Ce este "viața în sine"?


 

În Ioan 6:57 Isus spune că el trăiește prin Tatăl, iar în Ioan 5:26 că are viața în sine. Cum pot fi înțelese aceste expresii și ce relevanță au ele referitor la tipul de viață posedat de Isus de la naștere sau câștigat de el după moartea și învierea sa?

Multe expresii biblice au un sens determinat strict de context, mai degrabă decât să conțină cuvintele cheie ale unei doctrine specifice. Așa este cazul cu textele în discuție.

Ioan 6:57 spune:

"După cum Tatăl, care este viu, m-a trimis pe mine și eu trăiesc prin Tatăl, tot așa, cine mă mănâncă pe mine va trăi și el prin mine".

Aici Isus spune simplu că el este în existență și în serviciul public ca Mesia salvator datorită Tatălui. Fiii trăiesc, în gândirea ebraică, datorită taților. Pentru ca un fiu să ajungă în viață prin nașterea dintr-o femeie tot ce este necesar e un tată viu și capabil să transmită viața prin procreare. Astfel relația tată-fiu descrie o urmare naturală: viața pentru fiu.

În context Isus spune că cine "crede (în sensul că acceptă sau "mânâncă" corpul și sângele lui oferite ca jertfă) are viața veșnică", pentru că ajunge într-o relație sau înrudire cu cineva care poate da viața. "Cine mănâncă trupul meu și bea sângele meu rămâne în [relație cu] mine și eu în [relație cu] el" (v. 47, 56). Relație ca aceea de tată-fiu care are ca urmare viața.

Viața fiilor vine din trupul tatălui. Tot așa viața lumii vine din trupul lui Cristos (v. 51). Tatăl "care este viu" dă viață Fiului mesianic în sensul că îl cheamă să slujească pentru compatrioții lui și este de acord ca el să sufere și trupul lui să fie dat la moarte în folosul altora (Vezi Isaia 53:10, 11). Iar Fiul obținând viață pentru ceilalți prin suferința și moartea sa, o oferă celor ce acceptă (sau "mănâncă") acest sacrificiu al său. Așa cum se vede, cuvintele din Ioan 6:57 nu spun nimic despre vreun tip de viață special posedat Isus de la nașterea lui biologică, în cursul serviciului său până la moarte sau dobândit pentru el însuși după înviere.

În celălalt text, Ioan 5:26, Isus a spus, probabil cu un an înainte:

"Căci, după cum Tatăl are viața în sine, tot așa a dat și Fiului să aibă viața în sine".

Plecând de la aceste cuvinte, unii au tras concluzia că Isus a primit de la naștere sau mai târziu de la învierea lui nemurirea. Deși este adevărat că de la înviere Isus a obținut nemurirea, fiind astfel primul care a beneficiat de rezultatele propriului sacrificiu, textul citat nu discută calitatea vieții pe care Isus a primit-o sau a dobândit-o pentru el, ci despre viața suplimentară pe care Tatăl a asociat-o cu corpul lui sacrificat și care era destinată în principal pentru alții.

Despre un tată pământesc se poate spune că are "viața în sine" dacă este capabil să procreeze. Adică el este o sursă de viață pentru generația următoare (chiar dacă nu veșnică și chiar dacă el însuși mai târziu moare). Odată cu viața, tații transmit fiilor și capacitatea de a procrea la rândul lor sau "viața în sine". Această capacitate devine efectivă la majorat. În mod asemănător, Dumnezeu i-a dat Fiului său nu doar viața umană pentru el însuși, ci și capacitatea de a da viață altora. Această capacitate avea să devină efectivă mai târziu, datorită morții suferite (1 Cor. 15:45). Versetul 21 (din Ioan 5) spune: "Căci după cum Tatăl trezește morții și le dă viață, tot așa și Fiul dă viață cui vrea". Adică așa cum Tatăl este o sursă de viață pentru alții, tot așa și Fiul în calitate de Mesia primește capacitatea să împartă viață (Rom. 6:23). Și Fiul are o rezervă de viață în el însuși care poate fi distribuită altora.

După cum se vede nici acest text nu discută tipul de viață dobândit de Isus pentru el însuși într-un moment anume. Viața 'în sine' mai este menționată în Ioan 6:53 ca un lucru dobândit de către cei care cred în sacrificiul lui Isus:

"Adevărat, adevărat vă spun, dacă nu mâncați trupul Fiului Omului și dacă nu beți sângele lui, n-aveți viață în voi înșivă. Cine mănâncă trupul meu și bea sângele meu are viață veșnică".

Și aici 'viața în sine' înseamnă o rezervă de viață - pentru oamenii muritori 'viața veșnică'. Isus însuși avea nevoie să fie înviat de Tatăl și să primească în acest fel viața veșnică. Oamenii muritori au nevoie pentru ei înșiși de această viață, așa cum a spus Isus în context:

"Părinții voștri au mâncat mana în pustie și au murit. Pâinea care se coboară din cer este de așa fel, ca cineva să mănânce din ea și să nu moară" (v. 49, 50).

Isus a spus că israeliții au mâncat mană și totuși au murit. Mana, care nu rezista până a doua zi, asigura doar viața zilei respective. Ea nu conținea o rezervă de viață pentru oamenii muritori. Corpul sacrificat al lui Isus avea să fie adevărata mană sau pâine vie care asigură 'viața în sine' sau viața cu o rezervă veșnică (6:33).