288.000 de regi și preoți!


"Vor fi preoți ai lui Dumnezeu și ai lui Cristos și vor împărăți cu el 1000 de ani"

– Apocalipsa 20:6

 

Ca și alte simboluri apocaliptice, nu­mărul 144.000 are o bază profetică în Vechiul Testament. Dublul acestui nu­măr, 288.000, era efectivul combatanților din armata israelită oficială organizată de David. Aceasta era compusă din 12 divizii (după numărul semințiilor civile) a câte 24.000 combatanți fiecare (1 Cron. cap. 27). În Apocalipsa, 144.000 este numărul mem­brilor rămășiței supravie­țuitoare, "din toate semințiile fiilor lui lui Israel", care se întoarce din Babilon în Sion (Capitolele 7 și 14). Cealaltă jumă­tate este constituită în mod logic din cei care nu au supraviețuit în confruntarea cu Babilonul, dar care au murit fideli și care astfel 'au fost adăugați la poporul lor'. Ei vor învia la începutul mileniului pentru a domni alături de rămășița supraviețui­toare ca judecători, regi și preoți (Apoc. 20:4-6). O nouă "armată" de 288.000 de luptători fideli și învingători - ridicată la cele mai înalte onoruri! (Atât numărul cât și "părțile" lui sunt figurative)

Ideea a două "jumătăți" (2x144.000) este sprijinită și de profeția lui Zaharia (cap. 14), unde jumătate dintre apărătorii fideli ai Ierusalimului sunt duși în "capti­vitate" de națiunile atacatoare.

"Voi strânge toate popoarele să lupte împotriva Ierusalimului... jumă­ta­te din cetate va merge în captivitate, dar rămășița poporului nu va fi luată din cetate... În ziua aceea vor izvorî ape vii din Ierusalim și vor curge jumătate spre marea de răsărit [Marea Moartă], jumătate spre marea de apus [Marea Mediterană]" (Zah. 14:1, 8).

Această stare de "captivitate", în fapt moartea, trebuie să dureze însă puțin timp, până la învingerea acestor națiuni prin intervenția surprinzătoare a lui Dumnezeu, descrisă în continuare. Corespunzător, există două jumătăți sau brațe ale apelor vii, simbolizând învierea pentru cei duși în captivitatea morții și prelungirea vieții pentru rămășița supra­viețuitoare. Ambele "jumătăți" vor primi viață nemuritoare! (comp. Zah. 14:11 cu Apoc. 22:3 și 21:4) Coroborând profeția lui Zaharia cu ceea ce spune Apocalipsa, aceasta se întâmplă după războiul lui Dumnezeu cu națiunile - în "învierea întâi" (Apoc. 20:4-6; comp. 1 Tes. 4:15-17). Față de cei rămași în viață, cealaltă "jumă­tate", cea martirizată, se găsește la sfârșitul necazului cel mare "sub altar". Datorită apartenenței însă la aceeași clasă și a învierii unificatoare care trebuie să urmeze la scurt timp, primii sunt numiți "împreună slujitori cu ei" (Apoc. 6:9-11; 7:4-8).

Altarul are o legătură intrinsecă cu viața și moartea. Pe altarul de jertfă erau sacrificate suflete animale ca ispășire pentru sufletele umane. Altarul de sacrificiu din Apocalipsa are însă o conotație în plus: martirajul. Sub el se găsesc suflete umane (comp. Mat. 23:35). Cum au ajuns acestea aici? Așa cum arată Apocalipsa 11:1, 2, atacatorii Ierusalimului ajung cu cucerirea și masacrul până în curtea templului, dar nu dincolo de altarul din această curte:

"Apoi mi s-a dat o trestie asemenea unei prăjini și mi s-a zis: «Scoală-te și măsoară templul lui Dumnezeu, altarul și pe cei ce se închină în el. Dar să nu măsori curtea de afară a templului, căci a fost dată neamurilor, care vor călca în picioare sfânta cetate patruzeci și două de luni»".

Altarul din curte se con­sti­tuie astfel într-o limi­tă între cei morți și cei vii (lini­a roșie în ilus­trația alătu­rată). Nu este lipsit de sem­ni­fi­cație fap­tul că altarul pentru sacri­ficii din Ieru­salim a fost con­struit exact pe locul în care îngerul Domnului și-a oprit urgia împotriva Israelului în timpul lui David, deci topologic între cei morți și cei rămași în viață (1 Cron. 21:26-28). Asemănător, Aaron a trebuit să facă ispășire și să tămâieze "între cei morți și între cei vii", pentru a înceta pedeapsa din partea lui Dumnezeu (Num. 16:48).

Necazul cel mare asupra poporului lui Dumnezeu va fi oprit, tot așa, într-un moment limită, în care intervențiile "preoților" supraviețuitori vor avea un rol cheie. Este interesant unde se postează acești preoți pentru a-l implora pe Dumnezeu. Ioel 2:17 specifică locul:

"Preoții, slujitorii Domnului, să plângă între pridvor și altar și să zică: «Doamne, cruță pe poporul tău! Nu da de rușine moștenirea ta, n-o face de batjocura popoarelor»".

