Al doilea răspuns:

[...]

#4

Cum a început crești­nismul prin venerarea unui evreu, dacă a negat iudaismul și a pretins că l-a înlocuit? Pentru a răs­punde la această întrebare trebuie să identi­ficăm evenimen­tul specific care a dus la nașterea creștinis­mului. Pavel a zis în Galateni 2:16: „Dumnezeu aprobă numai oameni care au credința în Cristos, nicidecum care ascultă de poruncile lui Dumnezeu”. Această doctrină este crești­nismul (salvare prin credința în Cristos) – care înlocuiește iudaismul (salvare prin ascultarea de poruncile lui Dumnezeu). Și totuși Matei 5:17-18 îl citează pe Isus însuși ca spunând: „Să nu credeți că am venit să înlătur Legea lui Moise. (...) Câtă vreme vor dăinui cerul și pământul, nu va fi înlăturat nici cel mai mic punct, nici cel mai neînsemnat detaliu”. Isus a predat iudaismul, dar Pavel, care a admis că nu l-a întâlnit pe Isus pe când trăia, a zis în Galateni 2:16-21 că moartea și învierea lui Isus semnifică că ascultarea de poruncile lui Dumnezeu nu mai este calea de a-i fi plăcut lui Dumnezeu.

Aplicând metodele analitice moderne din sala de judecată, pentru a investiga dovezile referitoare la începutul crești­nismului, putem identifica momentul conjunctural exact la care s-a născut de fapt crești­nismul (doctrina salvării via credința în Cristos). Niciodată înainte nu au mai fost aplicate aceste metode analitice moderne la acest set de dovezi.

Am găsit că în anul 49 sau 50, Pavel a tranșat un conflict vechi de 14 ani pe care l-a avut cu Iacov, fratele lui Isus, prin comiterea împotriva lui a unui coup d'etat (lovitură de stat) și înlăturarea lui de la poziția de lider al sectei evreiești pe care Isus o întemeiase cu 20 de ani înainte. Găsesc că, în concor­danță cu ceea ce chiar Pavel a recunoscut în Galateni (în special Galateni 2:12 ), Isus îl numise pe Iacov, nu pe Petru, ca succesor al său, să-i conducă pe continu­atorii lui Isus, și că conflictul principal dintre Pavel și Iacov era în legătură cu porunca de semnătură a iudaismului, Geneza 17:14, unde Dumnezeu i-ar fi zis lui Avraam „Nici un bărbat necircumcis nu va fi în poporul meu”. În contextul mai larg de acolo, Geneza 17:9-19, Dumnezeu îi oferise lui Avraam să semneze legământul sau acordul evreiesc și a zis că acesta va dura pentru totdeauna sau etern, și că modul cum trebuia semnat era prin circumcizie. Toți bărbații care aparțin lui Dumnezeu trebuie să fie circumciși și să-și circumcidă copiii de sex masculin la vârsta de opt zile. Conform consemnării din Scriptura evreiasca (pe care continu­atorii lui Isus au acceptat-o), Avraam s-a conformat și astfel s-a născut iudaismul – ascultarea de poruncile și legile lui Dumnezeu.

La acel timp Pavel aducea de 17 ani bărbați dintre națiuni în secta lui Isus fără să le ceară să se circumcidă. Conform declarației lui Pavel din Galateni, el l-a întâlnit pentru prima dată pe Iacov în al treilea an al slujirii lui, iar practica lui de a primi în sectă bărbați necir­cumciși a fost acceptată atât de Iacov cât și de Petru, acesta din urmă fiind la acel timp persoana numărul unu în evanghe­lizarea națiunilor neevreiești. Însă după 17 ani de slujire, Pavel ajunsese să aducă un număr atât de mare de necir­cumciși, încât Iacov l-a chemat înapoi la Ierusalim să-și justifice practica. Conform cu Galateni 2:10, decizia la care s-a ajuns acolo a fost ca Pavel să continue ceea ce făcea, atâta timp cât strângea mai departe fonduri pentru a-i sprijini pe săracii din Ierusalim – ucenicii lui Isus și cei cei urmau pe aceștia.

