De la http://www.jrtalks.com/Articles/Flood/Flood.html

Potopul Genezei


Argumente biblice în favoarea extinderii locale

 

 

Introducere

Nu este în intenția mea să aduc argumente împotriva unui potop uni­versal dintr-o mare varietate de discipline cum ar fi geologia, meteorologia, ecolo­gia și întreținerea animalelor. Există o mulțime de site-uri web care fac acest lucru, inclusiv cel al lui Donald Hochner: Potopul lui Noe – global sau local? În loc de aceasta vreau să prezint cu claritate ce spune Biblia însăși despre potop. Există două capcane în care cad oamenii de obicei. În primul rând, unii tratează relatarea ca pe un mit. Ar putea fi bazată pe un eveniment real, dar consemnarea biblică nu este de încredere. În al doilea rând, există cei care cred că relatarea este adevărată. Concepția lor despre potop este că Dumnezeu a inundat întregul pământ și l-a salvat doar pe Noe și familia lui. Aceștia din urmă nu sunt interesați de argumente din geologie sau meteoro­logie. Ei cred pur și simplu că Dumnezeu putea face acest lucru și consideră că luând lucrurile în acest fel manifestă o credință mare. Atitudinea în sine nu arată însă nici un fel credință. După cum a spus Iacov atât de potrivit, "credința fără fapte este moartă" (Iac. 2:6). Partea bizară este că ambele grupuri au ceva în comun: nici unii, nici alții, nu i-au textul în serios și nu-l studiază detaliat pentru a afla ce spune de fapt.

Obiectivul meu va fi să analizez textul și să demonstrez că este o relatare remarcabil de realistă despre un potop local de anvergură mare. Părerea mea este că textul prezervă cu mare acuratețe mărturia oculară a unui om implicat în potop. Cu toate acestea relatarea în sine este compatibilă doar cu un potop de proporții locale.

Profesia mea de geomorfologist și observațiile perspicace făcute încă de demult ('Pulpit Commentary on Genesis', 1907), m-au ajutat în atingerea obiecti­vului meu.

Va fi util să citim un scurt rezumat al potopului, bazat pe Geneza, capitolele 6, 7 și 8, înainte de a continua.

Cel mai faimos potop din istorie

Noe a construit o ambarcație lungă de 133 metri, lată de 22 și înaltă de 14 metri. Aceasta vea un luminator în acoperișul structurat în trepte. Noe a fost înștiințat cu șapte zile înainte să încarce în arcă toate animalele și păsările pe care le-a strâns, plus rezerve pentru călătorie.

După șapte zile, în a 17-a zi a lunii a doua, tulburări atmosferice și o ploaie torențială și-au dat concursul la a inunda lumea lui Noe. A plouat 40 de zile. În decursul acestui timp nivelul apelor s-a ridicat și ambarcația a plutit. S-a ridicat și mai mult și ambarcația a început să se miște în derivă. S-a ridicat din nou până ce terenul cel mai înalt din zonă a fost inundat la o adâncime de 7 metri. Lumea lui Noe a fost distrusă.

După 40 de zile ploaia s-a oprit, dar nivelul potopului a rămas ridicat pentru alte 110 zile. Un vânt puternic cu efect uscător a început să sufle, dar oricât de repede se evapora apa, mai multă venea să o înlocuiască. Totuși, la 150 de zile de la dezlăn­țuirea ploilor, în ziua a 17-a a lunii a șaptea, potopul a bătut în mod hotărât în retragere pentru că ambarcația a reușit să se oprească pe dealurile Araratului.

Nivelul apelor a scăzut constant până în ziua întâi a lunii a 10-a, 224 de zile de la începutul ploilor, când terenul cel mai înalt a început să fie vizibil. Patruzeci de zile mai târziu, Noe a deschis o trapă de ventilație și a dat drumul unui corb și unui porumbel. Corbul nu s-a întors, dar condițiile nu au fost potrivite pentru porumbel, așa că acesta s-a întors pe ambarcație. După alte 7 zile porum­belul a fost eliberat din nou și a adus înapoi în cioc o frunză de măslin. Au mai trecut șapte zile și de această dată, când porumbelul a fost lăsat să zboare, n-a mai fost văzut.

