„Pentru că orbire s-a făcut în parte lui Israel, până va intra plinătatea neamurilor. Şi astfel tot Israelul va fi salvat.” (Rom. 11:25, 26, BTF).

◾ Presupun aceste cuvinte că fiecare israelit se va întoarce la Cristos la o dată în viitor?

Deși această vedere a devenit populară în escatologia evan­ghelică și eveni­mentele din Israel sunt urmărite cu interes, discuția care urmează va arăta că lucrurile stau altfel.

În ce sens s-ar fi putut referi apostolul Pavel la „Israel” în acest pasaj? Pot fi luate în discuție trei semnificații:

1. Israelul natural (descendenții după carne ai lui Avraam prin Isaac și Iacov)
2. Israelul spiritual (biserica compusă din evrei și neamuri)
3. Israelul lui Dumnezeu sau profetic (poporul promi­siunii făcute lui Avraam – reprezentat până la Isus de Israelul natural și după de Israelul spiritual)

În cele ce urmează sunt analizate argumentele pro și contra pentru fiecare dintre aceste cazuri.

1. Israelul natural

Apostolul s-a referit la Israelul după carne în antiteză cu națiunile pentru că:

a) Tema discuției este preocuparea și dorința lui Pavel ca propriul popor, Israelul după carne, să fie salvat (9:1-3; 10:1-3; 11:1-3, 13, 14, 28-31).

b) În context, sensul califica­tivului „tot” este de toate părțile: (1) cei aleși (rămășița) și (2) ceilalți care au căzut în împietrire. Romani 11:5, 7 face această distincție: „Tot așa și în timpul de acum este o rămășiță potrivit alegerii harului […] Israel [ca întreg] n-a căpătat ce căuta, dar cei aleși au căpătat, pe când ceilalți au fost împietriți". „Tot Israelul” înseamnă deci tot Israelul după carne compus din aceste două părți. Pavel a mai folosit această „împărțire” la începutul disertației lui când a zis: „Nu toți cei din Israel sunt Israel”, cu aluzie la aceleași părți (adică nu toți din întreg sunt partea aleasă). În versetele 25 și 26 „tot” este în antiteză cu „în parte”, așa cum „împuținarea” este în antiteză cu „plinătatea” în versetul 12.

c) Cuvintele care urmează după 11:28 arată fără echivoc că subiectul logic este Israelul după carne sau o parte a acestuia: „În ce privește Evanghelia ei sunt vrășmași". La fel se poate presupune și despre cuvintele anterioare: „În parte, Israel a căzut într-o împietrire", pentru că aici Israelul este în antiteză cu națiunile.

d) Un argument este maniera salvării. Pavel spune: „Astfel tot Israelul va fi salvat". Dacă Israelul este cel natural, ne așteptăm ca procedura de salvare descrisă în versetele anterioare să se poată aplica cu succes la acesta. El spune că națiunile trebuie să intre într-un număr deplin sau suficient, pentru ca orbirea sau împietrirea „în parte” să înceteze, Israel revenind atunci în totalitate la nivelul de sensibi­litate ridicat al națiunilor. În acest fel mântuirea ar deveni productivă pentru „tot” Israelul așa cum este productivă pentru națiuni.

e) Cauzele poticnirii, împietririi și lepădării trebuie căutate în mândria israeliților de a fi copiii lui Avraam în mod natural. Ei au considerat drept o insultă înfierea spirituală pe care le-a propus-o Cristos. După strângerea unei rămășițe alese, împietrirea a devenit și mai evidentă când pe ogorul lor nu mai era prea mult de recoltat și apostolii au început să se îndrepte spre națiuni. „Plinătatea” sau numărul deplin al națiunilor ar putea însemna în acest caz un număr propor­țional mai mare, care să stârnească invidia și astfel sensibi­lizarea și salvarea Israelului.

f) Pavel vorbește și despre „lepădarea” și „primirea înapoi” a lui Israel (11:15). Acest act nu are sens decât pentru Israelul după carne: respingerea ca popor ales, dar păstrarea sau nelepădarea unei rămășițe alese acum după criterii noi, din care făcea parte și Pavel (11:1-5). În urma „lepădării” sau „alunecării”, Israelul după carne nu trebuia însă să cadă mai jos decât toate celelalte națiuni. Israelul (cu excepția rămășiței) era „mort” în ochii lui Dumnezeu și amenințat de distrugere ca și locuitorii Sodomei (9:29), dar cu posibi­litatea să fie primit înapoi. Orice „primire înapoi” însă trebuia să se facă individual prin acceptarea lui Cristos și a înfierii venite prin el, ceea ce însemna „viață din morți” pentru copiii lui Avraam (11:15; comp. Efes. 2:1).

g) Posibilitatea realtoirii în orice moment a unor ramuri în măslinul simbolic, este prezentată de Pavel ca fiind taina pe care le-o împărtă­șește el (11:22-25). Aceasta face ca subiectul logic în versetele 25, 26 să fie revenirea Israelului natural din necredință și împietrire.

h) Tot la Israelul natural este aplicată și „împuținarea” menționată de apostol în 11:12: „Dacă deci căderea lor a fost o bogăție pentru lume și împuținarea lor o bogăție pentru neamuri, ce va fi plinătatea lor?” Aceste cuvinte sunt în paralel cu „lepădarea” și „primirea înapoi” din 11:15. „Căderea” lor de la poziția favorizată de a constitui singuri maslinul sau națiunea lui Dumnezeu și „împuținarea” ramurilor de origine israelită alese să rămână în acest măslin, s-au dovedit o băgăție pentru lume sau pentru națiuni. Atingerea „numărului lor deplin” sau a „plinătății” pentru care se străduia apostolul, trebuiau să fie o băgăție și mai mare pentru lume, din care făcea parte acum și Israelul după carne.

