putere după o absenţă îndelungată în care a fost ‘în Adânc’. Nebucadneţar a avut o experienţă asemănătoare ca împlinire a unui vis, lipsind un număr de ani de la conducerea imperiului şi apoi revenind spre uimirea tuturor. În Daniel 4:30-32 citim cum s-au întâmplat lucrurile

    “Oare nu este acesta Babilonul cel mare, pe care mi l-am zidit eu, ca reşedinţă împărătească, prin puterea bogăţiei mele şi spre slava măreţiei mele? În timp ce cuvântul era încă în gura împăratului, un glas s-a coborât din cer: ‘Află împărate Nebucadneţar că ţi s-a luat împărăţia! Te vor izgoni din mijlocul oamenilor şi locuinţa ta va fi cu fiarele câmpului, iţi vor da să mănânci iarbă ca la boi şi şapte timpuri vor trece peste tine, până [vei fi reîntronat și] vei recunoaşte că Cel Preaînalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor şi că o dă cui vrea’”.

   Nemaifiind “în mijlocul oamenilor” şi pierzându-şi raţiunea, Nebucadneţar a intrat într-o stare de “absenţă” şi în ce priveşte regalitatea. În timp ce fostul rege “vegeta” în iarba de pe câmp, afacerile imperiului au fost conduse de alţii care însă nu l-au înlocuit oficial la tron.

    “La sfârşitul acestor zile, eu, Nebucadneţar am ridicat ochii spre ceruri...în timpul acela mi-a venit mintea înapoi; slava împărăţiei mele, măreţia şi strălucirea mea mi s‑au dat înapoi; sfătuitorii şi nobilii mei m-au căutat; am fost pus iarăşi peste împărăţia mea şi mi-au fost adăugate măreţii deosebite” (4:34-36).

    În vis, un copac uriaş simbolizând regalitatea a fost tăiat, dar trunchiul cu rădăcina lui a fost lăsat în pământ (legat cu benzi de fier şi de bronz) în vederea unei regenerări mai târziu. Cele “şapte timpuri” în cazul lui Nebucadneţar au fost, după cât se pare, şapte ani.¹

    Atât visul cât şi aplicaţia lui asupra regelui ar putea constitui o dramă regizată prefigurativă care să aibă împlinire profetică pe scena istoriei în legătură cu Babilonul cel Mare menționat în Apocalipsa lui Ioan. Se spune de trei ori că lecţia se oferă “pentru ca cei vii să ştie că Cel Preaînalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor” şi că “o dă cui îi place”. “Cei vii” ar trebui să fie cei prezenţi când demonstraţia este încheiată şi se trag concluziile. În capitolul şapte se arată când se dă definitiv stăpânirea asupra lumii şi cui. În mod logic lecţia copacului tăiat este completă în împlinirea ei pentru locuitorii pământului la acel timp.

    În plus, detaliile visului sunt prea numeroase şi uneori contradictorii² ca să poată fi limitate la alienarea de şapte ani a lui Nebucadneţar. Dacă cele “şapte timpuri” l-ar fi vizat doar pe regele Nebucadneţar, perioada ar fi putut fi indicată explicit. Cuvintele lui Daniel “copacul... eşti tu, împărate”, nu exclud alte aplicaţii, de exemplu la imperiul babilonean care a durat 70 de ani. Acest lucru este evident din cealaltă adresare de acest fel, “tu eşti capul de aur”, cu referire atât la rege cât şi la imperiu. De asemenea nu este exclusă aplicaţia la toate imperiile succesive pentru care Babilonul este “capul” (Dan. cap. 2).

    Ca şi Nebucadneţar, fiara stacojie revine la putere după un timp în care a lipsit sau a ‘vegetat’ în ce priveşte regalitatea, fiind 'departe' de oameni, în Adânc. Pentru că în Apocalipsa durata acestei absenţe nu este indicată în vreun fel, nu vom reţine acum din analogia dintre dinastii decât ideea generală de “şapte timpuri”.³ Ceea ce am putea însă stabili, este momentul când au început aceste şapte timpuri în care fiara este în Adânc şi cât timp a fost prezentă înainte.

________________

1 Trei timpuri si jumătate sunt echivalate in Apocalipsa 12 cu 1260 zile. Şapte timpuri ar fi 2520 zile sau şapte ani babiloneni de 360 zile fiecare.

2 Dacă “inima de fiară” ar trebui să reprezinte şi caracterul guvernării, atunci Nebucadneţar a manifestat acest caracter mai degrabă înainte de cei şapte ani.

3 Numărul şapte este folosit şi în sensul de completitudine în multe pasaje ale Scripturii (Ps. 12:6 ; 119:164 ; Pr. 24:16). Cuvântul “timp” [aram. iddan] transmite ideea de interval stabilit sau perioadă. Şapte timpuri pot astfel însemna şi o perioadă completă, stabilită – o epocă. Adâncul poate fi asociat cu intervale de timp mari, de exemplu 1000 de ani (timpul cât este încarcerat Satan).

2. Fiara “era”

    Este de presupus că oamenii din imperiu nu au observat vreo schimbare în bine în cei şapte ani de alienare a lui Nebucadneţar, guvernarea fiind asigurată de alţii în numele lui. Dar la finele celor şapte ani lucrurile s-au schimbat tranșant când Nebucadneţar şi-a revenit, a fost repus pe tron şi a scris către “toate popoarele, neamurile, oamenii de toate limbile, care locuiesc pe pământ... Acum eu Nebucadneţar, laud, înalţ şi cinstesc pe Împăratul cerurilor” (4:1, 37). La acest timp toţi “cei vii” de atunci au aflat un adevăr important despre suveranitatea divină şi au luat în acelaşi timp notă de schimbarea de caracter a regelui.¹

    Dacă inima lui a fost de fiară, acum s-a schimbat într-o “inimă de om” (v. 16). În acest moment fiara stacojie s-a dus în Adânc (ca şi caracter, lăsând în urmă un ‘om’). Lui Ioan i s-a explicat că fiara văzută de el “era, nu mai este, şi va veni (lit. va fi prezentă)”. Înţelegem de aici că atât timp cât ea este în Adânc, nu este ‘prezentă’ - ca fiară.² Această schimbare de caracter a leului babilonean este descrisă în capitolul 7:4:

