Șarpele din Eden


Șarpele era mai șiret decât toate fiarele câmpului pe care le făcuse DOMNUL Dumnezeu (Gen. 3:1)

 

Aproape toate versiunile biblice tra­duc cuvântul ebraic arum din Geneza 3:1 cu șiret sau subtil. Această redare se bazează în mare parte pe credința populară că cel care a amăgit-o pe Eva a fost în realitate Satan deghizat sau că acesta s-a folosit de șarpe ca instru­ment.

O nota de subsol la Geneza 3:1 (NET) spune:

Contextul imediat înfățișează șarpele doar ca pe unul dintre animalele câmpului create de Dumne­zeu (vezi v. 1, 14). O interpretare evreiască antică explică referirea la șarpe în mod literal, atribuind capacitatea de a vorbi tuturor animalelor din livadă. Acest text (Jub. 3:28) afirmă: "În acea zi [în ziua în care bărbatul și femeia au fost izgoniți din livadă] gura tuturor fiarelor, vitelor și păsărilor și a orice mergea sau se mișca a fost oprită de la a mai vorbi din cauză că toate obișnuiau să-și vor­bească cu aceeași articulare și limbă [presu­pusă a fi ebraica, vezi 12:26]".

Totuși arum, în sensul lui de bază, înseamnă înțelept, în ideea de prudent, practic, și este redat în acest fel în multe alte pasaje. De exemplu, în Proverbele se spune: "Omul simplu crede orice cuvânt, dar omul prevăzător [arum] ia seama bine cum merge" (Prov. 14:15; vezi și 12:16;  22:3; 27:12). Se ridică deci între­barea: Era șarpele din Eden mai prudent sau mai șiret în comparație cu celelalte animale sălbatice pe care le făcuse Dumnezeu și le dăduse în stăpânire omului? Poate fi explicat comportamen­tul șarpelui fără apelul la o ființă suprana­turală malițioasă?

Isus și-a sfătuit dicipolii să fie "prudenți ca șerpii" (Mat. 10:16), ceea ce indică că șerpii posedă această calitate sau că cel puțin sunt cunoscuți de oameni în acest fel.

Multe animale sunt șirete atunci când își prind prada, de exemplu vulpea, și probabil până la un punct și șerpii. Șerpii sunt în mod deosebit subtili. Totuși, întrucât șarpele nu se afla în Eden pentru a-i "vâna" pe oameni, calitatea care trebuie s-o fi impresionat (și înșelat!) pe Eva trebuie să fi fost prudența prover­bială a acestui animal.1 Cuvintele din Geneza 3:1 (TLN), privite ca o singură comunicare, arată chiar acest lucru:

Șarpele era cel mai prudent dintre toate animalele sălbatice ale câmpu­lui pe care le făcuse Iehova Dumne­zeu. El i-a zis femeii: "Este adevărat că Dumnezeu a spus să nu mâncați din toți pomii din grădină?"

În ebraică cele două fraze sunt unite printr-o conjuncție care se poate traduce prin "chiar" sau "ca urmare". Cu rezulta­tul: 'Șarpele era cel mai prudent dintre animalele sălbatice și chiar el (sau ca urmare) i-a zis femeii (că poate mânca fără reținere din pomul cunoștinței)'. Compară versetul 6 unde aceeași con­juncție este tradusă cu "deci".

Prudența este o calitate care ocro­tește de pericol. Proverbele 14:8 spune: "Înțelepciunea omului cunoscător [arum, înțelept, prudent] îl face să vadă pe ce cale să meargă". Șerpii sunt foarte precauți atunci când își aleg calea și acest lucru este valabil și în legătură cu alegerea locului de vânat sau de siestă. Probabil șarpele a urcat în pomul conoștinței și femeia a observat acest lucru. Eva fusese informată că Dumne­zeu ar fi zis: "Să nu mâncați din el și nici să nu vă atingeți de el, ca să nu muriți" (3:3). Șarpele atinsese pomul; astfel că mintea Evei a putut deveni confuză în ce privește sensul sau adevărul interdicției date de Dumnezeu.

șarpeleDeși relatarea nu spune, scenariul putea fi și mai complex. De exemplu, șarpele să fie în preajma unor fructe "mâncate" de vietățile vânate de el, să le miroase cu limba în urmărirea acestora și Eva să ia totul ca pe o indicație că fructele sunt absolut comesti­bile. "Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat" (v. 6) Desigur, până la acest punct, ea a văzut, nu a gustat (comp. Col. 2:21). Uneori oamenii au consumat în situații extreme fructe necunoscute, după ce au observat în prealabil că animalele le mânâncă. O ciupercă "ronțăită" este întotdeauna mai sigură decât una intactă. În orice caz, relatarea spune că cel mai prudent, și astfel mai de încredere dintre animalele sălbatice create de Dumnezeu, i-a atras atenția Evei spre faptul că fructele pomului cunoștinței pot fi consumate fără nici un risc.2

 

Șerpii vorbesc?

"El i-a zis femeii...". Putea acea reptilă să reproducă vorbirea umană așa cum fac unele păsări? Sau să asocieze logic cuvinte și acțiuni așa cum reușesc unele animale dresate? Puțin probabil. Putem presupune totuși că au existat schimburi de cuvinte între Adam și Eva în legătură cu pomul interzis. Unele replici au rămas probabil în mod obsesiv în mintea Evei: "Dumnezeu a zis", "să nu mâncăm", "să nu atingem", să nu murim" sau "să nu devenim ca el cunoscând binele și răul"! A indicat șarpele sâsâitor într-un fel oarecare spre aceste cuvinte?3 Sau mai degrabă a avut comporta­mentul lui înțelesul perceput sau atribuit de Eva? Nu putem cunoaște detaliile.

