Dacă omul a fost creat după „chipul și asemănarea” lui Dumnezeu, în ce sens a ajuns „ca” Dumnezeu după consumarea din pomul cunoștinței binelui și răului?

În contextul relatării despre creație din Geneza, „asemănarea” omului cu Dumnezeu a privit distincția specifică față de animale, pe care i-au conferit-o atributele ființei divine: conștiință, rațiune, moralitate, etc. Numai omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu (Gen. 1:21, 25, 26; 9:5, 6).

„Asemănarea” nu a presupus însă egalitate cu Dumnezeu în autonomia morală, așa cum un copil se aseamănă intelectual părinților, dar nu este „ca” ei în capacitatea și dreptul de a lua decizii despre bine și rău. În timp ce asemănarea a fost o urmare a actului creației, ea fiind dată omului, egalitatea în privința autonomiei morale, „suvera­nitatea”, a depins de dobândirea cunoștinței binelui și răului în modul și în gradul dorit de Dumnezeu.

Prin neascultare omul și-a asumat pe cont propriu sau a luat poziția de egalitate cu Dumnezeu, în pofida diferenței. A încetat să-l mai recunoască ca suveranul său și a zis, ca faraon odinioară: „Cine este DOMNUL ca să ascult de glasul lui?” (Exod. 5:2).

În faza de „copilărie” însă, la puțini ani după creație, autonomia morală era improprie sau prematură pentru om. Pomul cunoștinței binelui și răului a constituit simbolic obiectul acestei diferențe. El reprezenta astfel cunoștința și dreptul ce derivă din aceasta de a stabili, în calitate de legislator, ce este bine și ce este rău din punct de vedere moral. Un drept care vine odată cu „maturitatea”. Așa cum copiii devin într-o zi ca părinții lor, capabili să ia decizii singuri și să trăiască o viață ferită de probleme.

Omul trebuia să depindă de Dumnezeu, la fel cum copiii trebuie să asculte un timp de părinți, pentru că nu au „cunoștința” proprie adulților. Dacă refuză, de exemplu dacă fug de acasă, suferă conse­cințele experienței lacunare. Însă părinții ar putea spune, într-un limbaj asemănător celui din Geneza: „Iată, au ajuns ca noi, cunoscând binele și răul”, adică experi­mentând indepen­dența morală, făcând pe adulții care au cunoștință și astfel dreptul de a decide singuri. A Faithful Version: „Iată, omul a ajuns ca unul din Noi, să decidă binele şi răul” (3:22).

A fi „ca” un adult (cu drept de a decide) este atracția adoles­cenților, la fel cum a fi „ca Dumnezeu” sau „ca dumnezei” a fost atracția pentru Adam și Eva. Cât de „adult” poate fi însă un copil sau cât de „cunoscători” au fost Adam și Eva când au luat prematur din pomul conoștinței, este o altă problemă și se vede din consecințe. Set, al treilea copil al lui Adam și Eva, a fost dependent de părinți până la „majorat”, deși a fost născut „după chipul și asemănarea” lor (Gen. 5:1, 3). Asemănarea deci nu a însemnat egalitate în dreptul de a decide ce este bine și ce este rău.

Pe de altă parte, cei doi pomi nu au fost plantați în grădină ca un lucru de dorit, la care omul să nu ajungă niciodată. Este de presupus că Adam și Eva au fost informați că după un timp, în care vor dobândi cunoștința binelui și răului, interdicția va fi ridicată și vor avea acces apoi la pomul vieții. Nu s-a întâmplat așa, pentru că cei doi au luat din pomul care reprezenta cunoștința deosebirii binelui și răului, nu ca o confirmare că au această cunoștință, ci în speranța că o vor avea prin ingerarea fructelor. Ceea ce a fost echivalent cu obținerea unui atestat pe căi ilicite. Iar Dumnezeu a intervenit, zicând:

„Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul. Să-l împiedicăm, dar, acum ca nu cumva să-şi întindă mâna, să ia şi din pomul vieţii, să mănânce din el şi să trăiască în veci.” (Gen. 3:22).

„Cunoscând binele și răul”, în sensul că acum au decis ei înșiși ce era bine sau rău pentru ei. Nu că au încheiat experiența cunoașterii binelui și răului și acum știu să aleagă binele. Alegere care asigură dreptatea și, ca o consecință, accesul la viață (Apoc. 22:14; comp. Rom. 8:10, GBV, „viață, datorită dreptății”). Prima alegere a oamenilor a fost greșită și egoistă, și la fel reacția de după greșeală. Ca urmare Dumnezeu i-a trimis departe de pomul vieții, să experi­menteze binele și răul, și să se întoarcă când vor ști să aleagă binele și să respingă răul. „Dar Dumnezeu știe că, în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu [ebr. elohim, Dumnezeu sau dumnezei], cunoscând binele şi răul.” (Gen. 3:5, GBV). BTF: „Veţi fi ca dumnezei.” Referitor la valoarea de adevăr a acestor cuvinte, vezi Șarpele din Eden.

▲