Preoții și leviții – „frați”


 

Profeția Apocalipsei descrie două grupuri de slujitori care vor supra­viețui necazul cel mare: unul preoțesc, figurativ din „toate semin­țiile fiilor lui Israel”, și unul levitic, figurativ din „din orice neam, din orice seminție, din orice popor și de orice limbă” (Apoc. 7:4, 9). În Israelul antic leviții erau frații de seminție și de serviciu la templu ai preoților:

„Și DOMNUL a zis lui Aaron: «...Apropie de asemenea de tine, pe frații tăi, seminția lui Levi, seminția tatălui tău, ca să fie atașați de tine și să-ți slujească; dar tu și fiii tăi împreună cu tine, veți fi înaintea cortului întâl­nirii... Iată că am luat pe frații voștri, leviții, din mijlocul fiilor lui Israel, ca unii care sunt dați ca un dar Domnului ca să facă slujba cortului întâl­nirii».” (Num. 18:1, 2, 6)

Relația era afirmată și invers: preoții erau „frații” leviților:

„Aceștia erau fiii lui Levi, după casele lor părin­tești. Și ei, ca și frații lor, fiii lui Aaron, au tras la sorți.” (1 Cron. 24:30, 31; vezi și 23:32).

Profeția din Isaia 66:20, 21 arată că cei luați dintre națiuni pentru preoți ca leviți sunt „frații” acestora:

„Vor aduce pe toți frații voștri [ai israeli­ților numiți acum preoți și slujitori, conform Isaia 61:6] din mijlocul tuturor neamu­rilor, ca dar pentru Domnul (...) la muntele Meu cel sfânt, la Ieru­salim” (...) Și voi lua și dintre ei pe unii ca preoți și leviți [sau: pentru preoți ca leviți]”.

În Apocalipsa, expresia „frații” apare de două ori cu această conotație profetică. În prima dintre ocurențe leviții care compun mulțimea mare sunt numiți „frații” celor 144.000 de sluji­tori preoțești pecet­luiți (7:3, 4).

„Fiecă­ruia dintre ei i s-a dat o haină albă și li s-a spus să se mai odih­nească încă puțin, până se va împlini numărul celor împreună slujitori cu ei [preoții supravie­țuitori] și al fraților lor, care aveau [lit. erau pe punctul] să fie omorâți ca și ei.” (Apoc. 6:9-11).

Cuvintele de mai sus vorbesc despre împli­nirea numărului celor „împreună slujitori cu ei și al fraților lor care erau pe punctul de a fi omorâți ca și ei”. Întrucât mai departe în capitolul 7 sunt prezentate două grupuri, o rămășiță supravie­țuitoare de 144.000 de israeliți (slujitori preoțești) și o mulțime mare de oameni dintre națiuni (leviți), „frații” trebuie să fie această mulțime levitică. În această situație întâr­zierea răzbu­nării lui Dum­nezeu asupra locuito­rilor pămân­tului, în timpul necazului mare, este motivată nu doar de „împli­nirea numărului” celor 144.000 de aleși, ci și de împlinirea numărului „fraților lor”, mulțimea mare (Apoc. 7:3, 4, 9; 14:6, 7).

Al doilea loc unde apare cuvântul semnifi­cativ „frați”, pentru a descrie în lumina profetică a Vechiului Testament relația dintre cele două grupuri de slujitori ai lui Dumnezeu, este Apocalipsa 12:10:

„Și am auzit în cer un glas puternic, care zicea: «Acum a venit mântuirea, puterea și împărăția Dumnezeului nostru și stăpâ­nirea Cristo­sului său, pentru că acuzatorul fraților noștri, care zi și noapte îi acuza înaintea Dumnezeului nostru, a fost aruncat jos».”

Aici marea mulțime levitică este cea care îi numește „frați” pe cei din grupul prețesc. Cu un „glas puternic” datorită numărului mare, iar mai târziu în 19:6 „ca vuietul unor ape multe și ca bubuitul unor tunete puternice”. Cuvintele din Apocalipsa 12:7-12 se bazează pe Zaharia, capitolul 3. Versetul 8 al acestui capitol spune: "Ascultă, dar, Iosua, mare preot, tu și însoți­torii tăi care stau înaintea ta; căci aceștia sunt niște oameni care vor sluji ca semne. Iată voi aduce pe Robul Meu, Vlăstarul”. Marele preot Iosua, căruia i se împo­trivea un adversar (ebr. satan), repre­zintă preoții – rămășița israeliților întorși din Babilon în Sion, iar însoțitorii lui Iosua îi repre­zintă pe leviții mulțimii mari din toate națiunile, care însoțesc rămășița.

Aflându-se înaintea marelui preot, care se afla la rândul lui înaintea mesagerului care vorbea, „însoțitorii” levitici aud și au astfel cunoștință despre ce se întâmplă la templu. Iosua este purificat cere­monial și numit în funcție, iar un „împotri­vitor" sau acuzator (un grup organizat de pretinși israeliți și astfel pretinși „preoți”) se opune fără succes. Există însă o veste bună pe care ei sunt îndemnați în mod expres să o audă și să slujească ca „semne" pentru ea: Din acest moment înainte Dumnezeu va aduce în scurt timp pe robul lui, Vlăstarul (comp. Isaia 11:1-10). În Apoca­lipsa 12:10-12 găsim sinteza profetică a mesajului pe care îl va înțelege și îl va vesti mulțimea mare, cu „glas puternic ca bubuitul unor tunete puternice”, adică în auzul oricărui om de pe pământ, pe parcursul necazului cel mare.

Faptul că cele două grupuri, cei 144.000 și mulțimea mare, sunt prezen­tate în Apoca­lipsa în relație de frater­nitate, ase­menea preoților și leviților din antichi­tate, este un element în plus al puzzle-ului, care ajută la identi­ficarea lor ca preoți și leviți din punct de vedere spiritual. (Pentru identificarea mulțimii mari ca levitică, vezi O mulțime nenumărată.)