„Doamne, în acest timp vei reinstaura împărăţia lui Israel?” (Fap. 1:6, BTF)

Cuvintele citate mai sus vizuali­zează o perspectivă mai greu sesizabilă astăzi, a primilor creștini, asupra timpului care trebuia să treacă de la moartea lui Isus până la resta­bilirea "împărăției lui Israel" - în toată puterea în Ierusalim. Șase luni! De unde această perspectivă?

Coincidențe calendaristice semnificative

În mare parte așteptările primilor ucenici ai lui Cristos, referitor la iminența împărăției lui Dumnezeu, s-au bazat pe câteva coincidențe semnifi­cative:

(1) Cristos a fost prefigurat în Lege de mielul sacrificat de Paște. „Cristos, paştele nostru, a fost sacrificat pentru noi” (1 Cor. 5:7, BTF). Deși putea fi dat la moarte în oricare zi a anului, el a fost condamnat și executat în chiar ziua de Paște, când iudeii sacrificau mieii literali! Această coincidență a favorizat înțelegerea rolului său profetic ca miel pascal în cadrul unui Paște eliberator mai mare, simbolic.

(2) Cristos a înviat în sabatul special de Paște (15 Nisan), s-a prezentat înaintea lui Dumnezeu cu misiunea îndeplinită și a venit în mijlocul ucenicilor în seara aceleeași zile (Ioan 20:17-21). Seară care, fiind după apusul soarelui, era parte a zilei următoare, sabatul săptămânal (16 Nisan). În această zi (dimineața), marele preot oferea lui Dumnezeu la templu un snop de orz ca prim rod al secerișului (Lev. 23:10, 11). Coincidența a facilitat înțelegerea că Cristos este primul rod al învierii. „Dar acum, Hristos a fost înviat dintre morţi, cel dintâi rod al celor care au adormit” (1 Cor. 15:20, GBV).

(3) După 50 de zile, la Penticostă, spiritul sfânt a fost revărsat asupra a circa 120 de ucenici, ceea ce a dus la întemeierea adunării creștine și începutul unei campanii de evanghe­lizare, acum despre Cristos – Isus înviat și ridicat în autoritate ca Domn și Mântuitor (Fap. 2:36; 5:31). În aceeași zi la templu, în cadrul sărbătorii evreiești a Săptă­mânilor, marele preot oferea lui Dumnezeu două pâini dospite din primul grâu secerat. Din nou coincidența calenda­ristică a favorizat înțelegerea că sărbătoarea a prefigurat evenimentul.

După acest model stereotip al împlinirii semnifi­cației profetice a sărbătorilor evreiești la datele lor calenda­ristice, ne putem imagina fervoarea primilor creștini în așteptarea ultimei sărbători din an – sărbătoarea corturilor! De altfel, deja în așteptarea Penticostei, „fiind văzut de ei timp de patruzeci de zile și vorbind despre lucrurile care privesc împărăția lui Dumnezeu”, ucenicii l-au întrebat cu entuziasm pe Isus: „Doamne, în acest timp vei restabili tu Împărăția lui Israel?”

Mai erau zece zile până la Penticostă! Isus a confirmat turnarea spiritului sfânt „nu după multe zile”, dar nu resta­bilirea Împărăției, cel puțin nu în timpul sărbătorii Penticostei! (Fap. 1:3-8)

Spiritul sfânt a fost turnat într-adevăr peste circa 120 de uenici prezenți, iar Petru a explicat mulțimii care s-a strâns că „aceasta este ceea ce a fost spus prin prorocul Ioel: «În zilele din urmă», zice Dumnezeu, «voi turna din duhul meu peste orice făptură».”> (2:16, 17). Ca rezultat, „cei care au primit cuvântul lui au fost botezați, și în ziua aceea s-au adăugat aproape trei mii de suflete” (v. 41). Începuseră „zilele din urmă” și numără­toarea inversă până la resta­bilirea Împărăției!

Isus fusese înălțat în autoritate la dreapta lui Dumnezeu și confirmarea era turnarea spiritului – „ce vedeți și ce auziți” (Fap. 2:33). „Dumnezeu a făcut Domn și Cristos pe acest Isus, pe care l-ați răstignit voi” (v. 36).

O secvență cunoscută

Ca evrei, acești ucenici știau că în timpul lui Moise eveni­mentele se derulaseră după un tipar asemănător: Dumnezeu îi eliberase din captivitatea Egiptului în primăvară, la Paște, și îi pecetluise ca popor al lui, dându-le Legea la Muntele Sinai, conform tradiției la Penticostă. După un timp de organizare și deplasare, în toamna anului al doilea, se aflau în apropierea Canaanului, pregătiți pentru intrarea în țara promisă.

Va fi restabilită Împărăția lui Israel în timpul sărbă­torilor din toamnă, la șase luni de la moartea lui Isus sau, dacă nu, în toamna anului următor?

