"Tot Israelul" salvat


"În parte, Israel a căzut într-o împietrire, care va ține până va intra plinătatea neamurilor. Și în felul acesta, tot Israelul va fi mântuit" (Rom. 11:25, 26).

 

●  Presupun aceste cuvinte că fiecare membru în viață al Israelului natural se va întoarce la Cristos la o dată în viitor?

menoraDeși această vedere a devenit populară în esca­tologia evan­ghelică și eveni­mentele din Israel sunt urmări­te cu interes, discu­ția care urmează va arăta că lucru­rile stau altfel.

Care este sensul în care s-ar fi putut referi apostolul Pavel la "Israel" în acest pasaj? Vom lua în discuție trei cazuri:

  1. Israelul natural (descendenții lui Avraam prin Isaac și Iacov)
  2. Israelul spiritual (biserica compusă din evrei și națiuni)
  3. Israelul lui Dumnezeu (poporul promisiunii făcute lui Avraam - reprezentat până la Isus de Israelul natural, iar după aceea de Israelul spiritual)

În cele ce urmează vom analiza argu­mentele pro și contra pentru fiecare dintre aceste cazuri.

 

1. Israelul natural

Apostolul s-a referit la Israelul natural în comparație cu națiunile pentru că:

a) Tema discuției pare să fie preocu­parea și dorința lui ca propriul popor, Israelul natural, să fie salvat (9:1-3; 10:1-3; 11:1-3, 13, 14, 28-31).

b) În context, sensul calificativului „tot” este de toate părțile acestuia: (1) cei aleși (rămășița) și (2) ceilalți care au căzut în împietrire. Romani 11:5, 7 face această distincție: "Tot așa și în timpul de acum este o rămășiță potrivit alegerii harului... Israel [ca întreg] n-a căpătat ce căuta, dar cei aleși au căpătat, pe când ceilalți au fost împietriți". "Tot Israelul" înseamnă deci tot Israelul natural compus din aceste două părți. Pavel a mai folosit această "împărțire" la începutul disertației lui când a zis: „Nu toți cei din Israel sunt Israel”, cu aluzie la aceleași părți (adică nu toți din întreg sunt partea aleasă). În versetele 25 și 26 ”tot” este în opoziție cu „în parte”, așa cum „împuținarea” este în opoziție cu „plinătatea” în versetul 12.

Notă: Extinderea salvării la "tot" Israelul este în sensul ieșirii din "împietrirea" față de salvarea prin credința în Isus Cristos, nu al salvării necondiționate a fiecărui israelit natural, pentru că Pavel spune și despre națiuni că au găsit dreptatea salvatoare prin credință și nu a presupus că fiecare individ al națiunilor a fost astfel salvat (9:30, 31). De asemenea, găsim în context expresiile la fel de generice "mântuirea națiunilor" și "bogăție pentru lume" (11:11, 12) și nu înțelegem din ele că fiecare om din aceste clase a fost sau va fi salvat.

c) Cuvintele ulterioare din 11:28 arată fără echivoc că subiectul logic este Israelul natural sau o parte a acestuia: "În ce privește Evanghelia ei sunt vrășmași". La fel se poate presupune și despre cuvintele anterioare: "În parte, Israel a căzut într-o împietrire", pentru că aici Israelul este în antiteză cu "națiunile".

d) Un argument este maniera salvării. Pavel spune: "În felul acesta, tot Israelul va fi mântuit". Dacă Israelul este cel natural, ne așteptăm ca procedura de salvare descrisă în versetele anterioare să se poată aplica cu succes la acesta. El spune că națiunile trebuie să intre într-un număr deplin sau suficient, pentru ca împietrirea „în parte” să înceteze, Israel revenind atunci în totalitate la nivelul de sensibilitate ridicat al națiunilor. În acest fel mântuirea ar deveni productivă pentru "tot" Israelul așa cum este productivă pentru națiuni.

e) Cauzele poticnirii, împietririi și lepă­dării trebuie căutate în mândria israeliților de a fi copiii lui Avraam. Ei au considerat drept o insultă înfierea spirituală pe care le-a propus-o Cristos. După strângerea unei rămășițe alese, împietrirea a devenit și mai evidentă când pe lanul lor nu mai era prea mult de recoltat și apostolii au început să se îndrepte spre națiuni. „Numărul deplin” al națiunilor ar putea însemna în acest caz un număr proporțional mai mare care să stârnească invidia și astfel sensibilizarea și salvarea Israelului.

