Să-și cumpere o sabie


De ce i-a îndemnat Isus pe discipolii săi "să-și vândă haina și să-și cumpere o sabie"?

(Luca 22:36)

 

"Sabia" [gr. machaira] despre care se vorbește în Luca 22:36 era un pumnal sau un paloș scurt care aparținea echipa­mentului evreului călător ca și protecție împotriva tâlharilor și animalelor sălba­tice. Nu era o sabie lungă de război [gr. rhomfaia - Apoc. 6:8], ci arma la îndemâ­nă a lumii antice. Ea era luată în călăto­riile mai dificile (uneori doar un toiag) alături de traista cu alimente, haine și încălță­minte de schimb și o pungă cu bani. Un om prevăzător se dota cu tot ce era necesar pentru a se putea descurca în orice situație.

Când și-a trimis discipolii în campanii de predicare prin orașe și sate, Isus i-a instruit să se bazeze cu credință pe ceea ce vor primi atunci de la oameni, nu pe rezerve personale luate cu ei (Luc. 9:3, 4; 10:4-8). Viața misionarilor creștini avea să urmeze mereu acest exemplu. Apos­tolul Pavel a zis: "Tot așa, Domnul a rânduit ca cei ce vestesc Evanghelia să trăiască din Evanghelie" (1 Cor. 9:7-14). Bineînțeles, pentru ca un evan­ghelizator să poată conta pe sprijinul material al celor cărora le predică, trebuie ca activitatea de predicare să se poată desfășura liber în acea zonă. În timp de persecuție religioasă însă, este o adevă­rată problemă pentru un proroc sau un discipol să-și obțină chiar și necesarul zilnic de pâine și apă (Mat. 10:23, 41, 42; comp. 1 Reg. 18:13).

În cursul anilor de slujire ca evanghe­lizator, Isus a aplicat acest principiu al 'trăirii din Evanghelie' și s-a dedicat total predicării Regatului lui Dumnezeu împreună cu discipolii săi. Când a întâmpinat opoziție, a făcut așa cum i-a învățat pe discipoli: "Când vă vor prigoni într-o cetate, să fugiți într-alta" (comp. Ioan 4:1-3; Luc.13:31, 32). Uneori s-a deplasat pe ascuns sau s-a protejat de arestare, vorbind în locuri publice înconjurat de mulțime (Ioan 7:1, 10; Luc. 19:47, 48; 20:19).

Lucrurile aveau să se schimbe odată cu 'sosirea timpului' pentru moartea sa (Ioan 7:30; 8:20). Persecuția avea să atingă un maxim, iar grupul bine organizat de evanghelizatori să fie 'împrăștiat' (Mat. 26:31). Iuda care 'ținea punga' comună, se asociase cu persecutorii, devenind un trădător (Ioan 13:29). Se întâmpla așa cum i-a zis Isus lui Petru: "Simon, Simon, Satan a cerut să vă cearnă ca pe grâu". De acum înainte viața devenea pentru ei, cel puțin pentru un timp, o chestiune de supraviețuire individuală în care regulile pentru evanghelizatorii organizați nu mai funcționau. Astfel Isus le-a zis:

"Când v-am trimis fără pungă, fără traistă și fără încălțăminte, ați dus voi lipsă de ceva?" "De nimic", i-au răspuns ei. Și el le-a zis: "Acum, dimpotrivă, cine are o pungă, s-o ia; cine are o traistă, de asemenea s-o ia; și cine nu are, să-și vândă haina și să-și cumpere o sabie. Căci vă spun că trebuie să se împlinească în mine aceste cuvinte scrise: «El a fost pus în numărul celor fărădelege». Și lucrurile privitoare la mine sunt gata să se împlinească" (Luc. 22:35-37).

"Haina" sau veșmântul exterior era o dotare indispensabilă într-o călătorie, mai ales din cauza nopților reci. Un grup de călători putea avea doar câteva săbii, dar haină trebuia să aibă fiecare. Dacă Isus spune că 'cine nu are sabie să-și vândă haina pentru a-și cumpăra una', atunci situația era extremă pentru că grupul se dezintegra! Fiecare trebuia să-și poarte singur de grijă.

Desigur, aceste cuvinte ale lui Isus, deși aplicabile ca atare în orice perioadă de persecuție, sunt în mare măsură o metaforă folosită de el pentru a ilustra ce implicații asupra 'oilor' avea să aibă 'lovirea păstorului' (Zah. 13:7). Acest lucru îl înțelegem dacă sesizăm că ele au fost spuse cu referire la intervalul scurt de timp dintre arestarea și învierea lui (Luc. 22:31-34; comp. Ioan 9:4). Trei zile! După încă cinzeci de zile, la Pentecostă, discipolii aveau să se simtă din nou liberi să se organizeze și să întreprindă chiar acțiuni misionare.

Luca relatează că apostolii s-au grăbit să-i arate lui Isus două săbii pe care le aveau. În loc să spună 'Destule', se pare că Isus a spus "Destul", adică destul cu discuția aceasta (comp. v. 51)