„Să-l păstrați până în ziua a paisprezecea a lunii acesteia; și toată adunarea lui Israel să-l sacrifice seara.” (Exodul 12:6)

În textul citat mai sus „seara” este redarea expresiei ebraice bein ha'arbaim, care înseamnă literal „între cele două seri”. Cei mai mulți bibliști sunt de părere că sintagma se referă la timpul dintre apus și întune­carea completă, un interval de aproxi­mativ o oră. Conform tradiției rabinice însă ar fi vorba de orele dintre după-amiază și apus.

• Jerusalem Bible observă într-o notă la Exodul 12:6: „Fie între apus și întunecare (samari­tenii), fie între după-amiază și apus (fariseii și Talmudul)”.
• Zondervan NIV Exhaustive Concor­dance explică această expresie ca „seară, amurg, crepuscul, întunecare a zilei; asfin­țitul care se întinde până la întune­ricul nopții”.
• Brown-Driver-Briggs Hebrew and English Lexicon: „Între cele două seri, adică probabil între apus și întuneric”.
• Harper Collins Study Bible: „Amurg, lit. «între cele două apuneri», cel mai probabil între apusul soarelui și al luminii reziduale de pe cer.”
• The New Strong's Expanded Exhaus­tive Concor­dance of the Bible: „Termenul seara [lit. între cele două seri] semnifică intervalul dintre apus și întune­care, «amurgul».”

Majoritatea versiunilor biblice redau bein ha'arbaim cu „seară”, „crepuscul” sau „întunecare”. Aici se încadrează și Complete Jewish Bible, Lamsa Bible, The Holy Scriptures (JPS) și Tanakh-ul evreesc.

Expresia apare de 11 ori în Scrip­turile ebraice (Ex. 12:6; 16:12; 29:39; 29:41; 30:8; Lev. 23:5; Num. 9:3, 5, 11; 28:4, 8). Prima ocurență se găsește în Exodul 12:6 și se referă la timpul când trebuiau sacri­ficați mieii de Paște.

Conform Evangheliei după Ioan, Isus a ținut Paștele împreună cu ucenicii la începutul zilei ceremo­niale de 14 Nisan, în felul samari­tenilor (probabil și al sadu­cheilor), și a murit spre sfârșitul zilei de 14 Nisan, pe când iudeii sacrificau mieii de paște (în felul iudeilor, repre­zentat de farisei și mai târziu de tradiția rabinică și Talmud). – Ioan 18:28.

Ambele tradiții susțin sacrifi­carea mieilor de paște „între cele două seri”, în ziua ceremo­nială de 14 Nisan, care începea în seara zilei de 13 la apusul soarelui și se încheia în seara zilei de 14 la apusul soarelui. Ce diferă între ele este intervalul orar. Astfel prima plasează timpul numit „între cele două seri” la începutul zilei de 14 Nisan (în seara zilei de 13 în calen­darul laic), iar a doua la sfârșitul zilei de 14 Nisan (în după-amiaza zilei de 14 în calen­darul laic). Discuția care urmează va arăta că acest interval era în seara de 14 spre 15 în calendarul laic, după apusul soarelui, și că tradițiile l-au translatat în ziua religioasă, presupunând că este vorba de aceasta și nu de ziua laică.

Paștele – în ziua laică de 14 Nisan

Așa cum se vede în diagrama de mai jos, tradiția (1) păstrează sensul biblic al expresiei „între cele două seri”, plasând-o după apus, dar introduce o zi inactivă până în 15 Nisan, ceea ce face nejusti­ficată graba consumării mielului în noaptea de 13 spre 14. Iar tradiția (2) păstrează succe­siunea eveni­men­telor din Egipt, dar alte­rează sensul expresiei „între cele două seri”, plasând-o înainte de apus.

Din textul biblic se deduce cu ușurință că intervalul numit „între cele două seri” este timpul înserării, care începe cu apusul, și că mieii de paște erau sacrificați astfel între apus și înoptare (cu verde în diagramă), în ziua laică de 14 Nisan, care se întindea până la miezul nopții:

Exodul 16:12, 13:

Am auzit cârtirile copiilor lui Israel. Spune-le: „Între cele două seri aveți să mâncați carne, și dimi­neața vă veți sătura de pâine; și veți ști că Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru”. Seara, au venit niște prepelițe și au acoperit tabăra; și, dimineața, s-a așezat un strat gros de rouă în jurul taberii.”