    “[Leului] i s-au smuls aripile, şi sculându-se de pe pământ a stat drept în două picioare ca un om şi i s-a dat o inimă de om”.³

    Comentatorii biblici sunt de acord că visul s-a împlinit în viaţa lui Nebucadneţar între al 30-lea şi al 35-a an al domniei lui care s-a întins pe parcursul a 43 de ani. Atunci i s-au tăiat aripile care îl făceau să urce prin cuceririle lui, aşa-zicând şi pe verticală, spre teritoriul şi poziţia lui Dumnezeu,⁴ şi tot atunci fiara devoratoare a fost ‘umanizată’. După Nebucadneţar Babilonul nu a mai avut regi care să amintească de ferocitatea leului. Deci putem aprecia că în toţi aceşti ani, până să primească o inimă de om, circa 35, fiara stacojie “era” prezentă în persoana şi imperiul lui Nebucadneţar.

   Pe lângă caracterul schimbat al lui Nebucadneţar în timpul scurt de domnie rămas, este demnă de notat atitudinea umană a lui Evil-Merodac:

    “Evil-Merodac, împăratul Babilonului, în anul întâi al domniei lui, a înălţat capul lui Ioiachin, împăratul lui Iuda şi l-a scos din închisoare. I‑a vorbit cu bunătate şi a înălţat scaunul lui de domnie mai presus de scaunul de domnie al împăraţilor care erau cu el în Babilon...” (Ier. 52:31-34)

________________

1 Nebucadneţar a fost umilit printre altele şi pentru lucruri care îi afectau pe ceilalţi aşa cum se vede din sfatul dat cu un an înainte de Daniel: “Pune capăt păcatelor tale prin dreptate, rupe-o cu nelegiuirile, arătând milă faţă de săraci şi poate că ţi se va prelungi prosperitatea” (v. 27).

2 Unii au înţeles că dacă fiara “nu mai este”, atunci ea este moartă. Dar verbele “era” şi “nu mai este” sunt calificate de “va veni [va fi prezentă]”. Dacă Isus nu este venit sau prezent nu înseamnă că nu este deloc, adică că nu este în viaţă.

3 Nu este doar o pierdere din cauze politice şi militare a vitezei de cucerire şi a curajului din partea Babilonului, ca o pregătire pentru a fi cucerit de medo-perşi (comp. 2 Sam. 17:10). Să observăm că fiecare imperiu a avut un declin oarecare înainte de a cădea, dar fiarele corespunzătoare nu au primit o "inimă de om". Deci aici este subînţeles mai mult, o acţiune a lui Dumnezeu asupra leului. Antiteza inimă de fiară - inimă de om are evident o conotaţie specială într-un context care pune în opoziţie fiarele cu Fiul Omului (Dan 7:13, 14).

4 Întinderea cerurilor nu este un spaţiu destinat în mod normal leului (Gen. 1:20; comp. Is. 14:13, 14).

3. Fiara “va veni”

    Durata primei ‘prezenţe’ a fiarei stacojii (Nebucadneţar) a fost de circa 35 ani. Acest timp s-a consumat simultan atât în Babilonul literal cât şi în Babilonul cel Mare. Intervalul era jumătate din cei 70 ani de stăpânire mondială acordaţi de Dumnezeu Babilonului. Ce putem spune despre a doua ‘prezenţă’ în Babilonul cel Mare?

    Cunoaştem durata acesteia sub forma profetică de 3,5 timpuri acordate cornului mic din Daniel 7 şi de asemenea ca 42 luni de activitate acordate fiarei care se ridică din mare (Apoc. 13). Mai ştim că îngerul îi spune lui Ioan că regele al optulea, “când va veni, va rămâne puţin timp”. Sunt suficiente aceste indicii pentru a deduce durata celei de-a doua prezenţe? Ar putea fi tot de 35 ani, echivalentul celei de-a doua jumătăţi din cei 70 ani?

    Punerea problemei în acest fel ridică o întrebare: Este posibil ca Babilonul cel Mare să fie un imperiu milenar, în timp ce ‘regele’ acestuia să fie prezent la domnie doar 70 ani împărţiţi în două perioade relativ scurte de 35 ani fiecare, la început şi la final, separate de “şapte timpuri” intermediare? Da, chiar Babilonul antic susţine acest model prin absenţa de la tron a lui Nebucadneţar pentru şapte timpuri şi prin cei 70 (35+35) de ani de stăpânire mondială.

    Raportul dintre cei aproximativ 35 ani pe tron şi cei 7 ani de alienare din viaţa lui Nebucadneţar este determinat fiziologic. 35 ani sunt anii unei generaţii şi corespund cu timpul necesar realizării obiectivelor unui om şi astfel ale unui imperiu aflat sub puterea lui. Nu ar fi avut sens ca el să fie pedepsit de exemplu 35 ani şi să domnească 7.

    Între încercările care s-au făcut şi se fac în interpretarea celor 3,5 timpuri se remarcă două tendinţe. Transformarea cu regula ‘o zi, un an’ (1:365), ducând la 1260 ani, astăzi în mare parte abandonată, şi echivalarea ‘o zi, o zi’ (1:1) ceea ce duce la 3,5 ani. Ambele reguli nu sunt justificate şi rezultatele nu au sens din punct de vedere fiziologic.¹

