„Cu cât mai mult sângele lui Cristos, care prin duh etern s-a oferit pe sine însuşi fără pată lui Dumnezeu […]” (Evrei 9:14)

În ton cu aceste cuvinte citate, va deveni evident în continuare (1) că sacrificiul lui Isus a fost considerat de primii creștini o jertfă metaforică sau după duh, nu una după litera legii mozaice, și (2) că această jertfă a constat în suferința până la moarte, nu în pierderea definitivă a vieții, așa cum se întâmpla în cazul jertfelor animale.

Prin duh etern

„Cu cât mai mult sângele lui Cristos, care prin duh etern s-a oferit pe sine însuşi fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţa conștiința voastră de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului celui Viu!” (Evrei 9:14)

În textul citat prepoziția „prin” este folosită în sens modal, arătând modul superior, spiritual, în care Cristos s-a oferit lui Dumnezeu, spre deosebire de modul literal, în care preoții de la templu ofereau jertfe animale și foloseau sângele pentru sfințire. În versetele anterioare (9:11-13) este arătat că Cristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare „prin” cortul mai mare și mai desăvârșit, nu „prin” sânge de ţapi şi de viţei, ci „prin” propriul sânge, cu rezultatul unei răscumpărări eterne.

Versiunea biblică GBV are o notă explicativă la aceste ocurențe ale prepoziției „prin”, care spune: „Ilustrând nu locul, nici mijloacele, ci modul în care a venit”. Mod spiritual, „prin duh etern”, nu prin literă trecătoare, antiteză frecventă între legământul vechi și cel nou, în ce privește modul de slujire și rezultatele. „[…] ca să slujim în modul nou al spiritului, și nu în modul vechi al literei.” (Rom. 7:6, NIV; vezi și 2 Cor. 3:6, 11).

„Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească, o preoţie sfântă şi să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos.” (1 Pet. 2:5)

Creștinii slujesc într-un templu spiritual și aduc jertfe spirituale. Nu este înțeles un templu aflat în cer, ci o stare de apropiere de Dumnezeu pentru slujire preoțească, aici pe pământ, apropiere posibilă anterior prin templul din Ierusalim. „Dar acum, în Cristos Isus, voi, care odinioară eraţi departe, sunteţi aduşi aproape prin sângele lui Cristos. […] sunteţi zidiţi împreună, pentru a fi locuinţă lui Dumnezeu, în spirit.” (Efes. 2:13-22)

Într-un templu spiritual nu se pot aduce decât jertfe spirituale. În acest sens ”sângele” dus de Isus în Sfânta Sfintelor în fața lui Dumnezeu nu se poate înțelege literal, sângele din venele lui Isus.

„Ceva” de adus

„Căci fiecare mare preot este pus responsabil să aducă atât daruri, cât și jertfe. De aceea a trebuit ca și Acesta să aibă ceva de adus.” (Evrei 8:3, NTR)

Ce a fost acel „ceva”, pe care Isus l-a avut și l-a adus, așa cum marii preoți ofereau daruri și jertfe la propriu? Răspunsul standard este că Isus și-a dat viața, prin analogie cu jertfele animale, a căror viață era „dată” și acestea nu mai trăiau. Cu o ocazie Isus a spus chiar: „Păstorul cel bun Îşi dă viaţa pentru oi. […] şi Eu Îmi dau viaţa pentru oile Mele (Ioan 10:11, 15). În ce sens și-a dat viața dacă este în viață? Un păstor bun își „riscă” viața pentru oi, se luptă cu fiarele, se alege cu răni, dar nu își „dă” viața. Adică nu se lasă mâncat de lup ca să trăiască oile. Isus și-a „dat” sau riscat viața pentru „oi”, dar nu ca s-o piardă definitiv. Așa cum a spus în continuare: „Tatăl Mă iubeşte, pentru că Îmi dau viaţa, ca iarăşi s-o iau” (10:17). Ceea ce însemna că își asuma suferirea morții, nu renunțarea la viață.

