Pomul cunoștinței
Dacă omul a fost creat după „chipul și asemănarea” lui Dumnezeu, în ce sens a ajuns „ca” Dumnezeu după consumarea din pomul cunoștinței binelui și răului?
În contextul relatării despre creație din Geneza, „asemănarea” omului cu Dumnezeu a privit distincția specifică față de animale, pe care i-au conferit-o atributele ființei divine: conștiință, rațiune, moralitate, etc. Numai omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu (Gen. 1:21, 25, 26; 9:5, 6).
„Asemănarea” nu a presupus egalitate cu Dumnezeu în autonomia morală, așa cum un copil se aseamănă intelectual părinților, dar nu este „ca” ei în capacitatea și dreptul de a lua decizii despre bine și rău. În timp ce asemănarea a fost o urmare a actului creației, ea fiind dată omului, egalitatea în privința autonomiei morale, „suveranitatea”, a depins de dobândirea cunoștinței binelui și răului în modul și gradul dorit de Dumnezeu.
Cunoștința binelui și răului este capacitatea câștigată prin experiență nemijlocită, în timp, de a discerne între bine și rău: „Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a căror judecată s-a deprins, prin întrebuinţare, să deosebească binele şi răul” (Evr. 5:14). „El va mânca smântână şi miere până va şti să lepede răul şi să aleagă binele” (Is. 7:15). A deosebi și a alege binele presupune iubire pentru ce este bine. „Vai de cei ce numesc răul bine, şi binele, rău, care spun că întunericul este lumină, şi lumina, întuneric, care dau amărăciunea în loc de dulceaţă, şi dulceaţa în loc de amărăciune!” (Is. 5:20)
Prin neascultare, omul și-a asumat pe cont propriu sau a luat poziția de egalitate cu Dumnezeu, în pofida diferenței. A încetat să-l mai recunoască ca suveranul lui și a zis, ca faraon: „Cine este DOMNUL ca să ascult de glasul lui?” (Exod. 5:2). „În ziua când veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu [ebr. elohim, Dumnezeu sau dumnezei], cunoscând binele şi răul.” (Gen. 3:5, GBV2001). BTF: „Veţi fi ca dumnezei.”
În faza de „copilărie” însă, la puțini ani după creație, autonomia morală era improprie sau prematură pentru om. Pomul cunoștinței binelui și răului a constituit simbolic obiectul acestei diferențe. El reprezenta astfel cunoștința și dreptul ce derivă din ea de a stabili în calitate de legislator ce este bine și ce este rău din punct de vedere moral. Un drept care vine odată cu „maturitatea”. Așa cum copiii devin într-o zi ca părinții lor, capabili să ia decizii singuri și să trăiască o viață ferită de probleme.
Omul trebuia să depindă de Dumnezeu, la fel cum copiii trebuie să asculte un timp de părinți, pentru că nu au „cunoștința” proprie adulților. Dacă refuză, de exemplu dacă fug de acasă, suferă consecințele experienței lacunare. Însă părinții ar putea spune, într-un limbaj asemănător celui din Geneza: „Iată, au ajuns ca unul noi, cunoscând binele și răul”, adică experimentând independența morală, făcând pe adulții care au cunoștință și astfel dreptul de a decide singuri.
A fi „ca” un adult (cu drept de a decide) este atracția adolescenților, la fel cum a fi „ca Dumnezeu” sau ca dumnezei a fost atracția pentru Adam și Eva. Cât de „adult” poate fi însă un copil sau cât de „cunoscători” au fost Adam și Eva când au luat prematur din pomul conoștinței, este o altă problemă și se vede din consecințe. Set, al treilea copil al lui Adam și Eva, a fost dependent de părinți până la „majorat”, deși a fost născut „după chipul și asemănarea” lor (Gen. 5:1, 3). Asemănarea deci nu a însemnat egalitate în dreptul de a decide ce este bine și ce este rău.
Cei doi pomi nu au fost puși în grădină ca un lucru de dorit, la care omul să nu ajungă niciodată. Este de presupus că Adam și Eva au fost informați că după un timp, în care vor dobândi cunoștința binelui și răului, interdicția va fi ridicată și vor avea acces la pom și apoi la pomul vieții. Nu s-a întâmplat așa, pentru că cei doi au luat din pomul care reprezenta cunoștința deosebirii binelui și răului fără să aibă această cunoștință, ceea ce a fost ca obținerea unui atestat pe căi ilicite. Iar Dumnezeu a intervenit, zicând: „Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul. Să-l împiedicăm, dar, acum ca nu cumva să-şi întindă mâna, să ia şi din pomul vieţii, să mănânce din el şi să trăiască în veci.” (Gen. 3:22).