Zilele de creație – mai lungi de 24 ore?
Această întrebare se discută în rândul creaționiștilor, având în vedere că o parte dintre ei sunt susținători ai Pământului tânăr. Această teorie afirmă că zilele de creație au fost zile calendaristice de 24 ore și că Pământul a fost creat în prima zi. Există însă o contradicție ireconciliabilă între această vedere și datele științei despre erele geologice, ceea ce ridică întrebarea unde se plasează Biblia. În cele ce urmează sunt prezentate un număr de argumente în favoarea unei abordări care nu pune Biblia în conflict cu datele științei.
1. Termenul ebraic pentru „zi” (iom) este folosit în cartea Genezei, atât pentru ziua de 24 ore, cât și pentru alte intervale de timp. Chiar în relatarea creației orele de lumină sunt numite zi (1:5), iar primele două sau trei zile din săptămâna creației sunt numite împreună ziua (2:4). În restul Scripturilor ebraice „ziua” este sezonul secerișului (Prov. 25:13), o perioadă lungă de timp cu veri și ierni (Zah. 14:8), vremea mântuirii (Is. 49:8; vezi 2 Cor. 6:2), timpul mâniei lui Dumnezeu (Țef. 1:15), era mesianică (Is. 11:10), etc. Sintagma „ziua aceea” este folosită de peste o sută de ori în Profeți cu sensul de timpul acela (Vezi Zah. 14:9, VBOR vs. VDCC). Înțelegerea „zilelor” din săptămâna creației ca intervale de timp sau ere, care se disting prin lucrurile create în ele, este în acord cu aria semantică a termenului ebraic pentru zi și nu exclude sensul simbolic.
O zi lungă de odihnă
2. Cuvintele „și a fost seară, și a fost dimineață, ziua x”, încheie stereotipic fiecare dintre primele șase zile. Dar lipsesc după ziua a șaptea. Dând de înțeles că această a șaptea zi nu s-a terminat din perspectiva prezentului scriitorului, adică acesta nu a ajuns în relatare la sfârșitul zilei a șaptea, ca să spună „și a fost seară, şi a fost dimineaţă: ziua a șaptea”
3. Primii creștini au înțeles că ziua a șaptea, cea de odihnă a lui Dumnezeu, era încă în curs în timpul lor și că astfel era mai lungă de 24 ore. Cei care credeau că salvarea depinde de Dumnezeu și nu de ei înșiși, intrau în această „odihnă” în care ar fi putut intra și israeliții din timpul lui Iosua, dacă ar fi avut credință în izbăvirea dată de Dumnezeu:
„Căci noi, care am crezut, intrăm în 'odihna', despre care a zis: «Am jurat în mânia mea că nu vor intra în odihna mea», măcar că lucrările lui fuseseră terminate încă de la întemeierea lumii. Căci într-un loc a vorbit astfel despre ziua a șaptea: «Și Dumnezeu s-a odihnit în ziua a șaptea de toate lucrările lui». Și aici este zis iarăși: «Nu vor intra în odihna mea»” (Evr. 4:3-5; vezi și 3:7-19).
Cuvintele „nu vor intra în odihna mea” indică că evreii nu au intrat din cauza necredinței lor, „măcar că lucrările Lui fuseseră terminate încă de la întemeierea lumii" și astfel odihna lui Dumnezeu din ziua a șaptea era disponibilă.
4. Când se vorbește despre odihna din ziua a șaptea, este folosit imperfectul, care în ebraica biblică descrie o acțiune începută și neterminată, o acțiune în curs. Ceea ce nu ar fi fost cazul din perspectiva scriitorului, dacă „odihna” ar fi durat 24 ore și s-ar fi terminat în Eden. Relatarea creației se sfârșește undeva la începutul zilei a șaptea cu mențiunea: "Și sfârșește Elohim în ziua a șaptea lucrarea lui pe care a făcut-o și se odihnește în ziua a șaptea de toată lucrarea lui pe care a făcut-o" (Gen. 2:2, Interliniar Scripture Analyzer). Redare confirmată în Exodul 31:17: "Iar în ziua a șaptea el a încetat (perfect, acțiune încheiată) și se înviorează (imperfect , acțiune în curs)".
Ideea este că Dumnezeu 'se înviora' sau se odihnea încă la timpul când au fost scrise aceste cuvinte. Deci că acea „zi” de odihnă nu s-a sfârșit în 24 ore. De altfel, relatarea nu arată că Dumnezeu ar fi început o nouă săptămână de lucru. Din contra, se spune că la sfârșitul zilei a șasea, după binecuvântare, omul a primit mandatul lucrărilor terestre (Gen. 1:28; Ps. 8:6).