În prima zi a anului nou, la 314 zile de la începutul potopului, Noe s-a cățărat afară prin acoperiș. Nu mai rămăsese nici o suprafață cu apă. A fost nevoie de alte 56 zile pentru ca aluviunile inundației să se uște. Nu­mai atunci, în a 27-a zi a lunii a doua a anului nou, Noe a pășit afară pe pă­mânt uscat.

 

Nivelul inundației

Cheia pentru deducerea adâncimii apelor potopului se găsește în Geneza 7:20: "Cu mai mult de cinsprezece coți s-au înălțat apele deasupra munților, care au fost acoperiți". Aceasta pare o frântură de informație foarte bizară. Nu ni se spune la ce adâncime a fost acoperit cel mai înalt teren, ci doar că a fost cu mai mult de 7 metri. Cum a știut Noe acest lucru? El trebuie să fi observat înălțimea nivelului apei pe corabia lui când a debarcat. Acesta a fost nivelul de apă de care ambarcația a avut nevoie ca să plutească. Este ceea ce un martor ocular putea ști cu certitudine despre potop și acest lucru este consemnat. Cred că este uimitor.

Dacă ne uităm acum la relatarea care descrie ridicarea nivelului apelor în Geneza 7:17-20 ar putea fi posibil să deducem adâncimea totală a apelor potopului. Eu cred de fapt că AV este o traducere mai bună decât NIV în acest loc și astfel voi cita din ea. Versetul 17 afirmă: "Potopul a fost patruzeci de zile pe pământ. Apele au crescut și au ridicat corabia și ea s-a înălțat deasupra pământului". Astfel nivelul apelor se ridică până la punctul în care arca plutește. În acest stadiu știm exact înălțimea nivelului apelor deasupra solului pe care se aflase arca – 7 metri. A fost nevoie de 7 metri de apă ca arca să plutească. Din nou relatarea este vădit adevărată pentru că acesta este un lucru pe care Noe l-a experimentat. El a știut când arca a început să plutească.

Versetul 18 spune: "Apele au ajuns mari și au crescut foarte mult pe pământ și corabia plutea pe deasupra apelor". Următoarea schimbare pe care Noe o observă este că arca începe să se miște în derivă. Apa potopului a crescut atât de mult încât ambarcațiunea lui a fost capa­bilă să se miște la discreția vânturilor și a curenților; nu mai este împiedicată de copaci sau clădiri rămase sub apă. Acum plutește deasupra lor. Într-o zonă semi­aridă copacii nu cresc foarte înalți. Măslinii cultivați nu depășesc 10 metri. Probabil că o nouă creștere de 7 sau 8 metri a nivelului apelor ar fi permis arcei să se miște liber.

Versetele 19 și 20 afirmă: "Și apele s-au ridicat foarte mult pe pământ; și toate dealurile înalte care erau sub cerul întreg, au fost acoperite. 15 coți (7 metri) și mai mult s-au ridicat apele; și munții au fost acoperiți". Nu este ușor de dedus ridicarea nivelului din aceste versete. Noe observă cum terenurile cele mai înalte dispar din vedere sub ape și știe că a ajuns să plutească la 7 metri deasupra lor. Cuvintele folosite pentru a descrie creșterea nivelului apei se referă în fiecare fază la nivelul total mai degrabă decât la creșterea adâncimii de la o fază la alta. Potopul devine tot mai extins pe măsură ce crește cu același nivel de la o fază la alta. Cred că este foarte posibil ca nivelul apei să fi crescut cu aceeași înălțime ca în primele două faze. Dacă ar fi crescut cu o rată fenomenal de rapidă la sute de metri acest lucru ar fi fost observat și comentat de Noe. Ar fi fost un contrast izbitor cu evenimentele anterioare. Noe spune despre apele potopului, care au făcut arca să plutească, că ele au crescut mult. El scrie așa despre un potop de 7 metri. Ce ar fi scris despre un potop de 100 de metri!

Cred că potopul n-a fost mai adânc de 22 sau 23 de metri – destul cât să acopere dealurile și terasele joase ale bazinului Tigru-Eufrat. Această concluzie depinde de dimensiunile arcei – dacă acestea sunt date corect. Roger M. Best are o secțiune interesantă în site-ul său despre mărimea arcei. El crede că dimensiunile sunt în palme, nu în coți, ceea ce ar reduce înălțimea arcei la jumătate. Aceasta ar reduce adâncimea potopului la 15 sau 16 metri având în vedere că o creștere de 7 sau 8 metri este totuși necesară pentru ca arca, odată în stare de plutire, să se miște liber de obstrucții. Voi continua pe varianta că dimensiunile biblice sunt corecte.

