Lexicoanele sunt dicționare speciale care includ terminologia unui anumit domeniu. Pentru cititorii Bibliei cele mai cunoscute sunt lexicoanele biblice care explică cuvintele care apar în Scriptură. Lexiconul hermeneutic de față își propune să explice la un nivel accesibil un număr de termeni specializați folosiți de erudiți în limbajul teologic savant, în special în domeniul herme­neuticii. Fiecare cuvânt nou adăugat va fi vizibil din linkul spre lexicon (Lexicon: sinoptic = ultimul cuvânt adăugat este sinoptic).

Cuvintele sunt ordonate alfabetic și pot fi accesate din lista de mai jos.

Număr actual de cuvinte: 5.

Listă de cuvinte:

▲

cristologie • ramură a teologiei creștine care se ocupă cu studiul vieții și naturii lui Isus Cristos

Cristologia încearcă să explice cum (sau dacă) elementul uman și divin coexistă în persoana lui Isus din Nazaret. De asemenea, dacă a existat o evoluție de la uman la divin în teologia bisericii. Astfel vorbim despre cristologie înaltă sau superioară, dacă o scriere, o învățătură sau un crez evidențiază divinitatea lui Isus. Și invers, despre cristologie joasă sau inferioară, dacă natura divină este diminuată sau chiar negată în favoarea naturii umane. Trinitari­anismul, nașterea din virgină, preexis­tența și dubla natură a lui Isus sunt învățături care presupun o cristologie superioară.

▲

escatologic • care se referă la eveni­mentele finale ale istoriei lumii

În teologie, escatologia este partea de doctrină referitoare la destinul final al omenirii; în creștinism venirea a doua a lui Cristos, învierea, judecata de apoi. Pupular, „sfârșitul lumii”. Din grecescul eschatos însemnând „ultim”, „din urmă”. Atunci când aposolul Pavel a vorbit despre „zilele din urmă” pe care le trăiau primii creștini, a folosit expresia eschatais hemeras. În Noul Testament „din urmă” apare de 52 ori și este opus lui dintâi. „Dar mulți din cei dintâi vor fi cei din urmă și cei din urmă vor fi cei dintâi” (Mat. 19:30). „Eu sunt Alfa și Omega, Cel dintâi și Cel de pe urmă” (Apoc. 22:13).

▲

exegeză • interpretare, explicare a unui text (literar, juridic, religios) din punct de vedere filologic, gramatical, istoric, etc.

Termenul exegeză vine din greacă de la exegeisthai („a explica, a interpreta”) care este compus la rândul lui din ex („afară din”) și hegeisthai („a conduce, a ghida”). Astfel exegeza este în esență „o conducere sau o ghidare afară din” ceva complex. Isus a fost un exeget al Scripturilor ebraice. El l-a „explicat” [gr. exegesato] pe Dumnezeu (Ioan 1:18).

▲

hermeneutică • disciplină care se ocupă cu înțelegerea și interpre­tarea semnelor și textelor criptice vechi; știința exegezei

În mod special în domeniul textelor religioase, herme­neutica (gr. hermeneutike) este teoria (sau metodologia) interpre­tării, înțelegând totalitatea regulilor gramaticale, logice, etc. care se pot aplica pentru o exegeză corectă. În acest sens herme­neutica este o ramură a teologiei care se ocupă cu principiile exegezei.

Verbul hermeneuein (a explica, a interpreta) apare în Biblie în Luca 24:27: „Și a început de la Moise și de la toți Prorocii și le-a explicat în toate Scripturile, lucrurile cu privire la el”. De asemenea cu sensul de „a interpreta într-o altă limbă, a traduce” se găsește în Ioan 1:42, 9:7 și Evrei 7:2.

▲

sinoptic • care permite o privire generală asupra unui ansamblu; ex. hartă sinoptică

Evangheliile Matei, Marcu și Luca au o perspectivă comună asupra vieții și activității lui Isus, spre deosebire de Evanghelia după Ioan, care are o abordare diferită. „Denumirea vine de la faptul că aceste trei evanghelii pot fi aranjate într-un synopsis, adică așezate în coloane paralele pentru a se observa asemănările și diferențele dintre ele în relatarea acelorași evenimente.” (Wiki: Evangheliile sinoptice)

Este posibil ca Ioan să fi avut acces la Evanghelia după Marcu și astfel să fi scris intenționat comple­mentar, în timp ce Matei și Luca au folosit Marcu ca sursă.

▲

▲