Este important să plasăm aceste eveni­mente în contextul mai larg al războiului care persista între evrei și Roma, descris în lucrările lui Iosephus. La acel timp evreii erau un popor cucerit, care-și pierduse statul indepen­dent Israel și care era guvernat de regi numiți de Roma: familia irodienilor fusese impusă în acest fel să domnească peste ei. Isus a susținut că este regele autentic al evreilor, iar această reven­dicare a însemnat răzvrătire contra Romei. Această situație a amenințat de asemenea legea romană, pentru că Isus învățase că Legea venea de la Dumnezeu, nu de la împăratul roman sau cezarul. Acesta este motivul pentru care Roma îl crucificase, ca o avertizare pentru orice alt evreu care ar fi îndrăznit să provoace autori­tatea Romei de a face legile și de a numi regii. După Iosefus (Antichități 18:2:2), Roma îl numise și pe marele preot din Ierusalim, Caiafa. Acesta este motivul real pentru care Caiafa l-a reținut pe Isus și l-a predat guverna­torului numit al Romei, Pontius Pilat, ca să fie judecat pentru acuzația de instigare la revoltă împotriva Romei. Caiafa era un angajat al lui Pilat și astfel se găsea la porunca lui. În plus, conti­nuatorii lui Isus au fost considerați suspecți, pentru că urmau un om care fusese condamnat și executat pentru răzvrătire contra Romei. Este esențial să se înțeleagă contextul istoric pentru a se putea înțelege de ce conti­nuatorii lui Isus rămași în Ierusalim au fost vulne­rabili din punct de vedere politic și, de asemenea, de ce erau foarte săraci.

Pe acest fond lucrurile s-au desfășurat astfel: imediat după conciliul de la Ierusalim, în anul al 17-lea al slujirii lui Pavel, Iacov l-a trimis pe Petru la Pavel să-i comunice vestea rea că s-a răzgândit și că cere până la urmă ca oamenii lui Pavel să fie circumciși. Pavel a refuzat să se conformeze și a anunțat crești­nismul, doctrina pe care a afirmat-o în Galateni 2:16-21.

Iată de ce a refuzat: În secolul întâi, când nu se cunoștea anestezia și când nu erau antibi­otice și antiseptice, orice operație, chiar o circumcizie, era atât o groază care dădea fiori cât și o amenințare de moarte (din cauza infecțiilor). Impunerea acestei operații medicale în cazul unui nou-născut, în a opta zi de viață a acestuia, așa cum făceau în mod obișnuit evreii în acord cu Geneza 17:11, era un lucru foarte diferit decât să se ceară ca oameni în toată firea dintre națiuni să se supună ei înșiși la această teroare, posibil mortală. Acesta este motivul pentru care Iacov nu pretinsese, vreme de 17 ani, ca membrii proveniți dintre națiuni să fie circumciși. Dar acum, în conformitate cu Faptele și Galateni, erau atât de mulți necir­cumciși care se numeau pe ei conti­nuatori ai lui Isus încât, în Faptele 21:21 și în alte locuri, evreii se răsculau contra lui Pavel, cerându-i să-și circumcidă oamenii. Conform cu Faptele 15:1, conciliul de la Ierusalim fusese convocat de Iacov în mod expres pentru a se ocupa de această chestiune foarte disputată a circum­ciziei: Geneza 17:14.

Galateni 2:12 arată că Iacov și-a schimbat părerea curând după conciliu și l-a trimis pe Petru să-i spună lui Pavel să-și circumcidă totuși oamenii; și a trimis o echipă de control care să ajungă în acea seară să verifice dacă Petru și-a îndeplinit sarcina. Petru a fost ezitant. Iacov îl alesese pentru această misiune pentru că Petru fusese învățătorul lui Pavel cu 14 ani înainte și făcuse așa cum a făcut Pavel acum: a acceptat bărbați necir­cumciși în sectă (Vezi Faptele 11:2). Iacov l-a ales pe Petru să-i transmită lui Pavel vestea cea rea, pentru că știa că Pavel este în cunoștință de acest lucru. Dacă chiar Petru accepta acum necesitatea de a se impune Geneza 17:14, Pavel n-ar mai avea niciun sprijin de la Ierusalim, până nu ar impune circum­cizia asupra oamenilor lui.