 

144.000 - numărul rămășiței

Un element important în deducerea profetică a acestui număr (288.000) este înțelegerea faptului că cei 144.000 menti­onați explicit în Apocalipsa nu constituie totalitatea grupului de 'israeliți' care vor deveni regi și preoți, ci numai rămășița supraviețuitoare a acestora - cei aflați în viață la finele necazului cel mare, care atunci sunt numărați și sigilați ca slujitori fideli. În mod corespunzător, în pasajele din Apocalipsa unde este vorba despre cei care vor domni în final ca "regi și preoți", nu apare numărul 144.000! (Vezi Apoc. 5:9, 10 și 20:4-6)

De ce atunci numărul total, 288.000, nu apare textual în Apocalipsa? Un motiv ar putea fi limbajul criptic general al cărții. Ca și alte simboluri, numărul poate fi dedus cu ușurință, așa cum se vede în acest articol. De asemenea, s-ar putea să fie implicat accentul pus în profețiile mesianice ale Vechiului Testament pe rămășiță. În mod corespunzător, până la capitolul 22, pe scena lumii, cei care rețin atenția sunt cei 144.000 de 'israeliți' ai rămășiței supravie­țuitoare. Numărul lor - 12x12x1000 - are conotații inegala­bile.

 

Luptători, învingători și apoi regi și preoți!

Viitorii regi și preoți au fost pe parcursul necazului celui mare luptători (cap. 7), iar la sfârșitul necazului (care coincide cu căderea Babilonului) învin­gători (cap. 14). Într-adevăr, în capitolul 7 sunt descriși supraviețuitorii acestor luptători, o rămășiță de 144.000, deciși să părăsească Babilonul căzut. În capito­lul 14 aceiași luptători sunt prezentați deja întorși în Sion ca învingători. După învierea întîi, în mileniu, întregul grup este descris anticipativ sub forma a 24 de bătrâni care domnesc pe tronuri ca regi și preoți (bătrânii au coroane regale și potire preoțești). În mod interesant, există o corespondență între acest număr 24 (dublul lui 12), și numărul total de regi și preoți 288.000 (dublul lui 144.000). De asemenea există o asemă­nare cu numărul cântăreților organizați de David, 288 (1 Cron. 25:1-7). Bătrânii aveau harpe ca și mulțimea de învingă­tori care cântau pe Muntele Sion! (Apoc. 5:8; 14:2)

În Apocalipsa 13, "fiara" (Babilonul cel Mare) face război cu sfinții și în primă fază îi învinge. Urmările sunt ducerea în captivitate și uciderea cu sabia (vers. 10; comp. Ieremia 31:2). Privind pe cei 144.000 ca pe o armată biruitoare care ia poziție în Sion alături de regele nou instalat sau ca pe rămășița unei națiuni, organizate ca o armată, care se întorce cu cântece de biruință din Babilon în Sion, unele caracteristici ale lor devin mai ușor de înțeles (Apoc. 14:1-5). De exemplu, ei "urmează pe Miel oriunde merge el", asemănător cum vitejii lui David l-au însoțit pe acesta în campania militară până ce a devenit rege în Sion, evitând orice compromis pe care l-ar fi putut reprezenta comoditățile vieții. Tot așa, ca luptători consacrați, asemenea lui Urie, care pe parcursul luptei a evitat relațiile sexuale cu propria soție, sau a israeliților care nu și-au luat soții străine sau au renunțat la ele la întoarcerea din Babilon, "ei nu s-au întinat cu femei", adică nu s-au lăsat distrași de interese personale străine cauzei (2 Sam. 11:11; Ezra 10). Venind în tabăra lui David, ei nu l-au trădat față de Saul, pentru că "în gura lor nu s-a găsit minciună" în loialitatea militară (1Cron. 12:17). Ca și rămășița din antichitate, care a părăsit Babilonul, ei au decis să acționeze fără compromisuri în integritatea morală și religioasă față de Dumnezeu (Țef. 3:13).


 

Înseamnă faptul că numă­rul total de "regi și preoți" este de aproape 300 de mii că el ar putea fi literal, 288.000 fiind mai "cuprin­zător" decât 144.000?

Nu, atât 144.000 cât și dublul lui, 288.000, sunt numere simbolice în profeția biblică cum, de altfel, și calitatea de "israelit" a celor care le compun. Acestea reprezintă părțile și totalitatea unui "popor" special ales de Dumnezeu să-l reprezinte și să-l glorifice în locul Israelului literal (1 Pet. 2:9). Chiar și în Israelul de odinioară, armata cu un număr prestabilit de combatanți (divizibil la 2x12x12), repre­zenta întregul popor cu un număr relativ mai mare și variabil de membri.