 

Cronologia potopului

Cronologia potopului este rezumată în tabelul următor:

Evenimentul Data
(ziua și luna)
Inter­valul
(în zile)
De la început
(în zile)
Adân­cimea
(în metri)
Începutul ploilor 17.02     0
Apele se ridică        
Oprirea ploilor, vântul   40 40 21
Apa rămâne adâncă (vine și pleacă)        
Apa începe să scadă        
Ambarcația se oprește 17.07 110 150 21
Se văd vârfurile dealurilor 01.10 74 224 14
Lansarea corbului și a porumbelului   40 264  
Porumbelul relansat. Aduce o ramură de măslin   7 271 8
Porumbelul relansat. Nu se mai întoarce   7 278  
Apele au secat 01.13 36 314 0
Mâlul s-a uscat 27.14 56 370  

După 40 de zile ploaia se oprește, dar nivelul potopului rămâne ridicat pentru alte 110 zile, dând un total de 150 de zile. Vezi 7:24. "Și apele au fost mari pe pământ o sută cincizeci de zile". Situația nivelului apelor în decursul perioadei de 110 zile care au urmat încetării ploii este descrisă în 8:1-3. Acesta nu este un pasaj ușor de interpretat, dar pare că după ce ploaia s-a oprit și a început să sufle un vânt uscător "apele s-au potolit" (8:1). Aceasta înseamnă că nivelul apei a încetat să se mai ridice violent. S-a ridicat din ce în ce mai încet. Pe măsură ce vântul continua să sufle "apele s-au retras de pe pământ în mod constant" (8:3). Aceasta este o traducere slabă datorită cunoștințelor limitate despre inundații ale expertului în ebraică! Înțelesul literal al frazei este că apele 'se duceau și se întorceau'. Apa de inundație era eliminată din bazinul Eufratului prin evaporare și drenaj natural, dar altă apă era încă deversată în bazin de numeroșii afluenți montani. Există întotdeauna un decalaj de timp considerabil între sfârșitul unei ploi torențiale și ajungerea apei de inundație din afluenții mai lungi în fluxul principal. În timp, cantitatea de apă deversată de afluenți în Tigru și Eufrat a scăzut și nivelul mare al inundației a început să se reducă treptat. După 110 zile de apă la nivel ridicat Noe a știut că apele "s-au abătut" (8:3) sau au scăzut pentru că arca s-a oprit pe un teren înalt (Munții Ararat). Este foarte probabil că înălțimea maximă a apelor potopului a fost atinsă la jumătatea intervalului de 110 zile – la 95 de zile de la începerea ploilor.

Nu există absolut nici o îndoială până în acest punct că descrierea potopului este aceea a unei inundații naturale de dimensiuni regionale. Potopul s-a derulat ca unul natural – din acelea care se experimentează și astăzi. Consemnarea descreșterii apelor confirmă evenimentul ca unul local.

Avem o informație esențială în v. 4 și 5. "Și arca s-a oprit în luna a șaptea, în a șaptesprezecea zi a lunii pe munții Ararat. Și apele au scăzut încontinuu până în luna a zecea; în luna a zecea, în prima zi a lunii, s-au văzut vârfurile munților". Ei bine, ploile au început în ziua a șaptesprezecea a lunii a doua. Astfel 5 luni sunt același lucru cu 150 de zile. Aceasta face ca o lună să fie de 30 de zile. Astfel intervalul de timp de la oprirea arcei pe terenul mai înalt până la ieșirea la suprafață a acestui teren înalt a fost de 74 zile. Cea mai mică scădere a nivelului apei posibilă în aceste 74 zile a fost nivelul de plutire a arcei – 7 metri. Nu poate fi mai puțin. Aceasta ne dă rata scăderii nivelului potopului - circa 9 cm pe zi. Dacă presupunem că această rată de scădere s-a menținut din ziua a 95-a până la sfârșitul potopului în a 314-a zi, putem construi un grafic pentru a deduce adâncimea maximă a inundației. (Rata scăderii nu este constantă, așa cum am arătat, totuși aceasta este o altă cale pentru a calcula nivelul maxim aproxi­mativ) Vezi diagrama de mai jos:

diagrama

Este evident că nivelul potopului cal­culat în acest fel este complet compa­tibil cu nivelul dedus anterior din descri­erea ridicării apelor. Totuși unii ar putea obiecta. Rata scăderii nivelului apelor ar fi fost mult mai mare dacă terenul pe care s-a oprit arca a fost mai înalt decât dealurile dimprejur. Aceasta ar fi în realitate foarte improbabil chiar într-o regiune autentic muntoasă din cauză că cele mai înalte vârfuri tind să fie aproximativ de aceeași înălțime. Relata­rea însăși sugerează convingător că terenul înalt pe care s-a oprit arca a fost cam de aceeași înălțime cu primul teren înalt care a devenit vizibil când apele au început să se retragă. Dacă primele vârfuri care au ieșit din apă ar fi fost cu mult mai joase decât terenul pe care s-a oprit arca, Noe ar fi știut că poate părăsi în condiții sigure arca după ce au trecut 40 de zile. Deoarece la 40 de zile după ce s-a oprit arca Noe era încă în arcă experimentând cu un corb și un porumbel. La timpul când a fost lansat porumbelul mari întinderi de teren din jurul arcei ar fi fost libere de apă. Porumbelul ar fi găsit din abundență locuri unde să-și pună talpa piciorului (v. 9). Dificultatea lui Noe în aprecierea adâncimii apei din jurul arcei sugerează că dealurile care au ieșit din apă au fost toate de aceeași altitudine, asemenea unor terase, și nu foarte diferite în înălțime de terenul pe care s-a oprit arca.

Arca s-a oprit probabil pe o terasă plată situată la 14 metri sau o cifră apropiată deasupra suprafeței pe care a fost construită. Noe putea vedea în depărtare dealurile care se ridicau deasupra apelor. Totuși el nu era sigur în legătură cu nivelul apelor din apropierea ușii refugiului său și a ezitat când a fost vorba să părăsească adăpostul sigur al arcei. Astfel după 264 zile de la începutul ploilor el dă drumul unui corb și unui porumbel. Porumbelul se întoarce pentru că n-a putut găsi nici un loc de poposit, dar corbul nu se întoarce. Aceasta sugerează că terenul din jurul arcei era o întindere fără pomi plină de noroi umed și moale. Acesta este un mediu propice pentru un corb care consumă stârvuri – dar nu pentru un porumbel.

După alte 7 zile își fac apariția măsli­nii. Ei creșteau la o altitudine mai joasă decât aceea la care s-a oprit arca. Cred că este foarte probabil ca într-o zonă cu precipitații anuale de la 120 la 150 mm măslinii să crească numai pe malurile inundabile ale fluviilor unde oglinda apei era aproape de suprafața cultivată. Măslinii care cresc pe malurile inunda­bile nu depășesc 10 metri în înălțime. Vârfurile măslinilor au început să iasă din apă atunci când nivelul apei a coborât să spunem la 8 metri deasupra suprafeței inundabile. Probabil porumbe­lul s-a întors cu frunze vechi de măslin care au rămas pe ramuri sub apele potopului. De asemenea este posibil ca unele ramuri de măslin să fi fost rupte din pomi de apele potopului și să fie îngropate în mâlul teraselor joase care mărgineau malurile inundabile. Măslinii se înmulțesc prin ramuri îngropate în șanțuri puțin adânci. Lăstarii cresc foarte rapede din ramurile rupte. Poate că frunzele au crescut pe mlădițe noi ieșite din ramurile îngropate în aluviunile potopului.

Dacă măslinii creșteau pe un mal inundabil de aceeași înălțime cu supra­fața pe care s-a aflat arca înainte de potop, atunci apele au scăzut cu 7 sau 8 metri în ultimele 43 zile. Rata de scădere s-a accentuat. Acest lucru a fost de așteptat pe măsură ce afluenții Tigrului și Eufratului au revenit la debitul lor normal sau chiar la un debit mai mic, datorită efectului vântului uscător.