Galateni 2:11-21 îl prezintă pe Pavel împotri­vindu-se public propriului lui învățător, lui Petru, și celor­lalți repre­zentanți trimiși de Iacov, și anunțând (Galateni 2:16) că Dumnezeu nu mai pretinde ascultare față de legile Lui și că de acum înainte, tot ce cere Dumnezeu pentru salvarea eternă, este credința în Cristos. Evenimentul repovestit în Galateni 2:11-21 s-a produs în anul 49 sau 50. Aceasta a fost prima dată când cineva a anunțat crești­nismul (doctrina proclamată de Pavel în 2:16-21) și faptul i-a șocat și înspăi­mântat atât pe Petru cât și pe ceilalți reprezen­tanți de la Iacov.

Dar, când Pavel nu s-a lăsat intimidat de Iacov cu această ocazie și a refuzat să se conformeze, Iacov a fost prins practic într-o trapă. Grupul mic și vulnerabil al lui Iacov din Ierusalim avea nevoie ca ajutorul și contri­buțiile să continue să vină de la numărul mult mai mare și mai bine situat de continu­atori ai lui Pavel din tot imperiul roman. Astfel Iacov a pus în mod tacit cărțile jos și, din acel moment înainte, Pavel a preluat silențios controlul efectiv asupra a ceea ce fusese la origine secta evreiască inițiată de Isus și moștenită de Iacov.

Acest eveniment din anii 49 sau 50, cu care ocazie a fost anunțat în premieră crești­nismul (doctrina pe care a proclamat-o Pavel în Galateni 2:16-21), a constituit coup d'etat-ul lui (lovitura de stat) împotriva lui Iacov, ruperea de iudaism și startul crești­nismului. Pavel a făcut-o ca să-și salveze cariera de la colaps, să evite să fie părăsit de aproape toți bărbații pe care îi convertise la iudaism. După acea dată Pavel a scris scrisorile prin care este cunoscut și le-a scris intenționat într-un mod în care să ascundă sub o aparență sofis­ticată discuția dacă ei mai erau evrei.

Autorii celor patru Evanghelii cano­nice, care conțin relatări despre „Isus” (Matei, Marcu, Luca și Ioan), au fost în realitate continu­atori ai lui Pavel, nicidecum ai lui Isus sau Iacov. Ei au scris despre acțiunile și cuvintele lui „Isus” într-un fel care să sprijine agenda lui Pavel, inclusiv Trinitatea și minimizarea lui Iacov. (Pavel a introdus Trinitatea pentru că avea nevoie de Duhul Sfânt, de duhul lui Isus, singura lui autorizare de a predica despre „Isus” venind de la acel spirit). La rândul lor, continu­atorii de mai târziu ai lui Pavel, în genera­țiile care s-au succedat, au alcătuit Noul Testament și l-au omis complet pe Iacov din tabloul „istoric”. Petru a fost identificat retroactiv de către continu­atorii lui Pavel, că a fost liderul pe care îl numise Isus. Iar motivul pentru această identi­ficare este că Petru fusese învățătorul lui Pavel și de asemenea că Biserica Romano-Catolică, care își făcea apariția, avea nevoie de cineva ca verigă de legătură „istorică” cu Isus, Pavel însuși neîntâl­nindu-l vreodată pe Isus.

Astfel răspunsul la întrebarea „Cum a început crești­nismul?” este că acesta a fost inițiat de Pavel pentru a-și salva cariera amenințată de pierderea aproape totală a celor pe care îi convertise la secta evreiască pe care o inițiase Isus. Foarte puțini bărbați din congregațiile lui ar fi rămas dacă li s-ar fi spus că trebuie să treacă pe sub cuțit în acel timp când lipseau anestezia, antti­bioticele și antisep­ticele. Autorii celor patru evan­ghelii au fost continuatori ai lui Pavel, nu ai lui Iacov sau Isus, și au plasat agenda lui Pavel în cuvintele și acțiunile lui „Isus”.

Materialele de la această categorie sunt publicate sub permisiune. Afirmațiile din fiecare articol reprezintă punctul de vedere al autorului lui.

▲