Notă: Mai puțin probabil „plinătatea” s-ar putea referi (1) la un număr prestabilit de Dumnezeu și alocat națiunilor, (2) la un număr înlocuitor al ramurilor tăiate din măslinul simbolic sau (3) la un număr suficient pentru a echilibra procentual ponderea de evrei în biserică.

f) Pavel vorbește și despre "lepădarea" și "primirea înapoi" a lui Israel (11:15). Acest act nu are sens decât pentru Israelul natural: respingerea lui ca popor în totalitate ales, dar păstrarea sau nelepădarea unei rămășițe alese din care făcea parte și Pavel (11:1-5). În urma "lepădării" sau „alunecării”, Israelul natural nu trebuia însă să cadă mai jos decât toate celelalte națiuni. Asemenea întregii lumi care beneficia de răscum­părare, Israelul (cu excepția rămășiței) devenea "mort" în ochii lui Dumnezeu, mort în păcate și amenințat de distrugere ca și locuitorii Sodomei (9:29), dar cu posibilitatea să fie primit înapoi. Orice "primire înapoi" însă trebuia să se facă individual prin acceptarea lui Cristos și a înfierii venite prin el, ceea ce însemna "viață din morți" pentru copiii lui Avraam (11:15; comp. Efes. 2:1).

g) Posibilitatea realtoirii în orice moment a unor ramurilor naturale în măslinul simbolic, este prezentată de Pavel ca fiind taina pe care le-o împărtășește el (11:22-25). Aceasta face ca subiectul logic în versetele 25, 26 să fie revenirea Israelului natural din necredință și împietrire.

h) Tot la Israelul natural este aplicată și "împuținarea" menționată de apostol în 11:12: "Dacă deci căderea lor a fost o bogăție pentru lume și împuținarea lor o bogăție pentru neamuri, ce va fi plinătatea lor?" Aceste cuvinte sunt în paralel cu 'lepădarea' și 'primirea înapoi' din 11:15. "Căderea" lor de la poziția favorizată de a constitui singuri maslinul sau națiunea lui Dumnezeu și "împuți­narea" ramurilor de origine israelită alese să rămână totuși în acest măslin, s-au dovedit o băgăție pentru lume și în mod special pentru națiuni. Atingerea 'numă­rului lor deplin' sau a "plinătății" pentru care se străduia apostolul, trebuiau să fie o băgăție și mai mare pentru lume, din care făcea parte acum și Israelul natural.

 

2. Israelul spiritual

Pentru a defini conceptul de Israel "spiritual" vom apela la cuvintele din Romani 9:6 care spun: "Nu toți cei care provin din Israel sunt Israel și măcar că sunt sămânța lui Avraam, nu toți sunt copii.. aceasta înseamnă că nu copiii trupești sunt copii ai lui Dumnezeu, ci copiii făgăduinței sunt socotiți ca sămânță". (Vezi și 10:12) .

Dacă expresia "tot Israelul" din capitolul 11 se referă la un asemenea Israel spiritual, atunci părțile care îl compun trebuie să fie rămășița israelită și națiunile care au devenit împreună "copii ai lui Dumnezeu" și „sămânță” prin acceptarea lui Isus. Ilustrația măslinului menționată anterior de Pavel este singura care ar putea introduce Israelul spiritual ca subiect logic. Altoirea unor ramuri sălbatice dintre națiuni a fost, în acest caz, modul de salvare, adică de completare a Israelului spiritual dorit de Dumnezeu. Pavel spune: "în felul acesta, tot Israelul va fi mântuit".

