Șarpele din Eden


Șarpele era mai șiret decât toate fiarele câmpului pe care le făcuse DOMNUL Dumnezeu (Gen. 3:1)

 

Aproape toate versiunile biblice tra­duc cuvântul ebraic arum din Geneza 3:1 cu șiret sau subtil. Această redare se bazează în mare parte pe credința populară că cel care a amăgit-o pe Eva a fost în realitate Satan deghizat sau că acesta s-a folosit de șarpe ca instru­ment.

O nota de subsol la Geneza 3:1 (NET) spune:

Contextul imediat înfățișează șarpele doar ca pe unul dintre animalele câmpului create de Dumne­zeu (vezi v. 1, 14). O interpretare evreiască antică explică referirea la șarpe în mod literal, atribuind capacitatea de a vorbi tuturor animalelor din livadă. Acest text (Jub. 3:28) afirmă: "În acea zi [în ziua în care bărbatul și femeia au fost izgoniți din livadă] gura tuturor fiarelor, vitelor și păsărilor și a orice mergea sau se mișca a fost oprită de la a mai vorbi, din cauză că toate obișnuiau să-și vor­bească cu aceeași articulare și limbă [presu­pusă a fi ebraica, vezi 12:26]".

Totuși arum în sensul lui de bază înseamnă înțelept, în ideea de prudent, practic, și este redat în acest fel în multe alte pasaje. De exemplu, în Proverbe se spune: "Omul simplu crede orice cuvânt, dar omul prevăzător [arum] ia seama bine cum merge" (Prov. 14:15; vezi și 12:16;  22:3; 27:12). Se ridică deci între­barea: Era șarpele din Eden mai prudent sau mai șiret în comparație cu celelalte animale sălbatice pe care le făcuse Dumnezeu și le dăduse în stăpânire omului? Poate fi explicat compor­tamen­tul șarpelui fără apelul la o ființă malițioasă suprana­turală?

Isus și-a sfătuit ucenicii să fie "prudenți ca șerpii" (Mat. 10:16, GBV2001), ceea ce indică că șerpii posedă această calitate sau că cel puțin sunt cunoscuți de oameni în acest fel.

Multe animale sunt șirete atunci când își prind prada, de exemplu vulpea, și probabil până la un punct și șerpii. Totuși, întrucât șarpele nu se afla în Eden pentru a-i "vâna" pe oameni, calitatea care trebuie s-o fi impresionat (și înșelat!) pe Eva trebuie să fi fost prudența prover­bială a acestui animal, subtilitatea.1 Cuvintele din Geneza 3:1, YLT, privite ca o singură comunicare, arată chiar acest lucru:

Șarpele era mai subtil decât toate fiarele câmpu­lui pe care le făcuse Iehova Dumnezeu și el i-a zis femeii: "Este adevărat că Dumnezeu a spus să nu mâncați din toți pomii din grădină?"

În ebraică cele două fraze sunt legate prin conjuncția vav, care aici are sens consecutiv, introducând o consecință logică: 'Șarpele era mai prudent decât toate fiarele și chiar el i-a zis femeii' sau 'ca urmare i-a zis femeii'.

Prudența este o calitate care ocro­tește de pericol. Proverbe 14:8 spune: "Înțelep­ciunea omului cunoscător [arum, înțelept, prudent] îl face să vadă pe ce cale să meargă". Șerpii sunt foarte precauți atunci când își aleg calea și acest lucru este valabil și în legătură cu alegerea locului de vânat sau de siestă. Probabil șarpele urca în mod obișnuit în pomul conoștinței și femeia observase acest lucru. Eva fusese informată că Dumne­zeu ar fi zis: "Să nu mâncați din el și nici să nu vă atingeți de el, ca să nu muriți" (3:3). Șarpele atinsese pomul; astfel că mintea Evei a putut deveni confuză în ce privește sensul sau adevărul interdicției date de Dumnezeu.

