Mulțimea mare în templu


„Am văzut: și iată o mulţime mare... «ei sunt înaintea tronului lui Dumnezeu şi-I slujesc zi şi noapte în templul Său»" (Apoc. 7:9, 14, 15, GBV2001).

 

Templul profetic din Apoca­lipsa are o curte exteri­oară, dată națiunilor, care „vor calca în picioare sfânta cetate patruzeci și două de luni” (Apoc. 11:1, 2). După acest timp de necaz oameni din toate națiunile îi slujesc lui Dumnezeu „în templul Său”.

„După acestea am văzut: şi iată o mulţime mare, pe care nimeni nu putea să o numere, din orice naţiune... «Aceştia sunt cei care vin din necazul cel mare şi ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului. Pentru aceasta sunt ei înaintea tronului lui Dumnezeu şi-I slujesc zi şi noapte în templul Său»". – Apoc. 7:9, 14, 15, GBV2001.

În mod firesc se ridică întrebarea unde se găsește „mulțimea mare” – în cer, având în vedere că slujește „înaintea tronului lui Dumnezeu” și „în templul Său”, sau pe pământ, pentru că templul are o curte exteri­oară dată națiunilor și mulțimea mare provine „din orice națiune”. Discuția care urmează va arăta că prezența în templu a mulțimii mari indică un statut eclezi­astic, un privi­legiu de serviciu, nu locul unde se vor găsi ca destin final sau răsplată membrii ei, în cer sau pe pământ.

Premisele discuției

Apocalipsa 7:9-15 descrie mulțimea mare:

  1. După necazul cel mare. „Aceștia sunt cei care vin din necazul cel mare; ei și-au spălat hainele și le-au albit în sângele Mielului. Pentru aceasta sunt ei înaintea tronului lui Dumnezeu şi-I slujesc zi şi noapte în templul Său” (7:14). Acești slujitori și-au pregătit hainele în timpul necazului și au început să slujească în templu.
  2. În Locul Sfânt. „Slujesc zi şi noapte în templul (gr. naos, sanctuar) Său”. Apoca­lipsa 11:1, 2 exclude curtea exteri­oară de la a fi o parte a templului. „Măsoară templul lui Dumnezeu şi altarul şi pe cei care se închină în el. Şi curtea care este în afara templului (naos-ului) las-o deoparte şi n-o măsura”.
  3. Slujind ca leviți. Mulțimea mare corespunde profetic tribului levitic din Israel, pentru că nu poate fi numărată și membrii ei își spală hainele și le albesc în sângele Mielului. Leviții nu puteau fi numărați împreună cu celelalte 12 triburi și a existat cerința să-și spele hainele și să fie curățați prin jertfe (Num. 1:45-50; 8:7, 15). Vezi O mulțime nenumărată.
  4. Formată în timpul necazului. „Şi curtea care este în afara templului las-o deoparte şi n-o măsura; pentru că a fost dată naţiunilor, şi vor călca în picioare sfânta cetate patruzeci şi două de luni” (Apoc. 11:2, GBV2001). Mulțimea de leviți se formează în curtea „dată națiunilor", pe baza conver­tirii unora dintre oamenii acestora (comp. Zah. 14:16). Națiunile au invadat acest spațiu pentru a profana templul, dar în contact cu „preoții” și „armele” acestora, s-au disociat în atitu­dinea lor (2 Cor. 10:3, 4). Vezi Atacul națiunilor oprit la altar.

O premisă importantă a discuției este cadrul viziunilor Apocalipsei. Personajele acționează ca slujitori (autentici sau intruși) în templul lui Dumnezeu. Decorul este format din obiecte de cult. Referindu-se la cele șapte sfeșnice de aur, Ross E. Winkle scrie că „fundalul lexical și conceptual este imagistica sanctuarului” (”The Clothes Make the (One Like A Son Of) Man”: Dress Imagery in Revelation 1 as an Indicator of High Priestly Status, p. 264).