Așa cum se vede din aceste cuvinte, „între cele două seri” este timpul serii, pentru că păsările nu au putut fi consu­mate decât după sosirea lor, iar aceasta a fost „seara”.

Deuteronomul 16:6:

„Să jertfești Paștele, seara, la apusul soarelui, pe vremea ieșirii tale din Egipt.”

Aici „apusul” marchează startul, iar „vremea ieșirii” stabilește intervalul. Ieșirea nu s-a produs înainte de paștele propriu-zis (în traducere trecere peste), iar „trecerea peste” a avut loc la miezul nopții (Exod. 12:27-29). Paștele este deci o sărbă­toare a serii și a nopții.

2 Cronici 18:34 și Iosua 8:29 arată la fel că „seara” începe cu apusul soarelui. De fapt acest fenomen este singurul care poate fi considerat un reper clar pentru începerea serii. Pe de altă parte, dacă prin dimineață înțelegem ilumi­narea, prin seară nu putem înțelege decât procesul invers, întune­carea, inter­valul de trecere de la lumină la întuneric. „Seara” în ebraică înseamnă literal apus, și astfel indică înserarea.

Iosua 5:10:

„Fiii lui Israel și-au întins corturile la Ghilgal; și au sărbă­torit paștele în a paispre­zecea zi a lunii, seara, în câmpia Ieriho­nului.”

Aici, ca și în alte pasaje, ziua calendaristică este descrisă din perspec­tivă obișnuită, ca închein­du-se cu seara și noaptea. „Seara” zilei de 14 este prima parte a zilei de 15 (socotită cere­monial de la apus la apus). La fel ca în cazul zilei ispășirii:

Leviticul 23:27, 32:

„În ziua a zecea a acestei a șaptea luni va fi ziua ispășirii... să fie pentru voi un sabat de odihnă; și să vă smeriți sufletele. Din seara zilei a noua până în seara următoare să sărbă­toriți sabatul vostru.”

„Seara zilei a noua" era evident încheierea ei din punct de vedere laic, nu începutul din punct de vedere ceremo­nial. Moise a definit ziua ceremo­nială prin referire la calen­darul laic. Ziua ispășirii trebuia să înceapă în ziua a noua, seara, la apusul soarelui și să continue până la începutul serii urmă­toare în ziua a zecea, la apusul soarelui.

Acum devine limpede că Moise s-a referit în Exodul 12:6 la seara zilei laice. Această zi nu se sfârșea la apus, ci la miezul nopții sau dimineața, deoarece 14 Nisan nu fusese înainte o zi de sărbă­toare în calen­darul religios.

Exodul 12:6:

„Să-l păstrați până în ziua a paispre­zecea a lunii acesteia; și toată adunarea lui Israel să-l sacrifice seara.”

Ziua de 15 este numită narativ „a doua zi după Paște”:

Numeri 33:3:

„Au pornit din Ramses în luna întâi, în ziua a cinspre­zecea a lunii întâi. A doua zi după Paște, fiii lui Israel au ieșit gata de luptă în fața tuturor egipte­nilor.”

Expresia înseamnă literal a doua zi dimi­neața după trecerea peste. „Trecerea peste” a fost în noaptea dina­intea acelei dimineți, în noaptea de 14 spre 15.

Înțelegând sensul obișnuit, laic, în care a vorbit Moise despre ziua a paispre­zecea, nu mai este necesar să se "mute" timpul sacrifi­cării mieilor în interiorul zilei ceremo­niale, care începea în seara de 13 la apusul soarelui și se sfârșea în seara de 14 la apusul soarelui. Aceste trans­latări, așa cum s-a văzut în cazul celor două tradiții, nu se pot face fără probleme exegetice supli­mentare.

În Exodul 29:38-41 și Numeri 28:4-8 „ziua” este de aseme­nea cea obișnuită, pentru că se face referire la perioada de activi­tate a preoților, care ținea de dimi­neața până la înnoptare, nu doar până la apusul soarelui (vezi și Exodul 30:7, 8). Aceștia trebuiau să aducă ca jerfă un miel dimi­neața și un al doilea între cele două seri, conform cu Levitic 6:20 „seara”.

▲