În această notă trebuie să înțelegem cuvintele din 1 Ioan 3:16: „Noi am cunoscut dragostea Lui prin aceea că El Şi-a dat viaţa pentru noi”. Ținând cont de faptul că Isus a fost văzut viu în termen de ore, „și-a dat viaţa pentru noi” a însemnat că a fost dispus să înfrunte moartea.

„V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat, şi a înviat a treia zi, după Scripturi.” (1 Cor. 15:3, 4)

Isus a murit și a înviat, deci a suferit pentru păcatele noastre, nicidecum nu a încetat să existe în locul nostru, după principiul „viață pentru viață”.

Suferința asumată este numită metaforic „jertfă”

Isus a suferit pentru „purtarea” păcatelor Israelului. Isaia 53 vorbește despre „robul Israel”, profetic rămășița escatologică a Israelului, care va ispăși prin suferința ei pedeapsa pentru păcatele acumulate ale poporului, făcând astfel să treacă mânia lui Dumnezeu, să înceteze exilul și să vină Împărăția. Această rămășiță a început cu Isus, care și-a asumat rolul de „robul Israel”, și apoi au urmat și alții care au preluat acest rol.

Isaia 53

5 Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.
10 Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă… Dar, după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile, şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui.

Aceasta, pentru ca promisiunea sau Cuvântul lui Dumnezeu în legătură cu o sămânță moștenitoare a lui Avraam să nu rămână fără putere, adică fără împlinire (Romani 9:6-8). „Robul” din Isaia 53 este echivalent profetic cu „sămânța lui Avraam”, cea care se naște după duh și moștenește conform promisiunii (Gal. 4:28, 29).

◾  1 Ioan 2

2 El este jertfa de ispășire pentru păcatele noastre, și nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi.

NTR

2 Cor. 5:14 Căci dragostea lui Cristos ne constrânge, întrucât considerăm că, dacă Unul a murit în locul tuturor, toți deci au murit. 15 El a murit pentru toți, pentru ca cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înșiși, ci pentru Cel Ce a murit și a înviat pentru ei.

În aceste versete nu scrie că Isus este mort în locul nostru, ci mai degrabă că a suferit moartea în locul nostru. Referitor la moartea în locul păcătoșilor, este inexact, pentru că Isus nu a dat viață pentru viață, nu este mort în locul lor. Cristos a murit pentru toți membrii grupului, inclusiv pentru sine. Deci nu „în locul tuturor”.

GBV

14 Pentru că dragostea lui Hristos ne constrânge, noi judecând aceasta: că, dacăl Unul a murit pentru toţi, toţi deci au murit;

15 şi El a murit pentru toţi, pentru ca cei care trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel care pentru ei a murit şi a înviat.

A muri pe cruce reflectă suferința, pentru că moartea de după a fost o stare fără suferință de câteva ore. „S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce. De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat...” (Filip. 2:8, 9)

O jertfă metaforică

„Şi, pe când orice preot face slujba în fiecare zi şi aduce de multe ori aceleaşi jertfe, care niciodată nu pot şterge păcatele, […] El, dimpotrivă, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate […]” (Evrei 10:11, 12)

În contextul capitolului 10 acea singură jertfă trebuie înțeleasă metaforic sau în ghilimele, pentru că în noul legământ nu există jertfe literale:

Evrei 10

14 Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi. 15 Lucrul acesta ni-l adevereşte şi Duhul Sfânt. Căci, după ce a zis: 16 „Iată legământul pe care-l voi face cu ei după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în inimile lor şi le voi scrie în mintea lor”, 17 adaugă: „Şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor, nici de fărădelegile lor.” 18 Dar acolo unde este iertare de păcate nu mai este nevoie de jertfă pentru păcat.

Contextul la versetul 18 este dat de 16 și 17, care menționează legământul nou ca sursă a iertării. De unde concluzia din 18 că nu este nevoie de jertfă sub acest legământ.

Versetul 14 trebuie redat cu ghilimele la cuvântul jertfă, conform contextului anterior, după care Dumnezeu nu dorește jertfe pentru păcat, ci oferirea pe viață în serviciul Lui. Astfel, ce a făcut Isus este METAFORIC o jertfă, pentru că a oferit ceva care a avut ca rezultat ispășirea, iertarea de păcate fără jertfe.