Dacă există o regulă profetică de transformare, atunci ea ar fi de aşteptat să se găsească în context cu intervalul de timp asupra căruia trebuie aplicată.² Am văzut că Nebucadneţar, şi prin el Babilonul, este reprezentat în vis de un copac căruia i s-a acordat extindere mondială a ‘umbrei’ suveranităţii pentru 70 ani (Ier. 27:6).³ Dar copacul este tăiat pentru “şapte timpuri”. Dacă aceste timpuri sunt echivalentul a şapte ani în cazul lui Nebucadneţar, atunci relaţia între intervale este de 10:1 (70:7). Raportul este posibil deoarece, aşa cum am văzut, regele principal reprezintă în profeţie regatul ca o proiecţie sau imagine a acestuia (să spunem, aşa ca în optică, mai mică şi inversată). Tăierea copacului Nebucadneţar pe când se lăuda atribuindu-şi lui meritele lui Dumnezeu, îşi găseşte (singurul) corespondent în tăierea dirijată de Dumnezeu prin Medo-Persia a imperiului Babilonean, tot la fel într-un moment de înălţare şi blasfemie a dinastiei. Iar creşterea din nou a copacului Nebucadneţar după înlăturarea benzilor, când a recunoscut suveranitatea divină, corespunde creşterii imperiului la începutul celor 70 de ani când Dumnezeu ca suveran a înlăturat orice putere (ex. Egiptul şi Asiria) care ar fi împiedicat creşterea şi atingerea unor dimensiuni mondiale. În acel timp Nebucadneţar era “slujitorul” recunoscut al lui Dumnezeu, iar regatul său se baza pe suveranitatea divină asupra pământului. De asemenea, inima de fiară primită de Nebucadneţar în cele şapte timpuri reprezintă adevărata înfăţişare a Babilonului ca fiară (leu) în cei 70 ani sau şapte timpuri simbolice. Vezi diagrama.

     Aplicând acest raport de 10:1 la cei 35 ani înseamnă că Nebucadneţar a domnit 3,5 timpuri simbolice până la revenirea din alienare. Făcând diferenţa 70–35 ani sau 7–3,5 timpuri ar rezulta că regelui al optulea îi rămân de guvernat tot 35 ani sau 3,5 timpuri simbolice, ceea ce şi spune Daniel 7 şi Apocalipsa 13, ca o verificare a acestei abordări.⁴ Potriveşte acest interval de timp cu descrierea din Apocalipsa 17 ca “puţin timp”?

     Desigur, 35 ani înseamnă puţin timp în comparaţie cu ceilalţi regi care au domnit semnificativ mai mult: Roma, Grecia, Medo-Persia şi de asemenea înseamnă puţin timp în comparaţie cu propria absenţa milenară. Dar accentul aici nu este pe mărimea relativă a duratei prezenţei. “El trebuie să rămână puţin timp”. În felul impersonal în care este folosit verbul ‘trebuie’ în Noul Testament, se exprimă o necesitate determinată de voia sau planul lui Dumnezeu.⁵

    Planul lui Dumnezeu se găseşte în determinarea celor 70 de ani pentru supremaţia Babilonului şi prin extensie a Babilonului celui Mare. Apoi urmează tragerea la răspundere (Ier. 25:12). Întrucât în antichitate au fost consumaţi deja jumătate până la primirea inimii de om, regele al optulea (fiara stacojie) nu are de ales decât să folosească acel “puţin timp” rămas. Astfel “puţin timp” exprimă şi ideea de intensificare a activităţii. În mod interesant expresia (“puţin timp”) se mai găseşte o singură dată în Apocalipsa în legătură cu balaurul aruncat pe pământ - Babilonul ca duşman milenar al poporului mesianic al lui Dumnezeu. Acesta este “cuprins de o mânie mare fiindcă ştie că are puţin timp”. În realitate cele două intervale se suprapun dând de înţeles că balaurul îşi exercită mânia în timpul rămas chiar prin fiara stacojie.⁶ Aşa cum arată diagrama de mai jos, „timpurile naţiunilor” sunt însumarea a şapte timpuri cu semnificaţie profetică, determinabile ca lungime (70 ani – în roşu), şi a şapte timpuri simbolice nedeterminabile ca lungime (în albastru).

Babilonul „legat”?

    Este semnificativ de notat că “trunchiul cu rădăcinile lui” a fost legat cu benzi “de fier şi de bronz”. Fierul şi bronzul au fost metalele ce reprezentau Roma şi Grecia în șirul de imperii (statuia uriaşă) din Daniel 2.⁷ Dacă benzile au fost puse una peste alta în această ordine, atunci la dezlegare a trebuit înlăturat mai întâi bronzul, iar apoi fierul. Aceasta ar putea arăta că revenirea Babilonului depinde de ‘căderea’ imperiilor reprezentate prin aceste metale - Grecia și Roma. în mod special căderea celor 10 regi care reprezintă în final capul al şaptelea roman. “După ei” se ridică cornul mic sau fiara stacojie pentru cea de-a doua şi ultima ei ‘prezenţă’ (Dan. 7:24, 25).

________________

1 Biblia vorbeşte despre un corn mic care ‘creşte’ în autoritate peste contemporanii lui şi aduce cea mai mare persecuţie peste sfinţii trăind într-o generaţie bântuită de războaie. 3, 5 ani sunt probabil un timp prea scurt, 1260 ani un timp prea lung.

2 Aşa cum un lacăt se deschide în mod normal împreună cu cheia care-i aparține.

3  Daniel îl numeşte pe Nebucadneţar “rege al regilor” deja în al doilea an al domniei lui (Dan. 2:1, 37, 38).

4 În acest fel restabilim legătura naturală dintre cele 7 timpuri şi cele 3,5 pe care le găsim în aceeaşi carte, Daniel, în profeţii legate prin aceeaşi temă: suveranitatea asupra pământului dată de Dumnezeu la încheierea lor cuiva care îl recunoaşte (cap. 4 şi 7).

5 Compară Ioan 3:30; Mat. 17:10; 24:6; 26:54; 1 Cor. 15:53.

6 1 Petru 1:6 si 5:10 folosesc expresia “puţin timp” în sensul unui număr de ani din viaţa cuiva.

7 Probabil argintul, reprezentând Medo-Persia, nu este între metalele folosite pentru că în realitate Dumnezeu a fost responsabil de tăierea copacului babilonean.

