Șase luni până la regat


"Doamne, în acest timp vei restabili tu împărăția lui Israel?" (Fap. 1:6)

 

Cuvintele citate din Faptele 1:9 vizuali­zează o perspectivă mai greu sesizabilă astăzi, a primilor discipoli mesianici, asupra timpului care trebuia să treacă de la moartea lui Isus până la restabilirea "împărăției lui Israel" în toată puterea în Ierusalim. Șase luni! De unde această perspectivă?

 

Coincidențe calendaristice semnificative

În mare parte așteptările primilor discipoli evrei ai lui Cristos, referitor la iminența regatului lui Dumnezeu, s-au bazat pe câteva realități semnificative:

(1) Isus a fost adevăratul miel de paște. Pentru a fi acest miel prefigurat de mielul pascal el putea fi sacrificat în oricare zi a anului. Totuși, în mod interesant, Cristos a fost dat la moarte chiar în ziua de paște, când evreii sacrificau mieii literali! Această coinci­dență a favorizat înțelegerea rolului profetic al lui Isus ca miel răscumpărător în cadrul unui paște eliberator mai mare, simbolic.

(2) Isus a înviat în prima zi ce a urmat sabatului din săptămâna azimilor. În aceeași zi, duminică dimineața, marele preot oferea la templu lui Dumnezeu un snop de orz. Coincidența a facilitat înțelegerea că el era primul rod al învierii (al celor ce aleargă, înving și primesc coroana) prefigurat de primele spice secerate.

(3) După 50 de zile, la pentecostă, spiritul sfânt a fost revărsat asupra a circa 120 de discipoli ceea ce a dus la întemeierea adunării creștine. În aceeași zi la templu, în cadrul sărbătorii evreiești a primelor roade, marele preot oferea două pâini dospite din primul grâu secerat. Din nou coincidența calenda­ristică dintre sărbătoare și evenimentul prefigurat de ea a ajutat la sesizarea și înțelegerea împlinirii ei.

După acest model stereotip al împli­nirii semnificației sărbătorilor evre­iești la chiar datele lor calendaristice, ne putem imagina fervoarea primilor creștini în așteptarea ultimei sărbători din an - sărbătoarea corturilor! De altfel, deja în așteptarea pentecostei, "fiind văzut de ei timp de patruzeci de zile și vorbind despre lucrurile care privesc împărăția lui Dumnezeu", discipolii l-au întrebat cu entuziasm pe Isus: "Doamne, în acest timp vei restabili tu împărăția lui Israel?"

Mai erau zece zile până la pentecostă! Isus a confirmat turnarea spiritului sfânt "nu după multe zile", dar nu restabilirea regatului, cel puțin nu în timpul sărbătorii pentecostei! (Fap. 1:3-8)

Spiritul sfânt a fost turnat într-adevăr peste circa 120 de discipoli prezenți, iar Petru a explicat mulțimii care s-a strâns că "aceasta este ceea ce a fost spus prin prorocul Ioel: «În zilele din urmă», zice Dumnezeu, «voi turna din duhul meu peste orice făptură»" (2:16, 17). Ca rezultat, "cei care au primit cuvântul lui au fost botezați, și în ziua aceea s-au adăugat aproape trei mii de suflete" (v. 41). Începuseră "zilele din urmă" și numă­ră­toarea inversă până la restabilirea rega­tului!

Isus fusese înălțat ca rege la dreapta lui Dumnezeu și confirmarea era turnarea spiritului - "ce vedeți și ce auziți" (Fap. 2:33). "Dumnezeu a făcut Domn și Cris­tos [Mesia, regele așteptat] pe acest Isus, pe care l-ați răstignit voi" (v. 36).

 

O secvență cunoscută

Ca evrei, acești discipoli știau că în timpul lui Moise evenimentele se derulaseră după același tipar: Dumnezeu îi eliberase din captivitatea Egiptului în primăvară, la paște, și îi pecetluise ca popor al lui, dându-le Legea, la pente­costă (la Muntele Sinai). După un timp de organizare și deplasare, în toamna anului al doilea, se aflau în apro­pierea Canaa­nului, pregătiți pentru intrarea în țara promisă.

'Zilele de sărbătoare, lună nouă sau sabate sunt umbra lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Cristos' (Col. 2:16, 17).

