Ce este „viața în sine”?


„Căci, după cum Tatăl are viața în sine, tot așa a dat și Fiului să aibă viața în sine” – Ioan 5:26.

 

Isus spune că Tatăl i-a dat viața în sine, iar în Ioan 6:57 că trăiește prin Tatăl. Cum pot fi înțelese aceste expresii și ce rele­vanță au ele referitor la tipul de viață posedat de Isus de la naștere sau câștigat de el după moartea și învierea sa?

Multe expresii biblice au un sens deter­minat strict de context, mai degrabă decât să conțină cuvintele cheie ale unei doctrine specifice. Așa este cazul și cu textele în discuție.

Ioan 6:57 spune:

"După cum Tatăl, care este viu, m-a trimis pe mine și eu trăiesc prin Tatăl, tot așa, cine mă mănâncă pe mine va trăi și el prin mine".

Aici Isus vorbește în calitate de Cristos și spune simplu că a fost trimis și există ca Cristos datorită Tatălui. În gândirea ebraică fiii sunt în viață datorită taților. Pentru ca un fiu să ajungă în viață prin nașterea dintr-o femeie, tot ce este necesar este un tată capabil să transmită viața prin procreare. Astfel relația tată-fiu este una de tip cauză-efect, viața pentru fiu fiind o urmare relației.

În context Isus spune că 'cine crede în el are viața veșnică' (v. 47), adică cine crede în corpul și sângele lui oferite pentru viața lumii. Pentru că ajunge într-o relație sau legătură cu cineva care poate da viața. „Cine mănâncă trupul meu și bea sângele meu rămâne în [legătură cu] mine și eu în [legătură cu] el" (v. 56).

Viața fiilor vine din corpul tatălui. Tot așa viața lumii vine din corpul lui Cristos (v. 51). Tatăl „care este viu” dă viață ”Fiului” mesianic, în sensul că îl unge să slujească pentru compa­trioții lui și este de acord ca el să sufere și corpul lui să fie dat la moarte în folosul altora (comp. Isaia 53:10, 11). Iar Fiul, obținând viață pentru ceilalți prin suferința și moartea sa, o oferă celor ce cred sau „mănâncă” corpul și sângele său. Așa cum se vede, cuvintele din Ioan 6:57 nu spun nimic despre vreun tip de viață special posedat Isus de la nașterea sa biologică sau dobândit pentru el însuși după înviere.

În celălalt text, Ioan 5:26, Isus a spus:

"Căci, după cum Tatăl are viața în sine, tot așa a dat și Fiului să aibă viața în sine".

Isus a primit de la învierea lui nemurirea (Rom. 6:9; Apoc. 1:18). Totuși, deși a fost primul care a bene­ficiat de rezul­tatele propriului sacrificiu, textul citat nu are în vedere viața pe care Isus a dobân­dit-o pentru el, ci viața supli­mentară, pe care Tatăl a asociat-o cu corpul și sângele lui și care era destinată în principal pentru alții.

Despre un tată pământesc se poate spune că are "viață în sine", dacă este capabil să procreeze (comp. Evrei 11:12). Adică el este o sursă de viață pentru generația urmă­toare (chiar dacă nu veșnică și chiar dacă el însuși mai târziu moare). Odată cu viața, tații transmit fiilor și capacitatea de a procrea la rândul lor sau "viața în sine". În mod asemă­nător, Dumnezeu nu doar l-a adus în existență pe Mesia, dându-i astfel viață „Fiului” său, ci i-a dat și capaci­tatea de a da viață altora. Această capaci­tate avea să devină efectivă mai târziu, datorită morții suferite (1 Cor. 15:45). „În adevăr, după cum Tatăl învie morţii şi le dă viaţă, tot aşa şi Fiul dă viaţă cui vrea" (Ioan 5:21). Adică așa cum Tatăl este o sursă de viață pentru alții, tot așa și Fiul, adică de Mesia, primește capaci­tatea să împartă viață (Rom. 6:23; 1 Ioan 5:12). Și Fiul are o rezervă de viață în el însuși, care poate fi distri­buită altora.

După cum se vede, nici acest text nu discută tipul de viață dobândit de Isus pentru el însuși. „Viața în sine” mai este menți­onată în Ioan 6:53, de această dată ca un lucru dobândit de către cei care cred în sacri­ficiul lui Cristos:

"Adevărat, adevărat vă spun, dacă nu mâncați trupul Fiului Omului și dacă nu beți sângele lui, n-aveți viață în voi înșivă. Cine mănâncă trupul meu și bea sângele meu are viață veșnică".

Și aici 'viața în sine' înseamnă o rezervă de viață – pentru oamenii muritori 'viața veșnică'. Isus însuși avea nevoie să fie înviat de Tatăl și să primească în acest fel viață veșnică. Oamenii muritori au nevoie pentru ei înșiși de această viață, așa cum a spus Isus în context:

"Părinții voștri au mâncat mana în pustie și au murit. Pâinea care se coboară din cer este de așa fel, ca cineva să mănânce din ea și să nu moară" (v. 49, 50).

Israeliții au mâncat mană și totuși au murit. Mana, care nu rezista până a doua zi, asigura doar viața zilei respective. Ea nu conținea o rezervă de viață pentru oamenii muritori. Corpul sacri­ficat al lui Isus avea să fie adevă­rata mană sau pâine vie care asigură viața „în sine” sau viața cu o rezervă veșnică (6:33).