[Cuprins]

Cele zece coarne – cu diademe şi fără diademe

    "Fiara dintâi" este descrisă la ridicarea din mare, ca având diademe pe coarne şi începând să persecute sfinţii pentru 42 luni. Aceste două menţiuni ne permit să facem legătura cu profeţia paralelă din Daniel 7:24-26, 12 şi să stabilim prin analogie intervalele de timp implicate:

    "Cele zece coarne înseamnă că din regatul acesta se vor ridica zece regi. Iar după ei  se va ridica un altul care se va deosebi de înaintaşii lui şi va umili trei regi [din cei zece]...şi sfinţii vor fi daţi in mâinile lui pentru un timp, [două] timpuri si o jumătate de timp. Apoi se va aşeza judecata şi i se va lua stăpânirea...Şi celelalte fiare au fost dezbrăcate de puterea lor, dar li s-a îngăduit o prelungire a vieţii până la un timp şi la un ceas "

Putem identifica astfel trei faze în regalitatea celor zece coarne:

1. Cu diademe

    "Regatul acesta" era imperiul roman. Cei zece regi care s-au ridicat din el nu au format regate antagoniste (cum a fost în cazul leopardului cu patru capete), şi nici un regat al lor separat, aşa încât profeţia să includă un al optulea imperii/cap. În tot acest timp cele zece coarne au fost simpli regi descinşi din imperiul roman pe care mai degrabă l-au perpetuat prin diferite artificii. Descrierea fiarei din Apocalipsa 13:1, care are zece coarne pe capul al şaptelea, îi arată ca regi cu diademe la începerea celor 42 luni (3,5 timpuri) de persecuţie.

2. Fără diademe

    Se ridică cornul mic. Întrucât aceasta se întâmplă “după ei”, şi în acelaşi timp între ei, în cele 3,5 timpuri regii devin nesemnificativi sau chiar vasali. Şi deoarece capul al 7-lea avea deja un “rege”, despre care îngerul i-a spus lui Ioan că tocmai “este”, cornul mic nu poate fi al 7-lea, ci este al 8-lea (Apoc. 17:10, 11). Astfel, deşi creşte pe capul roman, el nu este considerat “regele” acestuia. Aceasta face ca regalitatea lui să fie una neasociată cu un cap anume, deci o regalitate “după” sau deasupra celor şapte capete dintre care ultimul avea zece coarne. În mod corespunzător, regele al optulea este reprezentat ca având el însuşi cele şapte capete şi zece coarne. Coarnele sunt bineînţeles fără diademe pentru că toate diademele sunt în acest timp pe capul lui!

3. Cu autoritate regală

    La încheierea celor 3,5 timpuri, cornului mic i se ia stăpânirea de către Dumnezeu. Regatul lumii trece în mâna  lui Dumnezeu care îl dă celui ca un Fiu al Omului - Cristos (Dan. 7:13, 14; Apoc. 11:15). Diademele simbolizând suveranitatea globală ajung acum toate pe capul lui Cristos (Apoc. 19:12). Totuşi cele zece coarne îşi redobândesc independenţa şi autoritatea regală pentru "o oră". "Cele zece coarne pe care le-ai văzut sunt zece împărați care n-au rimit încă împărăție, ei vor primi autoritate împărătească un ceas împreună cu fiara" (Apoc. 17:12).

     Acest lucru s-a întâmplat şi în antichitate la căderea Babilonului cu regii naţiunilor pentru un timp scurt până la reorganizarea imperiului medo-persan. Cele 10 coarne îi întorc mai întâi spatele imperiului regelui al optulea, Babilonul cel Mare, pe care îl prădează. Apoi se pregătesc să lupte într-un gând cu “Împăratul împăraţilor” care are toate diademele (17:13, 14). În acest moment ne găsim din nou în situaţia când “fiara” (de la 17:12 înainte) potriveşte descrierii din 13:1, cu excepţia diademelor care nu mai sunt pe coarnele ei, dar pentru recuperarea cărora se va duce războiul de la Armaghedon, un război total cu Dumnezeu pentru suveranitate asupra pământului.

Un regat pentru „un ceas”

    Fiara stacojie “are cele şapte capete şi cele zece coarne”. Exact aşa cum capetele nu sunt exact ceea ce au fost ele în istorie la timpul lor, regii lor fiind acum căzuţi, tot aşa coarnele sau cei zece regi nu mai au diademele pe care le-au avut când s-au 'ridicat din împărăția aceasta'. Acest lucru este o realitate pe parcursul celor 3,5 timpuri pentru că, aşa cum am văzut, cornul mic domneşte “după ei”. Putem presupune că cei zece regi reprezentaţi prin coarnele fiarei stacojii sunt cu timpul o nouă generaţie de prinţi, născuţi din cele zece ‘dinastii’, care “n-au primit încă împărăţie” şi astfel nici autoritate regală propriu-zisă. Un exemplu ar putea fi regii născuţi în captivitate în cei şaptezeci de ani de supremaţie a Babilonului, aşa cum a fost Zorobabel. Fiara stacojie îi “are” în vasalitate sau în rezervă. Apocalipsa 17:12 spune:

    “Cele zece coarne pe care le-ai văzut sunt zece împăraţi care n‑au primit încă împărăţie, ci vor primi autoritate împărăţească un ceas împreună cu fiara”.

    Ce regat sau regalitate primesc aceşti zece regi care vor pustii Babilonul? Nu regalitatea asupra lumii aşa cum a fost deţinută aceasta în timpurile naţiunilor de către Babilonul cel Mare. Aceasta se întoarce în mâna lui Dumnezeu care o dă acum lui Cristos, aşa cum o dăduse iniţial lui Nebucadneţar (Apoc. 11:15; compară Daniel 2:37, 38; 7:13, 14). Timpurile naţiunilor au început cu subjugarea Asiriei de către Babilon aproximativ în 609 î.e.n. În mod logic la căderea Babilonului celui Mare putem vorbi figurativ de o eliberare şi revenire la regalitate a “Asiriei”, aşa cum arată diagrama de mai jos. Caracteristicile Asiriei antice, care a domnit în afara timpului legitim acordat naţiunilor, dar care a fost folosită totuşi de Dumnezeu ca o unealtă, potrivesc descrierii fiarei şi regilor din Apocalipsa 17 care primesc împreună un regat pentru o oră ca să îndeplinească gândul lui Dumnezeu. În Isaia 10:6-8 citim:

    “Îl voi trimite împotriva unui neam nelegiuit (babilonenii), împotriva unui popor pe care sunt mâniat ca să-l prădeze şi să-l jefuiască, să-l calce în picioare ca noroiul de pe străzi, dar el nu judecă aşa şi nu acesta este gândul inimii lui; căci el nu se gândeşte decât să nimicească, decât să prăpădească popoarele cu grămada. Căci el zice: Nu sunt prinţii mei regi?”