2. Israelul spiritual

Pentru a defini conceptul de Israel „spiritual” vom apela la cuvintele din context (Rom. 9:6-8), care spun: „[…] Nu toți cei ce se coboară din Israel sunt Israel: și, măcar că sunt sămânța lui Avraam, nu toți sunt copiiii lui Avraam; […] Aceasta înseamnă că nu copiii trupești sunt copii ai lui Dumnezeu; ci copiii făgăduinței sunt socotiți ca sămânță”.

Dacă expresia „tot Israelul” din capitolul 11 se referă la un asemenea Israel spiritual, atunci părțile care îl compun trebuie să fie rămășița israelită și convertiții dintre națiuni care au devenit și ei „copii ai lui Dumnezeu” și „sămânță”, prin acceptarea lui Isus. Ilustrația măslinului menționată anterior de Pavel este singura care ar putea introduce Israelul spiritual ca subiect logic. Altoirea unor ramuri sălbatice dintre națiuni a fost, în acest caz, modul de salvare, adică de completare a Israelului spiritual dorit de Dumnezeu. Pavel spune: „în felul acesta, tot Israelul va fi mântuit".

Există însă un număr de obiecții:

1. Măslinul se dezvoltă încă de la Avraam, pe când Israelul spiritual, așa cum l-am definit, există numai de la Cristos. Ramurile măslinului sunt „naturale” și „sălbatice”, pe când în Israelul spiritual „nu este nici o deosebire între iudeu și grec” (10:12).

2. În context se vorbește despre orbirea, vrăjmășia și gelozia Israelului natural.

3. Expresia „în felul acesta, tot Israelul” nu apare imediat după ilustrația măslinului [care ar fi Israelul spiritual], ci după o mențiune evidentă a Israelului natural. Acesta, se spune în text, nu poate fi salvat din cauza împietririi în care a căzut, dar această stare va înceta când (sau dacă) va intra un număr deplin sau suficient dintre națiuni. „În felul acesta tot Israelul va fi salvat”. Adică, nu prin altoirea de ramuri înlocui­toare în Israelul natural, ci prin altoirea de atâtea ramuri sălbatice, până ce este stârnită invidia și sensibi­lizarea salvatoare a celor naturale tăiate.

3. Israelul lui Dumnezeu

Am definit Israelul lui Dumnezeu ca poporul promisiu­nilor făcute lui Avraam. Acest Israel a fost reprezentat până la Isus de Israelul natural. Măslinul reprezintă foarte bine acest Israel al lui Dumnezeu, datorită rădăcinii și timpului mare acoperit. Națiunile participă prin altoire, alături de Israelul natural, la împlinirea promisiunii, chiar dacă în valuri care se provoacă sau se motivează unul pe celălalt. Pavel recunoaște „adâncul bogăției înțelepciunii lui Dumnezeu” în salvarea lumii, când spune: „După cum voi odinioară n-ați ascultat de Dumnezeu, iar acum, prin neascultarea lor, ați căpătat îndurare, tot așa și ei n-au ascultat acum, pentru ca, prin îndurarea arătată vouă, să capete și ei îndurare” (11:30-33).

Concluzie:

Din cele discutate mai sus reiese că apostolul Pavel a avut o idee clară în minte, când a afirmat că „tot Israelul va fi salvat”. El s-a referit la Israelul după carne în sensul revenirii unora din orbire sau împietrire, după convertirea unui număr deplin de oameni dintre națiuni. „Referitor la evanghelie, sunt duşmani din cauza voastră, dar referitor la alegere, sunt preaiubiţi din cauza taţilor.” (11:28, BTF). Tema generală urmărită de el, contextul cel mai apropiat, argumen­tarea, ca și încheierea pe care o face, susțin toate această concluzie.

Gelozia provocată de intrarea masivă a națiunilor trebuia să ducă la sensibi­lizarea și salvarea în măsură egală a Israelului. „Salvarea a venit neamurilor, ca să îi provoace pe ei la gelozie.” (11:11, BTF). Apostolul a considerat că poate stârni deja această gelozie prin serviciul de evanghe­lizare la națiuni. „În orice fel, dacă este cu putință, caut să provoc gelozia celor din poporul meu și să mântuiesc pe unii dintre ei” (11:14).

Acest mod de a acțiuna al lui Pavel arată că încetarea orbirii Israelului nu trebuie considerată punctual, ca o dată escato­logică în viitor. Ea se produce mai degrabă treptat, pe măsură ce prin eforturile de evanghe­lizare națiunile ating „plinătatea” în care acestea ar putea reacționa la salvare. Acest număr, pentru a fi capabil să inducă „gelozia”, trebuia să fie propor­țional mai mare decât cel al israeliților care au reacționat la salvare până în acel moment.

Acest lucru trebuie să se fi întâmplat în secolul întâi, cu puțin înainte de anul 70 e.n., ținând cont de timpul când a scris Pavel Epistola către Romani (aprox. 56 e.n.). În orice caz, în acel an mândria națională a evreilor a fost grav lovită, când au pierdut Ierusalimul și templul. Încă înainte de acel an apostolul a considerat că Evanghelia fusese deja „vestită întregii creații de sub cer” (Col.1:23).

▲