Ce este ziua Domnului?


 

În legătură cu expresia „ziua Domnului” se discută de obicei despre timpul la care aceasta referă și despre identi­tatea „Domnului”. Timpul adus cel mai frecvent în discuție este venirea lui Cristos, iar Domnul subînțeles este Cristos sau Dumnezeu.

Scripturile ebraice vorbesc despre „ziua Domnului (IHVH)” și aceasta este descrisă ca un timp de judecată din partea lui Dumnezeu. O zi de mânie, de nori și întuneric, de groază și conster­nare (Is. 13:6, 9; Ezec. 30:3; Ioel 2:1, 2, 11, 30, 31; Mal. 4:1, 5). Dar și de salvare oportună și răsplă­tire pentru cei care caută drep­tatea (Ioel 2:32). Norii grei care întunecă cerul și atmos­fera apăsă­toare care persistă induc reacții diferite la oameni: adăpos­tirea în sigu­ranță din fața furtunii la unii și resem­narea la alții care simt că n-au unde să se ascundă.

Dumnezeu sau Cristos? Întrucât Dumnezeu revine la rega­litatea asupra pămân­tului prin instalarea ca rege și judecător a lui Cristos, această zi este numită în Noul Testament ziua Domnului Isus sau ziua lui Cristos (1 Cor. 1:8; 5:5; 2 Cor. 1:14; Filip. 1:6, 10; 2:16). De asemenea se face referire la ea simplu ca 'ziua', 'ziua aceea' sau 'ziua Domnului', uneori fără să fie foarte clar dacă Domnul subînțeles este Dumnezeu sau Cristos (1 Cor. 3:13; 1 Tes. 5:2; 2 Tes. 1:10; 2:2; 2 Tim. 1:12; 4:8; Evr. 10:25, 27). Nici nu este important, fiind vorba mereu despre aceeași unică zi profe­țită în Vechiul Testament, în care Dumnezeu vine însoțit de Cristosul său (Apoc. 11:15; Mal. 3:1-3) sau din perspectiva creștină, Cristosul însoțit de Dumnezeu ca sursă a autorității (Ps. 2; 110).

Unde poate fi plasat începutul zilei Domnului în scenariul Apoca­lipsei? Cel mai probabil după necazul cel mare, dar înainte de Mileniu. În capitolul 6 este descrisă groaza pe care o va induce la mulți această mare zi:

Și ziceau munților și stâncilor: „Cădeți peste noi și ascundeți-ne de fața Aceluia care stă pe scaunul de domnie și de mânia Mielului, căci a venit ziua cea mare a mâniei lui (lor, NIV) și cine poate sta în picioare?” (v. 16, 17)

'Mânia' este în primul rând a lui Dumnezeu, așa cum arată Apocalipsa 11:17, 18: „Îți mulțumim, Doamne Dumnezeule Atotpu­ternice, ...Neamurile se mâniaseră, dar a venit mânia Ta”. Întrucât mânia lui Dumnezeu vine după mânia națiunilor, pe care acestea au mani­festat-o împotriva poporului său în necazul cel mare, 'ziua Domnului' trebuie să înceapă imediat după acest necaz (Mat. 24:29; vezi și 2 Tes. 1:6-10 și 2:1-4). Înainte însă ca această mânie să se concre­tizeze în distru­gere, cei prevă­zători se vor putea salva (Ps. 2:5, 12; Ioel 2:32).

Isus a vorbit despre "ziua și ceasul" venirii Fiului Omului, care va aduce salvarea și apoi distru­gerea (Mat. 24:30, 31, 36, 42). Unii se vor pune la adăpost de mânia lui Dumnezeu (Apoc. 14:6, 7), alții vor rămâne printre cei "rânduiți la mânie" (1 Tes. 5:1-5, 9). Prin unele caracte­ristici și efecte ale ei, ziua Domnului va continua în Mileniu și în toată eterni­tatea (Zah. 14:1, 4, 6; comp. v. 8, 9, 20).