șarpeleDeși relatarea nu spune, scenariul putea fi și mai complex. De exemplu, șarpele să mănânce din rodul pomului și Eva să ia totul ca pe o indicație că fructele acestuia sunt comesti­bile. "Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat" (v. 6) Desigur, până la acest punct, ea a văzut, nu a gustat (comp. Col. 2:21). Uneori oamenii au consumat în situații extreme fructe necu­noscute, după ce au observat în prealabil că animalele le mânâncă. O ciupercă "ciupită" este întot­deauna mai sigură decât una intactă. Șarpele era pe rol de cobai și părea să-i meargă bine. Dialogul confirmă că cel mai prevăzător, și astfel mai de încredere dintre animalele sălbatice create de Dumnezeu, i-a atras atenția Evei spre faptul că fructele pomului cunoștinței pot fi consumate fără riscul de a muri2. Și probabil spre faptul că deschid mintea spre a cunoaște binele și răul. „Femeia a văzut că pomul... era de dorit ca să deschidă cuiva mintea”.

 

Șerpii vorbesc?

"El i-a zis femeii...". Cititorii evrei ai Torei au presupus fie că înțelepciunea șarpelui includea vorbirea, fie că toate animalele vorbeau la acel timp. Filozoful evreu Philo a spus că ”în vechime... șarpele putea vorbi cu glas omenesc” (On Creation 156). Iar istoricul Iosephus a scris că ”la acel timp toate vietățile vorbeau aceeași limbă” (Jewish Antiquities 1:41). Putea acea reptilă să reproducă vorbirea umană așa cum fac unele păsări? Sau să asocieze logic cuvinte și acțiuni așa cum reușesc unele animale dresate? Puțin probabil. Putem presupune totuși că au existat schimburi de cuvinte între Adam și Eva în legătură cu pomul interzis. Unele replici au rămas probabil obsesiv în mintea Evei: "Dumnezeu a zis", "să nu mâncăm", "să nu atingem", ”să nu murim”! A indicat șarpele sâsâitor3 într-un fel oarecare spre aceste cuvinte? Sau mai degrabă a avut comporta­mentul lui înțelesul perceput sau atribuit de Eva?

Verbul ebraic amar (a spune) permite înțele­gerea că șarpele a vorbit prin gesturi, iar cuvintele au fost modul cum le-a interpretat Eva. După Abarbanel (Bereshis 3), șarpele, urcând în pomul cunoștinței și consumând din fructele lui, i-a ”spus” Evei că fructele erau bune și inofensive.

Cert este că mesajul transmis de șarpe și preluat cu ușurință de Eva a fost convingător. Dacă cel mai prudent dintre animale în ce privește viața lui, atinge pomul cunoș­tinței și consumă din fructele lui, atunci este o indicație că interdicția divină ține omul departe de cunoștință, nu de moarte". Indiferent dacă a fost prin gesturi instin­ctive persuasive, prin exemplu sau altfel, Eva a preluat mesajul șarpelui și s-a decis. "Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat și plăcut de privit și că pomul era de dorit ca să facă pe cineva înțelept. A luat deci din rodul lui și a mâncat" (3:6).

Femeia a fost înșelată. Așa cum oamenii sunt înșelați de aparențe și de propriile raționamente greșite. Înainte de concluzia introdusă prin "deci", se spune că femeia "a văzut" (sau înțeles) trei lucruri, dintre care numai primul ar putea fi asociat cu șarpele. Celelalte au de-a face cu dorințele interioare. Apostolul Pavel s-a referit la "înșelarea" Evei atunci când le-a scris creștinilor din Corint și lui Timotei (2 Cor. 11:3 și 1 Tim. 2:14):

" Dar mă tem ca nu cumva în vreun fel, aşa cum şarpele a înşelat-o pe Eva prin viclenia lui, tot aşa minţile voastre să fie corupte de la simplitatea care este în Cristos... Şi nu Adam a fost înşelat; ci femeia, fiind înşelată, a ajuns la încălcarea poruncii" (BTF).

