Acesta este un subiect dezbătut în rândul creați­oniștilor, având în vedere că o parte dintre ei sunt susți­nători ai teoriei Pămân­tului tânăr. Această teorie afirmă că zilele de creație au fost zile calenda­ristice de 24 ore și că Pământul a fost creat în prima zi. Există însă necon­cordanță între această vedere și datele științei despre erele geolo­gice, ceea ce ridică între­barea unde se plasează Biblia. În cele ce urmează sunt aduse în discuție un număr de argumente în favoarea unei abordări care nu pune Biblia în dezacord cu știința.

1. Termenul ebraic pentru „zi” (iom) este folosit în cartea Genezei, atât pentru ziua de 24 ore, cât și pentru alte inter­vale de timp. Chiar în rela­tarea creației orele de lumină sunt numite zi (1:5), iar primele două sau trei zile din săptă­mâna creației sunt numite împreună ziua (2:4). În acest sens de interval de timp, în restul Scrip­turilor ebraice „ziua” este folosită pentru sezonul secerișului (Prov. 25:13), o perioadă lungă de timp cu veri și ierni (Zah. 14:8), vremea mântuirii (Is. 49:8; vezi 2 Cor. 6:2), timpul judecății lui Dumnezeu (Țef. 1:15), era mesianică (Isa. 11:10), etc. Sintagma „ziua aceea” este folosită de peste o sută de ori în Profeți, cu sensul de timpul acela. Zaharia 14:9:

VBOR: Şi va fi Domnul Împărat peste tot pământul; în vremea aceea va fi Domnul unul singur şi tot aşa şi numele Său unul singur.

VDCC: Şi Domnul va fi Împărat peste tot pământul. În ziua aceea, Domnul va fi singurul Domn, şi Numele Lui va fi singurul Nume.

Înțele­gerea „zilelor” din săptă­mâna creației ca intervale de timp sau ere, care se disting prin lucrurile create în ele, este în acord cu aria semantică a terme­nului ebraic pentru zi.

O zi lungă de odihnă

2. Cuvintele „și a fost seară, și a fost dimi­neață, ziua X”, sunt spuse după fiecare dintre primele șase zile. Dar lipsesc după ziua a șaptea, cea de odihnă. Dând de înțeles că această a șaptea zi nu s-a sfârșit din perspec­tiva prezen­tului naratorului (a scriito­rului), ca să poată spune „și a fost seară, şi a fost dimineaţă: ziua a șaptea”

3. Primii creștini au înțeles că ziua a șaptea, cea de odihnă a lui Dumnezeu, era încă în curs în timpul lor. Cei care credeau că salvarea depinde de Dumnezeu și nu de ei înșiși, intrau în această „odihnă”, în care ar fi putut intra și israe­liții din timpul lui Iosua, dacă ar fi avut credință în izbăvirea dată de Dumnezeu:

Căci noi, care am crezut, intrăm în „odihna”, despre care a zis: „Am jurat în mânia mea că nu vor intra în odihna mea”, măcar că lucrările lui fuseseră terminate încă de la înteme­ierea lumii. Căci într-un loc a vorbit astfel despre ziua a șaptea: „Și Dumnezeu s-a odihnit în ziua a șaptea de toate lucrările lui”. Și aici este zis iarăși: „Nu vor intra în odihna mea” (Evr. 4:3-5; vezi și 3:7-19).

Cuvintele „nu vor intra în odihna mea” indică că evreii nu au intrat din cauza necre­dinței lor, „măcar că lucrările Lui fuseseră terminate încă de la înteme­ierea lumii” și astfel odihna lui Dumnezeu din ziua a șaptea era dispo­nibilă.

4. Când se vorbește despre odihna din ziua a șaptea, este folosit imperfectul, care în ebraica biblică descrie o acțiune începută și netermi­nată, o acțiune în curs. Ceea ce nu ar fi fost cazul din perspec­tiva scriito­rului, dacă „odihna” lui Dumnezeu ar fi durat 24 ore și s-ar fi terminat în Eden. Relatarea creației se sfârșește undeva la începutul zilei a șaptea cu mențiunea: „Și sfârșește Elohim în ziua a șaptea lucrarea lui pe care a făcut-o și se odihnește în ziua a șaptea de toată lucrarea lui pe care a făcut-o” (Gen. 2:2, Inter­liniar Scripture Analyzer). Redare confirmată în Exodul 31:17: „Iar în ziua a șaptea el a încetat (perfect, acțiune încheiată) și se înviorează (imperfect, acțiune în curs)".