    Cele zece coarne ale capului al şaptelea revin deci după timpul de domnie al cornului mic la o regalitate limitată pe care o împart apoi cu fiara pustiitoare (alta decât cea stacojie) din motive strategice. Regalitatea lor este diferită de cea a cornului mic pentru că timpurile acordate de Dumnezeu naţiunilor au expirat, acum domneşte Cristos, iar dacă regii ‘primesc un regat’ şi autoritate regală, aceasta este doar în sensul că Dumnezeu, cauzând căderea Babilonului care îi ţinuse vasali, le permite acum pentru „un ceas” să acţioneze cu vechea autoritate, ca să-şi reverse ura proprie asupra acestui imperiu opresiv. În această acţiune ei împlinesc gândul sau voia lui Dumnezeu, fiind folosiţi ca o unealtă pentru pustiirea Babilonului (comp. Dan. 7:12; Is. 10:15). De asemenea, ei au posibilitatea în ora acordată să aleagă între a se supune noii puteri instituite de Dumnezeu sau a lupta cu încăpăţânare pentru „drepturile” lor regale. Cei zece regi îi reprezintă pe stăpânitorii politici ai lumii, la timpul când diademele suveranităţii legitime asupra pământului sunt pe capul “Împăratului împăraţilor”, Isus Cristos (Apoc. 19:12, 16). Deoarece “împărăţia lumii a ajuns a Domnului nostru şi a Cristosului său”, cei zece regi nu pot primi mai mult decât "o împărăţie" [autoritate regală], nu „împărăţia lumii”, iar dacă se învoiesc să o dea fiarei, aceasta este “împărăţia lor”, adică autoritatea lor regală limitată - tolerată de Dumnezeu (Apoc. 17:17).

[Cuprins]

Cornul mic – o fiară distinctă în Daniel 7?

    Daniel 7:11, 12 spune:

 “Eu mă uitam mereu, din cauza cuvintelor pline de mândrie pe care le rostea cornul acela: m-am uitat până când fiara a fost ucisă şi trupul ei a fost distrus şi aruncat în foc, ca să fie ars. Şi celelalte fiare au fost dezbrăcate de puterea lor, dar li s-a îngăduit o prelungire a vieţii până la un timp şi la un ceas”.

    Poate fi considerat “cornul” o fiară separată, a cincea, “fiara” despre care se spune aici că este ucisă, distrusă şi arsă? Iată câteva argumente:

1. Daniel 7 descrie cornul mic acţionând ca o creatură sau fiară independentă. El are ‘ochi ca ochii de om şi o gură care vorbeşte lucruri mari’ (7:8). El ‘face război sfinţilor şi-i biruieşte’ (7:21). Cel Bătrân de Zile vine şi este surprins în flagrant. O Curte cerească se aşează şi ‘îi ia stăpânirea’ (7:26). Astfel este logic să conchidem că “fiara” distrusă înaintea celorlalte este cornul mic şi nu fiara a patra.

2. În mod asemănător, fiara stacojie sau regele al optulea, dispare înainte de a fi distruşi toţi regii pământului. Ultima menţiune a lui se găseşte în Apocalipsa 17:11, imediat înainte ca cele zece coarne să primească putere regală şi să înceapă pustiirea metropolei lui, Babilonul.

3. Fiara stacojie “merge la pierzare” la sfârşitul celor 1260 zile când îndrăzneşte, în aroganţa ei, să-i omoare pe cei doi martori (comp. Prov. 18:12). Regele antic Belşaţar a fost implicat într-un incident similar. Iar când a murit, după câteva ore nimeni nu s-a mai preocupat de moartea lui. Evenimentul important era căderea imperiului său opresiv şi bogat ca şi eliberarea şi jaful care au devenit posibile. Asemănător, nu găsim în Apocalipsa nici o descriere a ‚pierzării’ sau morţii regelui al optulea. Dar găsim menţiunea unei fiare şi a zece coarne care urăsc şi pustiesc împreună marele său oraş asemănat cu o prostituată. Să comparăm relatările paralele:

    Găsim aici aceeaşi distrugere progresivă care include nu doar moartea regelui, ci şi acapararea domeniului său (cu toate bunurile din el) şi arderea a tot ce nu poate fi luat pentru a asigura o distrugere de durată.

4. Fiara a patra (din Daniel 7) nu poate înceta să existe înaintea celorlalte, pentru că ea este capul al şaptelea al “fiarei” care urmează să lupte alături de “împăraţii pământului” la Armaghedon. În urma acestei confruntări, pe când este încă “vie”, adică cu toate capetele ei, aceasta este aruncată în lacul de foc.

5. Acest cap poartă cele zece coarne care, în scenariul apocaliptic, devin active, aşa cum am văzut, după dispariţia regelui al optulea: ele pustiesc Babilonul cel Mare şi luptă împotriva Mielului împreună cu fiara (Apoc. 17:12, 17).

6. Şirul celor cinci fiare din Daniel este leul, ursul, leopardul, fiara nespus de înspăimântătoare şi cornul mic. Privindu-le în acest mod, primele patru s-au ridicat din mare. A cincea s-a ridicat ca un corn pe un cap existent. Acest lucru potriveşte cu faptul că fiara stacojie se ridică din Adânc, dintr-o ipostază a ei care exista. Adâncul este localizat în zona de uscat. Fântâna Adâncului este descrisă ca fiind un puţ în pământ, nu în mare (Apoc. 9:1, 2).