14 Căci printr-o singură "jertfă" El i-a făcut desăvârșiți pentru totdeauna pe cei ce sunt sfințiți. (aici casetă explicativă: Pentru că a adus legământul nou care prevedea iertarea)

Nu este nevoie de jertfă, pentru că Dumnezeu nu dorește jertfe (v5, 6). Evident, nu dorește jertfe literale, cum erau cele levitice, dar dorește dedicare pe viață. Vezi Psalmul 40, citat în Evrei 10.

Dumnezeu nu dorește jertfe, deci "jertfa" este dedicarea pe viață a lui Isus, pentru a face voia lui Dumnezeu. Nu scrie "prin jertfirea trupului lui Isus", ci prin oferirea trupului, conform cu ce "a voit" Dumnezeu, în context.

*****

Tipologic David îl reprezenta pe Cristos, deci și în cazul lui Isus, ca în cel al lui David, Dumnezeu nu a vrut jertfe, dar să se considere „jertfiți” și să se ofere să facă voia lui Dumnezeu pentru restul vieții. Valabil și pentru creștini.

1 Petru 4

1 Aşadar, pentru că Hristos a suferit în carne, înarmaţi-vă şi voi cu aceeaşi gândire. Pentru că cine a suferit în carne a sfârşit-o cu păcatul,

2 ca să nu mai trăiască restul timpului în carne pentru poftele oamenilor, ci pentru voia lui Dumnezeu.

Versete jertfă metaforică

◾  Romani 5:10

Căci, dacă atunci când eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcaţi cu El, vom fi mântuiţi prin viaţa Lui.

Împăcaţi prin faptul că a suferit moartea și mântuiți prin faptul că trăiește.

◾  Romani 8:32

El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?

Nu l-a cruțat de la suferința până la moarte, dar ne va da toate lucrurile „împreună cu el", care este în viață. La fel în versetul 34: „Hristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi!”

◾  1 Ioan 3:16

Noi am cunoscut dragostea Lui prin aceea că El Şi-a dat viaţa pentru noi; şi noi deci trebuie să ne dăm viaţa pentru fraţi.

Nu și-a dat viața într-un mod în care să n-o mai aibă niciodată, adică nu și-a dat-o la schimb.

Versete în care sângele reprezintă suferința

◾  1 Petru 1:19

ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană.

Animalele sacrificate nu mai trăiau, astfel că sângele scurs reprezenta viața lor. În cazul lui Cristos, care trăiește, sângele reprezintă suferința până la extrem sau moarte.

În mod normal sângele reprezintă viața, iar sângele vărsat suferința sau moartea. Dar întrucât Isus și-a primit viața înapoi, „sângele” reprezintă esența sacrificiului său -- suferința. Altfel spus, Isus și-a luat viața înapoi, dar suferirea morții a rămas. Aceasta este metaforic „sângele vărsat”.

DEX

SÂNGE, (5) sângiuri, s.n. 1. […] A-şi da (sau a-şi vărsa) sângele (pentru cineva sau ceva) = a suferi sau a-şi da viaţa (pentru cineva sau ceva).

◾  1 Corunteni 5:7

Maturati aluatul cel vechi, ca sa fiti o plamadeala noua, cum si sunteti, fara aluat; caci Hristos, Pastile nostru, a fost jertfit.

Înjunghiat, dar figurat, prin comparație cu mielul pascal sacrificat și mâncat! Dacă Isus este viu, în timp ce mieii sacrificați sunt morți, înseamnă că analogia cu mielul, pe care se bazează metafora, este parțială. Deci nu se poate infera din metaforă că Isus are coarne și a fost jertfit la propriu.

◾  Evrei 2:9

[…] pentru ca, prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru toţi.

A „gusta” moartea este diferit de a fi „săturat” cu ea, de a rămâne mort, așa cum se întâmpla cu jertfele literale.

◾  Galateni 2:20

Si viata, pe care o traiesc acum in trup, o traiesc in credinta in Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit si S-a dat pe Sine insusi pentru mine.