 

„Ziua Domnului” în care a fost Ioan

Un caz aparte este ziua Domnului menți­onată în Apocalipsa 1:10. Ioan a scris despre el însuși: „În ziua Domnului eram în spirit”. Există două direcții majore de inter­pretare a cuvintelor lui Ioan, referitor la acestă zi:

1. o zi obișnuită din săptă­mână (sâmbăta sau duminica)

2. timpul venirii lui Dumnezeu și a lui Cristos pentru jude­cată, așa cum a fost discutat mai sus.

În primul caz mesajul este simplu: Am avut viziuni. Era sâmbătă sau duminică. În cazul al doilea mesajul este: Am fost dus în spirit în viitor (prin viziuni profetice) - în timpul escato­logic numit de Scriptură "ziua Domnului".

După topica greacă textul arată astfel:

 

am ajuns să fiu în spirit în ziua Domnului
égenómen én pneúmati én té kyriaké heméra

 

În cele ce urmează sunt prezen­tate cinci argumente pentru interpre­tarea 'zilei Domnului' în sens escato­logic:

1. Niciunde în Scriptură o zi din săptă­mână nu este numită „ziua Domnului” [lit. ziua domnească]. Această constatare este adevărată atât pentru ziua de sâmbătă, cât și pentru cea de duminică.

Notă: La timpul când a fost scrisă Apocalipsa, biserica era probabil în tranziție de la sâmbăta evreiască, ziua a șaptea ca zi de odihnă, la duminica păgână. Curând, prima zi a săptămânii a fost "creștinată" și a început să fie numită 'ziua Domnului' (așa cum s-a păstrat în latinescul catolic domenica, de unde și numele românesc „duminică”).

2. Celelalte ocurențe ale sintagmei „ziua Domnului” se referă toate la o perioadă de timp viitoare (1 Cor. 1:8; 5:5; 2 Cor. 1:14; Filip. 1:6, 10; 2:16). Apocalipsa 1:10 nu face excepție, fiind parte a unei cărți care conține revelații despre viitor.

3. Scriitorii biblici precizează adesea anul sau anul, luna și ziua unui eveniment sau al unei revelații din partea lui Dumnezeu. Uneori este dată și locali­zarea geografică și conjunctura istorică. În Apocalipsa 1:10 însă, mențiunea că a fost sâmbătă sau duminică, fără precizarea zilei, lunii și anului pentru datare, este lipsită de semni­ficație în contextul dat. Pentru că versetul anterior vorbește despre insula Patmos ca localizare geografică și despre persecuție ca motiv pentru care Ioan se afla acolo.

4. Analogia care se poate face pe baza verbului égenómen (am ajuns să fiu), același în versetele 9 și 10, indică că Ioan nu era inițial în ziua Domnului. În versetul 9 el spune că a ajuns să fie "în insula numită Patmos" [destinația] din cauza cuvântului lui Dumnezeu și a mărturiei lui Isus. Se înțelege că a ajuns prin deplasare fizică. Apoi în versetul 10 că a ajuns să fie "în ziua Domnului" [destinația] "în spirit" [cauza]. Spiritul (sau inspirația) este cauza sau modali­tatea prin care Ioan a ajuns în ziua Domnului. La fel în 4:1, 2 "spiritul" este un instrument pentru deplasare, nu o destinație în sine. Ioan era deja în spirit din 1:10 (vezi și 17:3 unde Ioan este dus de spirit [instru­mentul] în pustie [destinația]).

grafic

5. Contextul (1:12-16) arată că Ioan a ajuns în spirit exact la 'destinația' specificată - în ziua Domnului (vezi graficul de mai sus). Ioan îl aude și vede acum pe 'fiul omului' din Daniel – Cristos care tocmai a primit puterea regală de la Dumnezeu la finele necazului cel mare (Dan. 7:13, 14, 21, 22; comp. 10:5, 6 și Apoc. 11:15). Privind retro­spectiv din această poziție viitoare, asemenea unui învingător care a intrat deja în posesia premiului, în acest caz a tronului, el le trimite sfaturi avizate celor aflați încă în cursă, creștinii din cele "șapte biserici". Dacă vor fi învin­gători, aceștia i se vor alătura la tron în Mileniu (20:4).

"Celui ce va birui îi voi da să stea cu mine pe scaunul meu de domnie, după cum și eu am biruit și m-am așezat cu tatăl meu pe scaunul său de domnie" (Apoc. 3:21).