[Cuprins]

Două fiare în Apocalipsa 17?

    Capitolul 17 vorbeşte despre ‚fiara care poartă femeia’ (v. 7) şi despre ‚fiara care va urî pe [femeia] prostituată’ (v. 16). Întrebarea firească care se ridică este dacă aici avem o schimbare de atitudine a unei singure fiare sau este vorba despre două fiare cu atitudini diferite faţă de prostituată?

    Vom presupune că în capitolul 17 sunt prezente două fiare distincte. Pentru aceasta vom urmări un număr de diferenţe. Pentru simplitate să notăm cu A "fiara de culoare stacojie" (cornul mic din Daniel în cele 3,5 timpuri), în discuție până la versetul 11, și cu B "fiara dintâi" după cele 3,5 timpuri, în discuție de la versetul 12 înainte. Avem următoarele diferenţe:

  1. atitudine diferită faţă de prostituată (A definită ca "fiara care o poartă", B care o urăşte şi o distruge)

  2. la "căderea" imperiului babilonean Belşaţar a fost înlocuit cu Darius (deci A ar putea fi înlocuit cu B)

  3. A "este al optulea [rege]", dar B primeşte autoritate regală pentru un ceas (v. 12)

  4. A este un monarh absolut (coarnele fără cununi, ceilalţi regi sunt vasali); B conduce o federaţie de regi

  5. A are 10 coarne; cele 10 coarne şi  B (v. 7, 16)

  6. A este definită frecvent drept „care era şi nu mai este" (din perspectiva lui Ioan); B simplu "fiara"

  7. în 19:19 apare "fiara şi împăraţii pământului" cu referire la „fiara dintâi”, deci schimbarea de subiect la o altă fiară poate fi după 7:11, în acest caz în 17:12

  8. 17:13, 14 este paralel cu 19:19, indicând că B este "fiara dintâi"

  9. A se opune lui Dumnezeu (susţine prostituata vinovată de sângele sfinţilor), B îi împlineşte "gândul", aşa ca şi Cirus "voia" (Is. 44:28)

10. A (fiara stacojie) nu mai este pe scenă după cele 42 luni (lipsește în cap. 19 și 20)

11. A rămâne "puţin timp", comparativ cu ceilalţi regi care au căzut, B şi mai puţin - "un ceas"

12. accentul pe A pană la v. 11, accentul pe coarne sau regi de la v. 12

13. prostituata devine văduvă şi jeleşte moartea soţului pe care se baza, deci A "moare" (18:7, 8) înainte ca B să pustiască prostituata; cu A, regele al optulea, se sfârşeşte dinastia Babilonului celui Mare (deci el nu poate rămâne pe scenă după "căderea" Babilonului); B este acolo și în cap. 19.

    Concluzia care se desprinde este că în Apocalips 17 sunt prezente două fiare. Schimbarea de subiect de la una la alta este abruptă, și își găsește corespondent în Daniel 7 în răgazul (prelungirea vieții) care se acordă celor patru fiare la distrugerea cornului mic.

[Cuprins]

Este fiara stacojie “icoana” fiarei dintâi?

    Pentru a răspunde la această întrebare trebuie să luăm în considerație argumentele pro și contra, în acest caz asemănările şi diferenţele care există în text între fiara stacojie şi fiara dintâi, în mod special între fiara stacojie și icoana fiarei dintâi. Unele dintre acestea sunt enumerale mai jos:

Argumente:

1. Fiara stacojie se ridică din Adânc aproximativ la timpul când este creată icoana
2. Nu există alt echivalent în capitolul 13 pentru fiara stacojie decât icoana fiarei dintâi
3. Fiara stacojie nu este menționată împreună cu fiara dintâi („icoana” fiarei da)
4. Cornul mic (fiara stacojie în Daniel) este în final ‘reprezentantul’ fiarelor în scenă
5. Fiara dintâi şi fiara stacojie au fiecare şapte capete şi zece coarne
6. Ambele "se ridică", prima din mare, a doua din Adânc
7. Ambele au nume de hulă, prima pe capete, a doua este „plină de nume de hulă”
8. Nici fiara stacojie, nici imaginea fiarei nu sunt active în timpul războiului din capitolul 19
9. Regele poate fi considerat un simbol (icoană) al imperiului

Obiecții:

1. După “căderea” Babilonului (fiara stacojie ucisă), icoana fiarei este încă de actualitate alături de fiara dintâi (14:8, 9)
2. Fiara dintâi este un monstru compozit, fiara stacojie este monocoloră (probabil un leu stacojiu)
3. Fiara dintâi primește o gură care rostește hule asemenea cornului mic, apoi i se face o icoană

    Argumentele pro (asemănările) prevalează. Fiara stacojie pare să aibă o asemănare generală cu fiara dintâi, chiar dacă nu este imaginea perfectă, "în oglindă", a acesteia. Icoana aminteşte de statuia ridicată în câmpia Dura de către împăratul Babilonului. A continuat să fie folosit acest obiect de cult public și după Nebucadneţar? Dacă a fost un instrument pentru promovarea cultului imperiului, atunci cel mai probabil ca da. Obiecția de la punctul (3) ar putea fi explicată prin reluarea descrierii pentru detaliere, caz în care icoana este gura primită de fiară.

    Ţinând cont de aceste observaţii, ca şi de asemănările pe care le-am evidenţiat, se desprinde concluzia că fiara stacojie este o icoană o fiarei dintâi, probabil identică cu aceea menționată în mod expres în Apocalipsa 13.

[Cuprins]

S-a ridicat deja din mare fiara dintâi?

    Având elemente de la cele patru fiare din Daniel 7, fiara dintâi este reprezentarea globală a acestor fiare sau a ceea ce a mai rămas din ele la începutul celor 42 luni de autoritate mondială, când între cei zece regi ai capului al şaptelea se ridică cornul mic pentru 3,5 timpuri. Înainte exact de acest moment fiara dintâi este descrisă ca ridicându-se din mare. Am putea presupune ca fiara dintâi s-a ridicat deja până astăzi? Timpul în care trăim pare să indice că nu.