Astăzi, la aproape două mii de ani, unii creștini se gândesc că venirea lui Cristos trebuie să aibă loc în toamnă după sărbătoarea evreiască a trompe­telor. Ei raționează astfel: Dacă moartea și învierea lui Isus s-au petrecut la sărbătorile de primăvară, atunci reveni­rea lui trebui să aibă loc la sărbătorile de toamnă.

A vorbi însă despre primăvară și toamnă în înțeles literal are sens numai dacă acestea aparțin aceluiași ciclu de sărbători.

Dacă însă aceste sărbători legate de calendarul agricol sunt despărțite de un număr de ani, ciclul sau "anul" devine simbolic și în acest caz și "anotimpurile".

Va fi restabilit regatul lui Israel în timpul sărbătorilor din toamnă, la șase luni de la moartea lui Isus sau, dacă nu, în toamna anului următor?

Această concluzie era mai mult decât naturală. Cele trei mari sărbători evreiești urmau calendarul agricol din primăvară până în toamnă. Exista un crescendo în importanță, iar sărbătorile din toamnă erau un apogeu. Sărbătoarea trompetelor din prima zi a lunii a șaptea marca începutul noului an evreiesc. Apoi urma cea mai importantă zi din calendarul religios, ziua ispășirii (a 10-a a lunii a șaptea), când marele preot intra în Sfânta Sfintelor pentru ștergerea păcate­lor de peste an ale poporului. Sărbătoa­rea corturilor era un timp de bucurie după încheierea strângerii recoltei (Deut. 16:13). Ziua a opta, după cele șapte ale acestei sărbători, era un eveniment special și ultima zi festivă din ciclul de sărbători mari (Lev.23:36).

Sărbătorile din toamnă au coincis în antichitate și cu întoar­cerea din exilul babilo­nian, așa cum este menționat în Neemia:

"Când a venit luna șaptea, fiii lui Israel erau în cetățile lor... Toată adunarea celor care se întorseseră din captivitate a făcut corturi și au locuit în aceste corturi... Au ținut sărbătoa­rea șapte zile, iar în ziua a opta a fost o adunare de sărbătoare, după rându­ială" (8:1, 17, 18; comp. Ezra 3:1-5).

Va avea loc "restabilirea tuturor lucru­rilor" pentru israeliții din secolul întâi până la sărbătoarea corturilor din toam­na anului în care a murit Isus? Sau restabilirea va fi iarăși parțială așa cum a fost la întoarcerea din Babilon?

 

Așteptări justificate

Este de presupus că așteptările erau mari și în mod justificat. Evanghelistul Luca consem­nează retrospectiv că ime­diat după pentecostă cei care crezuseră

"...stăruiau în învățătura apostoli­lor, în legătura frățească, în frângerea pâinii și în rugăciuni. Fiecare era plin de frică și prin apostoli se făceau multe minuni și semne. Toți cei ce credeau erau împreună și aveau toate în comun. Își vindeau bunurile și averile și le împărțeau între toți, după nevoile fiecăruia.Toți împreună erau nelipsiți de la templu în fiecare zi; și frângând pâinea acasă, își luau hrana cu bucurie și curăție de inimă, lăudând pe Dumnezeu și fiind plăcuți înaintea întregului popor. Și Domnul adăuga, în fiecare zi, la numărul lor [de 3000 după pentecostă], pe cei care trebuiau să fie mântuiți" (Fap. 2:42-47).

Aceste cuvinte ne înfățișează grupul de creștini mesianici cuprinși de fervoa­rea ultimelor luni ale venirii Regatului. Plini de credință în binecuvântările jubile­ului mesianic (care includeau și restitu­iriea proprietăților), ei își vindeau averile, îndeosebi terenurile agricole, pentru a-și putea investi timpul și energia în activi­tăți spirituale. Sezonul agricol viitor putea să fie în regatul mesianic!