Variația nivelului de inundație în timp (hidrograful) este arătată în diagrama de mai jos.

hidrograf

 

Relieful regiunii inundate

Cheia înțelegerii reliefului sau topo­grafiei regiunii inundate de potop este ezitarea îndelungată a lui Noe de a părăsi arca. El nu părăsește arca când vede culmile dealurilor dimprejur. El nu iese nici măcar 40 de zile mai târziu, ci în schimb testează condițiile cu un corb și un porumbel. Când porumbelul zboară și nu se mai întoarce Noe așteaptă alte 36 zile înainte de a ieși prin acoperiș ca să descopere că în cele din urmă terenul inundat s-a uscat. El tot nu părăsește arca, ci așteaptă alte 56 zile ca depu­nerile inundației să se uște. După câte știu precauția remarcabilă a lui Noe în legătură cu ieșirea din refugiul său nu a fost niciodată folosită pentru a interpreta relieful zonei în care a ajuns să se oprească arca. Cu siguranță nu a fost o regiune muntoasă.

În primul rând a fost destul de impor­tant ca arca să se oprească în poziție orizontală! Pentru evitarea naufragiului și pentru că Noe a petrecut la bord încă șapte luni după oprire. Suprafețe orizon­tale extinse nu se găsesc ușor în regiunea muntoasă a Armeniei unde este localizat după tradiție "muntele Ararat".

Ferestrele arcei trebuie să fi fost aranjate în așa fel încât Noe a putut privi dealurile din depărtare fără să poată vedea solul pe care stătea arca. Arca era o structură foarte înaltă. Ferestrele erau fie în acoperiș, fie imediat sub el. Acest fapt restrângea unghiul de observație al lui Noe. El putea privi doar la câteva grade deasupra și sub orizontală. Putea vedea dealurile îndepărtate, dar nu era capabil să se uite în jos destul de înclinat pentru a observa terenul din jurul arcei la o distanță de câteva sute de metri. Numai după ce s-a suit pe acoperiș a putut fi sigur că toată apa potopului secase. Desigur, dacă arca s-ar fi oprit într-o poziție inclinată ar fi putut privi în jos cel puțin într-o direcție.

Dacă arca s-ar fi oprit pe un teren realmente muntos, cu vârfuri la diferite înâlțimi, nu i-ar fi fost greu să aprecieze când nivelul apei ar fi fost sub baza arcei. Însă dacă arca s-a oprit pe sol într-o regiune plată cu un relief foarte redus, unde înălțimea vasului era la același nivel cu dealurile dimprejur, Noe ar fi avut dificultăți mari în a judeca înălțimea la care se afla în raport cu acele dealuri. Dacă Noe a fost nesigur de nivelul solulului pe care a ajuns să se oprească arca relativ la înălțimea dealurilor dimprejur, el ar fi fost de asemenea foarte nesigur despre adâncimea apei în jurul arcei pe măsură ce apele se retrăgeau.

Experimentul lui Noe cu corbul și porumbelul denotă atât cunoștințe de ornitologie cât și de mediu ambiental. Corbii care se hrănesc cu stârvuri sunt în elementul lor pe suprafețe mocirloase, în timp ce porumbeii sunt specii de pădure. Eșecul corbului de a se întoarce a indicat că exista nămol din abundență depus pe terasele înalte lipsite de pomi. Când porumbelul s-a întors cu o frunză de măslin, faptul a arătat că pomii tocmai apăreau deasupra apelor. Eșecul porum­belului de a se întoarce a arătat că o zonă cu pomi se ridicase din apă, dar Noe a realizat că era încă foarte probabil să existe apă și astfel a așteptat alte 36 de zile înainte de a se uita atent el însuși.

O dovadă suplimentară pentru topo­grafia zonei afectate de potop, prezen­tată mai jos în secțiunea transversală, este schimbarea rapidă a condițiilor în intervalul scurt de 14 zile între prima și a treia lansare a porumbelului. În acest timp nivelul apelor potopului a scăzut doar cu câțiva metri, dar mediul încon­jurător s-a schimbat dramatic. Aceasta se poate întâmpla numai într-o zonă dominată de suprafețe plate.

secțiune transversală

În cele din urmă, în jurul ambarcației lui Noe s-a găsit un strat de mâl depus. Acesta s-a uscat numai după două luni de la observațiile pe care Noe le-a făcut personal de pe acoperișul arcei. A fost bine că el s-a uitat din acest loc avantajos. Dacă ar fi deschis ușa spre interior, s-ar fi putut revărsa înăuntru nămol lichid! Mâlul aluvionar nu s-ar fi putut acumula pe un teren cu pante.