    Să vedem de ce:

    1. Nu ne îndoim ca imperiul roman şi-a pierdut de mult regele „unic” şi a trecut în perioada celor „zece” regi simbolici ai lui, poate chiar în perioada finală a acestora. Această condiţie presupusă de profeţia lui Daniel ar fi îndeplinită. Cât despre cornul mic, el trebuie să se ridice pentru 3,5 timpuri echivalente cu timpul de autoritate care i se acordă fiarei care se ridică din mare. Întrucât acest corn mic nu a apărut şi lumea continuă să fie divizată în suveranităţi naţionale, putem presupune că ridicarea fiarei din mare este încă un lucru de viitor.

    2. Există un indiciu suplimentar care întăreşte această concluzie. Capitolul 13, în context, este o continuare a capitolului 12 în care se spune:

    “Vai de voi, pământ şi mare! Căci Diavolul s-a coborât la voi cuprins de o mânie mare . . . Atunci şarpele a aruncat din gură apă ca un râu după femeie, ca s-o ia râul. Dar pământul a dat ajutor femeii. Pământul şi-a deschis gura şi a înghiţit râul pe care balaurul îl aruncase din gură” (vers. 12, 15, 16)

   Cuvintele de mai sus arată că 'Diavolul' provoacă la aruncarea lui şi a 'îngerilor lui' din 'cer', datorită mâniei pe care o are, o mare convulsie în societatea umană reprezentată de pământ şi mare. „Pământul” este inundat cu “ape” turbulente (Is. 57:20, 21; comp. Ier. 51:42, 55, 63, 64). Aceasta înseamnă în sine un mare război care va scufunda stăpânirea politică sub apele anarhiei (din care s-au ridicat pe rând fiarele). Pământul (societatea organizată, interesată să menţină pacea) va înghiţi însă apa şi se va „ridica” din nou deasupra, ceea ce va echivala cu ridicarea fiarei dintâi din mare conform capitolului 13. În mod interesant ‘fiara cu două coarne ca ale unui miel’ nu se ridică „din pământ” până ce nu mai înainte fiara dintâi nu se ridică din mare.

    3. Să observăm că în momentul ridicării, “unul din capetele ei părea rănit de moarte, dar rana de moarte fusese [deja] vindecată” (Apoc. 13:3). Întrucât capul care se vindecă şi revine este Babilonul şi acest lucru se întâmplă prin revenirea din Adânc a 'regelui' acestuia (fiara stacojie sau cornul mic), este evident că fiara dintâi nu s-a ridicat încă din mare şi nu se va ridica până după războiul în care se va impune acest corn mic. Momentul va marca începutul „necazului celui mare” (Mat. 24:7, 21; Apoc 6:4).

[Cuprins]

Este fiara care se ridică din mare “cornul mic”?

    "Fiara" care se ridică din mare, şi care are diademe pe coarne (nu pe capete), este descrierea profetică a unui stadiu în evoluţia fiarelor din Daniel 7 în care "din împărăţia aceasta [din ultima] se vor ridica zece împăraţi. Iar după ei  se va ridica un altul care se va deosebi de înaintaşii lui". Cei zece împăraţi ar putea reprezenta lumea împărţită în suveranităţi naţionale şi probabil unite democratic într-o alianţă mondială. După vindecarea unuia din capetete ce părea rănit de moarte, Babilonului celui Mare va părea că s-a revitalizat complet. Oamenii se vor întreba cine se mai poate asemăna şi lupta cu fiara. Pe pământ nu vor exista competitori. Încrederea şi admiraţia  generală vor ajunge până la veneraţie religioasă şi la provocarea lui Dumnezeu. Cornul mic din Daniel este prezentat de asemenea ca “deosebit de înaintaşii lui”. Faptul că fiarei i se dă ‘o gură arogantă’ ce aminteşte de gura cornului mic, precum şi timpul egal în care acţionează, persecutând sfinţii dau de înţeles că existenţa şi puterea și acțiunile ei sunt legate de cornul mic.

"I s-a dat o gură"

    Să observăm că fiara avea deja o gură “de leu”(v. 2), moştenită de la Babilonul devorator şi arogant din antichitate. Ştim că gura ei a vorbit deja blasfemator (comp. Isaia 14), dar a amuţit după lecţia de umilinţă primită de Nebucadneţar. Gura primită acum (v. 5) nu este una nouă, ci o îndrăzneală la care ajunge fiara cu aceeaşi gura veche de leu (pentru că Dumnezeu nu mai intervine în timpul de 42 luni cu vreo lecţie de umilinţă care să-i închidă gura (Iov 40:4). Isus le-a promis discipolilor săi: “Vă voi da o gură şi o înţelepciune căreia nu-i vor putea răspunde nici sta împotrivă toţi duşmanii voştri”(Luc. 21:15). Fiara va primi ‘gura’ (libertatea de a vorbi), dar nu şi ’înţelepciunea’. În consecinţă “ea şi-a deschis gura şi a început să rostească hule împotriva lui Dumnezeu”. În Daniel 7 gura leului (ca şi a celorlalte fiare) există în paralel cu gura cornului mic şi chiar îi supravieţuieşte. În Apocalipsa 13 avem o gură primită care ‘se deschide’. Concluzia este că fiara reprezintă mai mult decât cornul mic care îşi găseşte corespondent în vindecarea capului rănit de moarte şi în ‘gura’ primită. Fiara reprezintă stăpânirea politică a Babilonului cel Mare la timpul când cornul mic câştigă supremaţie asupra celor zece coarne.