Singurul lucru cert este că mesajul sugerat de șarpe și preluat cu ușurință de Eva a fost cel din relatarea biblică: "Dacă cel mai prudent dintre animale în ce privește viața lui, alege pomul cunoș­tinței ca loc de vânat sau de siestă (poate chiar atinge fructe din care s-a consumat și nu moare), atunci este o indicație că interdicția divină nu privește moartea, ci altceva, probabil cunoștința". Indiferent dacă a fost prin gesturi instin­ctive persuasive, prin exemplu sau altfel, Eva a preluat mesajul șarpelui și s-a decis.

"Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat și plăcut de privit și că pomul era de dorit ca să facă pe cineva înțelept. A luat deci din rodul lui și a mâncat" (3:6).

Femeia a fost înșelată. Așa cum oamenii sunt înșelați de aparențe și de propriile raționamente greșite. Înainte de concluzia introdusă prin "deci", se spune că femeia "a văzut" (sau înțeles) trei lucruri, dintre care numai primul ar putea fi asociat cu șarpele. Celelalte au de-a face cu dorințele interioare. Apostolul Pavel s-a referit la "înșelarea" Evei atunci când le-a scris creștinilor din Corint și lui Timotei (2 Cor. 11:3 și 1 Tim. 2:14):

"Dar mă tem ca nu cumva, după cum șarpele a amăgit-o pe Eva cu viclenia lui, tot așa și gândurile voastre să nu se strice de la simplitatea față de Cristos.... Și nu Adam a fost amăgit; ci femeia fiind amăgită s-a făcut vinovată".

Pavel menționează "viclenia" șarpelui. Aceasta nu pentru că raportul Genezei îl prezintă pe șarpe drept viclean în mod conștient, ci pentru că Eva a interpretat lucrurile în acest fel. Ca să se disculpe în fața lui Dumnezeu, ea l-a acuzat în mod nedrept pe șarpe, la fel cum Adam, soțul ei, a acuzat-o pe ea. "Șarpele m-a amăgit și [ca urmare] am mâncat".

Ceea ce a amăgit-o pe Eva a fost în realitate dorința ei egoistă. Aceasta este o regulă. Tot așa corintenii s-au simțit flatați și atrași de cuvintele elocvente ale unor apostoli "nespus de aleși" (2 Cor. 11:4, 5, 13). Iacov a stabilit regula: "Fiecare este ispitit când este atras și ademenit de pofta lui însuși. Apoi pofta când a conceput, dă naștere păcatului" (Iac. 1:14, 15). În afară nu sunt cauze reale de ispită, ci doar aparențe care înșală, "argumente" de care mintea impregnată de dorință se agață atunci când "concepe" (când decide să acționeze greșit). La originea întregului proces de amăgire a Evei a stat dorința ei de a deveni, înainte de vreme, ca Dumnezeu! - Vezi Pomul cunoștinței.

Notă. Cuvintele pe care Dumnezeu le-a adresat apoi ca "blestem" șarpelui sunt în cea mai mare parte prefigurative (3:14, 15). Fiind învinuit că a adus îndepărtarea de Dumnezeu și moartea, "șarpele" urma să devină în decursul timpului simbolul a tot ce este dușman de moarte poporului lui Dumnezeu, a tot ce cauzează îndepărtarea acestuia de la ascultare și pierderea paradisului. Apocalipsa descrie acest șarpe profetic complet dezvoltat drept "balaurul cel mare, șarpele cel vechi, numit Diavolul și Satan, acela care înșală întreaga lume" (12:9; 20:2). Vezi Babilonul - balaurul numit Satan. Dușmănia dintre "șarpe" și poporul lui Dumnezeu este un laitmotiv al întregii Scripturi (comp. Gen. 3:15 cu Apoc. 12:17). Pentru mulți oameni vederea șerpilor literali creează resenti­mente puternice și induce dorința "instinctivă" de a-i omorî. Acestea se datorează până la un punct și conflictului din Eden care s-a mitizat și perpetuat în cultura multor popoare și care este "rezolvat" prin ostilitatea față de reptila literală.


1  În mod interesant, nahaș (șarpe) este folosit și ca verb în sensul de a învăța prin experiență, a observa atent, a lua ca un semn prevestitor, a practica divinația (TWOT Hebrew Lexicon). De exemplu în 1 Regi 20:33 se spune: "Oamenii aceștia au luat lucrul acesta ca un semn bun [nahaș]" (vezi și Gen.30:27). A luat Eva ca un semn bun prezența șarpelui în pom și/sau gesturile lui?

2  Eva a reprodus interdicția dată de Dumnezeu într-un mod care sugerează că ea percepea mortea ca pe un efect al consumării fructului ("ca să nu muriți"), nu ca pe o pedeapsă pentru neascultare ("veți muri negreșit", 2:17).

3  Nahaș pare să fie derivat onomatopeic de la sâsâitul sau fâșâitul șarpelui (Thes Bau:Sem, Rel. i. 287 al.). Ieremia 46:22 spune: "I se aude glasul ca fâșâitul unui șarpe! Căci ei înaintează ca o oștire" (Ier. 46:22).