1. Atunci când vorbește despre odihna din ziua a șaptea a lui Dum­nezeu, scriitorul Genezei nu folo­sește timpul ver­bal perfect (care în ebraica biblică descrie o acțiune termi­nată), ceea ce ar fi fost cazul dacă 'odihna' ar fi fost de 24 ore și s-ar fi încheiat în Eden. Relatarea creației se sfârșește undeva la începutul zilei a șaptea cu mențiunea: "Și la ziua a șaptea Dumnezeu a ajuns să sfârșească lucra­rea lui pe care a făcut-o, și a început să se odihnească în ziua a șaptea de toată lucrarea lui pe care a făcut-o" (Gen. 2:2). Verbul ebraic este la timpul imperfect, denotând o acțiune începută, dar neter­minată. Interliniar Scripture Analyzer: "Și sfârșește Elohim în ziua a șaptea lucrarea lui pe care a făcut-o și se odihnește în ziua a șaptea de toată lucrarea lui pe care a făcut-o". Redare confirmată în același interliniar în Exodul 31:17: "Iar în ziua a șaptea el a încetat și se înviorează". Ideea este că 'se învi­orează' sau se odihnește încă la timpul când Moise consemnează cuvintele. Deci că acea 'zi' a șaptea de odihnă este mai lungă de 24 ore!

2. Expresia "Astfel a fost seară, și a fost dimineață, ziua x", apare sistematic după fiecare dintre primele șase zile, dar nu și după a șaptea, dând de înțeles că această zi nu s-a încheiat. Povestitorul nu a ajuns în această carte cu relatarea la sfârșitul zilei a șaptea.

3. Dacă procesul creării și transformării lucrurilor de pe pământ a fost atât de accelerat (șase zile literale) încât să nu se poată explica prin acțiunea în timp a unor factori naturali, aceste zile ar fi putut fi clipe sau chiar diviziuni atemporale – mai potrivite cu acțiunea supranaturală. Dacă însă a fost vorba despre acțiuni în timp, "zilele" pot fi considerate ere. Formularea "a fost seară, și a fost dimineață, ziua x", transmite ideea unui proces în timp, care se desfășoară pe faze. Dar timpul și fazele nu au nimic comun cu miracolul instantaneu. Și aici verbele sunt la imperfect, sugerând o acțiune în desfă­șurare, progresivă: "Și a ajuns să fie seară...(lit. și se făcea seară...)". Deci în timp ce Dumnezeu crea, se făcea seară, apoi se făcea dimineață, până ce se încheia, câte o zi întreagă. De ce ar fi fost necesar ca miracolul să se deruleze lent, pe parcursul a 24 de ore? Mențiunea părților zilei (seara și dimineața) ar fi în plus din moment ce apare în context cuvântul "zi" - în gândirea ebraică seri și dimineți înseamnă deja zile. Dacă această mențiune se face totuși, este sugerat progres în procesul de creație. Văzute de pe pământ (perspectiva cititorului) lucrurile ar fi părut ca în amurg la începutul fiecărei "zile" sau ere de creație și ca dimineaţa (când se intensifică lumina), spre sfârșitul "zilei", adică perfect conturate.

4. Dacă odihna lui Dumnezeu (ebr. șavát - sistare a lucrului) a durat numai 24 ore, înseamnă că după acest timp nu a mai existat o sistare a lucrului. Dar relatarea Genezei nu arată că Dumnezeu ar fi început o altă săptămână creatoare pe pământ. Din contra, se spune că la capătul zilei a șasea, după binecuvântare, omul a preluat lucrările terestre (Relua­rea activității eventual în cer este exclusă pentru că acolo nu a fost niciodată întreruptă – comp. Ioan 5:17).