Există însă un număr de obiecții:

1. Măslinul se dezvoltă încă de la Avraam, pe când Israelul spiritual, așa cum l-am definit, există numai de la Cristos. Ramurile măslinului sunt „natu­rale” și „sălbatice”, pe când în Israelul spiritual „nu este nici o deosebire între iudeu și grec” (10:12).

2. În context se vorbește despre Israelul natural. Vrăjmășia, împietrirea, gelozia sunt reacții cunoscute ale Israelului natural.

3. Expresia "în felul acesta, tot Israelul" nu apare imediat după ilustrația măslinului [care ar fi Israelul spiritual], ci după o mențiune evidentă a Israelului natural. Acesta, se spune în text, nu poate fi salvat datorită împietririi în care a căzut, dar această stare va înceta când (sau dacă) va intra un numărul deplin sau suficient dintre națiuni. „În felul acesta tot Israelul va fi salvat”. Adică, nu prin altoirea de ramuri înlocuitoare într-un Israel spiritual, ci prin altoirea de atâtea ramuri sălbatice în Israelul lui Dumnezeu, până la invidia și sensi­bilizarea salvatoa­re a celor naturale tăiate.

 

3. Israelul lui Dumnezeu

Am definit Israelul lui Dumnezeu ca poporul promisiunilor făcute lui Avraam. Acest Israel a fost reprezentat până la Isus de Israelul natural. Măslinul repre­zintă foarte bine acest Israel al lui Dumnezeu datorită rădăcinii și timpului mare acoperit. Națiunile participă prin altoire, alături de Israelul natural, la împlinirea promisiunii, chiar dacă în valuri care se provoacă sau se moti­vează unul pe altul. Pavel recunoaște „adâncul bogăției înțelepciunii lui Dum­nezeu” în salvarea lumii când spune: „După cum voi odinioară n-ați ascultat de Dumnezeu, iar acum, prin neascultarea lor, ați căpătat îndurare, tot așa și ei n-au ascultat acum, pentru ca, prin îndurarea arătată vouă, să capete și ei îndurare” (11:30-33).

 

Concluzie:

Din întreaga discuție de mai sus reiese că apostolul Pavel a avut o idee neechivocă în minte, când a spus „tot Israelul va fi mântuit”. El s-a referit la Israelul natural în sensul revenirii unora din împietrirea provocată de căderea de la poziția privilegiată. Tema generală urmărită de el, contextul cel mai apropiat, argumentarea, ca și încheierea pe care o face, susțin toate această concluzie.

Gelozia provocată de intrarea masivă a națiunilor trebuia să ducă la sensibi­lizarea și salvarea în măsură egală a Israelului. Apostolul a considerat că poate stârni deja gelozia israeliților prin serviciul de evanghe­lizare la națiuni. "În orice fel, dacă este cu putință, caut să provoc gelozia celor din poporul meu și să mântuiesc pe unii dintre ei" (11:14).

Acest mod de acțiune al lui Pavel arată că încetarea împietririi nu trebuie considerată punctual, ca o dată escato­logică în viitor. Ea încetează mai degrabă treptat, pe măsură ce prin eforturile de evanghelizare națiunile ating "numărul deplin" în care acestea ar putea reacționa la salvare. Acest număr, pentru a fi capabil să inducă 'invidia', trebuia să fie evident mai mare decât 'numărul împuținat' al israeliților salvați până atunci - atât numeric, cât și procentual.

Acest lucru trebuie să se fi întâmplat în secolul întâi cu puțin înainte de anul 70 e.n., ținând cont de timpul când a scris Pavel epistola către romani. În orice caz, în acel an mândria națională a evreilor a fost grav lovită, când au pierdut multe din lucrurile care aparent le dădeau întâietate (vezi 9:4, 5). Încă înainte de distrugerea Ierusalimului și a templului, apostolul a considerat că Evanghelia fusese deja „vestită întregii creații de sub cer” (Col.1:23).