Pavel menționează "viclenia" șarpelui. Aceasta nu pentru că narațiunea Genezei îl prezintă pe șarpe drept viclean în mod conștient, ci pentru că Eva a interpretat lucrurile în acest fel. Ca să se disculpe în fața lui Dumnezeu, ea l-a acuzat în mod nedrept pe șarpe, la fel cum Adam, soțul ei, a acuzat-o pe ea. "Șarpele m-a amăgit și [ca urmare] am mâncat".

Ceea ce a amăgit-o pe Eva a fost în realitate dorința ei egoistă, pentru care șarpele a devenit un simbol. Aceasta este o regulă. Tot așa corintenii s-au simțit flatați și atrași de cuvintele elocvente ale unor apostoli "nespus de aleși" (2 Cor. 11:4, 5, 13). Iacov a stabilit regula: "Fiecare este ispitit când este atras și ademenit de pofta lui însuși. Apoi pofta când a conceput, dă naștere păcatului" (Iac. 1:14, 15). În afară nu sunt cauze reale de ispită, ci doar aparențe care înșală, "argumente" de care mintea impregnată de dorință se agață atunci când "concepe" (când decide să acționeze greșit). La originea întregului proces de amăgire a Evei a stat dorința ei de a deveni, înainte de vreme, ca Dumnezeu! - Vezi Pomul cunoștinței.

Notă. Cuvintele pe care Dumnezeu le-a adresat apoi ca "blestem" șarpelui sunt în cea mai mare parte prefigurative (3:14, 15). Fiind învinuit că a adus îndepărtarea de Dumnezeu și moartea, "șarpele" a devenit simbolul a tot ce este dușman de moarte poporului lui Dumnezeu, a tot ce cauzează îndepărtarea acestuia de la ascultare și pierderea paradisului. Apocalipsa descrie acest șarpe profetic complet dezvoltat, drept "balaurul cel mare, șarpele cel vechi, numit diavolul și Satana, acela care înșală întreaga lume" (12:9; 20:2). Vezi Babilonul - balaurul numit Satan. Dușmănia dintre "șarpe" și poporul lui Dumnezeu este un laitmotiv al întregii Scripturi (comp. Gen. 3:15 cu Apoc. 12:17). Pentru mulți oameni vederea șerpilor literali creează resenti­mente puternice și induce dorința "instinctivă" de a-i omorî. Acestea se datorează până la un punct și conflictului din Eden care s-a mitizat și perpetuat în cultura multor popoare și care este "rezolvat" prin ostili­tatea față de reptila literală.


1  Subtil este cel care sesizează, pătrunde cele mai mici amănunte, care poate face distinc­ţiile cele mai fine, cel care este ager, pătrun­zător, perspicace (DEX). Un număr de versiuni folosesc acest termen în Geneza 3:1, printre care și KJB, ASV și WEB. Biblia de la Blaj 1795: „Iară şearpele era mai înţălept decât toate fierile ceale de pre pământ”. Septua­ginta redă termenul prin prudent. În mod interesant, nahaș (șarpe) este folosit și ca verb în sensul de a învăța prin experiență, a observa atent, a lua ca un semn prevestitor, a practica divinația (TWOT Hebrew Lexicon). De exemplu în 1 Regi 20:33 se spune: "Oamenii aceștia au luat lucrul acesta ca un semn bun [nahaș]" (vezi și Gen.30:27). A luat Eva ca un semn bun prezența șarpelui în pom și/sau gesturile lui?

2  Eva a reprodus interdicția dată de Dumnezeu într-un mod care sugerează că ea percepea moartea ca pe un efect al consumării fructului ("ca să nu muriți"), nu ca pe o pedeapsă pentru neascul­tare ("veți muri negreșit", 2:17).

3  Nahaș pare să fie derivat onoma­topeic de la sâsâitul sau fâșâitul șarpelui (Thes Bau:Sem, Rel. i. 287 al.). Ieremia 46:22 spune: "I se aude glasul ca fâșâitul unui șarpe! Căci ei înaintează ca o oștire" (Ier. 46:22).