Ideea este că Dumnezeu „se înviora” sau se odihnea încă la timpul când au fost scrise aceste cuvinte. Deci că ziua lui de odihnă nu s-a sfârșit în 24 ore. De altfel, relatarea nu spune că Dumnezeu ar fi început o nouă săptă­mână de lucru. Dimpotrivă, aflăm că la sfârșitul zilei a șasea, după binecu­vântare, omul a preluat lucrările terestre (Gen. 1:28; Ps. 8:6).

Zile de creație care sunt ere

5. Dacă procesul creației ar fi fost atât de accelerat (șase zile literale), încât să nu se poată explica prin acțiunea legilor naturale, aceste „zile” ar fi putut fi clipe, mai potrivite cu acțiunea supra­naturală. Cuvintele cu care se încheie descrierea fiecărei zile, „a fost seară, și a fost dimi­neață, ziua X", transmit ideea unui proces în timp. Și aici verbele sunt la imperfect, sugerând acțiune continuă: „Și se făcea seară, și se făcea dimineață, ziua...”.

Văzute de pe pământ (perspec­tiva citito­rului) lucrurile ar fi arătat ca seara în prima parte a fiecărei zile de creație, adică nedefinite, și ca dimi­neaţa în partea a doua, când lumina se inten­sifică, adică perfect conturate sau definite, în ce privește natura și scopul lor (comp. Gen. 2:3).

6. Capitolul al doilea al Genezei revine asupra zilei a șasea și arată lucruri care au fost făcute în timpul dintre crearea bărba­tului și a femeii.

„Şi Domnul Dumnezeu a plantat o grădină în Eden, spre răsărit, şi acolo a pus pe omul pe care-l întocmise. Şi, din pământ, Domnul Dumnezeu a făcut să crească tot felul de pomi plăcuţi la vedere şi buni de mâncat şi pomul vieţii în mijlocul grădinii şi pomul cunoş­tinţei binelui şi răului.” (v. 8, 9, GBV2001).

Creșterea pomilor și intrarea lor pe rod necesită mai mulți ani. După acest timp omul a primit porunca de a nu lua din rodul pomului cunoș­tinței binelui și răului (v. 16, 17).

Dacă omul ar fi fost creat spre sfârșitul unei zile de 24 de ore, după mamifere, create și ele în aceeași zi, ar fi rămas puțin timp pentru numirea anima­lelor (cu nume descrip­tive, deci după un timp de obser­vație), apariția senti­mentului de singu­rătate la Adam, sesizat de Dumnezeu, somnul adânc peste Adam și crearea femeii, întâlnirea cu ea și excla­mația care a sugerat așteptare, „iată în sfârșit aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea!” (v. 23), etc. Femeia putea să fi fost creată cu un număr de ani mai târziu, așa încât Adam să fi avut timp suficient să câștige experiență, pentru a putea fi un soț capabil și respectat. Vezi Vârsta lui Adam la căsătoria cu Eva.

La fel, lucrurile realizate în celelalte zile presupun mai mult de 24 ore. În ziua a treia, timpul necesar strângerii apelor „la un loc” și apariției uscatului a fost evident mai lung decât o zi obișnuită. Pentru că a presupus ridicarea scoarței terestre și deplasarea apei din mijlocul conti­nentelor în oceane. Tot în ziua a treia Dumnezeu a făcut ca solul să dea [lit. să permită să răsară sau să înver­zească] vegetație și pomi cu fructe și semințe în acestea. Pomii și vegetația au nevoie de mai mulți ani până ajung să producă semințe și de secole sau milenii până se răspândesc și naturalizează pe arii extinse.

7. Ordinea în care au apărut lucrurile pe Pământ (lumina, atmos­fera, uscatul și vegetația, vizibi­litatea aștrilor,^[1] reptilele și păsările, mamife­rele și omul) este proprie erelor geologice. Ea nu putea fi alta, datorită depen­dențelor ecosistemului în care acestea sunt parte. Dar putea să nu fie respectată, dacă „zilele” creației ar fi fost fiecare de 24 ore.

8. În rela­ta­rea cre­ației se dis­ting două inter­vale: (1) timpul creației cerurilor și pămân­tului și (2) săptă­mâna „tera­formării” Pămân­tului.^[2] Primul interval pentru corpurile cerești și formarea pămân­tului până la starea descrisă în Geneza 1:2 și al doilea pentru modificări ale atmos­ferei, litosferei și biosferei până la starea de lucruri „foarte bune”. Primul interval se întinde pe miliarde de ani.^[3] Dar această durată nu poate fi alăturată armonios lângă 144 ore cât ar fi avut șase zile literale. Dacă Dumnezeu a acționat în afara legilor naturale la „finisarea” Pămân­tului pentru om, grăbind lucrurile, de ce nu a făcut la fel și la crearea Univer­sului, care include Pământul?