Preoți în Locul Preasfânt și leviți în Locul Sfânt!

Cortul și templul din antichi­tate aveau părți distincte în ce privește sfințenia, natura slujirii și gradul de apro­piere de Dumnezeu. Astfel curtea de afară era locul unde slujeau leviții, în Locul Sfânt aveau acces preoții, iar în Locul Preasfânt intra doar marele preot, o dată pe an. Locul Sfânt, ca ante­cameră a Locului Preasfânt, repre­zintă condiția spirituală în care slujesc creștinii în prezent și în care a slujit și Isus, iar Locul Preasfânt repre­zintă condiția fără păcat și astfel fără moarte, natura divină. Stare în care Isus a intrat la înviere, iar creștinii îl urmează (Evr. 10:19, 20). Vezi Dincolo de perdea – natură divină.

După necazul cel mare, la începutul celor 1000 de ani, creștinii intră prin înviere sau schimbare la nemurire dincolo de perdeaua a doua, în Locul Preasfânt (Apoc. 20:4-6; 1 Cor. 15:51). Situația nu are echiva­lent în practica de la Cort și Templu, pentru că acolo numai marele preot intra în Locul Preasfânt. De asemenea, în Locul Sfânt al acestui templu, rămas acum fără preoți oficianți, se găsește o mulțime mare de oameni care slujesc „zi și noapte” ca leviți! Nici această situație nu are echi­valent în practica de la cort și templu.

Acesta este însă sensul în care mulțimea mare este văzută slujind chiar în templu (naos) – în Locul Sfânt și nu doar în „curtea din afara templului”.

Leviții slujeau în curte, ajutându-i pe preoți, dar nu intrau în Locul Sfânt. În această stare ei repre­zintă oameni care cred în Cristos ca mare preot și susțin servi­ciile preoțești ale bisericii, dar nu se identifică ca membri ai ei, ca și creștini practicanți sau preoți spirituali (1 Pet. 2:5). „Mulțimea mare” care se formează prin sprijinul dat creștinilor perse­cutați în necazul cel mare, corespunde acestui statut (comp. Mat. 25:31-46). Așa cum leviții din Israel slujeau în bene­ficiul triburilor laice, sub condu­cerea preoților, tot așa această mulțime levitică va sluji în benefi­ciul omenirii, ajutând la apropie­rea ei de Dumnezeu. În acest sens parti­cular, leviții vor deveni „preoți” (Ier. 33:19-22).

În aceeași notă Isaia 56:6, 7 spune:

„Pe fiii străinilor care se vor alipi de DOMNUL ca să-i slu­jească... îi voi aduce la muntele Meu cel sfânt și-i voi umple de veselie în casa mea de rugăciune. Arderile lor de tot și jertfele lor vor fi primite pe altarul Meu".

Desigur, un templu la care intrarea în Locul Sfânt nu mai este limitată la preoți sau în care leviții care le iau locul sunt oameni dintre națiuni, este mai degrabă o casă generală de rugăciune. Primind acces în Locul Sfânt, mulțimea mare ajunge înaintea chivotului din Locul Preasfânt, respectiv a „scaunului milei” care acoperea chivotul (Evr. 9:3-5). La fel cum altarul de aur era înaintea acestui „scaun”, numit și „tronul harului” sau „al slavei” (Evr. 4:16; 8:1, VBOR), fiind despărțit doar de perdea:

„I s-a dat tămâie multă, ca s-o aducă, împreună cu rugă­ciunile tuturor sfinților, pe altarul de aur care este înaintea scau­nului de domnie".

 

Plan tabernacol 

„Pentru aceasta stau ei înaintea scaunului de domnie al lui Dumne­zeu și-I slujesc zi și noapte în templul Său" (Apoc. 7:15a).

