„Apoi m-am uitat și iată că Mielul stătea pe Muntele Sionului; și împreună cu El stăteau o sută patruzeci și patru de mii” (Apoc. 14:1).

Cei care stau împreună cu Mielul pe Muntele Sionului sunt creștini din toate națiunile, descriși simbolic ca „israeliți” și în număr de „144 000”. „Ai răscumpărat pentru Dumnezeu, prin sângele Tău, din orice seminţie şi limbă şi popor şi naţiune şi i-ai făcut împăraţi şi preoţi.” (Apoc. 5:9, 10, GBV2001; comp. Apoc. 14:4).

Timpul când apar acești 144 000 poate fi stabilit din context și din numărul lor în raport cu Biserica. Dacă reprezintă întreaga Biserică, începând din secolul întâi, sau numai rămășița ei, la care apostolul Pavel a făcut referire prin cuvintele „noi cei vii care rămânem până la venirea Domnului” (1 Tes. 4:15). Argumentele care urmează vor arăta că cei 144 000 reprezintă rămășița Bisericii, care supravie­țuiește necazului mare, și că astfel timpul când sunt numărați membrii acesteia este la sfârșitul acestui necaz.

• Argumentul sigilării.
  Fenomenele care survin la pecetea a șasea marchează încheierea necazului mare (Apoc. 6:12-17; comp. Mat. 24:29). Chiar în acest context, Ioan vede 144 000 de slujitori ai lui Dumnezeu care sunt sigilați și o mulțime mare de alți slujitori, care vine din necazul cel mare (Apoc. 7:4, 14). Nimic nu indică însă că în numărul celor 144 000 sunt și cei care au murit anterior, în necazul mare sau de la întemeierea Bisericii.

• Argumentul învierii.
  Pavel stabilește ordinea „întâi vor învia cei morți în Cristos, apoi noi cei vii care rămânem, vom fi răpiți împreună cu ei” (1 Tes. 4:16, 17). Întrucât învierea are loc la începutul celor 1000 de ani (Apoc. 20:3, 4), rămășița Bisericii nu poate fi „împreună” cu aceștia decât la acel timp. Dar în capitolele 7 și 14 cei 144 000 sunt deja sigilați ca slujitori ai lui Dumnezeu și strânși pe Muntele Sion – toate acestea înainte de mia de ani. În mod logic, „cei morți în Cristos” nu sunt în numărul lor.
  • Pasajele din Apocalipsa 6:9-11 și 14:13, deși îi menționează pe cei care au murit sau mor fideli de atunci înainte, nu indică o înviere a lor. Din contra, se specifică că aceștia urmează „să se mai odihnească puțină vreme”, în somnul morții.

• Argumentul profetic.
  Unele caracteristici ale celor 144 000 se bazează pe profeții despre resta­bilirea rămășiței. Printre acestea sunt întoarcerea în Sion cu cântări (Apoc. 14:2; comp. Ier. 31:7, 12), răscum­părarea de pe pământ (Apoc. 14:3; comp. Ier. 31:8, 11) și faptul că în gura lor nu se va găsi minciună (Apoc. 14:5; comp. Țef. 3:13).

În lumina celor de mai sus cei 144 000 sunt un simbol pentru rămășița Bisericii, care supravie­țuiește necazului mare, „noi cei vii, care vom rămâne până la venirea Domnului” (1 Tes. 4:15). Cei care au murit anterior necazului sunt simbolic cealaltă „jumătate” a Bisericii. Vezi 288 000 de regi și preoți!

▲