9. Cărbunii, petrolul și gazele naturale sunt de origine organică, și au nevoie de ere geologice ca să se formeze. De asemenea, sunt necesare mișcări tectonice ample și de durată pentru ca depu­nerile organice să ajungă sub pământ sau din mări şi oceane în zona de uscat. Adepții Pămân­tului tânăr cred că timpul scurs de la Adam la Noe și Potopul, înțeles de ei ca global,^[4] sunt suficiente pentru a explica aceste lucruri. Dar este cunoscut că Noe a izolat arca cu smoală (un produs petrolier) înainte de Potop (vezi și Geneza 11:3 unde smoala este folosită la zidirea Turnului Babel și 14:10 care menți­onează „fântâni de smoală” la suprafață).

Obiecții (✧) și răspunsuri (✦) la acestea:

✧ Unitatea de măsură sau felul de inter­pretare, ca să fie valabile, trebuie să fie indicate în context. „Ziua” este indicată în context ca fiind de 24 ore (Gen. 1:14).

✦ În context este indicat și faptul că „ziua” poate însemna o perioadă de lungime variabilă. Vezi pct. 1 de mai sus.

✧ Cuvântul „zi” asociat cu un număr se referă întot­deauna la o zi de 24 ore.

✦ Zaharia 14:7 arată că nu există o regulă: „Va fi o zi [ebr. iom ehad, ca în Geneza 1:5], cunoscută de Domnul... așa va fi și vara și iarna". Această „zi”, asociată cu un număr, include veri și ierni.

✧ Porunca a patra din Decalog menți­onează „săptă­mâna” de la creație: „Adu-ți aminte de ziua de odihnă ca s-o sfințești... căci în șase zile Domnul a făcut cerurile, pământul și marea și tot ce este în ele, iar în ziua a șaptea s-a odihnit”. Întrucât sabatul cerut israe­liților era de 24 ore și încheia o săptă­mână literală, în Geneza lucrurile stau la fel.

✦ Analogia între cele două „săptămâni” este la fel de justificată și dacă zilele de creație sunt mai lungi de 24 ore – în acest caz ere. Pentru că se face pe alter­nanță, nu pe durată. Adică după șase perioade de lucru urmează una de odihnă (comp. Ps. 90:1-4; 2 Pet. 3:8).

✧ Seara și dimineața nu se pot referi decât la părțile unei zile literale.

✦ Moise a folosit seara și dimi­neața^[5] și în sens figurat, cu referire la un timp mai lung de 24 de ore – pentru a evoca durata scurtă de viață a omului, prin comparația cu ciclul de vege­tație al ierbii, care poate fi de săptă­mâni sau luni: „Tu întorci pe oameni în țărână... dimi­neața sunt ca iarba care crește; dimi­neața înflo­rește și crește, iar seara este tăiată și se usucă” (Psalm 90:3-5; comp. Ecl. 11:10, „zorile vieții”).

NOTE:

1.^∧ Lumina exista deja pe Pământ din ziua întâi, iar corpurile cerești chiar mai dinainte, fiind parte a cerurilor create la început (Gen. 1:1; comp. Psalm 8:3). – Vezi și J. Reed, The Six Days of Creation.

2.^∧ Profesorul John Lennox arată în cartea sa – Seven Days That Divide the World: The Beginning According to Genesis and Science (ch. 3) – că se poate recunoaște un tipar în Geneza 1, în expresia „Și Dumnezeu a zis”, care introduce fiecare dintre cele șase zile de creație. Și că de aici se înțelege că Geneza 1:1, 2 se găsește cronologic înaintea acestor zile, cu un interval de timp neprecizat. Universul putând avea astfel o vechime mai mare decât omul, chiar vârsta stabi­lită de știință.

3.^∧ Vârsta corpurilor cerești poate fi aproximată din timpul necesar radiației electromagnetice să ajungă de la ele pe Pământ și din fazele de evoluție a stelelor, iar vârsta Pământului prin datare radiometrică.

4.^∧ Vezi Potopul Genezei – De ce spune Biblia că trebuie să fie local

5.^∧ „Seara” și „dimineața” nu sunt definite în context, așa cum este cazul cu intervalele de lumină și întuneric, care au fost numite „zi”, respectiv „noapte”. Astfel pot fi înțelese metaforic ca părți ale „zilelor” care sunt ere, la fel cum aceste „zile” sunt părți ale unei „săptămâni”, care nu se repetă.

▲