Zile de creație care sunt ere
5. Dacă procesul creației a fost atât de accelerat (șase zile literale), încât să nu se poată explica prin acțiunea legilor naturale, aceste ”zile” ar fi putut fi clipe sau chiar diviziuni atemporale – mai potrivite cu acțiunea supranaturală. Dacă însă a fost vorba despre acțiuni în timp, care au depins cauzal una de alta, primele șase zile pot fi înțelese ca ere. Cuvintele cu care se încheie descrierea fiecărei zile, "a fost seară, și a fost dimineață, ziua x", transmit ideea unui proces, care se desfășoară de-a lungul a două părți în care este împărțită „ziua”. Dar timpul și intervalele de timp nu au nimic comun cu miracolul instantaneu.
Și aici verbele sunt la imperfect, sugerând o acțiune continuă: "Și se făcea seară, și se făcea dimineață, ziua...”. Deci pe măsură ce Dumnezeu crea, se făcea seară, apoi se făcea dimineață, până ce se încheia câte o zi întreagă. Este sugerat progres în procesul de creație. Văzute de pe pământ (perspectiva cititorului) lucrurile ar fi arătat ca în amurg, în faza de început a fiecărei "zile" de creație, și ca dimineaţa (când lumina se intensifică), în faza finală, adică perfect conturate.
6. Geneza 2 revine asupra zilei a șasea și arată lucruri care au fost făcute în timpul dintre crearea bărbatului și a femeii. „Şi Domnul Dumnezeu a plantat o grădină în Eden, spre răsărit, şi acolo a pus pe omul pe care-l întocmise. Şi, din pământ, Domnul Dumnezeu a făcut să crească tot felul de pomi plăcuţi la vedere şi buni de mâncat şi pomul vieţii în mijlocul grădinii şi pomul cunoştinţei binelui şi răului.” (v. 8, 9, GBV2001). Creșterea pomilor și intrarea lor pe rod necesită mai mulți ani. După acest interval de timp omul a primit porunca de a nu lua din rodul pomului cunoștinței binelui și răului (v. 16, 17).
Dacă omul ar fi fost creat spre sfârșitul unei zile de 24 de ore, după mamifere, create și ele în aceeași zi, ar fi rămas puțin timp pentru toate celelalte lucrări, menționate ca aparținând zilei a șasea. De exemplu, numirea animalelor (cu nume descriptive, deci după un timp de observație), apariția sentimentului de singurătate la Adam, sesizat de Dumnezeu, somnul adânc peste Adam și crearea femeii, întâlnirea cu ea și exclamația care a sugerat așteptare, "iată în sfârșit aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea!" (v. 23), etc. Femeia putea să fi fost creată cu un număr de ani mai târziu, așa încât Adam să fi avut timp suficient să câștige experiență, pentru a putea fi un soț capabil și astfel respectat. – Compară 1 Timotei 2:12, 13. Vezi și Vârsta lui Adam la căsătoria cu Eva.
La fel, lucrurile realizate în celelalte zile presupun mai mult de 24 ore. În mod deosebit în ziua a treia, timpul necesar strângerii apelor "la un loc" și apariției uscatului a fost mai lung decât o zi obișnuită. Pentru că a fost nevoie ca scoarța terestră să se ridice și apa să ajungă din mijlocul continentelor în oceane. Tot în ziua a treia Dumnezeu a făcut ca solul să dea [lit. să permită să răsară sau să înverzească] vegetație și pomi cu fructe și semințe în acestea. Pomii și vegetația au nevoie de mai mulți ani până ajung să producă semințe și de secole sau milenii până se răspândesc și naturalizează pe arii extinse.
7. Ordinea în care au apărut lucrurile pe pământ (lumina, atmosfera, uscatul și vegetația, vizibilitatea aștrilor1, reptilele și păsările, mamiferele și omul) este proprie și absolut necesară erelor geologice. Ea nu putea fi alta, datorită multiplelor dependențe ecologice. Dar putea să nu fie respectată, dacă "zilele" ar fi fost fiecare de 24 ore. Omul putea să apară de exemplu în ziua a patra, fiind mai important, ca să vadă în ziua a cincea și a șasea cum sunt create mamiferele, apoi reptilele, și în final cum apar luminătorii întinderii cerului.
1 Lumina exista deja pe Pământ din ziua întâi, iar corpurile cerești chiar mai dinainte, fiind parte a cerurilor create la început (Gen. 1:1). – J. Reed, The Six Days of Creation.