S-a oferit să sufere până la moarte. O exprimare care nu induce în eroare prin exagerare este că Isus a suferit. Suntem impresionați când auzim că un om și-a sacrificat viața pentru a salva pe altul. Dar aceasta pentru că înțelegem pierderea definitivă a vieții.

◾  Efeseni 5:2

şi umblaţi în dragoste, după cum şi Hristos ne-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi, ca dar şi jertfă lui Dumnezeu, ca parfum de bună mireasmă.

Aici expresia „ca parfum de bună mireasmă” este folosită figurativ.

◾  Marcu 14:24

Si le-a zis: "Acesta este sangele Meu, sangele legamantului celui nou, care se varsa pentru multi.

Jertfele literale se aduceau la templu, dar aici avem un sacrificiu personal din iubire, o jertfă spirituală. De fapt și jertfa din Isaia 53 este metaforică, ”jertfa” fiind suferința Israelului în surghiun, căreia îi supraviețuiește o rămășiță. Jertfele de la templu nu supraviețuiau.

◾  Isaia 53:10

Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă… Dar, după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile, şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui.

Suferința robului este numită figurativ ”jertfă” pentru păcatul poporului. Pasajul din Isaia 53 este citat în NT cu aplicare la Isus 1 Petru 2:21-24.

Legământul vechi a fost consacrat prin stropirea cărții cu sânge de la animale sacrificate și acesta sfințea trupurile. Despre sângele lui Isus se spune că sfințește conștiințele.

Mielul era înjunghiat și cu sângele lui erau unși stâlpii ușii și pragul de sus al caselor, pentru răscumpărarea întâilor născuți.

La fel și celelalte se înțeleg figurativ:

- sângele stropit pe legământul nou nu poate fi literal, pentru că acesta este scris în inimi, nu într-o carte

- sângele stropit pe conștiință nu poate fi literal, cum era stropirea în vederea curățării trupului

◾  Ioan 10:17, VBOR

Pentru aceasta Mă iubeşte Tatăl, fiindcă Eu Îmi pun sufletul, ca iarăşi să-l iau.

Nu și-a dat viața ca să n-o mai aibă, dar a pătimit până la moarte, și-a riscat-o, în credința că va fi ridicat sau înviat a doua zi, în sabatul de Paste.

◾  Apocalipsa 5:9, 10

„Tu meriți să iei sulul și să-i deschizi sigiliile, pentru că ai fost înjunghiat și prin sângele Tău ai răscumpărat, pentru Dumnezeu, oameni din orice seminție, limbă, popor și națiune 10 și i-ai făcut o împărăție și preoți pentru Dumnezeul nostru; și ei vor domni pe pământ!“.

Aceste lucruri sunt înțelese figurativ în Apocalipsa, mielul, sângele, întâii născuți. Literal avem pe Cristos, suferirea morții și pe creștini ca preoți (5:9, 10).

◾  Evrei 12:22-24

Ci v-aţi apropiat (...) de Isus, Mijlocitorul Noului Legământ, și de sângele stropit, care vorbește mai bine decât sângele lui Abel.

Sângele literal al lui Abel nu strigă din pământ la Dumnezeu, dar ceea ce reprezintă el, viața curmată prin violență, reclamă să se facă dreptate.

◾  1 Corinteni 10:16

Paharul binecuvântat, pe care-l binecuvântăm, nu este el împărtăşirea cu sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem, nu este ea împărtăşirea cu trupul lui Hristos?

„Trupul și sângele” au avut înțelesul de împărtășire la suferințe a celor care alcătuiesc trupul lui Cristos. Deci nu sânge literal.

◾  1 Ioan 4:10, BTF

10 În aceasta este dragoste, nu că noi am iubit pe Dumnezeu, ci că el ne-a iubit şi a trimis pe Fiul său să fie ispăşirea pentru păcatele noastre.

Este ispășire pentru păcate și astfel figurativ jertfă de ispășire. Ispășire suferință pentru păcatele trecute, acumulate sub legământul dintâi, și ispășire pentru păcatele viitoare, prin validarea legământului nou, cel în care păcatele sunt iertate fără jertfe.

