Marea mulțime în templu


„Am văzut: și iată o mulţime mare... «ei sunt înaintea tronului lui Dumnezeu şi-I slujesc zi şi noapte în templul Său»" (Apoc. 7:9, 14, 15, GBV2001).

 

Templul profetic din Apoca­lipsa este descris ca fiind în cer și având o curte exteri­oară, dată națiunilor care calcă în picioare sfânta cetate patruzeci și două de luni (Apoc. 11:1, 2, 19). După acest timp de necaz oameni din toate națiunile îi slujesc lui Dumnezeu „în templul Său”.

„După acestea am văzut: şi iată o mulţime mare, pe care nimeni nu putea să o numere, din orice naţiune şi seminţii şi popoare şi limbi, stând înaintea tronului şi înaintea Mielului... «Aceştia sunt cei care vin din necazul cel mare şi ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului. Pentru aceasta sunt ei înaintea tronului lui Dumnezeu şi-I slujesc zi şi noapte în templul Său»". – Apoc. 7:9, 14, 15.

Sanctuarul și curtea templului sunt asociate, în ce privește simbo­lismul, cu cerul și pământul. În mod firesc unii s-au întrebat unde se găsește „mulțimea mare” – în cer, având în vedere că slujește „înaintea tronului lui Dumnezeu” și „în templul Său”, sau pe pământ, în accepția că templul include curtea exteri­oară invadată de națiuni și mulțimea mare se formează și slujește în această curte. Discuția care urmează va arăta că prezența în templul profetic a mulțimii mari indică un statut eclezi­astic, un privi­legiu de slujire, nu locul unde vor trăi ca destin final sau răsplată membrii ei, în cer sau pe pământ.

 

Premisele discuției

Apocalipsa 7:9-15 descrie mulțimea mare:

1. După necazul cel mare. „Aceștia sunt cei care vin din necazul cel mare; ei și-au spălat hainele și le-au albit în sângele Mielului. Pentru aceasta sunt ei înaintea tronului lui Dumnezeu şi-I slujesc zi şi noapte în templul Său” (7:14). Și-au pregătit hainele în timpul necazului și au început să slujească în templu după necaz.

2. În Locul Sfânt. „Slujesc zi şi noapte în templul Său”, adică în sanctuar (gr. naos). Aceasta înseamnă în Locul Sfânt, pentru că Apoca­lipsa 11:1, 2 exclude curtea exteri­oară de la a fi o parte a templului, în sensul special de naos. „Măsoară templul lui Dumnezeu şi altarul şi pe cei care se închină în el. Şi curtea care este în afara templului las-o deoparte şi n-o măsura”. În greaca Noului Testa­ment există și un alt cuvânt pentru templu, hieron, care se referă la întregul complex al templului, inclusiv curțile exteri­oare și construc­țiile anexe din acestea. Dar aici este folosit naos.

3. În calitate de leviți.. Mulțimea mare corespunde tribului levitic din Israel, pentru că nu poate fi numărată și membrii ei își spală hainele și le albesc în sângele Mielului. Leviții nu puteau fi numărați împreună cu celelalte 12 triburi și trebuiau să se curățească de păcat prin jertfe și să-și spele hainele pentru a intra în serviciu (Num. 1:45-50; 8:7, 15). Vezi Preoții și leviții – "frați" și O mulțime nenumărată.

4. Formată în timpul necazului. „Şi curtea care este în afara templului las-o deoparte şi n-o măsura; pentru că a fost dată naţiunilor, şi vor călca în picioare sfânta cetate patruzeci şi două de luni” (Apoc. 11:2, GBV2001). Mulțimea de leviți se formează în curtea „dată națiunilor", pe baza conver­tirii unora dintre oamenii acestora (comp. Zah. 14:16). Națiunile au invadat acest spațiu pentru a profana templul, dar în contact cu "preoții" și ”armele” acestora, s-au disociat în atitu­dinea lor (2 Cor. 10:4; Ioel 2:17). Vezi Ierusalimul călcat în picioare

 

Preoți în Locul Preasfânt și leviți în Locul Sfânt!

Cortul și templul din antichi­tate aveau părți distincte în ce privește sfințenia, natura slujirii și gradul de apro­piere de Dumnezeu. Astfel curtea de afară era locul unde slujeau leviții, în Locul Sfânt aveau acces preoții, iar în Locul Preasfânt intra doar marele preot, o dată pe an. Locul Sfânt, ca ante­cameră a Locului Preasfânt, repre­zintă condiția sfântă, în care slujesc creștinii în prezent și în care a slujit și Isus, în carnea supusă păca­tului, iar Locul Preasfânt repre­zintă starea fără păcat și astfel fără moarte, natura divină – prin moartea în ce privește carnea. Stare în care Isus a intrat deja, iar creștinii au speranța să-l urmeze (Evrei 10:20). Vezi Dincolo de perdea – natură divină.

După necazul cel mare, la începutul celor 1000 de ani, creștinii intră ca preoți dincolo de perdea, în Locul Preasfânt. Situația nu are echiva­lent în practica de la cort și nici în cea de la templu, pentru că acolo numai marele preot intra în Locul Preasfânt. De asemenea, în Locul Sfânt al acestui templu, rămas acum fără preoți oficianți, se găsește o mulțime mare de oameni care slujesc „zi și noapte” ca leviți! Nici această situație nu are echi­valent în practica de la cort și templu.

Acesta este însă sensul în care mulțimea mare este văzută slujind chiar în templu (naos) – în Locul Sfânt și nu doar în „curtea din afara templului”.