5. Dacă Adam ar fi fost creat spre sfârșitul unei zile literale de 24 ore, după mamifere, create și ele în aceeași zi, ar fi rămas puțin timp pentru celelalte activități menționate în relatarea biblică ca aparținând zilei a șasea: plantarea unei grădini în Eden și a pomilor speciali în mijlocul grădinii, irigarea și creșterea pomilor, denumirea animalelor de către om, cu nume semnificative bazate pe observarea comportamentului lor, po­runca de a nu consuma din fructul deja copt al pomului conoștinței binelui și răului, sentimentul de singurătate la Adam sesizat de Dumnezeu, somnul adânc pentru crearea Evei, întâlnirea cu ea și exclamația care a sugerat așteptare - "iată în sfârșit" -, binecuvântarea divină a cuplului, etc. În fapt, Eva putea să fi fost creată cu un număr de ani mai târziu, așa încât Adam să o poată depăși sensibil în experiență pentru a fi un soț și instructor incontestabil. Cuvintele din 1 Timotei 2:12,13 au sens dacă între cei doi a fost o diferență de timp. La fel, lucrurile realizate în celelalte zile presupun mai mult de 24 ore. De exemplu, în ziua a treia timpul necesar strângerii apelor "la un loc" și apariției uscatului a depins de viteza de ridicare a scoarței și de deplasare a apei. Acesteia îi trebuie mai mult de o zi de 24 ore pentru a ajunge din centrul unui continent în mare. Tot în ziua a treia Dumnezeu a făcut ca solul să dea [lit. să permită să răsară sau să înverzească] vegetație și pomi cu fructe și semințe în acestea. Unii pomi au nevoie de câțiva ani de creștere până ajung să producă fructe.

6. Apostolul Pavel știa că "ziua" a șaptea este mai lungă de 24 ore. Dumnezeu se odihnea încă pe timpul lui Iosua și chiar după mii de ani, creștinii care credeau, puteau intra în această 'odihnă'. În epistola către Evrei (4:3-5) el spune:

"Căci noi, care am crezut, intrăm în 'odihna', despre care a zis: «Am jurat în mânia mea că nu vor intra în odihna mea», măcar că lucrările lui fuseseră terminate încă de la întemeierea lumii. Căci într-un loc a vorbit astfel despre ziua a șaptea: «Și Dumnezeu s-a odihnit în ziua a șaptea de toate lucrările lui». Și iarăși în acest text: «Nu vor intra în odihna mea»".

Expresia "măcar că lucrările lui fuseseră terminate încă de la înteme­ierea lumii" arată că Dumnezeu se odihnește încă de la întemeierea lumii când și-a terminat lucrările. Deci nu se poate trage concluzia că evreii din timpul lui Iosua nu urmau să intre în odihnă în sensul că nu aveau în ce să intre ca și cum ea durase numai 24 de ore (și acum Dumnezeu lucra din nou), ci că Dumne­zeu nu i-a lăsat să intre, deși poarta spre odihnă era larg deschisă sau, în cuvintele lui Pavel, "măcar că lucrările Lui fuseseră terminate încă de la întemeierea lumii" și de atunci Dumnezeu se odihnea.

7. Cărbunii, petrolul și gazele naturale sunt de origine organică, și au nevoie de ere geologice ca să se formeze. De asemenea, sunt necesare mișcări catas­trofice ale scoarței terestre ca depunerile organice să ajungă sub pământ sau din mări şi oceane în zona de uscat. Unii cred că Potopul și timpul scurs de la Adam la Potop sunt suficiente pentru a explica aceste lucruri. Dar Noe a izolat arca cu smoală (un produs petrolier) înainte de Potop (vezi și Geneza 11:3 unde smoala este folosită la zidirea turnului Babel și 14:10 unde se vorbește despre puțuri de smoală).

8. Ordinea în care au apărut lucrurile pe pământ (lumina, atmosfera, uscatul, vegetația, vizibilitatea aștrilor, reptilele, păsările, mamiferele, omul) este proprie și absolut necesară erelor geologice. Ea nu putea fi alta datorită multiplelor dependențe ecologice. Dar ea putea să nu fie respectată de Dumnezeu dacă "zilele" ar fi fost fiecare de 24 ore literale. Omul putea să apară de exemplu în ziua a cincea, fiind mai important, ca să vadă în ziua a șasea cum sunt create mamiferele și apoi reptilele, etc.