   Colosul de imperii din Daniel 2, deşi domneşte pe părţi, se prăbuşeşte deodată. Cornul mic va avea darul să dea această impresie, reactivând capul ei, Babilonul, și consacrând astfel întreaga "statuie"  drept un singur imperiu istoric - „Babilonul cel Mare”. Dumnezeu este cel ce a dat suveranitate mondială Babilonului (inclusiv peste poporul său), tot el este cel ce îl trage acum la răspundere și-i ia stăpânirea. Modelul este Nebucadnețar - Belșațar în cei 70 de ani, Nebucadnețar - cornul mic în "timpurile neamurilor" (timpul de domnie al Babilonului cel Mare). Belșațar a fost un "corn mic" în comparație cu regii care au domnit în Babilon, totuși a părut o revenire a lui Nebucadnețar, sfidând și el pe Dumnezeu.

[Cuprins]

Un cap ce „părea rănit de moarte”

    Despre fiara dintâi care se ridică din mare citim în Apocalipsa 13:3: „Unul din capetele ei părea rănit de moarte, dar rana de moarte fusese vindecată. Şi tot pământul era în admiraţie după fiară”. Apoi din versetul 14 aflăm că „fiarei care avea rana de sabie şi trăia” i se face o icoană la care trebuie să se închine toţi locuitorii pământului.

    Întrebarea care se ridică este dacă putem determina care este capul rănit care se vindecă şi de ce se vorbeşte despre „fiara că avea rana de sabie” şi nu doar despre capul respectiv.

    Să observăm mai întâi că nu putem asocia rana de sabie a fiarei cu „sabia mare” pe care a primit-o călăreţul roşu pentru cavalcada sa din cele 3,5 timpuri ale necazului celui mare. „Rana de sabie” este vindecată deja înainte de acest necaz (înainte de cele 42 luni, vezi Apoc. 13:3-5). Mai degrabă ‘sabia’ implicată în „rana de sabie” trebuie să fie cea menţionată în acelaşi capitol 13, versetul 10: „Cine ucide cu sabia trebuie să fie ucis cu sabia”. Babilonul a fost pedepsit cu sabia pentru ducerea în captivitate şi uciderea cu sabia în antichitate a poporului lui Dumnezeu. Acum însă acestui ‘cap’ i s-a permis să se vindece şi să se bucure de o nouă perioadă de activitate şi dominaţie asupra lumii prin ridicarea la putere a cornului mic. În mod logic, la sfârşitul celor 42 de luni acordate, Dumnezeu va pedepsi din nou Babilonul pentru războiul pe care îl va purta cu sfinţii, conform aceleiaşi legi drepte. De această dată însă, rana suferită de el va fi fără vindecare. Va fi o rană cu adevărat de moarte. Va fi şi el „ucis cu sabia” conform regulii enunțate.

    Despre regii a cinci din cele şapte capete ştim din Apocalipsa 17 că „au căzut” definitiv, iar al şaptelea, Roma, urma să rămână până revenirea primului rege. Astfel, capul care a suferit o rană în urma căreia „părea rănit de moarte” a fost primul, Babilonul.¹ Este evident că atât rana cât şi vindecarea se produc cu permisiunea lui Dumnezeu. Dacă s-a luat ceva în antichitate prin rănirea de moarte a primului cap, acum s-a dat înapoi. De altfel expresia „i s-a dat” apare de cinci ori în capitolul 13 cu referite la diferite lucruri permise sau chiar acordate fiarei.

    Nu există un al optulea cap care să-l elimine pe al şaptelea care avea zece coarne. Dar există al optulea rege care revine din Adânc (în realitate primul, „regele” Babilonului), şi acesta va încerca să transforme lumea romană a celor zece regi într-o extensie peste istorie a Babilonului său totalitar. Ţinând cont de poziţia unică pe care o va ocupa astfel capul vindecat între celelalte căzute, putem spune că puterea şi vitalitatea fiarei stă acum în acest cap. Acesta este probabil motivul pentru care se vorbeşte despre rana de sabie ca fiind și a fiarei în ansamblu şi nu doar a  unui cap. În realitate fiara este tot ce este Babilonul cel mare la acel timp.

    Dacă rana primului cap se vindecă, fiara ‘trăieşte’ din nou, aşa de parcă Babilonul cel Mare, cele patru fiare din Daniel 7, s-ar ridica încă o dată din mare la o nouă viaţă.²

Paralele între capul rănit şi vindecat şi regele al optulea:

 • Capul este descris criptic ca „unul din capetele ei [dintre cele şapte]” la fel cum despre rege se spune că „este dintre cei şapte”

 • Capul a fost rănit, aparent de moarte, la fel cum regele a ajuns departe de lumea celor vii – în Adânc

 • Vindecarea capului stârneşte admiraţie pentru fiară la fel cum revenirea din Adânc a primului rege stârneşte uimire

 • Rana la unul din capete este descrisă drept rana fiarei înseşi la fel cum regele care revine este descris drept "[fiara] însăşi este al optulea"

________________

1 Babilonul a fost făcut vulnerabil să fie lovit de sabie atunci când „leul” a primit o inimă de om şi ‘regele’ lui, a fost trimis în Adânc (când Nebucadneţar a murit). Cel responsabil de „tăierea” copacului babilonean a fost Dumnezeu, când a permis Medo-Persiei în anul 539 î.e.n. să-l înlocuiască ca şi putere mondială. Celelalte capete şi-au provocat căderea succesiv unul altuia, dar rănile lor nu atrag atenţia în măsura în care nu se vindecă. Am putea presupune că aceste cinci capete erau în agonie.

2 Imperiile reprezentate de fiarele din Daniel nu au atins în extinderea lor limitele cunoscute ale pământului locuit. Dar autoritatea fiarei din Apocalipsa 13 este „peste orice seminţie, peste orice popor, peste orice limbă şi peste orice neam”, un fel de ‚împărăţie a lumii [întregi]’ (comp. Apoc. 11:15). Profetic întreaga statuie din Daniel 2 va fi activată de către cornul mic. Gura care impresionează în Daniel 7, cea a cornului mic, singura "de om", este gura unică care se găseşte la capul de aur. Fiara care ‘are rana de sabie’ este astfel Babilonul cel Mare, nume care vine de la capul vindecat, Babilonul, (capul de aur la statuia din Daniel 2).