Chivotul și scaunul îndurării
„Şi să faci şi un scaun al îndurării din aur curat (...) Şi să faci doi heruvimi de aur; să-i faci din aur bătut, la cele două capete ale scaunului îndurării. Şi să pui scaunul îndurării deasu­pra chivotului, şi în chivot să pui mărturia pe care ţi-o voi da. Şi Mă voi întâlni cu tine acolo şi voi vorbi cu tine de pe scaunul îndurării, dintre cei doi heruvimi care sunt deasupra chivotului mărturiei (Ex. 25:17, 18, 21, 22, GBV2001). Compară Ps. 99:1.

Timp de 1000 de ani mulțimea mare va continua să aibă parte de binecu­vântările lui Dumne­zeu pentru omenire, în condiția spiri­tuală repre­zentată de Locul Sfânt și să substi­tuie preoții! Răsplata ei va fi însă mai mult decât privi­legiul slujirii:

„Cel care stă pe scaunul de domnie își va întinde cortul peste ei. Nu le va mai fi foame, nu le va mai fi sete; nu-i va mai bate nici soarele, nici vreo altă arșiță, pentru că Mielul, care este în mijlocul scaunului de domnie, îi va păstori și îi va duce la izvoa­rele apelor vieții". – Apoc. 7:15b-17.

Dumnezeu își va întinde cortul peste ei ridicând perdeaua dintre Locul Sfânt și Locul Preasfânt. Mielul care este lângă scaunului de domnie (Evr. 8:1, 2), îi va putea duce acum „la izvoarele apelor vieții”, care ies din acest scaun. „Şi mi-a arătat un râu cu apa vieţii, limpede ca cristalul, care ieşea din scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului. În mijlocul pieţei cetăţii şi pe cele două maluri ale râului era pomul vieţii (...) şi frunzele pomului slujesc la vindecarea neamu­rilor” (Apoc. 22:1, 2; comp. Ezec. 47:1-9). Având acces direct la apa vieții, acești slujitori vor fi vindecați și ridicați la viață eternă pe parcursul celor 1000 de ani (Apoc. 22:17).

În cer sau pe pământ?

Referitor la poziția indicată de expresia „înaintea [gr. enopion, în vederea] scaunului de domnie a lui Dumnezeu", unii consideră că lucrurile aflate „în vederea” lui Dumnezeu, se găsesc strict în prezența lui cerească, deci și mulțimea mare, alții că acestea se pot găsi și pe pământ, în sensul că pământul însuși este „sub privirea” sau „înaintea” lui Dumnezeu, deci și mulțimea mare (comp. Hab. 2:20). Așa cum s-a văzut însă, mulțimea mare se găsește înaintea lui Dumnezeu în templu. Deși membrii ei s-au aflat inițial departe în ce privește acest privilegiu, nefiind leviți, pe parcursul necazului cel mare ei „și-au spălat hainele [procedură cerută leviților] și le-au albit în sângele Mielului. De aceea ei sunt înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu și-i slujesc zi și noapte în templul său” (Apoc. 7:14, 15).

Despre privi­legiile leviților s-a spus profetic: „Ei aveau să stea în fiecare dimineață și în fiecare seară, ca să laude și să mărească pe DOMNUL (...) și să fie neîncetat înaintea DOMNULUI” (1 Cron. 23:30, 31). Înlocuind preoții în serviciile din Locul Sfânt, dincoace de perdea și astfel „înaintea scaunului de domnie”, acest „înaintea DOMNULUI” va deveni și mai concret pentru ei.

În concluzie, prezența și poziția avansată în templu a mulțimii mari descriu statutul ei special la acel timp, nu locația salvării, în cer sau pe pământ. Este vorba despre un privilegiu de serviciu, nu despre o răsplată pentru un serviciu deja făcut. Mulțimea mare își va primi răsplata, viața eternă, după 1000 de ani de slujire în bene­ficiul omenirii. Timp în care mulți alții „își vor spăla hainele” și i se vor alătura (Apoc. 22:14).