Această concluzie era mai mult decât naturală. Cele trei mari sărbători evreiești urmau calendarul agricol din primăvară până în toamnă. Exista un crescendo în importanță, iar sărbătorile din toamnă erau un apogeu. Sărbătoarea Trâmbițelor din prima zi a lunii a șaptea marca începutul noului an evreiesc. Apoi urma cea mai importantă zi din calendarul religios, ziua ispășirii (a 10-a a lunii a șaptea), când marele preot intra în Sfânta Sfintelor pentru ștergerea păcatelor de peste an ale poporului. Sărbătoarea Corturilor era un timp de bucurie după încheierea strângerii recoltei (Deut. 16:13). Ziua a opta, după cele șapte ale acestei sărbători, era un eveniment special și ultima zi festivă din ciclul de sărbători mari (Lev.23:36).

Sărbătorile din toamnă au coincis în antichitate cu întoarcerea din exilul babilonian, așa cum menționează Neemia:

„Când a venit luna șaptea, fiii lui Israel erau în cetățile lor […] Toată adunarea celor care se întorseseră din captivitate a făcut corturi și au locuit în aceste corturi […] Au ținut sărbătoarea șapte zile, iar în ziua a opta a fost o adunare de sărbătoare, după rânduială” (8:1, 17, 18; comp. Ezra 3:1-5).

Va avea loc „restabilirea tuturor lucrurilor” pentru israeliții din secolul întâi până la sărbătoarea corturilor din toamna anului în care a murit Isus? Sau resta­bilirea va fi parțială, așa cum a fost la întoarcerea din Babilon?

Așteptări justificate

Este de presupus că așteptările erau mari și în mod justificat. Evanghe­listul Luca consemnează retros­pectiv că imediat după Penticostă cei care crezuseră […]

„[…] stăruiau în învățătura apostolilor, în legătura frățească, în frângerea pâinii și în rugăciuni. Fiecare era plin de frică și prin apostoli se făceau multe minuni și semne. Toți cei ce credeau erau împreună și aveau toate în comun. Își vindeau bunurile și averile și le împărțeau între toți, după nevoile fiecăruia.Toți împreună erau nelipsiți de la templu în fiecare zi; și frângând pâinea acasă, își luau hrana cu bucurie și curăție de inimă, lăudând pe Dumnezeu și fiind plăcuți înaintea întregului popor. Și Domnul adăuga, în fiecare zi, la numărul lor [de 3000 după Penticostă], pe cei care trebuiau să fie mântuiți” (Fap. 2:42-47).

Aceste cuvinte ne înfățișează grupul de creștini evrei cuprinși de fervoarea ultimelor luni înainte de venirea Împărăției. Plini de credință în binecu­vântările jubileului mesianic (care includeau și restituirea proprie­tăților), ei își vindeau averile, îndeosebi terenurile agricole, pentru a-și putea investi timpul și energia în activități spirituale. Sezonul agricol viitor putea să fie în împărăția lui Dumnezeu!

Luca menționază apoi, ca exemplu de semne ce se făceau prin apostoli, o minune remar­cabilă făcută de Petru și Ioan, vindecarea unui olog din naștere (Fap. 3:1-11). Actul neobișnuit „a umplut poporul de uimire și admirație” și i-a dat lui Petru ocazia să se adreseze israeli­ților prezenți și să-i îndemne la căință față de păcatul comun al uciderii lui Isus. Căința era cu atât mai necesară cu cât se apropia ziua ispășirii din toamnă când poporul se împăca în mod obișnuit cu Dumnezeu pentru a-și asigura favoarea lui pentru anul viitor. Petru le-a zis celor prezenți:

„Căiți-vă deci și întoar­ceți-vă la Dumnezeu, așa încât să vi se șteargă păcatele, ca să vină timpuri de înviorare de la Domnul și el să trimită pe Mesia, care a fost rânduit pentru voi – pe Isus. Cerul trebuie să-l primească până ce vine timpul pentru Dumnezeu să restabi­lească toate lucrurile, după cum a promis cu mult timp în urmă prin gura sfinților săi profeți” (Fap. 3:19-21, NIV).

Vor surveni aceste timpuri de înviorare după ziua ispășirii, conform semnifi­cației acestei zile? Va fi Israelul suficient de pregătit în nevinovăție pentru ca Dumnezeu să-l trimită pe „Mesia, care a fost rânduit”, să inițieze timpurile de restabilire la sărbătoarea Corturilor, conform semnificației dobândite a acesteia? Sau israeliții se vor poticni din nou, așa cum au făcut-o deja atunci când l-au dat la moarte pe Isus sau când au murmurat împotriva lui Moise, chiar când erau pe punctul să intre în Canaan? (comp. Fapte 3:22, 23)

Relatarea consemnată în Faptele Apostolilor arată că ei ca popor s-au poticnit. Intervenția publică a lui Petru a stârnit opoziția mai marilor spirituali ai națiunii, care au ordonat arestarea lui și a lui Ioan. Totuși, după această cuvântare a lui, mulți au devenit credincioși și numărul ucenicilor lui Mesia a ajuns la cinci mii (Fap. 4:1-4).

A doua zi apostolii au fost eliberați și, după ce s-au rugat în comun în legătură cu opoziția pe care o întâmpinau, s-au simțit și mai întăriți prin spiritul sfânt să continue predicarea Cuvântului cu îndrăzneală. Opoziția era în creștere, dar nu putea împiedica răspândirea veștii bune că Isus este Cristosul și reacția pozitivă a multora.