Toate detaliile din relatare arată că potopul a avut loc pe o câmpie plată cu terase joase. Acesta este un relief extrem de realist pentru o zonă supusă inundațiilor devastatoare.

 

Condiții în valea Tigru-Eufrat astăzi

Se crede că Noe era originar din valea joasă a Tigrului și Eufratului. Nu am găsit prea ușor informații despre această regiune. Cartea lui W. B. Fisher despre 'Orientul Mijlociu', deși publicată în 1958, conține totuși unele detalii relevante. Zona este foarte predispusă la inundații care apar spectaculos de rapid din următoarelele motive:

  1. Cursurile inferioare ale Tigrului și Eufratului au o înclinație foarte mică spre mare.
  2. Valea inferioară Tigru-Eufrat este foarte plată în secțiune transversală.
  3. Afluenții Tigrului din Munții Zagros au vaduri foarte lungi și abrupte.
  4. Sistemele de depresiune mediteraniene migrează uneori spre Munții Zagros și se ampli­fică. Aerul cald și umed din Marea Arabiei este absorbit în sistem generând averse de ploaie torențiale. Ploaia este aproape musonică în manifestare. Dezlănțuirea este rapidă și apa ajunge în Tigru din afluenții ei foarte repede.

Inundații de până la o adâncime de 8-9 metri au fost înregistrate în regiune în timpurile moderne.

Ar fi binevenite mai multe informații despre:

(a) Condițiile meteo asociate cu inundațiile în valea Tigriu-Eufrat

(b) Topografia detaliată a văii mijlocii și inferioare a fluviilor Tigriu și Eufrat

 

Concluzie

Cred că relatarea despre marele potop al Genezei poartă 'pecetea adevărului'. Este bazată pe consemnările detaliate pe care le-a făcut Noe despre un eveniment real. Este uimitor că o consemnare după care se poate construi destul de exact un hidrograf al inundației a fost prezervată atât de mult timp. Ce mărturie minunată în favoarea carac­terului demn de încredere al Scripturii! Totuși consemnarea este logică doar dacă aceptăm că a fost vorba despre o inundație regională extinsă, într-o zonă cu un relief modest, asemenea malurilor inundabile și teraselor adiacente ale unei mari văi fluviale.

Nutresc încrederea că partea inferi­oară a arcei se găsește acolo unde s-a oprit. Partea de jos a fost îngropată în aluviunile depuse de apele inundației. Mâlul s-a uscat repede. Fără îndoială însă, partea superioară, expusă, a arcei a fost demontată pentru lemnul ei de construcție. Nu există nici un motiv pentru care, într-o zonă cu o climă atât de uscată, secțiunea îngropată să nu se fi păstrat. Pentru a găsi arca ar fi vital să se caute în locul potrivit. Nu va fi găsită niciodată pe Munții Ararat! Ar putea fi găsită însă prin:

(a) studierea modelelor eoliene implicate în sistemele meteo care produc inmundații în valea Tigru-Eufrat. Acestea ar putea oferi indicii referitor la direcția în care a bătut vântul uscător atât de mult timp. Vântul și curentul de apă au deter­minat împreună direcția în care a plutit arca în derivă.

(b) studierea topografiei văii infe­rioare a Tigrului și Eufratului și a zonelor adiacente. Acolo există dea­luri scunde, cu vârfuri plate, care se ridică la doar 14 metri deasupra fluviilor.

(c) examinarea toponimului 'Mun­ții Ararat'. Nu este posibil ca acesta să se refere la un alt loc decât munții Armeniei? Probabil există un alt Ararat într-o locație mult mai realistă. Există vreun toponim antic în Iran sau Irak care să se refere la o ambarcație?

Orice informație în aceste direcții este binevenită. Bănuiala mea este că arca este îngropată undeva în estul Irakului sau vestul Iranului.

În cele din urmă, creștinii care cred în Biblie ar trebui să accepte ce spune Biblia despre potop. Dacă iau Biblia în serios trebuie să abandoneze idea că potopul a fost global în extindere. Potopul descris în Geneza a acoperit o zonă extinsă, dar nu a fost mai adânc de 22 de metri. Ceea ce a fost scufundat sub ape a fost lumea lui Noe.

 

 


Materialele de la această categorie sunt publicate sub permisiune.

Afirmațiile din fiecare articol reprezintă punctul de vedere al autorului lui.