8. În relatarea creației se disting două intervale: (1) timpul de la „început” până la săptămâna creației1 și (2) timpul acestei săptămâni. Aceste intervale trebuie să aibă lungimi comparabile, cel puțin ca ordin de mărime, dacă sunt folosite de același Dumnezeu pentru pregătirea aceleiași planete. Primul interval pentru corpurile cerești și formarea pământului până la starea descrisă în Geneza 1:2 și al doilea pentru modificări ale atmosferei, litosferei și biosferei până la starea de lucruri „foarte bune”. Primul interval este de miliarde de ani2. Dar această mărime nu poate fi alăturată armonios lângă 144 ore cât ar avea șase zile literale ale intervalului al doilea. Intervalele ar diferi cu un ordin de mărime de 1011, la o vârstă a Universului aproximată la 13,8 miliarde de ani. În plus, s-ar putea pune întrebarea: Dacă Dumnezeu a acționat în afara legilor naturale la 'finisarea' Pământului pentru om, grăbind atât de tare lucrurile, de ce nu a făcut la fel și la 'formarea' Universului și a Pământului?
1 Profesorul John Lennox arată în cartea sa – Seven Days That Divide the World: The Beginning According to Genesis and Science – că se poate recunoaște un tipar în Geneza 1, în expresia ”Și Dumnezeu a zis”, care introduce fiecare dintre cele șase zile de creație. Și că de aici se înțelege că Geneza 1:1 este cronologic în afara sau înaintea acestor zile, cu un interval de timp neprecizat. Universul putând avea astfel o vechime mai mare decât omul, posibil vârsta aproximată de știință.
2 Vârsta corpurilor cerești și a pământului poate fi stabilită din timpul necesar luminii să ajungă pe pământ, evoluția stelelor și radioactivitate.
9. Cărbunii, petrolul și gazele naturale sunt de origine organică, și au nevoie de ere geologice ca să se formeze. De asemenea, sunt necesare mișcări tectonice ample și de durată pentru ca depunerile organice să ajungă sub pământ sau din mări şi oceane în zona de uscat. Adepții Pământului tânăr cred că timpul scurs de la Adam la Noe și Potopul sunt suficiente pentru a explica aceste lucruri. Dar este cunoscut că Noe a izolat arca cu smoală (un produs petrolier) înainte de Potop (vezi și Geneza 11:3 unde smoala este folosită la zidirea Turnului Babel și 14:10 unde se vorbește despre „fântâni de smoală” la suprafață).
Există și obiecții, dintre care mai jos sunt discutate patru:
Obiecţia 1. Unitatea de măsură sau felul de interpretare, ca să fie valabile, trebuie să fie indicate în context. „Ziua” este indicată în context ca fiind de 24 ore (vezi Gen. 1:14).
Răspuns: În context este indicat și faptul că „ziua” poate însemna o perioadă de lungime variabilă. Vezi pct. 1 de mai sus.
Obiecţia 2. Cuvântul "zi" asociat cu un număr se referă întotdeauna la o zi de 24 ore.
Răspuns: Zaharia 14:7 arată că nu există o regulă: "Va fi o zi [ebr. iom ehad, ca în Geneza 1:5], cunoscută de Domnul... așa va fi și vara și iarna". Această "zi", asociată cu un număr, include veri și ierni.
Obiecţia 3. Porunca a patra din Decalog menționează „săptămâna” de la creație: „Adu-ți aminte de ziua de odihnă ca s-o sfințești... căci în șase zile Domnul a făcut cerurile, pământul și marea și tot ce este în ele, iar în ziua a șaptea s-a odihnit”. Întrucât sabatul cerut israeliților era de 24 ore și încheia o săptămână literală, în Geneza lucrurile stau la fel.
Răspuns: Analogia între cele două „săptămâni” este tot atât de justificată și dacă zilele de creație sunt mai lungi de 24 ore – în acest caz ere. Pentru că se face pe alternanță, nu pe durată. Adică după șase perioade de lucru urmează una de odihnă. Dumnezeu nu este legat de percepția temporală a omului (Ps. 90:1-4; comp. 2 Pet. 3:8).
Obiecţia 4. 'Seara și dimineața' nu se pot referi decât la părțile unei zile literale.
Răspuns: „Seara” și „dimineața” nu sunt definite în context, așa cum este cazul cu timpul de lumină sau de întuneric, care a fost numit 'zi', respectiv 'noapte'. Astfel nu apare nicio ambiguitate dacă sunt înțelese metaforic ca părți ale zilelor care sunt ere, la fel cum aceste zile sunt părți ale unei ”săptămâni”. Moise a folosit seara și dimineața și în sens figurat, cu referire la un timp mai lung de 24 de ore, pentru a evoca durata scurtă de viață a omului, prin comparația cu ciclul de vegetație al ierbii, care poate fi de săptămâni sau luni: "Tu întorci pe oameni în țărână... dimineața sunt ca iarba care crește; dimineața înflorește și crește, iar seara este tăiată și se usucă" (Psalm 90:3-5; comp. Ecl. 11:10, "zorile vieții").