9. Cuvântul "zi" (ebr. iom) desemnează în ebraica biblică atât o zi literală de 24 ore, cât și o perioadă de timp de o anumită lungime. Chiar în relatarea creației termenul este folosit cu acest sens flexibil. Astfel cele 12 ore de lumină sunt numite zi(1:5), iar primele două sau trei zile sunt numite împreună ziua(2:4). În restul Scripturilor ziua poate fi perioada secerișului, un an cu vară și iarnă, ziua mâniei lui Dumnezeu, perioada de domnie a lui Mesia, etc. (Comp. 2 Cor. 6:2; Zah. 14:1-9)

10. În rela­ta­rea Gene­zei se dis­ting două inter­vale: 1. timpul de la "început" până la săp­tămâna creatoare și 2. timpul acestei săptămâni. Aceste intervale trebuie să aibă lungimi compa­rabile, cel puțin ca ordin de mărime, dacă sunt timpi de creație folosiți de același Dum­nezeu pentru pregătirea aceleiași planete. Primul interval pentru corpurile cerești și formarea pământului până la starea descrisă în Geneza 1:2 și al doilea pentru modificări dirijate ale atmosferei, litosferei și biosferei până la starea de lucruri "foarte bune" pentru om. Primul interval este de miliarde de ani pentru că vârsta corpurilor cerești și a pământului poate fi stabilită în multe feluri (de exemplu din timpul necesar luminii să ajungă pe pământ, evoluția stelelor, radioactivitate). Dar această vârstă nu poate fi alăturată armonios lângă 144 ore cât ar avea șase zile literale ale intervalului al doilea. Intervalele ar diferi cu un ordin de mărime de 8x10¹¹! (La o vârstă a universului aproximată la 14-15 miliarde de ani). În plus s-ar putea ridica întrebarea: Dacă Dumnezeu a acționat în afara unor legi naturale în 'finisarea' pământului pentru om, grăbind atât de tare lucrurile, de ce nu a făcut așa și la formarea universului?

Există și obiecții dintre care mai jos sunt discutate patru:

Obiecţia 1. Unitatea de măsură sau felul de inter­pretare, ca să fie valabile, trebuie să fie indicate în context. „Ziua” este indicată în context ca fiind de 24 ore (vezi Gen. 1:14).

Răspuns: În context este indicat și faptul că „ziua” poate însemna o perioadă de lungime variabilă. Vezi pct. 9 de mai sus.

Obiecţia 2. Cuvântul "zi" asociat cu un număr se referă întotdeauna la o zi de 24 ore.

Răspuns: Zaharia 14:7 arată că nu există o regulă: "Va fi o zi [ebr. iom ehad, ca în Gen. 1:5], cunoscută de DOMNUL... așa va fi și vara și iarna". Această "zi", asociată cu un număr, include veri și ierni.

Obiecţia 3. Porunca a patra din Lege se bazează pe săptămâna din Geneza: „Adu-ți aminte de ziua de odihnă ca s-o sfințești... căci în șase zile Domnul a făcut cerurile, pământul și marea și tot ce este în ele, iar în ziua a șaptea s-a odihnit”. Întrucât sabatul cerut israeliților era de 24 ore și încheia o săptămână literală, în Geneza lucrurile stau la fel.

Răspuns: Comparația între cele două ‘săptămâni’ este tot atât de justificată și dacă zilele din Geneza sunt mai lungi de 24 ore - în acest caz ere. Importantă este proporția (algoritmul 6+1), nu echivalența duratelor. Dumnezeu nu este om.

Obiecţia 4. 'Seara și dimineața' nu se pot referi decât la părțile unei zile literale.

Răspuns: Seara și dimineața nu sunt "numite" sau definite în contextul primului capitol, așa cum este cazul cu timpul de lumină sau de întuneric care au fost numite 'zi', respectiv 'noapte'. Moise a folosit seara și dimineața și în sens figurat, cu referire la un timp mai lung de 24 de ore, de exemplu pentru a evoca durata de viață a omului sau ciclul de viață al ierbii (care poate fi de săptămâni sau luni). "Tu întorci pe oameni în țărână... dimineața sunt ca iarba care crește; dimi­neața [iarba] înflorește și crește, iar seara este tăiată [sau: se ofilește] și se usucă" (Psalm 90:3-5; comp. Ecl. 11:10, "zorile vieții").

▲