La cort și la templu leviții slujeau în curte, ajutându-i pe preoți, dar nu intrau în Locul Sfânt. În această stare ei repre­zintă oameni care cred în Cristos ca mare preot și susțin servi­ciile preoțești ale bisericii, dar nu se identifică ca membri ai ei sau preoți spirituali. „Mulțimea mare” care se formează prin sprijinul dat creștinilor perse­cutați în necazul cel mare, corespunde acestui statut (comp. Mat. 25:31-46). Așa cum leviții din Israel slujeau în bene­ficiul triburilor laice, sub condu­cerea preoților, tot așa mulțimea mare va sluji în benefi­ciul omenirii, ajutând la apropie­rea ei de Dumnezeu. În acest sens parti­cular, leviții vor deveni "preoți", așa cum a fost anunțat profetic:

„Dacă puteți să rupeți legământul meu cu ziua și legă­mântul meu cu noaptea, așa încât ziua și noaptea să nu mai fie la timpul lor, atunci se va putea rupe și legă­mântul meu cu sluji­torul meu David, așa încât să nu mai aibă un fiu care să domnească pe scaunul lui de domnie și cu leviții, preoții, sluji­torii mei („cu leviţii-preoţi, slujitorii Mei”, VBOR). Ca oștirea cerurilor, care nu se poate număra, și ca nisipul mării, care nu se poate număra, așa voi înmulți sămânța sluji­torului meu David [preoții deveniți regi] și pe leviții care-mi slujesc [leviții deveniți preoți]". - Ier. 33:19-22).

În mod asemănător, în Isaia 56:6, 7 s-a profețit:

„Pe fiii străinilor care se vor alipi de DOMNUL ca să-i slu­jească... îi voi aduce la muntele Meu cel sfânt și-i voi umple de veselie în casa mea de rugăciune. Arderile lor de tot și jertfele lor vor fi primite pe altarul Meu".

Desigur, un templu la care intrarea în Locul Sfânt nu mai este limitată la preoți sau în care leviții care le iau locul sunt oameni dintre națiuni, este mai degrabă o casă generală de rugăciune. Primind acces până în Locul Sfânt, marea mulțime interna­țională de "leviți" ajunge „înaintea scaunului de domnie". La fel cum altarul de aur pentru tămâiere era amplasat înaintea chivotului din Locul Preasfânt, fiind despărțit doar de perdea.

tabernacol 

Aceeași expresie este folosită în 8:3 în legătură cu altarul de aur: „I s-a dat tămâie multă, ca s-o aducă, împreună cu rugă­ciunile tuturor sfinților, pe altarul de aur care este înaintea scaunului de domnie". În acest sens „leviții-preoți” ai mulțimii mari se află și slujesc nu doar în sanctuar în general, ci foarte exact în cea mai avansată poziție, lângă perdeaua Locului Preasfânt, dincolo de care era chivotul, unde Dumnezeu trona deasupra heruvi­milor. „Ei sunt înaintea scaunului de domnie al lui Dumne­zeu și-i slujesc zi și noapte în templul său" (Apoc. 7:15).

Timp de 1000 de ani ea va continua să aibă parte de binecu­vântările lui Dumne­zeu pentru omenire în condiția spirituală repre­zentată de Locul Sfânt - 'dincoace de perdea' - și să substi­tuie preoții! Cuvinte­le care urmează imediat descrierii poziției și servi­ciului în templu a marii mulțimi, arată că răsplata ei finală este mai mult decât aceste privi­legii de slujire:

„Cel care stă pe scaunul de domnie își va întinde cortul peste ei. Nu le va mai fi foame, nu le va mai fi sete; nu-i va mai bate nici soarele, nici vreo altă arșiță, pentru că Mielul, care este în mijlocul scaunului de domnie, îi va păstori și îi va duce la izvoa­rele apelor vieții; și Dumnezeu va șterge orice lacrimă din ochii lor". - Apoc. 7:15-17; comp. 21:3, 4.

Referitor la poziția indicată de expresia „înaintea [gr. enopion, în vederea] scaunului de domnie a lui Dumnezeu", unii consideră că lucrurile aflate "în vederea" lui Dumnezeu, se găsesc strict în prezența lui cerească, deci și marea mulțime, alții că acestea se pot găsi și pe pământ, în sensul că pământul însuși este "în vederea" sau "înaintea" lui Dumnezeu, deci și mulțimea mare (Hab. 2:20). Așa cum s-a văzut însă în această discuție, marea mulțime se găsește înaintea lui Dumnezeu în templu. Deși inițial s-au aflat departe în ce privește acest privilegiu, nefiind leviți, membrii mulțimii mari „și-au spălat hainele [procedură cerută leviților] și le-au albit în sângele Mielului. De aceea ei sunt înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu și-i slujesc zi și noapte în templul său" (Apoc. 7:14, 15). Despre privi­legiile leviților s-a spus profetic: „Ei aveau să stea în fiecare dimineață și în fiecare seară, ca să laude și să mărească pe DOMNUL, și să fie neîncetat înaintea DOMNULUI" (1 Cron. 23:30, 31). Înlocuind preoții în serviciile din Locul Sfânt și astfel din fața chivotului, dincoace de perdea, acest „înaintea DOMNULUI” va deveni și mai concret pentru ei.

În concluzie, prezența și poziția avansată în templu a mulțimii mari – „înaintea” tronului lui Dumnezeu, în Locul Sfânt – descrie statutul ei religios special la acel timp, nu locația salvării, în cerul spiritual sau pe pământul material, în raport cu Dumnezeu sau cu națiunile. Este vorba despre un privilegiu de serviciu, nu despre o răsplată definitivă pentru un serviciu deja făcut. Mulțimea mare își va primi răsplata adevărată după 1000 de ani de slujire în bene­ficiul omenirii.