*************Discuția despre David și sângele soldaților **************

În cazul jerfelor animale sângele vărsat reprezenta viața, care era dată definitiv. Dar în cazul lui Isus nu s-a pierdut nici sângele nici viața, definitiv, motiv pentru care nu putem vorbi de o jertfă la propriu.

Putem face legătura cu 2 Samuel 23:

15 Şi David a tânjit şi a spus: O, dacă cineva mi-ar da să beau din apa din fântâna Betleemului, care este lângă poartă!

16 Şi cei trei războinici au pătruns prin oastea filistenilor şi au tras apă din fântâna Betleemului, care era la poartă şi au luat-o şi au adus-o la David, totuşi David nu a dorit să bea din ea, ci a turnat-o înaintea DOMNULUI.

17 Şi el a spus: Departe fie de mine aceasta, DOAMNE, să fac aceasta, nu este acesta sângele oamenilor care au mers cu riscul vieţilor lor? De aceea a refuzat să o bea.

"Sângele acelor oameni" reprezenta nu viața dată, pentru că la final erau în viață, ci riscarea ei. La fel în analogia miel-Isus, sânge-viață riscată. David a vorbit de sângele acelor oameni, dar acesta nu a curs și ei au continuat să fie în viață. Dar și-au riscat-o, au fost expuși morții.

 ************

JERTFA CELOR ȘAPTE FRAȚI MARTIRI

Isus omorât pe cruce, la fel cu alți martiri omorâți în alte feluri (vezi Evrei 11), nu a fost jertfit la propriu pe un altar. Dar a existat conceptul că suferința și/sau moartea unor oameni evlavioși, care se sacrifică pentru popor sau pentru dreptate, reprezintă figurativ o jertfă. Asemenea jertfe sunt „strigătoare la cer”, îl implică pe Dumnezeu și aduc în final aplanarea mâniei lui Dumnezeu și salvarea. Sub altarul de jertfă din Apocalipsa 6 se găsesc sufletele martirilor începând cu Abel.

În 4 Macabei apare pentru prima dată conceptul de „jertfă”, în legătură cu moartea a șapte fii martiri ai unei mame israelite, pe timpul lui Antioh Epifanul. Textul este în linie cu jertfa din Isaia 53:

Cap. 16

24 Cu aceste cuvinte mama celor șapte își încuraja fiii și îi convingea ca mai degrabă să moară decât să încalce porunca lui Dumnezeu. 25 Dar ei știau și că aceia care mor pentru Dumnezeu trăiesc întru Dumnezeu, ca și Avraam și Isaac și Iacob și toți patriarhii.

Cap. 17

10 Ei au răzbunat neamul nostru privind către Dumnezeu și răbdând chinurile până la moarte. 11 Cu adevărat luptă dumnezeiască a fost cea dusă de ei. 12 Virtutea dădea premiile, încercându-le răbdarea. Răsplata izbânzii era nestriciciunea într-o viață îndelungată. 13 Eleazar a deschis lupta, apoi a intrat în luptă mama celor șapte copii, iar luptători erau frații. 14 Tiranul era adversarul, iar spectatori, universul și omenirea. 15 Evlavia a biruit și i-a încununat pe luptătorii săi. 16 Cine nu ar admira acești atleți ai legiuirii divine? Cine n-ar rămâne uluit? 17 Tiranul însuși și tot sfatul său erau uimiți de răbdarea lor. 18 Datorită ei, acum ei stau lângă tronul dumnezeiesc și trăiesc veșnicia fericiți. 19 Într-adevăr, și Moise spune: „Toți cei sfințiți se află sub mâinile Tale.” 20 Aceștia, deoarece s-au sfințit de dragul lui Dumnezeu, au primit nu numai această răsplată, ci și faptul că, datorită lor, dușmanii nu au putut pune stăpânire pe neamul nostru, 21 tiranul a fost pedepsit, iar patria, purificată, [viața lor] fiind ca o răscumpărare pentru păcatul poporului. 22 Prin sângele acelor [oameni] evlavioși și prin împăcarea adusă de moartea lor, providența divină [a salvat] Israelul, odinioară copleșit de rele.

*****************

▲