Luca menționază apoi, ca exemplu de semne ce se făceau prin apostoli, o minune remarcabilă făcută de Petru și Ioan, vindecarea unui olog din naștere (Fap. 3:1-11). Actul neobișnuit 'a umplut poporul de uimire și admirație' și i-a dat lui Petru ocazia să se adreseze israeli­ților prezenți și să-i îndemne la căință față de păcatul comun al uciderii lui Isus. Căința era cu atât mai necesară cu cât se apropia ziua ispășirii din toamnă când poporul se împăca în mod obișnuit cu Dumnezeu pentru a-și asigura favoarea lui pentru anul viitor. Petru le-a zis celor prezenți:

"Căiți-vă și întoarceți-vă, ca să vi se șteargă păcatele, ca să vină timpuri de înviorare de la însuși Iehova și el să trimită pe Cristosul desemnat pentru voi, pe Isus, pe care cerul trebuie să-l păstreze până la timpurile de restabi­lire a tuturor lucrurilor despre care a vorbit Dumnezeu prin gura sfinților săi profeți din vechime" (Fap. 3:19-21, TLN).

Vor surveni aceste timpuri de învio­rare după ziua ispășirii, conform semnifi­cației acestei zile? Va fi Israelul suficient de pregătit în nevinovăție pentru ca Dumnezeu să-l trimită pe "Cristosul desemnat" pentru a iniția timpurile de restabilire la sărbătoarea corturilor, conform semnificației dobândite a acesteia? Sau israeliții se vor poticni din nou așa cum au făcut-o deja atunci când l-au dat la moarte pe Isus sau când au murmurat împotriva lui Moise chiar când erau pe punctul să intre în posesia Canaanului? (comp. Fapte 3:22, 23)

Relatarea consemnată în Faptele Apostolilor arată că ei ca popor s-au poticnit. Intervenția publică a lui Petru a stârnit opoziția mai marilor spirituali ai națiunii care au ordonat arestarea lui și a lui Ioan. Totuși, după cuvântarea lui, mulți au devenit credincioși și numărul dicipolilor lui Mesia a ajuns la cinci mii (Fapte 4:1-4).

A doua zi apostolii au fost eliberați și, după ce s-au rugat în comun în legătură cu opoziția pe care o întâmpinau, s-au simțit și mai întăriți prin spiritul sfânt să continue predicarea Cuvântului cu îndrăzneală. Opoziția oficială nu putea împiedica răspân­direa veștii bune că Isus este Cristosul și reacția pozitivă a multora.

"Mulțimea celor care crezuseră era o inimă și un suflet. Nici unul nu zicea că averile sunt ale lui, ci aveau toate în comun. Apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnu­lui Isus și un mare har era peste toți. Căci nu era nici unul printre ei care să ducă lipsă: toți cei ce aveau ogoare sau case le vindeau, aduceau prețul lucrurilor vândute și-l puneau la picioarele apostolilor; și se împărțea fiecăruia după cum avea nevoie" (v. 32-35).

 

Putea fi trimis Cristosul atunci?

Putea veni "Cristosul desemnat" pen­tru a 'restabili regatul lui Israel în vremea aceea'? Teoretic da, dacă Israelul reacționa în majoritate. Apostolii și ceilalți discipoli evrei au presupus această perspectivă și au acționat pentru salvarea națională. Curând însă s-au acumulat semne (care au culminat cu uciderea lui Ștefan și persecuția generală ocazionată de aceasta) că numai o rămășiță dintre israeliți sunt pregătiți și că "timpurile de restabilire a tuturor lucrurilor despre care a vorbit Dumnezeu prin gura sfinților săi profeți din vechime" nu pot surveni atunci decât în înțeles spiritual. Această rămășiță a intrat într-un regat de binecuvântări spirituale, asemănător cum Iosua și Caleb au intrat într-o stare de certitudine că după 40 de ani vor intra în Canaan (Num. 14). Spiritul sfânt turnat începând de la pentecostă era garanția sau "sigiliul" moștenirii viitoare (Efes.1:13, 14). Cronologic, această intrare spirituală a unora puțini în regat, în paralel cu respingerea de către Dumnezeu a majorității, trebuie să fi fost deplină în toamnă, la timpul sărbătorii evreiești a corturilor, comple­tându-se astfel seria de împliniri profeti­ce ale sărbătorilor la datele lor calenda­ristice.1 Citim despre discipolii lui Mesia, în jurul acelui timp:

Prin mâinile apostolilor se făceau multe semne și minuni în popor. Toți erau cu un gând în pridvorul lui Solomon și nici unul din ceilalți [majoritatea persecu­toare] nu îndrăz­nea să se apropie de ei; dar poporul îi lăuda. Și mai mult ca oricând, credincioșii erau adăugați Domnului, mulțimi de bărbați și femei (5:12-14).