„Mulțimea celor care crezuseră era o inimă și un suflet. Nici unul nu zicea că averile sunt ale lui, ci aveau toate în comun. Apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus și un mare har era peste toți. Căci nu era nici unul printre ei care să ducă lipsă: toți cei ce aveau ogoare sau case le vindeau, aduceau prețul lucrurilor vândute și-l puneau la picioarele apostolilor; și se împărțea fiecăruia după cum avea nevoie” (v. 32-35).

Putea fi trimis Cristosul atunci?

Putea veni „Mesia, care a fost rânduit”, pentru a restabili „Împărăția lui Israel” în acele luni? Teoretic da, dacă Israelul reacționa pozitiv în majoritate. Apostolii și ceilalți ucenici evrei au presupus această perspectivă și au acționat pentru salvarea națională. Curând însă s-au acumulat semne (care au culminat cu uciderea lui Ștefan și persecuția ocazionată de martirajul lui) că numai o rămășiță dintre israeliți sunt pregătiți și că „timpul pentru Dumnezeu să restabi­lească toate lucrurile, după cum a promis cu mult timp în urmă prin gura sfinților săi profeți” nu poate surveni atunci, decât în înțeles spiritual. Această rămășiță a intrat într-o împărăție de binecu­vântări spirituale, asemănător cum Iosua și Caleb au intrat într-o stare de certitudine că după 40 de ani vor intra în Canaan (Num. 14). „El ne-a izbăvit de sub puterea întune­ricului şi ne-a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui” (Col. 1:13). Spiritul sfânt turnat începând de la Penticostă a fost garanția sau „sigiliul” moștenirii viitoare (Efes.1:3, 13, 14). Cronologic, această intrare spirituală a unora puțini din Israel în Împărăție, în paralel cu respingerea de către Dumnezeu a majorității, trebuie să fi fost deplină în toamnă, la timpul sărbătorii Corturilor, comple­tându-se astfel seria de împliniri profetice ale sărbătorilor la datele lor calenda­ristice.

Citim despre ucenicii lui Cristos, în jurul acelui timp:

„Prin mâinile apostolilor se făceau multe semne și minuni în popor. Toți erau cu un gând în pridvorul lui Solomon și nici unul din ceilalți [majoritatea persecu­toare] nu îndrăznea să se apropie de ei; dar poporul îi lăuda. Și mai mult ca oricând, credin­cioșii erau adăugați Domnului, mulțimi de bărbați și femei” (5:12-14).

„În zilele acelea, când s-a înmulțit numărul ucenicilor […] Cuvântul lui Dumnezeu sporea, numărul ucenicilor se înmulțea foarte tare și o mare mulțime de preoți ascultau de credință. Ștefan era plin de har și de putere și făcea minuni mari în popor” (6:1, 7, 8).

În „zilele acelea” pline de binecu­vântări în ce privește secerișul spiritual, liderii națiunii au luat o atitudine complet ostilă, sinedriul condamnându-l la moarte pe Ștefan, care a devenit astfel primul martir creștin. De asemenea, „în ziua aceea [a uciderii lui Ștefan] s-a pornit o mare prigonire împotriva bisericii care era în Ierusalim. Și toți, afară de apostoli, s-au împrăștiat prin ținuturile Iudeii și ale Samariei.”

Probabil atunci, după sărbătoarea Corturilor, a fost timpul când Israelul după carne a intrat pentru totdeauna, din punct de vedere profetic, în partea lipsită de sărbători a calendarului anual. O nouă recoltă neașteptată avea însă să le mențină bucuria evreilor creștini dincolo de ultima mare zi de sărbătoare din luna a șaptea, care încheia sărbătoarea Corturilor. În această împărăție spirituală, în care Paștele, Penticosta și Corturile au început să fie sărbătorite ca realități spirituale continue, au primit acces și au fost binecu­vântați și oameni dintre națiuni!

Acest lucru s-a întâmplat după încheierea ciclului sărbătorilor evreiești din acel an și o dată cu el a speranțelor de restabilire literală a „Împărăției lui Israel” – la ultima sărbătoare. Ca națiune, în numai șase luni¹ de la moartea lui Cristos, israeliții au pierdut definitiv un privilegiu unic, care le dăduse mult timp întâietate față de celelalte națiuni (Exod. 19:5, 6). Vezi comentariul la Luca 13:7 („Iată că sunt trei ani de când vin și caut rod în smochinul acesta și nu găsesc. Taie-l! […] Domnule, mai lasă-l și anul acesta”).

Pavel, apostolul națiunilor, va explica mai târziu: „Căderea lor a fost o bogăție pentru lume și împuținarea lor o bogăție pentru neamuri” (Rom. 10:12). De asemenea, va arăta că Israelul este refăcut ca un Israel spiritual, format din rămășița evreiască și din convertiți dintre națiuni. De la sărbătoarea Corturilor înainte, împărăția lui Dumnezeu a început să fie așteptată în fiecare zi, independent de datele sărbă­torilor evreiești!

▲