În zilele acelea, când s-a înmulțit numărul ucenicilor... Cuvântul lui Dumnezeu sporea, numărul ucenicilor se înmulțea foarte tare și o mare mulțime de preoți ascultau de credință. Ștefan era plin de har și de putere și făcea minuni mari în popor (6:1, 7, 8).

În "zilele acelea" pline de binecuvân­tări în ce privește secerișul spiritual, liderii națiunii au luat o atitudine complet ostilă, sinedriul condamnându-l la moarte pe Ștefan, care a devenit astfel primul martir creștin. De asemenea, "în ziua aceea [a uciderii lui Ștefan] s-a pornit o mare prigonire împotriva bisericii care era în Ierusalim. Și toți, afară de apostoli, s-au împrăștiat prin ținuturile Iudeii și ale Samariei."

Probabil atunci, după sărbătoarea corturilor, a fost timpul când evreii au intrat pentru totdeauna, din punct de vedere profetic, în partea lipsită de sărbători a calendarului anual. O nouă recoltă neașteptată avea însă să le mențină bucuria evreilor creștini dincolo de ultima mare zi de sărbătoare din luna a șaptea care urma sărbătorii corturilor. În acest regat spiritual, în care paștele, pentecosta și corturile au început să fie sărbătorite ca realități spirituale conti­nue, au primit acces și au fost binecu­vântați oameni dintre națiuni!

Demn de remarcat este că aceștia nu au intrat decât după încheierea ciclului sărbă­torilor evreiești din acel an și o dată cu el a speranțelor de restabilire literală a 'regatului lui Israel' la ultima sărbătoare. Ca națiune, în numai șase luni de la moartea lui Isus, israeliții au pierdut definitiv un privilegiu unic care le dăduse timp îndelungat întâietate față de celelalte popoare. Apostolul Pavel va explica mai târziu: "Căderea lor a fost o bogăție pentru lume și împuținarea lor o bogăție pentru neamuri" (Rom. 10:12). De asemenea, va arăta că Israelul este refăcut ca un Israel spiritual format din rămășița evreiască și din credincioși convertiți dintre națiuni.2

De la sărbătoarea corturilor înainte, regatul lui Dumnezeu a început să fie așteptat în fiecare zi, independent de datele sărbătorilor evreiești, și pentru toate popoarele!

__________________

1  Sărbătoarea corturilor a fost o evocare alegorică a celor patruzeci de ani în care evreii au locuit în corturi pentru că au ratat intrarea în Canaan (Lev. 23:42, 43). În toți acei ani în care au locuit în corturi ei s-au bucurat de protecție din partea lui Dumnezeu în adunarea condusă de Moise, așa de parcă s-ar fi aflat în cortul lui Dumnezeu. De asemenea s-au bucurat de siguranță referitor la împlinirea promisiunii de a intra în Canaan la împlinirea celor patruzeci de ani. Corturile sunt astfel sinonime cu credința, pe care creștinii o manifestă în adunare (regatul spiritual) în așteptarea regatului literal. Apostolul Pavel definește credința drept "așteptarea sigură a lucrurilor sperate". El spune că Avraam 'prin credință a locuit în corturi, căci el aștepta cetatea care are temelii tari' (Evr. 11:1, 9, 10).

2  În Zaharia 14:15-19 și Apocalips 7:9-17 se profețește că o "mare mulțime" dintre națiuni va supraviețui și va ține sărbătoarea corturilor după necazul cel mare în regatul mesianic. Întrucât Israelul natural a pierdut privilegiul "împărăției lui Israel", identitatea acestei "mari mulțimi" dintre națiuni trebuie căutată în raport cu Israelul spiritual - adunarea creștină. În acest caz termenul "națiuni" se referă figurativ la toți oamenii, evrei sau neevrei, care au rămas departe de Dumnezeu și Cristos până la acel timp (comp. Efes. 2:11-13; Fap. 22:21; Mar. 12:34).